ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 aprilie 2025

Asupra contestației în anulare;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 227/F din 25 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2016, în ceea ce o privește pe contestatoare A., sub aspectul laturii penale, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) din C. proc. pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu prevăzută de art. 47 din C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen. (pct. 5 din rechizitoriu).

În baza art. 67 din C. pen. s-a aplicat inculpatei A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) din C. pen. s-a interzis inculpatei A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) din C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Împotriva sentinței penale nr. 227/F din data de 25 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2016 (nr. 1764/2016) a formulat apel, printre alții, și inculpata A.,

II. Prin decizia penală nr. 231/A din 28 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016, printre altele, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de inculpata A., s-a desființat în parte sentința atacată și în rejudecare, în baza art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acesteia pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu prev.de art. 47 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen., pe o durată de 3 ani, stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 92 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei decizii, la data de 03 iulie 2024 a formulat contestație în anulare inculpata A., invocând motivul prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În esență, a arătat că, în raport cu efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 297/26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. reconfirmată prin Decizia nr. 358/2022 a instanței de contencios constituțional, precum și a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 67/25.10.2022 se impunea pronunțarea unei soluții de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu prev.de art. 47 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen.

Cauza a fost înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, sub nr. x/2024, iar prin decizia nr. 127/A din data de 04.02.2025, în temeiul art. 47 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 429 alin. (1) și art. 426 lit. b) din C. proc. pen., a fost admisă excepția de necompetență materială a acestei instanțe și în baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. a fost declinată competența de soluționare a contestației în anulare formulate de contestatoarea condamnată A. către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală.

Astfel, la data de 27 februarie 2025, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, sub nr. x/2024, fiind fixat termen de judecată la data de 09 aprilie 2025, termen la care a fost acordat cuvântul în dezbateri, concluziile reprezentatului Ministerului Public, precum și ale apărării contestatoarei fiind redate detaliat în practicaua prezentei decizii.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare declarate de contestatoarea A., în temeiul art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac în cadrul căreia sunt remediate erori ce nu pot fi înlăturate pe alte căi, fiind deci o cale de anulare pentru vicii și nulități relativ la actele de procedură, ce trebuie folosită numai în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, cu respectarea termenelor în care titularii o pot formula. Limitarea exercitării căii de atac la anumite cazuri și condiții este expresia și consecința principiului stabilității hotărârilor judecătorești definitive.

În cuprinsul dispozițiilor art. 426 din C. proc. pen. sunt prevăzute expres și limitativ cazurile în care poate fi exercitată calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Conform dispozițiilor art. 431 din C. proc. pen., contestația în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanța fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunța pe fondul contestației. În această etapă procesuală, instanța examinează dacă respectiva contestație în anulare privește o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestația este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. și dacă, în sprijinul contestației, se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

Prin urmare, contestația în anulare este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual-penale.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., această cale extraordinară de atac poate fi exercitată împotriva hotărârilor penale definitive în situația în care inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Din modul de redactare a normei procedurale, rezultă, așadar, că o asemenea contestație în anulare poate fi promovată numai atunci când cauza a fost soluționată prin condamnarea inculpatului fără ca instanța de judecată să se pronunțe asupra unui motiv de încetare a procesului penal, ignorând probe aflate la dosar care ar fi permis dispunerea uneia dintre soluțiile prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. f)-j) din C. proc. pen.

În speță, se constată că, în motivarea prezentei contestații în anulare s-au invocat dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., respectiv că inculpata a fost condamnată, deși existau probe cu privire la încetarea procesului penal, în sensul că ar fi fost împlinit termenul prescripției răspunderii penale, în raport cu Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale.

Analizând, în acest context, conținutul deciziei penale nr. 231/A din 28 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că inculpata s-a prevalat, în fața instanței de apel, de instituția prescripției răspunderii penale, pentru a obține o soluție de încetare a procesului penal, iar ca urmare a analizării acestor susțineri, la paginile 66-73, s-au reținut următoarele:

"În susținerea motivului de apel prin care s-a solicitat încetarea procesului penal în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. f) din C. proc. pen. cu trimitere la art. 154 alin. (1) lit. c) din noul C. pen. pentru acuzația de instigare la infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 47 rap. la art. 297 alin. (1) din C. pen. (reținută în sarcina apelantei inculpate A.), respectiv pentru acuzația de complicitate la abuz în serviciu (reținută în sarcina apelantului inculpat B.), apărarea a făcut trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 prin care s-a reținut că soluția legislativă care prevede că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. este neconstituțională

. . . . . . . . . .

În speța dedusă judecății, cursul termenului de prescripție a răspunderii penale a fost întrerupt la data de 22 iulie 2009 când s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpații A. și B. sub aspectul comiterii infracțiunilor de: fals în declarații prev. de art. 292 din C. pen. anterior; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 26 raportat la art. 246 din C. pen. anterior; complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice prev. de art. 26 raportat la art. 248 din C. pen. anterior; complicitate la fals intelectual prev. de art. 26 raportat la art. 289 din C. pen. anterior; complicitate la fals privind identitatea prev. de art. 26 raportat la art. 293 din C. pen. anterior și complicitate la înșelăciune prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1) și (3) din C. pen. anterior.

Ca atare, Înalta Curte reține că în cauză, conform dispozițiilor art. 155 alin. (4) raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) din noul C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale pentru instigare/complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu este de 16 ani și începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii - 18 aprilie 2006 - când apelanta inculpată A., cu intenție, a determinat-o pe inculpata C. să autentifice procura nr. 2224/18.04.2006 care s-a dovedit a fi falsă, iar apentul inculpat B., a ajutat-o pe inculpata C. să autentifice procura respectivă, și nu s-a împlinit până în prezent, epuizându-se la data de 17 aprilie 2022, deci ulterior soluționării definitive a cauzei.

În raport de considerentele anterior menționate, solicitarea de încetare a procesului penal întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. f) teza a II-a din C. proc. pen. nu este întemeiată."

Așadar, Înalta Curte constată că, instanța de apel a analizat în cursul judecării apelului intervenirea prescripției răspunderii penale în ceea ce o privește pe contestatoarea A., astfel încât reinvocarea aceleași cauze de încetare prin prezenta cerere de contestație în anulare este inadmisibilă.

Sub acest aspect, se arată faptul că prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, referitoare la interpretarea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit următoarele:

"Cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen. se întemeiază exclusiv pe modul viciat al instanței de apel de a judeca și nu pe modul în care aceasta a examinat și motivat neincidența cazului de încetare a procesului penal. Numai în situația în care instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cauzei de încetare a procesului penal - pentru care existau la dosar probele necesare care conduceau la soluția de încetare a procesului penal - se poate constata o eroare de procedură, adică o nepronunțare imputabilă instanței care, prejudiciind interesele legitime ale părții, îi dă dreptul să formuleze contestație în anulare."

Mai mult, prin Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României din 7 decembrie 2020 sau Decizia nr. 120 din 15 martie 2022, Publicată în Monitorul Oficial nr. 715 din 15 iulie 2022, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, sunt constituționale.

Astfel, instanța de contencios constituțional a stabilit că "invocarea de către persoana condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal, care ar fi existat la data pronunțării hotărârii judecătorești definitive de condamnare și asupra căreia instanța de apel s-a pronunțat - și nu doar a incidenței în cauza în care persoana a fost condamnată a unei cauze de încetare a procesului penal asupra căreia instanța de apel a omis să se pronunțe - presupune o critică a raționamentului judiciar făcut de instanța de apel cu privire la cauza de încetare a procesului penal invocată de persoana condamnată, cauză analizată cu prilejul soluționării apelului, și, implicit, o reevaluare a fondului cauzei, prin invocarea unei căi extraordinare de atac, ceea ce ar transforma contestația în anulare într-un apel deghizat" (par. 17 din Decizia nr. 120/2022).

De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 67 din data de 25 octombrie 2022 a statuat că "Instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii", constatând că în ipoteza în care instanța de apel a examinat incidența dispozițiilor legale referitoare la prescripția răspunderii penale prin raportare la Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018, nu poate fi realizată pe calea contestației în anulare întemeiate pe dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., întrucât constituie o chestiune de drept, iar nu o eroare de procedură.

Or, cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. b) din C. proc. pen., invocat de contestatoare, presupune o error in procedendo, constând în eroarea procedurală a instanței de a se pronunța cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. e)-h), j) din C. proc. pen. pentru care existau probe în cauză, nefiind permisă anularea caracterului definitiv al deciziei în considerarea unor fapte juridice noi, ci doar în considerarea faptelor juridice existente la data deciziei de condamnare, ale căror efecte nu au fost observate de instanța de apel.

În concluzie, din perspectiva deciziilor menționate, este inadmisibilă reinvocarea cauzei de încetare a procesului penal, după ce aceasta a fost deja analizată de către instanța a cărei hotărâre definitivă se critică pe calea contestației în anulare.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 231/A din 28 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 720 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 231/A din 28 iunie 2019 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2016.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 720 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 aprilie 2025.