ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 140/F din data de 07 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 154 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut sentința penală pronunțată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos la data de 24.02.2022, în dosarul cu nr. x. B.20/2022/4, definitivă la data de 14.09.2022 prin sentința Tribunalului din Kecskemet, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare și 5 ani și 8 luni interdicție de ședere și intrare pe teritoriul Ungariei și s-a dispus executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

S-a dedus din această pedeapsă perioada executată de la data de 29.11.2021 la 11.04.2023.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii la data rămânerii definitive a sentinței.

Cheltuielile judiciare avansate de stat, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 172 alin. (1) rap. la art. 154 alin. (2) și art. 162 din Legea 302/2004 republicată, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. x/2024, s-a solicitat recunoașterea sentinței din data de 24.02.2022, pronunțată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos, în dosarul cu nr. x. B.20/2022/4, definitivă la data de 14.09.2022 prin sentința Tribunalului din Kecskemet, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 1035 zile închisoare.

Prima instanță a reținut că în sesizare s-a arătat că, prin sentința din data de 24.02.2022, pronunțată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos, în dosarul nr. x. B. 20/2022/4, cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și 6 luni închisoare și 7 ani interdicție de ședere și intrare pe teritoriul Ungariei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art. 353 alin. (1), (2) pct. a, b din C. pen. maghiar, iar prin sentința din data de 14.09.2022 pronunțată de Tribunalul din Kecskemet, în dosarul nr. x. Bf. 303/2022/19, definitivă, a fost redusă pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare și la durata expulzării de 5 ani și 8 luni.

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că, în noaptea de 28- 29.11.2021, persoana condamnată A., conducând microbuzul, proprietatea sa, în apropierea graniței sârbo-ungare, a ridicat și a transportat un număr de 20 de persoane străine - care au declarat că au cetățenie afgană. S-a mai arătat că persoana condamnată a știut că persoanele transportate cu autovehiculul său au intrat pe teritoriul Ungariei în mod nelegal, prin traversare ilegală a frontierei și aveau intenția să călătorească în Austria și, ulterior, în Europa de Vest, precum și faptul că, în data de 29.11.2021, la ora 2:55, a fost supusă controlului în zona localității Dunavecse, pe drumul principal nr. 51 la urcarea pe drumul M8, condamnatul fiind depistat cu ocazia săvârșirii infracțiunii.

Curtea de apel a reținut că, din verificările efectuate în temeiul dispozițiilor art. 165 alin. (2) din Legea 302/2004 modificată, a rezultat că persoana condamnată A. nu a fost urmărită și judecată în România pentru fapta care face obiectul sentinței penale din prezenta cauză, conform fișei de cazier judiciar a acesteia.

De asemenea, s-a stabilit prin interogarea bazei de date ECRIS GLOBAL PERSONS SEARCH că persoana condamnată nu este cercetată în România pentru fapta care face obiectul sentințelor pronunțate în prezenta cauză.

S-a mai reținut că din analiza certificatului prevăzut de art. 4 din Decizia cadru 2008-909/JAI rezultă că persoana condamnată A. a fost prezentă personal la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia definitivă, iar din examinarea actelor dosarului cauzei rezultă că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, faptele reținute în sarcina persoanei condamnate având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art. 263 din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani.

Totodată, s-a constatat că persoana condamnată ar fi fost sancționabilă și potrivit legislației române, precum și împrejurarea că felul și durata pedepsei aplicate nu sunt incompatibile cu legislația română.

Din verificările efectuate în aplicația informatizată aparținând Centrului Național de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor a rezultat că persoana condamnată este cetățean român, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea 302/2004 rep., iar cu ocazia audierii, condamnatul A. a declarat că după întreruperea executării pedepsei privative de libertate în Ungaria se va reîntoarce în România și va locui la adresa situată în satul Ștefăneștii de Sus, str. x, comuna Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov.

Curtea de apel a reținut că din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile ungare rezultă că persoana condamnată a început executarea pedepsei în data de 29.11.2021 (dată la care aceasta a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate), iar în data de 11.04.2023 s-a întrerupt executarea pedepsei conform Ordinului Guvernului nr. 3/2023, dispunându-se măsura expulzării de pe teritoriul Ungariei, cu mențiunea că, anterior expulzării sale, condamnatul A. și-a dat consimțământul la transferarea executării pedepsei către autoritățile române.

Curtea a constatat ca este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, în sensul în care nu este incident vreun motiv de nerecunoaștere a hotărârii emise de autoritățile din Ungaria și neexecutare a pedepsei într-un penitenciar în România, dintre cele prevăzute de art. 163 din Legea 302/2004 rep.

Având în vedere că România și-a asumat printr-un tratat internațional la care este parte obligația recunoașterii hotărârii penale pronunțate în străinătate (Convenția europeană a transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983 fiind ratificată prin Legea nr. 76 din 12 iulie 1996), persoanei condamnate i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, pedeapsa aplicată nu a fost pronunțată pentru infracțiuni politice sau militare, hotărârea pronunțată în străinătate respectă ordinea publică a statului român și produce efecte juridice în România, și, de asemenea, nu există date cu privire la pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru aceleași fapte a persoanei condamnate în România sau într-un alt stat, care a fost recunoscută în România, curtea de apel a dispus recunoașterea sentinței penale pronunțate de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos la data de 24.02.2022, în dosarul cu nr. x. B.20/2022/4, definitivă la data de 14.09.2022 prin sentința Tribunalului din Kecskemet, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare și 5 ani și 8 luni interdicție de ședere și intrare pe teritoriul Ungariei.

Împotriva sentinței penale nr. 140/F din data de 07 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală a declarat apel, în termen legal, persoana condamnată A., susținând, în esență, că în mod nelegal prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la o eventuală incidență a Decretului autorităților ungare nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, ce reprezintă un act de grațiere aplicat persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Sub acest aspect, apelantul a învederat că decretul autorităților maghiare nr. 148/2023, intrat în vigoare la data de 1 martie 2023, respectiv în cursul executării pedepsei închisorii și anterior transferului în România, reprezintă un act de grațiere aplicat persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane și a arătat că acest decret prevede expulzarea persoanelor condamnate pentru infracțiunea de trafic de migranți aflate în executarea pedepsei ca urmare a situației de urgență generate de conflictul din Ucraina, iar perioada rămasă de executat se va transforma în "detenție de reintegrare" (art. 2 alin. (1) din Decret).

Totodată, a arătat că locul de executare a arestului de reintegrare în temeiul prezentului decret este teritoriul statului în care persoana condamnată își avusese reședința obișnuită înainte de a locui în Ungaria (art. 2 alin. (3) din Decret), precum și faptul că prin adresa Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară nr. 80026/2023/26.01.2024 se menționează solicitarea autorităților maghiare de a fi informate cu privire la instituția liberării condiționate conform C. pen. român.

Apelantul, făcând trimitere la disp. art. 156 alin. (1) și art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, a arătat că dispozițiile legale invocate prevăd dreptul persoanelor condamnate în procedura de transferare de a beneficia de toate deducerile de pedeapsă acordate în statul emitent până la momentul transferării efective în România, instanțele naționale având obligația deducerii din pedeapsa privativă de libertate a efectelor produse de grațierea acordată anterior transferului.

Deopotrivă, a arătat aceasta este și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, o motivare similară fiind pronunțată prin decizia nr. 582/2023 din 14 septembrie 2023 și a criticat împrejurarea că prima instanță nu a administrat probe pentru a verifica incidența Decretului nr. 148/2023 al autorităților maghiare reprezentând deduceri de pedeapsă acordate în statul emitent până la transferarea sa efectivă în România, așa cum a procedat Curtea de Apel Timișoara în decizia penală citată anterior, care a solicitat informații de la Ministerul de Justiție din Ungaria privind aplicarea decretului guvernamental mai sus menționat.

Apelantul a apreciat că nu poate solicita această probă în apel, întrucât ar fi lipsit de două grade de jurisdicție, drept recunoscut în materie penală prin Protocolul nr. 7 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Conchizând, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, în vederea efectuării unei adrese către autoritățile maghiare prin Ministerul Justiției - Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară pentru a verifica incidența Decretului nr. 148/2023 asupra pedepsei aplicate anterior transferului în România.

Examinând actele dosarului și hotărârea apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată apelul nefondat, pentru următoarele considerente:

Se constată că cererea dedusă judecății are ca obiect recunoașterea și punerea în executare a unei hotărâri judecătorești de condamnare a cetățeanului român A. la o pedeapsă cu închisoarea, pronunțată de o instanță din Ungaria, stat membru al Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România.

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, republicată "Hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român".

De asemenea, în temeiul art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, "Obiectul procedurii îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executate a hotărârii judecătorești străine. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii sau a măsurii privative de 7 libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri’’.

Conform art. 172 alin. (3) rap. la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești pronunțate de alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află pe teritoriul României, îl constituie verificarea următoarelor condiții:

a) hotărârea este definitivă și executorie.

Din certificatul întocmit de autoritățile judiciare din Republica Ungaria rezultă că sentința penală din data de 24.02.2022 pronunțată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos în dosarul cu nr. x. B.20/2022/4, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare și 5 ani și 8 luni interdicție de ședere și intrare pe teritoriul Ungariei, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prev. de art. 353 alin. (1), (2) pct. a, b din C. pen. maghiar, a rămas definitivă la data de 14.09.2022 prin sentința Tribunalului din Kecskemet pronunțată în dosarul nr. x. B.20/2022.

b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte).

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că faptele pentru care a fost condamnat cetățeanul român A. au corespondent în legislația penală română în infracțiunea de trafic de migranți, prev. de art. 263 din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 2 la 7 ani, iar pedeapsa aplicată de autoritățile maghiare corespunde ca natură și durată cu pedeapsa prevăzută de legea română pentru infracțiunea corespondentă.

c) persoana condamnată are cetățenie română.

Din actele dosarului rezultă că persoană condamnată A. este cetățean român.

d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Înalta Curte reține că din actele dosarului rezultă că apelantul persoană condamnată A. este cetățean român și trăiește efectiv pe teritoriul României, motiv pentru care acordul acestuia nu mai este necesar, iar condiția supusă analizei este îndeplinită.

În plus, pe de o parte, se constată că prin sentința penală din data de 24.02.2022 pronunțată de Judecătoria Raionului Kunszentmiklos în dosarul nr. x. B.20/2022/4, definitivă la data de 14.09.2022 prin sentința Tribunalului din Kecskemet pronunțată în dosarul nr. x. B.20/2022, prin care s-a dispus condamnarea cetățeanului român A. la pedeapsa de 2 ani și 10 luni închisoare s-a dispus, totodată, și interdicția de ședere și intrare pe teritoriul Ungariei pentru o perioadă de 5 ani și 8 luni, iar pe de altă parte, apelantul a arătat că este de acord să execute pedeapsa în România.

e) nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată.

Verificând motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute în art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, Înalta Curte constată că nu este incident niciunul dintre acestea în prezenta cauză.

În acest sens, se reține că apelantul persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale potrivit legii penale române; pedeapsa aplicată poate fi executată în România; nu a intervenit, potrivit legii penale române, prescripția executării pedepsei; apelantul a fost prezent la judecată în statul de condamnare, conform mențiunilor din certificatul emis de autoritățile judiciare maghiare; nu a intervenit, potrivit legii penale române, amnistia, grațierea sau dezincriminarea faptelor, iar persoana condamnată nu este cercetată pe teritoriul țării pentru aceleași fapte pentru care a fost condamnat de către autoritățile judiciare maghiare.

Astfel, în raport cu aspectele învederate, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a dispus recunoașterea hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și a dispus executarea pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare într-un penitenciar din România.

Prin urmare, în acest context, evaluând criticile concrete formulate de către persoana condamnată A. cu privire la o presupusă incidență a Decretului Guvernamental al autorităților maghiare nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

În cuprinsul procesului-verbal întocmit la data de 28 februarie 2023 de Tribunalul din Székesfehérvár -Grupul de Executare de Pedepse, în dosarul nr. x. Szv. 268/2023/6, cu prilejul audierii persoanei condamnate în legătură cu întreruperea executării pedepsei privative de libertate, s-a reținut, printre altele, că aceasta a fost de acord să execute în România pedeapsa închisorii la care a fost condamnată de autoritățile maghiare, declarând, totodată, că după întreruperea executării pedepsei privative de libertate în Ungaria se va întoarce în România și va locui la adresa de domiciliu din jud. Ilfov, loc. Ștefăneștii de Sus, str. x.

Prin adresa nr. x/26.01.2024, Ministerul Justiției a arătat, printre altele, că autoritățile maghiare au menționat că persoana condamnată A. a început executarea pedepsei pe data de 29 noiembrie 2021 (dată la care aceasta a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate), iar pe data de 11 aprilie 2023 s-a dispus întreruperea executării pedepsei conform Ordinului Guvernului nr. 3/2023, dispunându-se măsura expulzării sale de pe teritoriul Ungariei, condamnatul dându-și, anterior, consimțământul la transferarea executării pedepsei către autoritățile române.

Prin Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane (aflat la dosarul Curții de Apel București), emis la data de 27 aprilie 2023 și care a produs efecte juridice din ziua următoare datei publicării lui (conform art. 7), s-a reținut în art. 1 alin. (2) și (3), printre altele:

"alin. (2): (…) Decretul Guvernamental nr. 3/2023 (I.12.) privind aplicarea diferențiată a anumitor dispoziții referitoare la executarea pedepselor nu este aplicabil pe durata situației de urgență.

alin. (3): În condițiile în care (…) împotriva persoanei condamnate a fost inițiată o procedură de întrerupere a executării pedepsei cu închisoarea în timpul situației de urgență, în conformitate cu Decretul Guvernamental nr. 3/2023 (I.12.) privind aplicarea diferențiată a anumitor dispoziții referitoare la executarea pedepselor, iar eliberarea nu a avut loc, procedura se încheie și se va continua procedura împotriva persoanei în cauză în conformitate cu prezentul decret (…).".

Potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, "(1) În cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română. Din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduc durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent, ca urmare a efectelor produse de amnistia sau grațierea acordată anterior, precum și, dacă este cazul, numărul de zile deduse din totalul de pedeapsă ca urmare a oricăror altor măsuri dispuse conform legislației statului emitent."

Or, evaluând datele concrete ale speței prin prisma considerațiilor teoretice expuse, Înalta Curte constată că actul normativ invocat de apelant a fost emis la data de 27 aprilie 2023 și a produs efecte juridice din ziua următoare datei publicării lui, deci ulterior întreruperii executării pedepsei de către persoana condamnată A. conform Ordinului Guvernului nr. 3/2023, la data de 11 aprilie 2023, și a punerii în executare a măsurii expulzării sale de pe teritoriul Ungariei.

Or, raportând dispozițiile legale la situația concretă din speță, se constată faptul că Decretul Guvernului Ungariei nr. 148/2023 privind detenția de reintegrare a persoanelor condamnate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane nu vizează situația particulară a apelantului, deoarece procedura reglementată de Decretul Guvernamental nr. 3/2023 (I.12.) privind aplicarea diferențiată a anumitor dispoziții referitoare la executarea pedepselor a fost încheiată cu privire la apelant anterior emiterii decretului în discuție, care prevede condiții stricte de aplicare și care nu includ cazul concret al persoanei condamnate A..

Ca urmare, în cauză nu este îndeplinită nici condiția prev. de art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, respectiv aceea ca deducerile de pedeapsă ca efect al grațierii să fie acordate în statul emitent până la momentul expulzării efective a apelantului în România.

Prin urmare, contrar opiniei apelantului, nu se identifică vreun motiv pertinent care să impună instanțelor de judecată efectuarea oricărui alt demers sub acest aspect, critica persoanei condamnate fiind nefondată.

În ceea ce privește presupusa incidență a dispozițiilor art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, conform cărora "În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din C. proc. pen. referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător", Înalta Curte reține că acest text de lege vizează o procedură distinctă, în care, după transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se transmit autorității române de executare acte judiciare prin care se acordă reduceri de pedeapsă.

Or, prezenta cauză se desfășoară conform procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, astfel încât dispozițiile art. 166 alin. (16) din Legea nr. 302/2004, republicată, nu sunt incidente în contextul particular al cauzei, în care nu rezultă, de altfel, că autoritățile statului de condamnare ar fi acordat alte reduceri de pedeapsă ulterior transmiterii certificatului emis cu privire la apelantul condamnat.

Pentru considerentele expuse, constatând hotărârea atacată temeinică și legală, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 172 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, republicată, coroborat cu art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 140/F din data de 07 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca, în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 de RON, să fie plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 140/F din data de 07 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă pe apelant la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul persoană condamnată A., în cuantum de 1163 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2025.