ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 11 din data de 4 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2017, s-au hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4), (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1), (4), (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de compromiterea intereselor justiției, prevăzută de art. 277 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare și s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 8 luni și 10 zile închisoare.

În baza art. 83 alin. (1) și (3) C. pen., s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-au impus inculpatului următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus că, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Botoșani.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

II. În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

III. În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

IV. În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de instigare la favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată E.).

S-a constatat că infracțiunea de conflict de interese prevăzută de art. 301 C. pen. a fost recalificată de legiuitor în infracțiunea de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de același articol.

În temeiul art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a fost achitată inculpata D. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. raportat la art. 207 alin. (1), (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnată inculpata D. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a stabilit în sarcina inculpatei, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen., a fost condamnată inculpata D. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de instigare la compromiterea intereselor justiției.

În temeiul art. 38 alin. (1), cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit cele 2 pedepse în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare și s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, în final inculpata urmând să execute o pedeapsă de 4 ani și o lună închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., alături de pedeapsa principală s-a dispus aplicarea unei pedepse complementare, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a dispus desființarea proceselor-verbale din datele de 13.01.2016 și 22.08.2016, întocmite de către inculpatul A.

În baza art. 397 alin. (1), art. 19 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., coroborat cu art. 1357 din C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă F. și, în consecință, au fost obligați inculpații D. și C., în solidar, să plătească în favoarea părții civile suma de 30.000 RON, cu titlu de daune morale.

Au fost respinse restul pretențiilor formulate de partea civilă.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen., au fost obligați, în solidar, inculpații D. și C. la plata sumei de 28.100 RON către partea civilă F., cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen., cu aplicarea art. 249 alin. (1), (2) și 5 C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a menținut sechestrul asigurator instituit asupra bunurilor inculpaților D. și C., până la concurența sumei de 58.100 RON.

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată inculpata D. să plătească în favoarea statului suma de 7.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 4.000 RON provine din faza de urmărire penală).

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul C. să plătească în favoarea statului suma de 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 5.000 RON provine din faza de urmărire penală).

În temeiul art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. să plătească în favoarea statului suma de 2.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (din care suma de 1.500 RON provine din faza de urmărire penală).

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., restul cheltuielilor judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, inculpații D. și C. și partea civilă F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 158/A din 22 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-au decis următoarele:

I. Au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și de partea civilă F. împotriva Sentinței penale nr. 11 din data de 4 iunie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori, și de familie.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 luni și 10 zile închisoare, aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 321 alin. (1) cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

- o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de compromiterea intereselor justiției, prevăzută de art. 277 alin. (2) C. pen.

În baza art. 396 alin. (2) și 10 din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 269 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) și 10 din C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale), prevăzută de art. 321 alin. (1), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) și 10 din C. proc. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de compromiterea intereselor justiției, prevăzută de art. 277 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 10 luni și 20 de zile, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 3 ani, 6 luni și 20 de zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., alături de pedeapsa principală s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 1 an, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a menținut condamnarea inculpatului C. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1), (3) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., respectiv de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului prin hotărârea atacată perioada în care acesta s-a aflat sub măsura reținerii și a arestării preventive, respectiv de la data de 20.07.2017, la data de 24.08.2017, dată la care inculpatul a fost pus în libertate.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 4 ani și o lună închisoare, aplicată inculpatei D. și 4 ani pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, astfel:

- 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000;

- 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de instigare la compromiterea intereselor justiției.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, prevăzută de art. 304 alin. (1) C. pen. (persoană vătămată E.).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata D. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 alin. (1) C. pen.

S-a menținut pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită pentru inculpata D. pentru comiterea infracțiunii de șantaj, prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatei, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

S-a majorat pedeapsa aplicată inculpatei D., de la 3 luni închisoare, la 1 an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de instigare la compromiterea intereselor justiției, prevăzută de art. 47 alin. (1) C. pen. raportat la art. 277 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) cu aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv un spor de 2 ani și 10 luni, în final inculpata urmând să execute o pedeapsă de 6 ani și 10 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., alături de pedeapsa principală s-a aplicat inculpatei, ca pedeapsă complementară, interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., respectiv de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (1), (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a alege și de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii, de la rămânerea definitivă a prezentei decizii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 72 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada în care inculpata D. s-a aflat sub măsura reținerii și a arestării preventive, respectiv de la data de 20.07.2017, la data de 24.08.2017, dată la care inculpata a fost pusă în libertate.

S-a majorat cuantumul pretențiilor civile către partea civilă F., de la 30.000 RON la 45.000 RON, cu titlu de daune morale și au fost obligați inculpații D. și C., în solidar, să plătească acesteia suma de 45.000 RON, cu titlu de daune morale.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

II. Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații D. și C. împotriva aceleiași hotărâri.

În baza art. 120 alin. (2) lit. a) teza a II-a C. proc. pen., au fost admise cererile formulate de: martora G. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport în sumă de 719,53 RON, martora H. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport și cazare în sumă de 937,86 RON, martorul I. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport și cazare în sumă de 840 RON, martora J. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport și cazare în sumă de 422 RON, martora K. cu privire la acordarea cheltuielilor de transport și cazare în sumă de 152,30 RON și s-a dispus plata acestora din fondurile Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție și de partea civilă F. au rămas în sarcina statului.

Au fost obligați apelanții intimați inculpați D. și C. la plata sumelor de câte 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Au fost obligați apelanții intimați inculpați D. și C. la plata sumelor de câte 14.000 RON, reprezentând cheltuieli judiciare efectuate de partea civilă F.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelanții intimați inculpați D. și C., în sumă de câte 700 RON, au rămas în sarcina statului.

Onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați B. și A., în sumă de câte 700 RON, au rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., au declarat recurs în casație inculpații C., D. și B.

În cuprinsul căii de atac formulată de recurentul - inculpat B., prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, întrucât, la momentul audierii sale în calitate de martor, se bănuia implicarea sa în săvârșirea unei fapte de natură penală, nefiind îndeplinită, astfel, calitatea cerută de norma de incriminare subiectului activ.

Prin urmare, s-a arătat că nu se poate atribui calitatea de martor unei persoane despre care există indicii că este implicată în comiterea unei infracțiuni, doar pentru a se putea ajunge la formularea unei acuzații penale.

Așadar, a apreciat că se impune admiterea căii extraordinare de atac promovate, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de achitare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 441 alin. (1) C. proc. pen., recurentul inculpat B. a solicitat să se dispună suspendarea executării deciziei penale atacate.

Prin prisma aceluiași caz de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., recurentul inculpat C. a susținut că situația de fapt reținută în cauză nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

Sub acest aspect, a arătat că, potrivit situației de fapt reținute în sarcina sa, nu se desprinde nicio activitate infracțională de amenințare care să-i fie imputabilă personal, apreciind că, în lipsa acestei determinări, simpla prezență a sa în momentul consumării infracțiunii comise de către coinculpata D. nu poate constitui infracțiune, fiind vorba despre o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

La rândul său, recurenta inculpată D. a invocat cazurile de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen.

În argumentarea primului caz de recurs în casație, în esență, redând conținutul fiecăreia dintre cele cinci infracțiuni pentru care a fost condamnată definitiv în apel, recurenta a arătat următoarele:

Prin urmare, conduita reținută în sarcina inculpatei privind deschiderea unui dosar penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală (fapta cu care s-a amenințat) nu este tipică din perspectiva conținutului legal al infracțiunii absorbite.

Astfel, s-a menționat că activitatea infracțională reproșată condamnatului A. (autorul infracțiunii) se circumscrie perioadei 30.10.2015 - 03.11.2015, iar conduita reproșată recurentei (instigatorul) corespunde perioadei 30.10.2015 - 04.02.2016.

Prin urmare, în opinia apărării, conduita reținută în sarcina inculpatei D., subsecvent datei de 30.10.2015, nu poate avea semnificația penală a unei instigări a pretinsului autor al infracțiunii de favorizarea făptuitorului, de vreme ce acesta din urmă pusese în executare rezoluția infracțională începând din aceeași dată de 30.10.2015.

Totodată, a arătat că fapta imputată inculpatului A. nu îndeplinește cerințele prevăzute de lege pentru elementul material al infracțiunii analizate.

Astfel, s-a menționat că tergiversarea cercetărilor nu a fost făcută în scopul împiedicării acestora, iar existența unei perioade de timp factual apreciate ca fiind îndelungate între îndeplinirea diverselor acte de procedură într-o cauză penală nu reprezintă eo ipso o activitate de "îngreunare" a cercetărilor.

Sub acest aspect, s-a arătat că acțiunea de "dezvăluire", ca element material al infracțiunii, presupune a face cunoscut publicului mijlocul de probă, înainte de pronunțarea unei soluții de către procuror.

Or, inculpatul C., căruia autorul i-a remis suportul optic, conformându-se astfel cererii recurentei prin care s-a consumat actul de instigare, în accepțiunea instanței de apel, avea în cauza respectivă o dublă calitate procesuală, respectiv, inculpat și persoană vătămată.

Prin urmare, suportul optic nu a fost adus la cunoștința publicului, ci unei persoane care avea o dublă calitate procesuală în cauză și care beneficia de prezumția de vinovăție, conduita reproșată neconstituind o dezvăluire fără drept și neavând, astfel, aptitudinea de a leza valoarea socială protejată în cadrul obiectului juridic al infracțiunii.

Astfel, deși conduita recurentei este circumscrisă atribuțiilor de serviciu, aceasta nu îndeplinește cerința esențială de a fi de natură să determine posibilitatea unui folos patrimonial, întrucât respectivele atribuții nu au această proprietate.

Prin urmare, în opinia apărării, aprobarea unui referat de necesitate nu reprezintă în sine un fapt generator de foloase materiale în condițiile lipsei participării la procesul propriu - zis de achiziție, recurenta nefiind implicată în procedura de verificare și selectare a ofertei câștigătoare și nici în încheierea contractului cu furnizorul (vânzătorul) și neavând atribuții legale în acest sens.

Așadar, niciunul dintre cele două acte materiale reținute în sarcina recurentei (aprobarea referatului de necesitate și semnarea dispoziției de plată) nu a determinat sau influențat în niciun mod verificarea, selectarea și aprobarea ofertei SC L. SRL, ofertă care a antrenat după sine încheierea contractului dintre acest furnizor și Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani, generând în sarcina unității de Parchet obligația plății prețului de vânzare.

Astfel, în lipsa unei acțiuni de divulgare a conținutului concret al convorbirilor obținute în cadrul supravegherii tehnice, este lipsit de echivoc că recurenta nu i-a dezvăluit inculpatului C. conținutul mijloacelor de probă cu privire la care avea obligația legală de a păstra caracterul nedestinat publicității, ci s-a limitat, în cadrul discuției purtate cu acesta, să facă o referire, în ceea ce privește calitatea umană a persoanei vătămate.

Totodată, s-a menționat că, activitatea infracțională imputată inculpatei, descrisă de instanța de apel în cuprinsul hotărârii de condamnare, nu confirmă teza producerii rezultatului socialmente periculos cerut de norma de incriminare, în condițiile în care acesta nu este descris, ca atare, în structura acuzației care a fixat limitele învestirii instanței de judecată.

Altfel spus, acuzația penală nu conține nicio mențiune privind modalitatea concretă în care au fost afectate interesele persoanei vătămate E.

Așadar, instanța de apel nu avea posibilitatea să suplinească, sub pretextul motivării în drept a soluției de condamnare, lipsurile structurale ale acuzației penale.

În motivarea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. invocat, în subsidiar, cu referire la infracțiunea de instigare la compromiterea intereselor justiției, recurenta - inculpată D. a arătat că, instanța de apel a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, ca efect al încălcării principiului non reformatio in pejus.

Astfel, s-a menționat că majorarea pedepsei stabilite pentru infracțiunea anterior menționată de către instanța de fond, de la 3 luni închisoare, la 1 an închisoare, în condițiile în care din actele aflate la dosar, rezultă că numai condamnata a formulat apel cu privire la soluția instanței de fond referitoare la această acuzație, s-a efectuat cu încălcarea principiului non reformatio in pejus.

În concluzie, în considerarea argumentelor invocate, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și, în rejudecare, să se dispună o soluție de achitare a inculpatei pentru infracțiunile de șantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000, instigare la favorizarea făptuitorului, instigare la compromiterea intereselor justiției, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice.

Prin încheierea pronunțată la data de 11 martie 2021 în Dosarul nr. x/2021, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații B., D. și C. împotriva Deciziei penale nr. 158/A din 22 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2017 și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenți.

Totodată, în temeiul art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat B.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații B., D. și C. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speță, toți cei trei recurenți inculpați au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpata D., invocând, în plus, și cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, caz de casare ce vizează situațiile în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare; dacă instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât, nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 439 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu se poate realiza o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supusă cenzurii starea factuală reținută de instanța de apel.

Totodată, sintagma "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", proprie celui de al doilea caz de casare invocat de recurenta- inculpată D., se referă la toate situațiile în care, pentru infracțiunea comisă de persoana condamnată, a fost aplicată o pedeapsă neprevăzută de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale, dar și în ipoteza în care regimul de executare al pedepselor nu este conform cu dispozițiile legii penale substanțiale.

Prin urmare, și în acest caz, analiza legalității hotărârii definitive se realizează exclusiv în limitele proprii normelor de incriminare și cauzelor de majorare sau de reducere a pedepselor reținute cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea pronunțată în ciclul ordinar de judecată.

În contextul acestor argumente de principiu, examinând criticile concret formulate de recurenții - inculpați B., D. și C., Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la infracțiunea de șantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 78/2000, situația de fapt, stabilită cu titlu definitiv de către instanțele de fond și apel constă, în esență, în aceea că, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, inculpata D. a exercitat, împreună cu inculpatul C., acte de constrângere asupra persoanei vătămate F., în scopul efectuării demersurilor necesare transcrierii dreptului de proprietate a două imobile pe numele minorei M., fiica inculpatului C.

În raport de considerațiile instanței de fond, reluate întocmai și de către instanța de apel, Înalta Curte constată că situația de fapt, astfel cum a fost stabilită cu titlu definitiv în cauză, realizează condițiile de tipicitate ale infracțiunii de șantaj în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute de art. 1 din Legea nr. 78/2000, astfel încât, susținerile apărării în sensul că faptele inculpatei nu sunt prevăzute de legea penală, sunt neîntemeiate.

Astfel, invocând incidența motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpata D. a susținut, în esență că, elementul material al infracțiunii de șantaj este reprezentat de deschiderea unui dosar penal, iar, simpla deschidere a unui astfel de dosar nu vizează amenințarea cu săvârșirea unei infracțiuni și nici nu constituie o faptă păgubitoare material pentru persoana vătămată sau o altă persoană aflată în legătură cu persoana vătămată, neputând produce, așadar, consecințele reținute de norma de incriminare prevăzută de art. 207 alin. (1) și (3) C. pen.

Or, în speță, se observă că, atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au reținut că recurenții - inculpați D. și C. au constrâns-o pe persoana vătămată F. în vederea efectuării demersurilor necesare transcrierii a două imobile în proprietatea minorei M., fiica inculpatului C.

Așadar, se constată că activitatea de constrângere de care a fost acuzată inculpata D. este plasată în timp, în luna octombrie 2015, când, împreună cu coinculpatul C., s-a întâlnit cu persoana vătămată F. și a exercitat acțiuni de constrângere psihică asupra acesteia, utilizând expresii de genul "o să aibă probleme, iar mai grav va fi pentru fiii săi", " se pot întâmpla multe", "dacă această activitate nu este însoțită de documente ar putea fi o faptă de evaziune fiscală".

Aceste afirmații au creat o temere persoanei vătămate, victima percepând amenințările proferate ca fiind serioase și realizabile, având în vedere funcția de prim - procuror pe care o deținea inculpata la acea vreme, motiv pentru care, s-a și deplasat, ulterior, la sediul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Suceava pentru a informa organele judiciare cu privire la constrângerile exercitate asupra sa de către cei doi coinculpați.

Raportat la starea de fapt reținută cu titlu definitiv în cauză, Înalta Curte constată că atitudinea și expresiile utilizate de inculpată au semnificația unor acte de constrângere morală a victimei să efectueze demersurile necesare în vederea transcrierii dreptului de proprietate a două imobile pe numele minorei M.

Actele de constrângere anterior descrise se circumscriu acțiunii ce constituie elementul material al infracțiunii de șantaj și au aptitudinea limitării morale a victimei, ca valoare socială ocrotită de lege, fiind realizate, prin urmare, toate cerințele de tipicitate obiectivă ale acestei infracțiuni.

Așadar, contrar susținerilor apărării, deschiderea ulterioară a unui dosar penal pentru infracțiunea de evaziune fiscală față de persoana vătămată F., întărește doar ideea că amenințările au fost reale și serioase, neavând relevanță sub aspectul consumării infracțiunii de șantaj reținută în sarcina inculpatei.

Referitor la infracțiunea de instigare la favorizarea făptuitorului, prevăzută de art. 47 raportat la art. 269 alin. (1) C. pen., instanța de apel, infirmând soluția de achitare pronunțată de prima instanță, a reținut că probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești în fond și apel, dovedește dincolo de orice dubiu că, în perioada 30.10.2015 - 04.02.2016, folosindu-se de autoritatea conferită de natura funcției, cu intenție, inculpata D. l-a determinat în mod direct pe inculpatul A., agent de poliție în cadrul Poliției municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale, să tergiverseze cercetările pe care le efectua într-o cauză penală față de inculpatul C., persoană apropiată magistratului, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în scopul îngreunării cercetărilor penale și al favorizării acestuia din urmă în cauza respectivă, astfel încât, persoana care făcuse sesizarea să conștientizeze lipsa de utilitate a demersului său juridic și să renunțe la pretențiile formulate, în condițiile în care agentul de poliție și-a însușit hotărârea infracțională, iar ulterior a întocmit în fals acte procedurale în cauză respectivă cu scopul de a crea o aparență de justificare a perioadei de timp în care cauza s-a aflat în nelucrare.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice reținute și configurarea legală a infracțiunii de instigare la favorizarea făptuitorului, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei - inculpate, că fapta pentru care aceasta a fost condamnată, astfel cum a fost reținută de instanța de apel, întrunește toate elementele de conținut prevăzute de norma de incriminare.

Pentru a se reține instigarea la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, trebuie să se constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o activitate de determinare la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală; activitatea de determinare să fie realizată cu intenție și autorul să săvârșească fapta prevăzută de legea penală.

Activitatea de determinare la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală poate fi comisă de una sau mai multe persoane și presupune ca instigatorul, după ce a luat hotărârea să determine pe altul să comită o faptă prevăzută de legea penală, folosindu-se de mijloacele adecvate de convingere, să stăruie pe lângă cel instigat spre a-l convinge să săvârșească nemijlocit fapta dorită de instigator.

Întrucât legea penală nu face nicio referire la mijloacele prin care se realizează instigarea, se înțelege că acestea pot fi multiple și variate, de la simple sfaturi, îndemnuri, rugăminți sau insinuări, până la constrângere, corupere, etc. Actele de instigare pot fi realizate prin cuvinte, prin scris, ori chiar prin gesturi sau prin orice alte manifestări cu semnificație neîndoielnică.

În speță, în raport de conținutul factual al acuzației penale, se observă că inculpata D., participând la o petrecere organizată de lucrătorii de poliție din cadrul Poliției municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, l-a abordat în mod direct pe inculpatul A., ocazie cu care i-a precizat că nu are încredere în agentul de poliție N., solicitându-i să preia Dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani în care era cercetat inculpatul C. de la colegul lui și să efectueze cercetările într-o manieră favorabilă inculpatului.

Solicitarea a fost însușită de inculpatul A. care, în aceeași perioadă, a efectuat demersuri pe lângă superiorul său ierarhic, ofițerul de poliție O., șef al Biroul de Investigații Criminale, în vederea repartizării, spre instrumentare, a dosarului penal nr. x/2015, aflat în curs de cercetare la colegul său N., demersuri care s-au materializat ulterior.

Astfel, se observă, contrar susținerilor recurentei - inculpate, că inculpatul A. (autorul) a preluat dosarul penal la sugestia și inițiativa instigatorului, respectiv a inculpatei D., fapta fiind comisă în forma și modalitatea reținută de către instanța de apel, cu debut la data de 30 octombrie 2015.

Susținerile recurentei - inculpate D. în sensul că tergiversarea cercetărilor nu a fost făcută în scopul împiedicării sau îngreunării acestora sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, dispozițiile art. 269 alin. (1) din C. pen. incriminează ajutorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, fără a individualiza sau limita forma pe care o îmbracă acest ajutor sau mijloacele folosite.

Totodată, instanța de contencios constituțional a reținut în considerentele Deciziei nr. 249/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 269 C. pen. (publicată în M. Of. nr. 768 din 27 septembrie 2017) - parag. 21 - că, doar în situația în care se constată că scopul prevăzut de lege - împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate - a fost urmărit prin realizarea faptei, se va reține săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului.

Din ace