ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra recursului în casație de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 189 din 2 martie 2022, Judecătoria Târgu Mureș, între altele, l-a condamnat pe inculpatul A., în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (27 acte materiale - inculpat B.).
(…)
În temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen., l-a condamnat pe același inculpat la o pedeapsă de 2 ani 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (27 acte materiale - inculpat C.).
(…)
A constatat că prin Sentința penală nr. 179 din data de 03.07.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Mureș, definitivă prin Decizia penală nr. 348/A din data de 20.06.2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 1 an 4 luni închisoare, în temeiul art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969 raportat la art. 5 alin. (1) C. pen., pentru comiterea infracțiunii de "abuz în serviciu contra intereselor publice" (pct. III 9 și III.10 din rechizitoriu), a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere.
În temeiul art. 86
5
din C. pen. din 1969 raportat la art. 85 C. pen. din 1969, a anulat suspendarea executării pedepsei de 1 an 4 luni închisoare la care inculpatul A. a fost condamnat prin Decizia penală nr. 348/A din data de 20.06.2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de "abuz în serviciu contra intereselor publice".
În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 40 C. pen. raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187 din 24.10.2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite în cauză, a aplicat pedeapsa cea mai grea în cuantum de 2 ani 2 luni închisoare, la care a adăugat sporul obligatoriu în cuantum de 1 an 2 luni, reprezentând o treime din celelalte pedepse aplicate, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare.
(…)
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. b) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (9) C. proc. pen. și art. 72 alin. (1) C. pen., a constatat că inculpatul A. a fost reținut, conform Sentinței penale nr. 179 din data de 03.07.2015 pronunțată în Dosarul nr. x/2012 al Tribunalului Mureș, definitivă prin Decizia penală nr. 348/A din data de 20.06.2018 a Curții de Apel Târgu Mureș, pentru o durată de 24 de ore, din data de 13.02.2012, perioadă care se va deduce din pedeapsa rezultantă de 3 ani 4 luni închisoare.
În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 23 alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (1), alin. (2), alin. (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357 C. civ., art. 1349 C. civ., art. 1371 C. civ., art. 1391 C. civ., art. 1381 C. civ. și art. 1382 C. civ., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă UAT Comuna Band.
L-a obligat pe inculpatul B., în solidar cu inculpatul A., la plata către partea civilă UAT Comuna Band a sumei de 386.761 RON, cu titlu de despăgubiri civile constând în daune materiale, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.
L-a obligat pe inculpatul C., în solidar cu inculpatul A., la plata către partea civilă UAT Comuna Band a sumei de 159.363 RON, cu titlu de despăgubiri civile constând în daune materiale, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.
(...)
Prin Decizia penală nr. 53/A din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, între altele, s-a admis apelul declarat de inculpatul A., în conformitate cu art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., împotriva Sentinței penale nr. 189 din 2 martie 2022, pronunțate de Judecătoria Târgu Mureș în Dosarul nr. x/2020 și, în consecință: s-a desființat în parte sentința penală atacată și, în rejudecare, între altele:
În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpatul A. a fost condamnat la pedepsele de 2 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de delapidare în formă continuată, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen. (26 de acte materiale de complicitate la infracțiunea de delapidare comisă de persoana condamnată B.), precum și la 2 ani închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de delapidare în formă continuată, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen. (26 de acte materiale de complicitate la infracțiunea de delapidare comisă de inculpatul C.).
În baza art. 40 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., s-au contopit pedepsele principale de câte 2 ani închisoare și un an și 4 luni închisoare (aplicată prin Sentința penală nr. 179/3 iulie 2015 a Tribunalului Mureș, modificată și definitivă prin Decizia penală nr. 348/A/20 iunie 2018 a Curții de Apel Târgu Mureș), s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, căreia i s-a adăugat un spor de un an, 1 lună 10 zile închisoare (reprezentând o treime din 3 ani și 4 luni închisoare) și s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa principală rezultantă de 3 ani, o lună și 10 zile închisoare, cu executare în detenție.
În temeiul art. 397, art. 19 alin. (1), (2) și 5 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. 1357, art. 1349, art. 1371, art. 1391, art. 1381, art. 1382 și art. 1383 C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă UAT Comuna Band și, în consecință:
A fost obligat inculpatul B. să plătească părții civile UAT Comuna Band suma de 105.197 RON, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.
Au fost obligați în solidar inculpații B. și A. să plătească părții civile UAT Comuna Band suma de 281.564 RON (câte 140.782 RON fiecare dintre inculpați), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.
A fost obligat inculpatul C. să plătească părții civile UAT Comuna Band suma de 53.400 RON, la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.
Au fost obligați în solidar inculpatul C. și A. să plătească părții civile UAT Comuna Band suma de 105.963 RON (câte 52.981,5 RON fiecare dintre inculpați), la care se adaugă majorări de întârziere, conform Codului de procedură fiscală.
Împotriva Deciziei penale nr. 53/A din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2020, în termenul legal, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, prin avocat D. (fără a atașa împuternicirea avocațială), invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 C. proc. pen.
S-a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. pentru faptele de complicitate la infracțiunea de delapidare în formă continuă, prevăzute de art. 295 alin. (1) C. pen.
Prin încheierea din 27 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din 26 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte reținând că sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 434 - 438 C. proc. pen., numai sub aspectul invocării și motivării cazului prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte a constatat că nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., potrivit căreia cererea de recurs în casație trebuie să cuprindă indicarea cazurilor de recurs în casație pe care aceasta se întemeiază și motivarea acestora, întrucât susținerile recurentului inculpat nu se încadrează în dispoziția legală invocată.
Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.
Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.
Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.
În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).
Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv." (Decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).
În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în esență că, raportat la situația de fapt descrisă de instanța de apel, una dintre cerințele obligatorii pentru a exista complicitatea, respectiv contribuția complicelui să fi folosit efectiv la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, nu este îndeplinită în ceea ce îl privește pe inculpatul A..
În opinia recurentului inculpat, este greșit ceea ce a reținut instanța de apel, referitor la participația inculpatului A. la infracțiunile de delapidare săvârșite de B. și C., respectiv că actele de înlesnire ale complicelui, ca să atragă răspunderea penală a acestuia, nu trebuie să fie esențiale și determinante pentru autor (pag. 20 a deciziei), în condițiile în care, pentru ca ajutorul complicelui să fie efectiv, actele de înlesnire ale complicelui trebuie să fie esențiale și determinante pentru autori.
Totodată, fiind în fața a două activități de autorat sub formă de delapidare în formă continuă, nu pot fi privite ca lipsite de relevanță pentru activitatea complicelui nici data ultimei acțiuni și, cu atât mai mult, data primei acțiuni a autorilor.
Astfel, s-a susținut că, și în ipoteza acceptării datei de 29.01.2014 ca fiind data de începere a presupusei activități de complicitate a inculpatului A., și cea de 28.06.2016 ca fiind cea de sfârșit, în contextul în care contribuția complicelui trebuie obligatoriu să fi folosit efectiv la săvârșirea faptei, este relevant că autorii și-au continuat activitatea infracțională o bună perioadă de timp și în mandatul noului primar, cât și faptul că activitatea infracțională a acestora a fost inițiată anterior. În opinia recurentului inculpat, acest aspect întărește cele precizate anterior, în sensul în care certifică dincolo de orice îndoială că autorii nu s-au folosit de sprijinul acordat de complice, chiar mai mult, nici nu au avut nevoie de un astfel de sprijin pentru a-și desfășura activitatea infracțională.
În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul sentinței instanței de fond, confirmată parțial de instanța de apel sub aspectul situației de fapt, pe baza probelor administrate, au fost descrise în amănunt faptele care au justificat încadrarea acestora ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de complicitate la delapidare, în formă continuată, faptă prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., fiind reținută în concret contribuția inculpatului A. și motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârșit faptele.
În esență, în fapt, instanța de fond a reținut că, inculpatul A., în perioada 1 ianuarie 2014 - 28 iunie 2016, având calitatea de primar al UAT Band, în urma informărilor periodice scrise și verbale primite de la funcționarii din cadrul serviciului financiar-contabil cu atribuții de verificare a gestiunii sumelor de bani încasate prin casierie, a cunoscut lipsurile din gestiunea inculpaților B. și C. în toată perioada ianuarie 2014 - iunie 2016, însă nu a sesizat organele de urmărire penală în vederea tragerii lor la răspundere penală și nu a luat măsuri concrete de recuperare a sumelor de bani constatate lipsă în gestiune cu ocazia verificărilor, ci, în toată această perioadă a obținut de la cei doi inculpați, la diferite intervale de timp (lunar sau săptămânal), diferite sume de bani (pentru cheltuieli personale) despre care avea cunoștință că provin din casieria UAT Band, modalitate în care i-a încurajat pe cei doi inculpați să-și însușească periodic sume de bani din gestiune, fie pentru a i le remite lui, fie pentru nevoile lor personale, creându-le convingerea că, fiind cunoscută situația de către conducerea instituției, nu vor fi trași la răspundere pentru fapta lor.
În motivarea apelului pe care l-a declarat, inculpatul A. a criticat legalitatea și temeinicia sentinței instanței de fond, susținând, în esență, că întreaga activitate a coinculpaților B. și C., de ridicare a banilor din casieria Primăriei Band, a avut ca unic scop însușirea banilor de către cei doi, iar probatoriul administrat în cauză nu relevă faptul că sumele de bani ridicate de către coinculpați au fost remise lui A., prin urmare nu exista un motiv anume pentru care acesta din urmă să fi înlesnit activitatea gândită și pusă în aplicare de ceilalți inculpați.
Analizând probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale și al judecății în primă instanță, instanța de apel a arătat că nu poate să tragă o concluzie certă nici că inculpatul A. și-a însușit banii delapidați de B. sau C. ori o parte din aceștia și nici că acesta nu și-a însușit asemenea sume. Astfel, ca efect al prezumției de nevinovăție, instanța de apel a interpretat dubiul în favoarea inculpatului A. și nu a reținut complicitatea acestuia sub forma însușirii banilor în intervalul 1 ianuarie 2014 - 28 iunie 2016, care, dacă ar fi fost confirmată dincolo de orice îndoială rezonabilă, ar fi constituit acte de autorat al delapidării, cât timp pe atunci inculpatul îndeplinea atribuții de administrator.
În schimb, instanța de apel a reținut că, din depozițiile constante ale martorelor neutre E. și F. și din informările scrise făcute de martore (la datele de 29 ianuarie 2014, 28 aprilie 2014, 16 septembrie 2014, 3 iulie 2015, 10 noiembrie 2015 și 1 februarie 2016 - martora E.; la datele de 30 iunie 2014, 5 ianuarie 2015, 24 martie 2015, 15 mai 2015, 18 mai 2015 și 30 iunie 2015 - martora F.) rezultă, dincolo de orice îndoială rezonabilă că, începând din 29 ianuarie 2014 și până în 28 iunie 2016, în repetate rânduri, în scris la datele indicate supra și verbal, cu o frecvență cel puțin lunară, martorele l-au înștiințat pe inculpatul A. despre nedepunerea în trezorerie de către inculpații B. și C. a întregului numerar încasat pe bază de chitanțe. Totodată, martorele au cerut de fiecare dată inclusiv ordonatorului principal de credite - primarului de atunci, A., să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației.
Astfel, instanța de apel a concluzionat că inculpatul A. a cunoscut activitățile ilicite ale inculpaților B. și C.. Faptul că nu a semnat decât cinci din înștiințările scrise redactate de martore nu înseamnă că nu a primit toate cele 12 înștiințări ale martorilor și că nu a știut că gestionarii predau la trezorerie doar o parte din sumele încasate în gestiune, atât timp cât martorele E. și F. au fost consecvente când au declarat că atât în scris, cât și verbal l-au înștiințat pe primar despre actele gestionarilor și chiar inculpatul, cu prilejul apărărilor făcute în fața instanței, a admis că a primit asemenea informări. De asemenea, dată fiind frecvența informărilor scrise și verbale, făcute de martore despre conduita gestionarilor, inculpatul A. nu poate să susțină că, până în 1 februarie 2016, nu a aflat dacă, într-adevăr, inculpații B. și C. și-au însușit sumele de bani nedepuse la trezorerie în termen de trei zile de la încasare. Cunoașterea de către inculpatul A. a întinderii câtimilor însușite lunar de către autorii delapidărilor este lipsită de importanță sub aspect subiectiv, întrucât ceea ce interesează din perspectiva laturii subiective a complicității este primordial faptul că inculpatul A. - complicele - a știut că autorii efectuează acte de însușire a bunurilor, specifice delapidării, fiind irelevant, din perspectiva complicelui, rezultatul acelor acte.
Față de situația de fapt reținută în cauză, pe baza probatoriului administrat, instanța de apel a constatat că, în drept, activitatea inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la delapidare, în formă continuată, prevăzute de art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (două fapte, în formă continuată: 26 acte materiale - autor inculpatul B., respectiv 26 acte materiale - autor inculpatul C.).
Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a susținut că faptele sale nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracțiunilor de complicitate la delapidare, întrucât contribuția sa nu a folosit efectiv la săvârșirea de către autori a faptei prevăzute de legea penală.
Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 295 alin. (1) C. pen., însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea dreptului de a ocupa o funcție publică.
Așadar, sub aspectul laturii obiective, delapidarea este o infracțiune comisivă, ce poate fi săvârșită prin trei tipuri de acțiuni determinate, care îi sunt cerute subiectului activ și care caracterizează infracțiunea ca fiind una cu conținut alternativ - însușirea, folosirea sau traficarea, toate acestea fiind modalități de sustragere. Din punct de vedere al întrunirii tipicității delapidării, este irelevant dacă sustragerea s-a realizat în interes propriu sau în interesul altei persoane.
În conținutul art. 48 C. pen. este definită noțiunea de complicitate ca fiind acea formă a participației penale în care o persoană, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, inclusiv prin promisiunea tăinuirii lucrurilor provenite din săvârșirea faptei, chiar dacă, după săvârșirea faptei, promisiunea nu este îndeplinită sau de a favoriza pe făptuitor, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia.
Cu alte cuvinte, complicele este acea persoană (participant secundar) care înlesnește, sprijină realizarea acțiunii tipice de către autor (participant principal), fiind inclus aici și instigatorul.
Actul de complicitate nu poate fi niciodată un act determinant al comiterii faptei, deoarece, în această ipoteză, s-ar converti în instigare, după cum nu poate fi nici un act de săvârșire, de executare a acțiunii incriminate, în această ipoteză aflându-ne în prezența autoratului.
Pentru a exista complicitate este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) să se fi săvârșit de altcineva o infracțiune (în formă tipică sau tentantă atunci când tentativa este pedepsibilă);
b) să existe o contribuție (materială sau psihică) din partea complicelui care a servit, folosit în orice mod la săvârșirea infracțiunii comise de altul;
c) să existe o înțelegere (coeziune psihică) între autor și persoana care ajută, ceea ce presupune ca persoana care ajută să fi voit ca activitatea sa să contribuie la realizarea acțiunii autorului și să fi cunoscut ceea ce urmărea autorul acțiunii pe care el înțelege să o sprijine.
Așadar, pentru existența complicității este necesar și obligatoriu, din punct de vedere obiectiv, ca activitatea complicelui să fi servit efectiv la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.
Nu există complicitate în ipoteza în care autorul, săvârșind fapta prevăzută de legea penală, nu s-a folosit de sprijinul pe care i l-a dat persoana care a intenționat să devină complice, aceasta deoarece între contribuția complicelui și rezultatul infracțional nu se poate stabili un raport de cauzalitate, iar în lipsa acestuia, elementul material al complicității este absent.
Sub aspectul laturii subiective, complicitatea se caracterizează prin intenție.
Intenția complicelui constă în voința acestuia de a săvârși actele constitutive ale complicității, a căror reprezentare o are, știind că înlesnește sau ajută la săvârșirea, de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală.
Complicele cunoaște activitatea autorului și prevede, ca cert sau eventual, rezultatul socialmente periculos. El are conștiința că, prin activitatea sa, contribuie la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, de către autor și urmărește să desfășoare acea activitate.
Complicitatea poate fi comisă și cu forma de vinovăție a intenției indirecte, dacă, prin fapta sa, complicele ajută sau înlesnește, dar nu urmărește acest rezultat al faptei sale, ci doar îl acceptă. În această ipoteză, este suficient să se fi acceptat, de către complice, eventualitatea producerii lui.
În fine, intenția complicelui implică o legătură subiectivă între complice și autor. Voința complicelui de a lega activitatea sa de aceea a autorului, unită cu reprezentarea urmărilor faptei săvârșite de acesta, constituie o cerință indispensabilă a acestei forme de participație penală.
Elementul obiectiv și subiectiv se completează reciproc, neputând fi analizate decât în interdependența lor.
Întotdeauna ajutorul sau înlesnirea la săvârșirea faptei trebuie unite cu intenția complicelui de a ajuta, de a înlesni.
Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casație, Înalta Curte constată că activitatea inculpatului A., în calitate de primar al UAT Band, a folosit efectiv la săvârșirea de către inculpații B. și C. a faptelor prevăzute de legea penală în timpul mandatului său.
Totodată, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, Înalta Curte învederează că, în speță, activitățile (contribuția) inculpatului A., astfel cum au fost reținute în fapt de instanța de apel, constau în aceea că, deși cunoștea actele ilicite ale inculpaților B. și C., încă din 29 ianuarie 2014, nu a luat nicio măsură concretă, adecvată, eficientă și aptă să ducă la recuperarea sumelor de bani constatate lipsă în gestiune și, prin aceasta, a întărit convingerea autorilor de a-și însuși sumele de bani din gestiune, măsură care revenea, potrivit legii, în sarcina sa, în calitate de primar și ordonator principal de credite. Astfel, cu titlu de exemplu, deși, în virtutea art. 61 și art. 63 din Legea nr. 215/2001 (în vigoare la data faptelor), avea competența potrivit funcției pe care o îndeplinea, inculpatul A. nu a ordonat, imediat după prima informare sau ulterior, un control al activității inculpaților B. și C., nu a declanșat o procedură disciplinară față de cei doi, nu a sesizat conform art. 291 C. proc. pen., organele de urmărire penală în legătură cu actele acestora și nu a dispus vreo decizie de impunere efectivă față de gestionari.
În acest context, din punct de vedere al participației la infracțiunile de delapidare săvârșite de inculpații B. și C., conform situației de fapt reținute definitiv de instanța de apel, Înalta Curte are în vedere că, în perioada 29 ianuarie 2014 - 28 iunie 2016, inculpatul A., în calitate de primar al comunei Band, jud. Mureș, în mod repetat și în realizarea unei rezoluții unice infracționale, cu toate că a avut cunoștință că gestionarii B. și C. își însușesc, în mod separat, lunar, sume din casieria UAT Band, nu a luat măsuri concrete, adecvate, eficiente și apte să ducă la împiedicarea activității infracționale a celor doi gestionari. În acest fel, inculpatul A. a înlesnit activitatea inculpaților B. și C. de însușire periodică a sumelor de bani din gestiune, creându-le convingerea că, fiind cunoscută situația de către conducătorul unității administrativ teritoriale, pot acționa nestingheriți. Astfel, în intervalul 29 ianuarie 2014 - 28 iunie 2016, în care a avut calitatea de primar, prin omisiunile sale repetate, inculpatul A. a înlesnit cu știință însușirea din gestiune de către inculpatul B. a sumei nerecuperate de 140.782 RON (prin 26 de acte materiale), iar de către inculpatul C. a sumei nerecuperate de 105.963 RON (prin 26 de acte materiale).
Prin urmare, atât timp cât autorii nu au săvârșit un act sporadic și întâmplător de însușire a banilor încasați, ci activitatea lor a avut o frecvență lunară și s-a întins pe mai bine de 2 ani 4 luni în mandatul de primar al inculpatului A. și, în toată această perioadă, martorele E. și F. l-au înștiințat lunar și i-au cerut măsuri, însă acesta nu a făcut niciun demers legal, conduita repetată a inculpatului A. a folosit efectiv la săvârșirea de către inculpații B. și C. a faptelor de delapidare și se circumscrie înlesnirii cu intenție a activității infracționale comise de autorii delapidărilor.
Raportat la cele expuse, Înalta Curte concluzionează că actele inculpatului A. întrunesc conținutul constitutiv al complicității la două infracțiuni de delapidare, în formă continuată, prevăzută de art. 48 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 295 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 35 alin. (1) C. pen. (o complicitate la infracțiunea de delapidare săvârșită de inculpatul B., cu 26 de acte materiale, și o altă complicitate la infracțiunea de delapidare comisă de inculpatul C., tot cu 26 de acte materiale).
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 53/A din 26 ianuarie 2023 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în cuantum de 170 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2023.