ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1144/2025

Ședința publică din data de 4 martie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 12.05.2023, sub nr. x/2023, reclamantele Parohia Vâlcelele și Parohia Floroaica, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială comuna Vâlcelele, Consiliul Local al comunei Vâlcelele și Guvernul României, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea parțială a hotărârii consiliului local nr. 9/02.08.1999, adoptată de Consiliul Local al Comunei Vâlcelele, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Vâlcelele, prin care s-au introdus în domeniul public al comunei terenurile cu destinație cimitir, respectiv, poziția 5 ("Cimitir sat Vâlcelele") și poziția 6 ("Cimitir sat Floroaica"); anularea parțială a hotărârii de guvern nr. 1349/2001, Anexa 53, în ceea privește poziția 5 ("Cimitir sat Vâlcelele") și poziția 6 ("Cimitir sat Floroaica"), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 630 bis, partea I, în data de 26.08.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale a Comunei Vâlcelele a cimitirelor Parohiei Vâlcelele și Parohiei Floroaica.

Prin sentința civilă nr. 1588 din data de 16 octombrie 2023, Curtea de Apel București, secția a IX -a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa plângerii prealabile și a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantele Parohia Vâlcelele și Parohia Floroaica.

Împotriva sentinței civile nr. 1588 din data de 16 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele Parohia Vâlcelele și Parohia Floroaica, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentele - reclamante au susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat că formularea plângerii prealabile era obligatorie, admițând astfel excepția lipsei plângerii prealabile și, în mod subsecvent, excepția de inadmisibilitate. În realitate, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul actelor administrative care au intrat în circuitul civil și au produs efecte juridice. Hotărârea de Guvern contestată, având caracter individual, a fost publicată în Monitorul Oficial și a produs efecte juridice încă din anul 2002, fiind astfel exceptată de la obligația formulării plângerii prealabile. În plus, potrivit art. 1 alin. (6) din aceeași lege, autoritatea emitentă nu mai poate revoca actul, ci doar solicita anularea acestuia în instanță, ceea ce confirmă caracterul definitiv al efectelor juridice produse.

Instanța de fond a ignorat aceste dispoziții speciale și a aplicat greșit prevederile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, fără a analiza incidența alin. (5), ceea ce a condus la o motivare nelegală și netemeinică. Mai mult, instanța a omis să observe că reclamantele au formulat plângerea prealabilă în termenul legal, imediat după ce au luat cunoștință de existența și conținutul actelor administrative, în anul 2022, când au solicitat situația juridică a cimitirelor parohiale. Conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, termenul de formulare a plângerii prealabile curge de la data la care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului, iar pentru motive temeinice, aceasta se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni.

Recurentele - reclamante au criticat și aprecierea instanței potrivit căreia Hotărârea Consiliului Local Valcelele nr. 9/02.08.1999 ar reprezenta o simplă operațiune administrativă premergătoare, fără efecte juridice, și nu ar avea natura juridică de act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Această interpretare este contrară dispozițiilor art. 20 alin. (2) și art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, care reglementează procedura de inventariere și atestare a bunurilor aparținând domeniului public. Hotărârea consiliului local de însușire a inventarului constituie un act administrativ individual, emis în aplicarea legii, care produce efecte juridice prin includerea bunurilor în domeniul public al unității administrativ-teritoriale. Prin urmare, actul poate fi supus controlului de legalitate în contencios administrativ, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Reclamantele, în calitate de terți vătămați, nu au fost informate cu privire la includerea cimitirelor parohiale în inventarul domeniului public, întrucât anexele la H.G. nr. 1349/2001 au fost publicate ulterior într-un format inaccesibil publicului larg, în Monitorul Oficial nr. 630 bis din 26 august 2002. Astfel, actul administrativ nu le-a fost opozabil, iar dreptul de a formula plângere prealabilă și acțiune în anulare a fost exercitat în termenul legal, de la data la care au luat cunoștință de conținutul actului.

În susținerea acestor critici, se invocă jurisprudența Curții de Apel București în dosare similare, precum și corespondența oficială dintre Patriarhia Română și Guvernul României, prin care se recunoaște eroarea de înscriere a cimitirelor parohiale în inventarul domeniului public al UAT-urilor, echivalând cu o expropriere forțată. Această recunoaștere oficială confirmă vătămarea drepturilor patrimoniale ale parohiilor reclamante și justifică anularea actelor administrative contestate.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul - pârât Guvernul României a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenți, a apărărilor expuse în întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Recurentele-reclamante au invocat motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8din C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Cercetând memoriul de recurs se constată că recurentele nu au arătat care sunt regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii pronunțate, invocând în mod formal prevederile acestui text de lege.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentele - reclamante au solicitat instanței de contencios administrativ anularea parțială a a hotărârii consiliului local nr. 9/02.08.1999, adoptată de Consiliul Local al Comunei Vâlcelele, prin care s-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Comunei Vâlcelele, precum și anularea parțială a hotărârii de Guvern nr. 1349/2001, Anexa 53, în ceea privește poziția 5 ("Cimitir sat Vâlcelele") și poziția 6 ("Cimitir sat Floroaica"), hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României nr. 630 bis, partea I, în data de 26.08.2002, prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Unității Administrativ Teritoriale a Comunei Vâlcelele a cimitirelor Parohiei Vâlcelele și Parohiei Floroaica.

Curtea de Apel București a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că reclamantele nu au formulat plângere prealabilă împotriva H.G. nr. 1349/2001.

Înalta Curte reține că H.G. nr. 1349/2001 are natura juridică a unui act administrativ unilateral individual.

Recurenta fiind terț față de Hotărârea de Guvern nr. 1349/2001, termenul de formulare a cererii de anulare curge de la data la care aceasta a luat cunoștință de actul administrativ.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 7 alin. (1), (3) și (7) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, termenele curg, pentru persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia.

În interpretarea prevederilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, se reține, astfel cum rezultă din literatura de specialitate și practica judiciară, că este obligat să introducă plângere prealabilă și terțul ce se pretinde vătămat printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 nu exonerează reclamantele de obligația formulării plângerii prealabile, întrucât prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, recurentele -reclamante nu au probat îndeplinirea celor două condiții impuse de dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 (intrarea H.G. nr. 1349/2001 în circuitul civil și producerea de efecte juridice ca efect al atestării apartenenței terenurilor cu destinație de cimitir în domeniul public al comunei Vâlcelele), astfel încât parcurgerea procedurii prealabile să nu mai fie necesară.

De asemenea, Înalta Curte constată că sunt corecte concluziile primei instanțe referitoare la lipsa caracterului obligatoriu al procedurii prealabile în privința capătului de cerere având ca obiect anularea HCL al comunei Vâlcelele nr. 9/1999, întrucât aceasta reprezintă o operațiune premergătoare emiterii hotărârii de guvern privind atestarea domeniului public, acesta din urmă fiind actul administrativ producător de efecte juridice.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantele Parohia Vâlcelele și Parohia Floroaica împotriva sentinței nr. 1588/2023 din data de 16 octombrie 2023 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.