ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3838/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3838/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 13 septembrie 2024
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub nr. x/2023, reclamanții A. și S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE, au solicitat instanței, în principal, să dispună anularea formularului standard de notificare și motivare a refuzului unei vize eliberate de România, nr. C86-23-3636/04.10.2023 emis de Ambasada României ]n Republica India și obligarea pârâtului de a soluționa favorabil cererea reclamantului A. de eliberare a vizei de lungă ședere, iar, în subsidiar, obligarea pârâtului de a restitui către reclamanta S.C. B. S.R.L. sumele achitate cu titlu de taxe și alte cheltuieli pentru cetățeanul nepalez în vederea obținerii vizei de lungă durată pe teritoriul României.
I.2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 64 din 30 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, recurenții-reclamanți A. și S.C. B. S.R.L. au formulat recurs solicitând instanței casarea hotărârii și admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.
I.3. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Externe a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, nefiind îndicată în concret nicio reglementare legală pretins încălcată prin hotărârea recurată.
II. Soluția instanței de recurs
Analizând, cu prioritate, îndeplinirea de către recurenții-reclamanți A. și S.C. B. S.R.L a obligației de achitare a taxei judiciare de timbru, Înalta Curte constată că excepția nulității recursului pentru netimbrare, invocată din oficiu, este întemeiată, pentru următoarele considerente:
În cauză, sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora se taxează cu 100 de RON recursul declarat împotriva hotărârilor judecătorești, dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.
Conform art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
Prin adresa emisă la data de 05 aprilie 2024 și comunicată la data de 12 aprilie 2024, s-a adus la cunoștința recurenților-reclamanți obligația de plată a taxei judiciare de timbru în sumă de 100 de RON, aferentă recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 64 din 30 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
Recurenții-reclamanți nu au îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru până la termenul de judecată fixat. Din verificările efectuate în sistemul ECRIS, se constată că aceștia nu au formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru și nici nu au solicitat acordarea ajutorului public judiciar pentru plata taxei.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului.
Pentru considerentele expuse și în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. republicat, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 64 din 30 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.
Anulează recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 64 din 30 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 13 septembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.