ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5566/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5566/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, anularea refuzului instituției pârâte nr. x/BICS/BED din 17.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societatea reclamantă pentru domnul B., cetățean al statului Sri Lanka, și obligarea acestuia la emiterea unui nou act prin care să soluționeze favorabil cererea sa.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 415 din 24 mai 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței nr. 415 din 24 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestației și obligării pârâtului să soluționeze favorabil cererea privind eliberarea avizului de angajare solicitat pentru domnul B., cetățean al statului Sri Lanka.
În motivarea recursului, arată că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit normele de drept material incidente, în condițiile în care a dovedit achitarea datoriei în fața instanței de fond, dar aceasta nu a ținut cont de acest aspect.
Consideră că, întrucât nu mai înregistra nicio datorie la bugetul de stat, prima instanță trebuia să țină cont de buna sa credința și să îi admită cererea.
În acest sens, susține că instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) indice 1 din O.G. nr. 25/2014, potrivit cărora în cazul în care informațiile sau documentele furnizate sunt necorespunzătoare, Inspectoratul General pentru Imigrări comunică solicitantului informațiile suplimentare necesare și stabilește un termen rezonabil pentru trimiterea acestora.
De asemenea, arată că intimatul-pârât nu făcut nici aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2)
2
din O.G. nr. 25/2014, privitoare la respectarea principiului proporționalității în soluționarea cererilor.
Pe de altă parte, în ceea ce privește plata taxei aferente soluționării cererii, arată că între recurentă și societatea C. S.R.L. exista un raport de colaborare, conform contractului de prestări servicii nr. x/17.07.2023, contract prin care prestatorul C. S.R.L. se obliga să asigure clientului A. S.R.L. suport pentru întocmirea documentației în vederea obținerii avizului de muncă pentru personalul selectat, astfel că nu are relevanță că taxa nu a fost plătită de către recurentă, ci de către societatea C. S.R.L., atâta timp cât dovada achitării taxei exista la dosar.
Menționează că, deși dispozițiile legale prevăd că obligația de plată a tarifului revine angajatorului, aceasta nu înseamnă că plata nu poate fi efectuată printr-un mandatar al angajatorului, sens în care invocă dispozițiile art. 1474 alin. (3) din C. civ., care prevăd că plata făcută de un terț stinge obligația dacă este făcută pe seama debitorului, precum și dispozițiile art. 1472 C. civ., conform cărora plata poate fi efectuată personal de către debitor sau de către un mandatar al său ori de orice altă persoană interesată, terț față de acel raport juridic obligațional, cu intenția de a executa acea obligație.
Susține că în cuprinsul chitanței sunt indicate suficiente mențiuni care atestă că plata reprezintă contravaloarea tarifului pentru avizul de angajare solicitat pentru cetățeanul străin, astfel că în mod greșit a considerat intimatul-pârât că nu a făcut dovada achitării tarifului în conformitate cu prevederile art. 30 din O.G. nr. 25/2014.
Apărările formulate în recurs
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne-Inspectoratul General pentru Imigrări-Direcția Migrație-Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității recursului pentru nemotivare.
Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca legală, având în vedere că în cauză nu erau îndeplinite condițiile pentru emiterea avizului de angajare pentru cetățeanul străin.
Procedura de soluționare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471
1
și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 3 octombrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 noiembrie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin, anularea refuzului instituției pârâte nr. x/BICS/BED din 17.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare pentru domnul B., cetățean al statului Sri Lanka, și obligarea acestuia la emiterea unui nou act prin care să soluționeze favorabil cererea sa.
Instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcția Migrație - Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că prin actul atacat, respectiv prin adresa din 17.11.2023, s-a comunicat reclamantei refuzul eliberării avizului de angajare pentru cetățeanul străin B., motivat de neîndeplinirea condițiilor prevăzute de O.G. nr. 25/2014 referitoare la achitarea taxei prevăzute de art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014 de către societatea recurentă, în condițiile în care aceasta a fost făcută de o altă societatea comercială, respectiv de C. S.R.L., precum și a condiției ca societatea solicitantă să nu înregistreze datorii la bugetul de stat în ultimul trimestru anterior depunerii cererii.
Sub un prim aspect, referitor la plata taxei prevăzute de art. 30 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte constată că argumentele recurentei-reclamante din cererea de recurs sunt de prisos, în condițiile în care sub acest aspect, instanța de fond a împărtășit punctul de vedere al reclamantei, apreciind că plata tarifului de către reclamantă, prin mandatarul C. S.R.L. este pe deplin valabilă și că în mod nelegal pârâtul nu a luat-o în considerare.
Referitor la acest aspect, instanța de fond a reținut că dispozițiile legale prevăd că obligația de plată a tarifului revine angajatorului, însă aceasta nu înseamnă că plata nu poate fi efectuată printr-un mandatar al angajatorului; că în speță, reclamanta a încheiat cu societatea C. S.R.L. contractul de prestări servicii nr. x/16.08.2023 prin care C. S.R.L. s-a obligat să asigure clientului suport pentru întocmirea documentației în vederea obținerii avizului de angajare; că este valabilă chiar și plata efectuată de un terț dacă din documentul de plată rezultă că aceasta este realizată pe seama debitorului; că în speță, din documentația depusă pentru obținerea avizului de angajare se regăsește chitanța seria x nr. x, din care rezultă că s-a achitat suma de 125 RON de către societatea C. S.R.L. reprezentând "taxa B.", la rubrica natura plății fiind menționată sintagma "aviz de muncă schimbare angajator".
Cu alte cuvinte, respingerea cererii de chemare în judecată nu a fost cauzată de plata taxei aferente cererii de către o altă persoană, ci, dimpotrivă, instanța de fond a reținut că plata taxei a fost făcută în mod legal, cererea fiind legal timbrată.
Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentei-reclamante cu privire la neîndeplinirea de către aceasta a condițiilor de fond pentru acordarea avizului de angajare cetățeanului străin.
În speță, sunt incidente următoarele dispoziții legale:
Art. 17 alin. (4) din O. G. nr. 25/2014: "Noul aviz de angajare se eliberează unui alt angajator cu îndeplinirea condițiilor generale prevăzute la art. 4 și, după caz, cu îndeplinirea condițiilor speciale prevăzute la art. 7 sau 9."
Art. 4 alin. (1) din O.G. nr. 25/2014:,,(1) Avizul de angajare se eliberează de către Inspectoratul General pentru Imigrări la cererea angajatorului dacă sunt îndeplinite condițiile generale prevăzute la alin. (2) și condițiile speciale prevăzute de prezenta ordonanță în funcție de tipul de lucrător."
Art. 4 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 25/2014:,,(2) Condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare sunt următoarele: angajatorul are achitate obligațiile către bugetul de stat pe ultimul trimestru, anterior depunerii cererii."
Art. 5 alin. (1) lit. e) din O.G. nr. 25/2014:
"În vederea obținerii avizului de angajare, angajatorul depune la Inspectoratul General pentru Imigrări o cerere însoțită de: e) documentele care fac dovada îndeplinirii condițiilor generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. a)-c)."
Art. 6 alin. (2) din O.G. nr. 25/2014:
"Dovada îndeplinirii condiției generale prevăzute la art. 4 alin. (2) lit. b) se face prin prezentarea de către angajator a certificatului de atestare fiscală emis de administrația finanțelor publice în a cărei rază teritorială își are sediul social sau profesional ori, după caz, domiciliul angajatorul, privind achitarea obligațiilor către bugetul de stat la sfârșitul trimestrului încheiat anterior depunerii cererii."
Intimatul-pârât a respins cererea recurentei-reclamante pentru motivul că din certificatul de atestare fiscală atașat cererii (certificatul nr. x din 25.09.2023, emis de DGRFP Timișoara - AJFP Timiș, depus la dosarul de fond) reieșea că societatea recurentă avea de achitat către bugetul de stat obligații fiscale în sumă de 651 RON.
Or, în aceste condiții, este evident că societatea nu îndeplinea condiția prevăzută de art. 4 alin. (2) lit. b) din O.G. nr. 25/2014, coroborat cu art. 6 alin. (2) din același act normativ și, prin urmare, intimatul-pârât a respins în mod corect cererea sa.
Este adevărat că ulterior, în fața instanței de fond, reclamanta a depus certificatul de atestare fiscală nr. x din 12.02.2024, din care reiese lipsa obligațiilor fiscale către bugetul de stat însă o asemenea împrejurare nu este de natură să conducă la nelegalitatea refuzului intimatului-pârât de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin, câtă vreme cererea pentru acordarea avizului de muncă se analizează în baza situației de la momentul emiterii actului, și nu în baza unor situații ulterioare.
Cu alte cuvinte, refuzul de acordare a avizului de muncă a fost în mod legal emis în baza înscrisurilor ce au însoțit cererea adresată intimatului-pârât și care au fost analizate la momentul emiterii actului și, prin urmare, nu se poate constata nelegalitatea acestuia în baza unor înscrisuri depuse ulterior.
Această stare de fapt este recunoscută chiar de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, aceasta arătând că ulterior a achitat datoria către bugetul de stat și a obținut un nou certificat fiscal, însă instanța de fond nu a ținut cont de acesta.
Sub acest aspect, prima instanță a reținut în mod corect că îndeplinirea ulterioară a cerinței care a fundamentat soluționarea negativă a unei cereri de către instituția publică nu poate avea drept consecință anularea refuzului exprimat de autoritate, ci solicitantul are posibilitatea de a înregistra din nou cererea către administrație cu atașarea noilor documente ce atestă îndeplinirea cerințelor legale, urmând ca această nouă cerere să fie soluționată în baza documentației atașate de solicitant.
În ceea ce privește critica referitoare la faptul că intimatul-pârât trebuia să facă aplicarea prevederilor art. 28 alin. (2
1
) din O.G. nr. 25/2014, Înalta Curte constată că acest text de lege nu este incident în cauză.
În acord cu cele reținute de către instanța de fond, Înalta Curte constată că aceste dispoziții sunt incidente în ipoteza în care pentru soluționarea cererii sunt necesare informații sau documente suplimentare pe care angajatorul a omis să le depună odată cu cererea de emitere a avizului de angajare, și nu în ipoteza în care angajatorul a depus toată documentația necesară prevăzută de O.G. nr. 25/2014, însă actele depuse confirmă neîndeplinirea unora dintre condițiile generale pentru emiterea avizului de angajare, cum este cazul din speță.
În concret, în condițiile în care nu se impunea suplimentarea înscrisurilor, însă din acestea reieșea că societatea recurentă nu îndeplinea condițiile pentru emiterea acestui aviz, nu se impunea ca Inspectoratul General pentru Imigrări să solicite titularului informațiile suplimentare necesare soluționării cererii.
Date fiind circumstanțele concrete ale cauzei, instanța de recurs constată că nu poate fi reținută nici critica privind nerespectarea principiului proporționalității, câtă vreme avizul de muncă putea fi acordat sau refuzat, fără a exista o cale intermediară acestor soluții, iar pe de altă parte, refuzul acordării acestuia a fost determinat de nerespectarea condițiilor legale a căror îndeplinire este obligatorie pentru emiterea avizului de muncă cetățenilor străini.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 415 din 24 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 415 din 24 mai 2024, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 27 noiembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.