ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra apelului declarat de inculpata A. împotriva Sentinței penale nr. 105/F din 30 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 105/F din 30 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în Dosar nr. x/2016, în temeiul art. 386 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare din art. 215 alin. (1), (2), (3) și art. 5 C. pen. 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., legea penală nouă în ansamblul ei, fiind mai favorabilă inculpatei A..

În temeiul art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare.

În temeiul art. 67 C. pen., s-a aplicat inculpatei inculpata A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conf. art. 68 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 65 alin. (1) și (3) C. pen., s-a interzis inculpatei A., ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

S-a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968 și art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 48 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, ambele cu aplicarea art. 74 - 76 C. pen. din 1968 pentru care inculpata A. a fost condamnată prin Sentința penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 105 alin. (1) C. pen., s-a anulat beneficiul liberării privind restul de 535 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 luni închisoare care au fost repuse în individualitatea lor.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen. - art. 39 alin. (1) lit. b) Cod s-au contopit pedepsele de 3 ani și 4 luni închisoare și 2 luni închisoare cu pedeapsa de 5 ani închisoare, urmând ca inculpata A. să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care s-a adăugat (o treime din totalul celorlalte pedepse), 1 an și 2 luni închisoare, în total, inculpata A. având de executat, pedeapsa rezultantă de 6 ani și 2 luni închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei A. alături de pedeapsa principală de 6 ani și 2 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conf. art. 68 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatei A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), lit. g) (dreptul de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pedeapsa accesorie executându-se până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 6 ani și 2 luni închisoare.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa, perioada executată de la 15 decembrie 2014 la 26 octombrie 2016.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a fost obligată inculpata A. către aceasta, la plata sumei de 76.285 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata A. la suma de 9.000 RON cheltuieli judiciare către stat în care este inclusă și suma de 7.000 RON stabilită prin rechizitoriu.

În temeiul art. 272 alin. (1) C. proc. pen., onorariile avocaților din oficiu C. în sumă de 400 RON, 130 RON D. și 260 RON E. s-au acoperit din sumele avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a constatat că prin Rechizitoriul nr. x/2009, întocmit la data de 18 februarie 2016, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A., arestată în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) din C. pen. 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 și art. 5 alin. (1) din C. pen. - faptă din luna decembrie 2008 (2 acte materiale).

În fapt, în sarcina inculpatei A. s-a reținut că a fost înscrisă ca avocat stagiar în Baroul București începând cu data de 1 iunie 1996 și ca avocat definitiv începând cu data de 18 decembrie 1999, desfășurându-și activitatea în cadrul Cabinetului Individual de Avocatură A. până la data de 27 ianuarie 2015, când a încetat calitatea acesteia în conformitate cu prevederile art. 14 lit. a) și 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, ca urmare a unei condamnări suferite de aceasta.

S-a arătat că în luna decembrie 2008 inculpata A. a indus-o în eroare pe persoana vătămată B., cetățean român și american, domiciliată în Los Angeles/S.U.A., prin afirmații mincinoase că o poate ajuta să cumpere un număr de 12 imobile (apartamente/spații administrative situate în centrul municipiului București, pe Bulevardul x, sector 1) de la Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" (RAAPPS), imobile despre care inculpata a afirmat în mod mincinos că această instituție urma să le scoată la licitație publică până în luna februarie 2009. În susținerea afirmațiilor sale mincinoase, inculpata a prezentat o listă nereală cu imobilele care urma să fie scoase la licitație publică de către RAAPPS, pe care a arătat-o inițial martorei F., prin intermediul căreia a cunoscut-o pe persoana vătămată.

Fiind interesată de achiziționarea unor imobile în România, persoana vătămată a acceptat oferta inculpatei, stabilind cu aceasta ca în vederea finalizării tranzacțiilor să fie reprezentată de martora G., o rudă a sa, pe care o împuternicise și pentru alte afaceri pe care le avea în țară, conform procurii autentificate de BNP H. și I. sub nr. x din 11 mai 2005.

S-a arătat că inculpata a pretins suma de 10.000 de euro pentru fiecare dintre aceste imobile, deci un total de 120.000 de euro, cu privire la care a precizat că reprezintă garanție în vederea participării la licitație, sumă pe care a solicitat-o în numerar și a încasat-o de la mandatara persoanei vătămate integral în cursul decembrie, așa cum a rezultat din cele două contracte de asistență juridică încheiate cu martora G., astfel:

În Contractul nr. x din 4 decembrie 2008, având ca obiect "Consultanță imobiliară - clădiri centrale cu preț de max. 1000 e/mp, obiectiv - 8 imobile + 1 imobil", cu perioadă prospectare 60 de zile, nu este trecut un onorariu, iar la art. 5 "Alte clauze" se menționează:

"depozit constituit la data semnării 80.000 e + 10.000 e; la termen, după evaluare, se restituie integral, parțial sau se transformă în onorariu".

În contractul nr. x/19 decembrie 2008, având ca obiect "Consultanță imobiliară - clădiri centrale preț de max. 1000 e/mp, obiectiv - 3 imobile", cu perioadă prospectare 60 de zile, nu este trecut un onorariu, iar la art. 5 "Alte clauze" se menționează:

"depozit constituit la data semnării 30.000 e; la termen, după evaluare, se restituie integral, parțial sau se transformă în onorariu".

Cele două contracte de asistență juridică au fost ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 21 ianuarie 2011 la adresa unde locuia la acel moment inculpata, respectiv București, B-dul x, nr. 22, sector 3 în baza Autorizației de percheziție nr. x din 21 ianuarie 2011 emisă de Curtea de Apel București ca urmare a cererii formulate în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 1477/P/2010, finalizat prin trimiterea în judecată a inculpatei A. pentru infracțiuni similare celei din prezenta cauza, dosarul fiind înregistrat la instanța competentă sub nr. x/2011*.

Acuzarea a susținut că din declarațiile martorei G., rezultă că primul Contract - cel cu numărul x din 4 decembrie 2008, a vizat inițial un număr de 8 apartamente situate pe B-dul x, nr. 26, înscrise în lista pusă la dispoziție de inculpată la pozițiile 1 (6 apartamente în suprafață totală de 580,48 mp situate la etajele 1 și 2, 15, 16, 17 și 18, inculpata precizând că cele de la pozițiile 15 și 16 și respectiv 17 și 18 sunt unite, formând de fapt două apartamente. La momentul încheierii contractului, martora G. a plătit inculpatei suma de 80.000 de euro. La interval de câteva zile, inculpata a determinat-o pe persoana vătămată să îi mai dea încă 10.000 de euro pentru a participa la licitație și pentru apartamentul aflat pe listă la poziția 14, acesta fiind și motivul pentru care pe acest contract apar mențiunile:

"+ 1 IMOBIL" și respectiv "+ 10.000 E".

S-a reținut că manevrele dolosive ale inculpatei au continuat, aceasta reușind să înșele încrederea acordată de persoana vătămată și să o determine să îi mai înmâneze la data de 19 decembrie 2008 suma de 30.000 de euro prin intermediul mandatarei G., când a fost încheiat contractul nr. x pentru un număr de trei imobile despre care a afirmat că se află la aceeași adresă, la mansarda imobilului.

După trecerea intervalului de 60 de zile menționat în cele două contracte, nefiind obținut nici un rezultat în ceea ce privește tranzacțiile preconizate, persoana vătămată, atât personal cât și prin mandatarul său, i-au solicitat explicații inculpatei, aceasta continuând să le mențină în eroare prin prezentarea ca fiind reală a împrejurării mincinoase că imobilele vor fi scoase la licitație însă a fost amânat termenul de către RAAPPS.

De asemenea, inculpata a mers împreună cu martora G. la imobilul din Bulevardul x, însă i-a precizat acesteia că nu se poate intra deoarece spațiile sunt încuiate. Aceste manevre ale inculpatei au fost devoalate de către G., care mergând singură la imobilul respectiv a observat că acestea sunt locuite, conștientizând astfel că B. este victima unei înșelăciuni, aducându-i acesteia la cunoștință cele descoperite.

În acest context, persoana vătămată i-a solicitat inculpatei să restituie suma de bani primită, respectiv 120.000 de euro, menționată în cele două contracte de asistență juridică.

La data de 25 martie 2009, prin intermediul martorului J., care efectua diverse servicii pentru inculpată (transport persoane sau obiecte cu autovehiculul utilizat de aceasta), aceasta a restituit suma de 30.000 de euro martorei G., care a scris pe originalul Contractului nr. x din 19 decembrie 2008 mențiunea:

"în data de 25 martie 2009 am primit depozitul integral, respectiv 30.000 e (treizecimiieuro)" și l-a restituit inculpatei.

La data de 27 martie 2009, inculpata a întocmit o dispoziție de transfer pentru suma de 9750 de euro din contul pe care îl deține la K. în contul deschis pe numele mamei persoanei vătămate la L., cont în care după reținerea comisioanelor a ajuns suma de 9730 de euro la data de 31 martie 2009.

În jurul datei de 10 aprilie 2009, persoana vătămată a venit în România și i-a solicitat inculpatei să se întâlnească pentru a-i restitui diferența de bani, însă aceasta a refuzat sub pretextul că nu este în țară. Cu toate acestea a încercat să o mențină pe persoana vătămată prin prezentarea de copii ale unui număr de două înscrisuri denumite "dispoziții de transfer", datate 10 martie 2009, care ar fi atestat că a mai efectuat plăți de 50.000 de euro și respectiv 4.000 de euro prin virament bancar. Aceste dispoziții de plată au fost transmise prin intermediul martorului M., de profesie avocat, care în declarația sa a menționat că a inculpata i-a solicitat să transmită acele înscrisuri persoanei vătămate, care era cazată la Hotelul N. din București, inculpata motivând că pleacă din localitate și nu poate să le aducă personal.

În realitate, s-a arătat că nu a fost efectuată plata sumelor de bani înscrise în cele două dispoziții de transfer. Faptul că singura persoană care ar fi putut profita de pe urma acestor înscrisuri era inculpata, s-a concluzionat că le-a plăsmuit pentru a menține în continuare în eroare persoana vătămată și a obține o amânare la restituirea sumelor datorate.

Prin dispoziția de transfer din data de 14 aprilie 2009, în contul mamei persoanei vătămate a mai ajuns suma de 3985 de euro, conform extrasului de cont prezentat de martorul G..

În ceea ce privește afirmațiile inculpatei referitoare la intenția Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"de a scoate la vânzare prin licitație publică imobilele situate în București, Bulevardul x, care au avut un rol principal în câștigarea încrederii persoanei vătămate și în determinarea acesteia să îi remită sumele de bani menționate pe cele două contracte de asistență juridică, acestea sunt mincinoase, așa cum rezultă din corespondența purtată cu regia autonomă menționată. Ca urmare a solicitării formulate de parchet, Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" prin Adresa nr. x din 8 septembrie 2011 a precizat că are în administrare directă imobilul situat în București, Bulevardul x, sector 1 prin Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, însă imobilele în cauză nu au fost scoase la vânzare prin licitație publică.

De altfel art. 15 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, și pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în vigoare la data săvârșirii faptelor, prevedea că "vânzarea prin licitație a imobilelor cuprinse în lista stabilită prin hotărâre a Guvernului se face cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului."

Activitatea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 50/2005, care în anexa nr. 4 prevede la poziția 348 că imobilul situat în București, Bulevardul x, sector 1 este în domeniul privat al statului și se află în administrarea regiei.

Examinând modificările aduse Hotărârii Guvernului României nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" în perioada respectivă, se constată că singurul act normativ prin care s-a aprobat vânzarea prin licitație deschisă a unor imobile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" este Hotărârea Guvernului nr. 633/11 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 453/18 iunie 2008. În anexa 1 la această hotărâre este menționat într-adevăr la poziția 3 apartamentul nr. x din imobilul de pe Bulevardul x nr. 26 din București, însă acesta nu figurează pe lista prezentată de inculpată persoanei vătămate.

În fapt, s-a precizat că primul act normativ în care aceste imobile sunt menționate ca propuse în vederea vânzării este Ordonanța de Urgență nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", precum și pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 851 din 30 noiembrie 2011. În anexa nr. 3 a acestui act normativ denumită "Lista imobilelor din domeniul privat al statului aflate în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și a imobilelor proprietate proprie, propuse în vederea vânzării", la pozițiile 227 - 260 sunt prevăzute spațiile din imobilul situat în București, Bulevardul x, propuse la vânzare, acestea fiind magazinele 1 - 5 aflate la parterul clădirii și apartamentele de la 1 la 33 situate la etajele 1 - 6 și mansardă. Prin urmare, aceste imobile nu au fost propuse la vânzare, aspect cunoscut de către inculpată, care în declarațiile sale încearcă să transfere responsabilitatea alegerii spațiilor în sarcina persoanei vătămate și a mandatarei acesteia. Apreciem declarațiile acesteia ca fiind nesincere, fiind combătute atât de către persoana vătămată, cât și de martorii G. și F., aceasta din urmă susținând existența listei de imobile puse la dispoziția persoanei vătămate de către inculpata A.

Totodată, s-a susținut de către acuzare că atitudinea inculpatei, ulterioară săvârșirii faptelor, confirmă existența intenției frauduloase. Dacă ar fi fost de bună credință, având în vedere că sumele de bani îi fuseseră înmânate ca garanție pentru participarea la licitații, inculpata ar fi trebuit să le păstreze în siguranță și să le utilizeze în acest scop. În schimb, inculpata le-a folosit în alte interese, contrare interesului persoanei vătămate, ba mai mult, nu le-a restituit nici până în prezent în totalitate, deși, în declarația sa din data de 13 septembrie 2011 a precizat că diferența nerestituită persoanei vătămate se află într-o casetă de valori a cărei locație a refuzat să o comunice organelor judiciare, invocând o falsă stare de pericol ce ar putea fi determinată de aflarea acestei informații de către persoane rău voitoare. Dacă ar fi existat acea sumă de bani la locul indicat, inculpata ar fi putut să o returneze persoanei vătămate la data de 10 aprilie 2009, atunci când aceasta a venit în România, situație care ar fi stins conflictul ivit între cele două părți, iar nu să evite întâlnirea cu aceasta și să încerce să o inducă în eroare prezentându-i prin intermediari înscrisuri (dispoziții de transfer) contrafăcute referitoare la o presupusă restituire a sumei de 54.000 de euro.

De asemenea, examinând cele două contracte de asistență juridică, s-a observat că inculpata, profitând că persoana vătămată și mandatara acesteia nu au cunoștințe juridice, a inserat la rubrica "obiectul contractului" noțiuni cu caracter general, respectiv "consultanță imobiliară - clădiri centrale preț de max 1.000/mp", fără a specifica faptul că aceste clădiri sunt în administrarea regiei, iar sumele de bani primite au fost menționate la rubrica "alte clauze" din contract neindividualizat, ca fiind depozit, dând astfel clauzelor contractuale un caracter îndoielnic, care în cazul unui litigiu, la care de altfel se aștepta, să fie interpretate în favoarea sa, conform principiului in dubio pro reo, principiu transpus în perioada de referință în art. 983 din C. civ. de la 1864, care prevedea că atunci când este îndoială, convenția se interpretează în favoarea celui ce se obligă. De altfel, acesta a fost unul dintre aspectele invocate de inculpată și în cauza înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București sub nr. x/2010, când a precizat că banii primiți de la persoanele vătămate din acel dosar pentru a fi folosite la îndeplinirea obligațiilor asumate au fost mutați în alte conturi ale sale, neexistând o obligație contractuală în acest sens. Încă de la început inculpata a urmărit ca tragerea sa la răspundere să fie îngreunată de lipsa unor obligații concrete în sarcina sa, având în vedere și faptul că ea este cea care a completat sau a dispus completarea celor două contracte, tipizate de altfel.

Acuzarea a susținut că un alt aspect care denotă intenția frauduloasă a inculpatei este că nu a efectuat niciun demers în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate prin cele două contracte de asistență juridică, așa cum rezultă din dosarul de cercetare disciplinară a acesteia întocmit de Comisia de Disciplină din cadrul Baroului București.

În drept, fapta inculpatei A., care în luna decembrie 2008, având ocupația de avocat, a indus-o în eroare prin prezentarea ca fiind adevărată a împrejurării nereale că Regia Autonomă "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" urmează să scoată la vânzare prin licitație un număr de 12 apartamente din clădirea situată în București, Bulevardul x, pe persoana vătămată B., determinând-o pe aceasta să încheie contractele de asistență juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 și nr. 401965 din 19 decembrie 2008 și să îi remită suma de 120.000 de euro, despre care a făcut afirmații mincinoase că ar reprezenta garanție în vederea participării la procedura de vânzare menționată mai sus, sumă ce reprezintă atât un folos material injust pentru cât și o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate realizează elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215, alin. (1), (2), (3), (5) din C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 41, alin. (2) din C. pen. din 1968.

Elementul material al infracțiunii îl constituie acțiunea de inducere în eroare a persoanei vătămate prin prezentarea ca fiind adevărată a faptului că R.A.- A.P.P.S. va scoate la licitație publică mai multe apartamente situate în Bulevardul x, imobil situat în zona km 0 a municipiului București, urmată de pretinderea sumei de 120.000 de euro de la aceasta, sumă ce ar fi constituit garanție în vederea participării la licitațiile de vânzare a celor 12 apartamente.

Urmarea socialmente periculoasă constă în crearea unei pagube în patrimoniul persoanei vătămate B. în cuantum de 120.000 de euro, care este în legătură de cauzalitate cu acțiunea ce constituie elementul material. Corelativ pagubei create în patrimoniul persoanei vătămate, inculpata a obținut un folos material injust pentru sine.

În ceea ce privește latura subiectivă, inculpata a acționat cu intenție directă prevăzută de art. 19, alin. (1), lit. a) din C. pen. anterior (art. 16, alin. (1), lit. a) din Noul C. pen.), calificată prin scopul urmărit de aceasta, respectiv acela de a obține un folos patrimonial injust.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a reținut că prejudiciul cauzat persoanei vătămate B. a fost de 120.000 euro, din care a restituit suma de 43.715 euro. Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 76.285 de euro.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 7 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, definitivă prin Încheierea nr. 1262 din 29 septembrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost respinse excepțiile privind nelegalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, ca neîntemeiate. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu Rechizitoriul nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. S-a dispus începerea judecății cauzei.

Urmare a cercetării judecătorești efectuată în cauză, analizând materialul probator administrat, Curtea de apel a reținut următoarele:

Inculpata A. a avut calitatea de avocat în cadrul Baroului București până la data de 27 ianuarie 2015 când a fost exclusă, în conformitate cu art. 14 lit. a) și 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, ca urmare a condamnării la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare prin Sentința penală nr. 683 din 23 decembrie 2013 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 427/A din 12 decembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Din declarația persoanei vătămate B., dată în faza de urmărire penală, coroborată cu declarațiile martorilor G., F., J., M., în prezent decedat (declarația din faza de urmărire penală), precum și înscrisurile existente la dosarul cauzei (dispoziții de transfer, carnet de Contracte de asistență juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 și nr. 401965 din 19 decembrie 2008, Raport de expertiză nr. x din 13 februarie 2012, Adresa nr. x din 8 septembrie 2011 emisă de RAAPPS), Curtea a reținut că în luna decembrie 2008, inculpata A. a săvârșit infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată, în dauna părții civile B., cauzându-i un prejudiciu total de 120.000 euro.

Instanța de fond a apreciat că probele dosarului confirmă fără niciun dubiu că, încă din momentul în care inculpata martora F. a pus-o în legătură pe A. cu partea civilă B., care domiciliază în SUA, statul California, a avut intenția să o înșele pe aceasta, afirmând în mod mincinos că o poate ajuta să cumpere 12 apartamente, spații administrative, situate în centrul municipiului București, pe B-dul x nr. 26, de la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului.

Conform adresei nr. x din 8 septembrie 2011, emisă de APPSRA - APPS prin Sucursala pentru Administrarea și Întreținerea Fondului Imobiliar, care are în administrare directă imobilul din B-dul x nr. 26, sector 1 București, nu s-au scos la licitație apartamentele menționate în lista prezentată de către inculpata A., atât părții civile B. cât și mandatarei acesteia, martora G..

La dosarul cauzei, inculpata A. a depus Hotărârea Guvernului României pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 60/2005 privind organizarea și funcționarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat"precum și pentru aprobarea vânzării prin licitație deschisă a unor imobile aflate în domeniul privat al statului și în Administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului Statului", publicată în Monitorul oficial al României, partea I, nr. 453 din 18 iunie 2008, care, conform listei urma să fie scos la licitație numai apartamentul nr. x, situat în imobilul din Nicolae Bălcescu nr. 26, sector 1 București, așa încât apărarea acesteia în sensul că cea care i-a prezentat lista cu imobilele ce urmau a fi scoase la licitație, a fost martora F., urmează a fi înlăturată.

Astfel, instanța de fond a reținut că declarația părții civile B. privind lista imobilelor specificate la fila x d.u.p. se coroborează cu declarațiile martorelor G. și F., în sensul că cea care s-a folosit de lista cu imobilele scoase la licitație, din B-dul x nr. 26, pentru a săvârși infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată este inculpata A., în scopul obținerii unui beneficiu injust.

Prin declarația sa, inculpata A. a susținut că natura contactului de asistență juridică nu este cea de rezultat, ci este cea de diligență și că ambele părți semnatare ale Contractului de asistență juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 și nr. 401965 din 19 decembrie 2008 având ca obiect consultanță imobiliară și-au asumat faptul că pot exista fluctuații în legătură cu numărul imobilelor, în condițiile în care intenția acesteia rezultată din modalitatea de săvârșire a infracțiunii nu a fost aceea decât de a o înșela pe partea civilă B..

Instanța de fond a considerat că vinovăția inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în forma continuată este confirmă și faptul că aceasta a pretins suma de 10.000 euro pentru fiecare din imobilele care nu au fost scoase la licitație de către RAPPS, astfel cum rezultă din adresa existentă la dosarul cauzei cât și din Hotărârea Guvernului mai sus menționată.

S-a reținut că suma pe care inculpata A. a solicitat-o în numerar și a încasat-o de la mandatara părții civile B., G., verișoara acesteia, integral în cursul lunii decembrie, conform contractelor de asistență juridică încheiate, este de 120.000 euro.

Referitor la primul contract - 401963 din 4 decembrie 2008, conform declarației martorei G. coroborată cu declarația părții civile B. și cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, s-a reținut că inculpata A. a primit suma de 80.000 euro în momentul încheierii acestuia pentru a participa la licitația cu privire la 8 apartamente situate în B-dul x nr. 26 (6 apartamente în suprafață de 580, 48 mp, situate la etajele 1 și 2), 15, 16, 17 și 18, aceasta făcând precizarea că apartamentele 15 și 16 și respectiv 17 și 18 sunt unite, formând de fapt două apartamente.

Inculpata A., deși cunoștea că imobilele situate în B-dul x nr. 26, aflate în administrarea RAPPS, cât și imobilele proprii, nu erau scoase la licitație, ci numai propuse în vederea vânzării, conform Hotărârii de Guvern nr. 633/11 iunie 2008, Anexa 3, a încheiat contractul de asistență juridică susmenționat.

Instanța de fond a reținut că inculpata A. a indus-o în eroare pe partea civilă B., cu privire la imobilele scoase la licitație din B-dul x nr. 26, Ordonanța de Urgență nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat" publicată în Monitorul oficial nr. 851 din 30 noiembrie 2011 venind în confirmarea acestei stări de fapt. Astfel, termenul de 60 de zile de prospectare a pieței, stipulat în contractul de asistență juridică raportat la lista prezentată, cât și mențiunea "se restituie integral, parțial sau se transformă în onorariu", nu constituie decât un element determinat în săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave de către inculpata A.

Instanța de fond a reținut și perseverența infracțională a inculpatei A. în săvârșirea aceluiași gen de fapte (fiind condamnată anterior la pedeapsa definitivă de 3 ani și 4 luni închisoare), perseverență care rezultă și din modalitatea prin care a mai solicitat părții civile B. prin mandatara acesteia G., încă 10.000 euro pentru a participa la licitația apartamentului nr. x din B-dul x, motiv pentru care s-a specificat în primul contract încheiat 1 IMOBIL și respectiv + 10.000 €.

Instanța de fond a considerat că prin negarea faptului că lista cu imobilele ce urmau a fi scoase la licitație a fost prezentată părții civile de către aceasta, inculpata A., de fapt, încearcă să acrediteze ideea că și-a îndeplinit obligația pe care o avea în calitate de avocat și anume aceea de a încheia contracte de asistență juridică cu prospectarea pieței, urmând ca după un termen de 60 zile să se facă o evaluare, fapt nereal, astfel cum rezultă din declarația martorei G.. Acesta la termenul de judecată din 18 aprilie 2017 a arătat că inculpata A. i-a prezentat o listă cu apartamentele ce urmau a fi scoase la licitație.

S-a reținut că obligația inculpatei A. privitoare la contractele încheiate era de consultanță și de a depune garanția de 10.000 euro pentru participarea la licitație.

Insistând în activitatea infracțională pentru a obține în continuare sume importante de bani de la partea civilă B., inculpata A. a determinat-o pe aceasta să-i înmâneze prin intermediul mandatarei G., suma de 30.000 euro pentru trei imobile, despre care a afirmat că se află la mansarda imobilului din B-dul x nr. 26.

Instanța de fond a reținut că prin aceeași modalitate infracțională, inculpata A. a încheiat cu mandatara G. al doilea contract nr. x din 18 decembrie 2008, care are ca obiect "consultanță imobiliară", clădiri centrale preț de maxim 1000 euro/mp obiectul 3 imobile, primind suma de 30.000 euro.

Așadar, prima instanță a apreciat că intenția inculpatei A. în săvârșirea celor două acte materiale a infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave rezultă și din modalitatea în care a încercat să o inducă în eroare pe partea civilă B., prin intermediul mandatarei G., în condițiile în care, deși au mers împreună în B-dul x nr. 26, i-a spus acesteia că "nu putem viziona apartamentele deoarece clădirea s-a eliberat, dar este încuiată".

S-a reținut că inculpata A., prin modalitatea de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, dedusă judecății, nu a urmărit decât prejudicierea părții civile B., care își propusese să deschidă un salon de înfrumusețare în România, împrejurarea confirmată și de răspunsul pe care l-a dat mandatarei acesteia, martora G., în momentul în care a văzut că imobilul în discuție, din B-dul x este iluminat și anume:

"poate sunt luminile uitate".

S-a constatat, de asemenea, pe baza probelor administrate în cauză, că inculpata A. i-a restituit părții civile B., prin intermediul mandatarei G., sumele de 20.000 euro (bani predați mandatarei de martorul J.) și 13.000 euro prin virament bancar. Ulterior, în jurul datei de 10 aprilie 2009, când partea civilă B. a venit în România și i-a cerut inculpatei A. restituirea diferenței de bani, aceasta insistând în activitatea sa infracțională de o gravitate deosebită, i-a trimis prin intermediul martorului M., în prezent decedat, două dispoziții de transfer datate din 10 martie 2009, prin care se atestă că au fost efectuate două plăți de 50.000 euro și respectiv 4.000 euro prin virament bancar.

În realitate, plata sumelor de bani înscrise în cele două dispoziții de transfer nu a fost efectuată, ceea ce conduce fără dubiu, în opinia instanței de fond, la concluzia menținerii în eroare a părții civile B. cu privire la încheierea celor două contracte de asistență juridică cu inculpata A., prin mandatar.

Deși inculpata A., prin declarația formulată, a contestat susținerea procurorului din rechizitoriu, în sensul că a profitat de faptul că partea civilă B. și mandatara acesteia nu au cunoștințe juridice, în ceea ce privește obiectul celor două contracte, Curtea a constatat că prin menționarea obiectului celor două contracte de asistență juridică - "Consultanță imobiliară - clădiri centrale preț de max. 1.000 e/mp", - făcând specificația ultimă "sau se transformă în onorariu", aceasta a încercat să scape de răspundere penală în eventualitatea formulării unei plângeri penale. De fapt, prin declarația sa, inculpata A. a susținut că natura contractului de asistență juridică nu este de rezultat ci de diligență, ceea ce confirmă încă o dată intenția de a o înșela pe partea civilă B., în modalitatea mai sus descrisă.

Mai mult, s-a constatat, astfel cum rezultă din dosarul de cercetare disciplinară, ca urmare a sesizării Comisiei de disciplină din cadrul Baroului București de către B., că inculpata A. nu a efectuat niciun act în calitatea sa de avocat cu privire la cele două contracte de asistență juridică, ceea ce denotă intenția sa frauduloasă în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimisă în judecată.

Curtea de apel a reținut că, în drept, fapta inculpatei A., săvârșită în perioada decembrie 2008, astfel cum mai sus a fost descrisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968.

Elementul material al infracțiunii îl constituie, astfel cum a reținut și procurorul prin rechizitoriu, acțiunea de inducere în eroare a părții civile B. prin prezentarea ca fiind adevărată a faptului că R.A.- A.P.P.S. va scoate la licitație publică mai multe apartamente situate în Bulevardul x, imobil situat în zona km 0 a municipiului București, urmată de pretinderea sumei de 120.000 de euro de la aceasta, sumă ce ar fi constituit garanție în vederea participării la licitațiile de vânzare a celor 12 apartamente.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat intenția directă, calificată prin scop, a inculpatei A. de a obține pentru sine un folos material injust de la partea civilă B., respectiv suma de 120.000 euro.

Urmarea imediată a infracțiunii a constat în paguba produsă părții civile B. de 120.000 euro, din care a fost restituită suma de 43.715 euro.

S-a reținut că inculpata A. a urmărit producerea unei pagube în patrimoniul părții civile B., existând și raportul de cauzalitate cerut de lege, în condițiile în care eroarea în care s-a aflat aceasta este un element esențial al faptei de înșelăciune.

Curtea de apel a constatat că legea penală mai favorabilă este legea nouă, motiv pentru care a făcut aplicarea art. 5 C. pen.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea de apel a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 C. pen., referitoare atât la gravitatea infracțiunii de înșelăciune săvârșită în dauna părții civile B., cât și periculozitatea inculpatei A. care se află în permanent conflict cu legea penală, conform fișei de cazier judiciar.

Instanța de fond a constatat că în cursul cercetării judecătorești inculpata A., încercând să scape de răspunderea penală, deși avea cunoștință că s-a dispus începerea judecății cauzei, a lipsit nejustificat, invocând o dată cu repunerea cauzei pe rol, că nu a fost citată la noua adresă la care locuiește.

Prin reluarea cercetării judecătorești, au fost reaudiați martorii din lucrări, au fost admise cereri în apărare, cât și cu privire la încheierea unui acord de mediere cu partea civilă B.

S-a reținut că medierea nu a mai avut loc din cauza inculpatei A., care a invocat noi motive pentru a nu achita diferența de prejudiciu în sumă de 76.285 euro, astfel cum a arătat martora G. în declarația sa, cât și partea civilă B., prin înscrisul depus la dosar.

Prima instanță a constatat că inculpata A., în cursul urmăririi penale, a declarat că diferența de 120.000 euro se află într-o casetă de valori a cărei locație a refuzat să o aducă la cunoștința procurorului de caz, motivând că există pericolul ca persoane rău voitoare să intre în posesia acestei informații.

În ședința publică din data de 5 martie 2018, inculpata A. a invocat în mod mincinos că va achita diferența de prejudiciu, întrucât urmează să obțină suma de 100.000 euro prin încheierea unui contract.

S-a reținut că avocatul inculpatei A. a fost începând cu data de 5 martie 2018, O. Inculpata A., ulterior acestei date a lipsit nejustificat, respectiv la termenele de judecată din 27 martie 2018, 24 aprilie 2018 și 22 mai 2018.

La ultimul termen de judecată din data de 22 mai 2018, inculpatei A. i-a fost desemnat avocat din oficiu, având în vedere că a încetat contractul de asistență juridică încheiat cu avocatul ales, O.. Motivul încetării contractului de asistență juridică, conform susținerilor avocatului O. în cererea depusă la dosar, a fost faptul că inculpata A. a pretins în mod nereal că a achitat plata onorariului avocațial "prin virament bancar din mai multe depuneri până la concurența sumei totale. Acestea se vor evidenția succesiv, fiecare având mențiuni plată parțială factură".

Prima instanță a apreciat că probele administrate în cauză confirmă cu certitudine că inculpata a cauzat părții civile B. un prejudiciu de 120.000 euro, din care mai are de achitat suma de 76.285 euro.

Astfel, Curtea de apel, în temeiul art. 397 C. proc. pen. și art. 25 C. proc. pen., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă B. și a obligat inculpata A. către aceasta, la plata sumei de 76.285 euro, echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății.

Împotriva Sentinței penale nr. 105/F din 30 mai 2018 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a formulat apel inculpata A..

Cererea de apel a inculpatei (nemotivată) a fost înaintată de Curtea de Apel București, secția I penală și a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 22 iunie 2018. Motivele scrise au fost depuse la dosar la data de 18 septembrie 2018 solicitându-se trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nemotivarea hotărârii și încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin neadministrarea integrală a mijloacelor de probă din faza de urmărire penală, instanța de fond limitându-se numai la audierea inculpatei și a trei martori. În subsidiar, s-a solicitat pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul 16 lit. b) teza I pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. În fine, pentru ipoteza reținerii vinovăției inculpatei s-au formulat concluzii de încetare a procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Motivele scrise nu au fost susținute integral cu ocazia dezbaterilor, apărarea nemainvocând cauza de desființare cu trimitere spre rejudecare, fiind formulată însă o critică suplimentară, privind greșita încadrare juridică dată faptei prin reținerea dispozițiilor alin. (2) ale art. 244 C. pen. De asemenea, ca temei al achitării au fost menționate dispozițiile art. 16 lit. a) sau c) C. proc. pen. Criticile punctuale formulate de inculpată urmează a fi dezvoltate cu prilejul analizei fiecărui motiv de apel.

Din oficiu, Înalta Curte a pus în discuție incidența în cauză a Deciziei nr. 29/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept, publicată în M. Of. nr. 29 din 15 ianuarie 2016.

La termenul din 30 octombrie 2018, inculpata, prin apărător ales, a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (3) C. pen., cerere asupra căreia Înalta Curte s-a pronunțat prin încheiere supusă separat căii de atac a recursului.

Analizând hotărârea apelată din perspectiva acelor critici ce au fost susținute în ședință publică și au făcut obiectul dezbaterii contradictorii, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen. Înalta Curte de Casație și justiție reține următoarele:

În ceea ce privește primul motiv de apel, prin care se tinde la pronunțarea unei soluții de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 lit. a), b) teza I sau c) C. proc. pen., inculpata a criticat situația de fapt reținută de prima instanță, susținând că nu există o acțiune de inducere în eroare urmată de realizarea unui folos patrimonial injust, întrucât din probatoriile administrate rezultă că persoana vătămată cunoștea anterior despre existența unei dispoziții legale prin care se scoteau la vânzare anumite imobile din București. Listele cu imobile propuse spre vânzare sunt anexe ale unor hotărâri de guvern, pe care nu le-a ticluit inculpata în vederea inducerii în eroare a persoanei vătămate, fiind aduse la cunoștința acesteia de martora F., anterior momentului în care inculpata a luat legătura cu partea vătămată. De asemenea, s-a arătat că exista o dispoziție legală potrivit căreia respectivele imobile trebuiau scoase la vânzare, însă nu se stabilise data licitației care era un element viitor și sigur, rolul avocatului fiind acela de a urmări acest moment și de a îndeplini toate formalitățile pentru a participa la respectiva licitație publică. S-a arătat că niciunul dintre aceste elemente nu erau apte să inducă în eroare persoana vătămată, respectiv să o determine să acționeze, aceasta fiind deja determinată să acționeze în acel fel.

De asemenea, s-a susținut că în cauză ar fi incidente dispozițiile prevăzute de C. civ. privind contractele de mandat și depozit, nefiind un conflict juridic de natură penală ci un contract civil în care un avocat s-a obligat să presteze anumite activități specifice profesiei și, în paralel, a luat un depozit, amândouă în baza legii civile vechi. Astfel, dispozițiile art. 1541 din vechiul C. civ. prevăd că mandatarul este dator, oricând i se va cere, să remită tot ce a primit de la mandant. Contractul încheiat între cele două părți este și un contract de depozit, or, depozitul, în baza art. 1608 și următoarele din C. civ., poate fi remis doar la solicitarea expresă a deponentului. În baza dispozițiilor contractelor de mandat și depozit, obligația inculpatei de a remite ceea ce a primit nu este prescrisă, însă, inculpatei nu i s-a solicitat acest lucru. Inexistența unei solicitări exprese din partea deponentului sau din partea mandantului de a i se remite sumele de bani pe care i le-a dat inculpatei, face ca această obligație sa nu fie exigibilă. În concret, prejudiciul pretins în fața instanței penale nu a fost niciodată solicitat de către partea civilă, iar aceasta s-a adresat direct organelor judiciare și nu a apelat, în prealabil, la serviciile unui executor judecătoresc.

Referitor la prejudiciul stabilit la suma de 120.000 de euro, s-a arătat că inculpata a înapoiat o sumă de bani, astfel că, în prezent, se poate susține existența unui presupus prejudiciu, de circa 70.000 de euro.

Înalta Curte constată neîntemeiate toate aceste critici, din analiza materialului probator administrat în cauză reținând, în esență, că inculpata A., în calitatea sa de avocat, în luna decembrie 2008, a indus-o în eroare pe persoana vătămată B., prin prezentarea ca fiind adevărată a împrejurării nereale că, în luna februarie 2009, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat urmează să scoată la vânzare, prin licitație un număr de 12 apartamente din clădirea situată în București, Bulevardul x, folosind în acest scop o lista cuprinzând mai multe imobile, determinând-o să încheie Contractele de asistență juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 și nr. 401965 din 19 decembrie 2008 și să îi remită suma de 120.000 de euro, despre care a afirmat în mod nereal că ar reprezenta garanție în vederea participării la licitație.

În primul rând, Înalta Curte reține faptul că apartamentele pentru care s-au încheiat cele două Contracte de asistență juridică nr. 401963 din 4 decembrie 2008 și nr. 401965 din 19 decembrie 2008, respectiv apartamentele de la etajele 1 și 2 (6 locuințe), apartamentele nr. x, 15, 16, 17 și 18 și trei apartamente de la mansarda imobilului din Bulevardul x, în perioada respectivă nu au fost propuse în vederea vânzării la licitație. Acest imobil se afla în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (Hotărârea Guvernului nr. 60/2005, anexa nr. 4 poziția 348). Prin Hotărârea Guvernului nr. 633 din 11 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 453 din 18 iunie 2008 s-a aprobat vânzarea prin licitație deschisă a unor imobile aflate în domeniul privat al statului și în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, respectiv cele menționate în anexa hotărârii. La poziția 3 din aceasta anexă este prevăzut doar apartamentul nr. x din imobilul de pe Bulevardul x nr. 26 din București. De asemenea, din relațiile comunicate în cursul urmăririi penale de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat a rezultat că până la acea dată (septembrie 2009) celelalte apartamente din b-dul x nr. 26 nu au fost scoase la licitație.

Înalta Curte reține că primul act normativ în care aceste apartamente au fost propuse în vederea vânzării este O.U.G. nr. 101/2011 privind reglementarea condițiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, a imobilelor proprietatea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, precum și pentru modificarea unor acte normative. În anexa nr. 3 cuprinzând "Lista imobilelor din domeniul privat al statului aflate în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și a imobilelor proprietate proprie, propuse în vederea vânzării", la pozițiile 227 - 260 sunt menționate spațiile din imobilul situat în București, Bulevardul x, magazinele 1 - 5 aflate la parterul clădirii și apartamentele de la 1 la 33 situate la etajele 1 - 6 și mansardă.

Așadar, este în afara oricărei îndoieli faptul că în perioada decembrie 2008- decembrie 2011 (când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 101/2011), singurul apartament care putea fi vândut de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat era cel cu nr. 29 (care însă nici nu figura pe lista prezentată de inculpată persoanei vătămate).

Inculpata a susținut că nu ea este cea care i-a prezentat părții civile lista cuprinzând mai imobile aflate în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, ci aceasta o avea de la martora F. invocând în acest sens declarația martorei G. care a arătat că B. primise această lista de la F..

Înalta Curte constată tot probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că inculpata este cea de la care a provenit această listă, iar dacă i-a trimis-o în mod direct părții