Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.02.2025
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2025

HOTĂRÂRE
28.02.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1123/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 28 februarie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Admite excepția nulității invocată de intimat. Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civilă nr. 154 din 06 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată astăzi, 28 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-10
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4446/2024
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara – Secția contencios admi
ÎCCJ 2024-09-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3838/2024
Ședința publică din data de 13 septembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Cu
ÎCCJ 2025-01-23
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 299/2025
Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios a
ÎCCJ 2024-11-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5566/2024
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2024-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4135/2024
Ședința publică din data de 26 septembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă