ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 27 din data de 07 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025 a fost respinsă cererea formulată de persoana condamnată A. , privind recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței penale pronunțată de Curtea de Apel din Evoia, Grecia la data de 09.12.2021, definitivă la data de 28.12.2021, modificată prin decizia penală nr. MEK 71/202 pronunțată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022 (definitivă la data de 06.06.2022), prin care a fost condamnat la pedeapsa totală de 31 ani și 10 luni închisoare, din care perioada minim de executat este de 20 de ani închisoare.

Pentru a hotărî astfel, în esență, s-a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, la data de 02 aprilie 2025, sub nr. x/2025, persoana condamnată A. a solicitat a se dispune recunoașterea și punerea în executare în România a sentinței penale pronunțată de Curtea de Apel din Evoia, Grecia la data de 09.12.2021, definitivă la data de 28.12.2021, modificată prin decizia penală nr. MEK 71/202 pronunțată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022 (definitivă la data de 06.06.2022), prin care a fost condamnat la pedeapsa totală de 31 ani și 10 luni închisoare, din care perioada minim de executat este de 20 de ani închisoare.

În motivarea cererii, persoana condamnată a arătat că solicită în mod expres și exclusiv doar recunoașterea pe cale principală a hotărârii străine de condamnare și punerea în executare a acesteia pe teritoriul României, după adaptarea acesteia dacă va fi cazul, fără alte consecințe sau solicitări suplimentare ori conexe, în sensul că nu dorește recunoașterea dispozițiilor civile din hotărâre, cele referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare ori deduceri de perioade executate sau alte dispoziții din hotărârea judecătorească emisă de statul emitent, demersul său fiind unul efectuat în deplină cunoștință de cauză, dorind să execute pedeapsa pronunțată de statul elen în țara sa de origine, România, unde are întreaga familie care îi este alături și care îl poate vizita în penitenciar, și care îi va asigura susținere morală și materială până la liberare. Se mai arată că nu dorește să fie încarcerat într-un stat străin, având în vedere distanța mare ce ar putea fi un impediment pentru familie .

S-a mai susținut că nu a executat pedeapsa ce face obiectul prezentei cereri în statul emitent și nici nu poate fi considerată ca executată de către statul elen, existând posibilitatea reală ca după ce va executa pedeapsa de 18 ani în România să fie solicitat să execute și această pedeapsă de 31 de ani i 10 luni în Grecia .

În drept au fost invocate dispozițiile art. 153 și art. 154, art. 166 și art. 167 din Legea nr. 302/2004.

În susținerea cererii, persoana condamnată a atașat copie de pe decizia penală nr. MEK 71/202 pronunțată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022.

La solicitarea instanței au fost atașate fișa de cazier judiciar a persoanei condamnate, sentința penală nr. 83/14.12.2020 a Curții de Apel Iași cu referatul Biroului Executări Penale și răspunsul Penitenciarului Iași cu privire la situația executării pedepsei.

Analizând cererea formulată de persoana condamnată A., Curtea a respins-o pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, instanța a reținut că persoana condamnată A. aflată în Penitenciarul Iași în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare aplicată de către Curtea Coroanei Canterbury (Marea Britanie) prin hotărârea penală cu nr. T20190042, pronunțată la data de 27.09.2019, rămasă definitivă la aceeași dată, hotărâre recunoscută de către Curtea de Apel Iași prin sentința penală nr. 83/FCJI din 14.12.2020, rămasă definitivă la data de 12.03.2021 prin decizia penală nr. 86/A din 12.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Din verificările efectuate în cauză a reieșit că persoana condamnată A. a fost încarcerată în România în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii la data de 01.10.2021, pedeapsa închisorii a început să curgă la data de 09.02.2019 și expiră la data de 08.02.2037.

Totodată, instanța a reținut că petentul solicită în prezenta cauză recunoașterea pe cale principală în vederea punerii în executare pe teritoriul României a unei hotărâri de condamnare emisă de statul elen, respectiv decizia penală nr. MEK 71/202 pronunțată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022, prin care a fost condamnat la o pedeapsă totală de 31 ani și 10 luni închisoare și nu în vederea deducerii vreunei perioade executate.

Dispozițiile legale prev. de art. 166 și art. 167 din Legea nr. 302/2004, invocate în susținerea cererii de către persoana condamnată reglementează procedura transferării persoanelor condamnate care sunt deținute în alte state membre ale Uniunii Europene în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România .

În cauză, Curtea a reținut că persoana condamnată A. s-a adresat direct Curții de Apel Iași, fără a parcurge etapele prealabile obligatorii, context în care, instanța apreciază că sesizarea este una informă. În consecință nu pot fi aplicate prevederile legale care reglementează o procedură care nu s-a urmat.

Instanța nu a contestat dreptul persoanei condamnate de a formula o astfel de cerere de recunoaștere a unei hotărâri străine de condamnare în vederea punerii în executare în statul de origine, însă desfășurarea unei proceduri judiciare în materia recunoașterii unei hotărâri judecătorești și a executării pedepsei în statul solicitat nu poate avea loc în lipsa examenului de regularitate internațională exercitată de către Ministerul Justiției, prin direcția sa de specialitate.

Obligativitatea acestui examen de regularitate este reglementată de dispozițiile Legii nr. 302/2004 tocmai pentru a se asigura garantarea autenticității, a originalității actelor judiciare transmise direct instanței de judecată, a caracterului complet al actelor judiciare emise de statul străin, existența unui interval mare de timp între data pronunțării sentinței de condamnare și data rămânerii definitive, atestată doar printr-o mențiune, judecarea cauzei în lipsa/prezența persoanei condamnate, precum și alte date cu privire la pedeapsă și eventuale măsuri preventive, responsabilități legale conforme cu rolul fundamental al Ministerului Justiției de autoritate centrală națională în domeniul cooperării internaționale în materie penală, conform dispoz. art. 10 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate sesizarea curții de apel este în sarcina exclusivă a parchetului de pe lângă curtea de apel, care pe baza actelor transmise de către Ministerul Justiției, prin direcția sa de specialitate, după analiza acestora, dispune înaintarea lor către instanța de judecată care este astfel investită cu cererea de recunoaștere și executare a hotărârii.

Împotriva sentinței nr. 27 din data de 07 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025, a formulat apel, condamnatul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la 15.04.2025, fiind fixat termen aleatoriu la 23 aprilie 2025.

Examinând sentința penală apelată în raport cu actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că apelul formulat de condamnatul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În acord cu prima instanță, se constată că dispozițiile legale aplicabile pentru judecarea cauzei sunt dispozițiile art. 171 - art. 175 din Legea nr. 302/2004, secțiunea a 3-a din Capitolul II, Titlu VI, respectiv din actul normativ menționat, care reglementează procedura de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România.

Potrivit art. 171 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, atunci când România este stat de executare, în cazul în care se constată că statul emitent a transmis hotărârea judecătorească și certificatul prevăzut în anexa nr. 5, precum și dacă este cazul, informațiile prevăzute la art. 164 lit. 2 pct. (ii)-(iv), Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, le înaintează parchetului de pe lângă curtea de apel competentă.

Prevederile legale anterior citate ce transpun în legislația națională Decizia-cadru JAI a Consiliului nr. 2008/909 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, în acord și cu Legea nr. 76/1996 pentru ratificarea convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, stabilesc în mod imperativ faptul că sesizarea instanței se face de către parchetul de pe lângă curtea de apel dacă sunt îndeplinite condițiile legale și numai după realizarea examenului de regularitate internațională efectuat în mod obligatoriu de către Ministerul Justiției.

Înalta Curte, constată că persoana condamnată A. se află încarcerat în Penitenciarul Iași în executarea unei pedepse de 18 ani închisoare aplicată de către Curtea Coroanei Canterbury (Marea Britanie) prin hotărârea penală cu nr. T20190042, pronunțată la data de 27.09.2019, definitivă la aceeași dată, hotărâre recunoscută de către Curtea de Apel Iași prin sentința penală nr. 83/FCJI din 14.12.2020, definitivă la data de 12.03.2021 prin decizia penală nr. 86/A din 12.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Totodată, se constată că persoana condamnată A. solicită recunoașterea, pe cale principală, în vederea punerii în executare pe teritoriul României a unei hotărâri de condamnare emisă de statul elen, respectiv decizia penală nr. MEK 71/202 pronunțată de Curtea de Apel din Evoia la data de 26.05.2022, prin care a fost condamnat la o pedeapsă totală de 31 ani și 10 luni închisoare și nu în vederea deducerii vreunei perioade executate.

Înalta Curte, în acord cu instanța fondului constată că, potrivit tuturor dispozițiilor legale în această materie, recunoașterea hotărârilor judecătorești de condamnare la pedeapsa închisorii, pe cale principală, în vederea executării acestora pe teritoriul României, se demarează la solicitarea statului de condamnare sau la solicitarea condamnatului, prin intermediul ministerelor de justiție din statul de condamnare, respectiv de executare, urmând apoi procedura specifică realizată de parchetul de pe lângă curtea de apel competentă.

Astfel, în cazul respectării acestor etape, prealabile și obligatorii, este sesizată, pe cale principală, curtea de apel, competentă teritorial, cu soluționarea cererii de recunoaștere de către ultima instituție cu abilități legale de efectuare a sesizării, respectiv parchetul de pe lângă curtea de apel.

Or, în cauza de față, persoana condamnată A. s-a adresat direct Curții de Apel Iași, fără a mai parcurge etapele prealabile obligatorii, context în care, instanța apreciază că sesizarea este una informă. În consecință nu pot fi aplicate prevederile legale care reglementează o procedură care nu s-a urmat.

Potrivit dispozițiilor legale mai sus citate sesizarea curții de apel este în sarcina exclusivă a parchetului de pe lângă curtea de apel, care pe baza actelor transmise de către Ministerul Justiției, prin direcția sa de specialitate, după analiza acestora, dispune înaintarea lor către instanța de judecată care este astfel investită cu cererea de recunoaștere și executare a hotărârii.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că în prezenta cauză nu au fost parcurse etapele obligatorii prealabile obligatorii prevăzute de dispozițiile legale, apreciind că cererea adresată în mod direct instanței de judecată de către persoana condamnată A. este una informă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței nr. 27 din data de 07 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 1.163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței nr. 27 din data de 07 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în cuantum de 1.163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2025.