ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 875/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 88 din data de 4 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 60 din 17 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, la data de 5 august 2024, sub nr. x/2024, contestatorul A. a formulat contestație împotriva sentinței penale nr. 60 din 17 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2024.

În argumentarea cererii întemeiate, în drept, pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., art. 711 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 346 corob. cu art. 503 C. proc. pen., contestatorul a solicitat a se avea în vedere că în mod abuziv a fost obligat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, că dosarul privind plata unor sume de bani la care a fost obligat a fost fabricat, hotărârile judecătorești fiind pronunțate cu încălcarea disp. art. 461 alin. (1) C. proc. civ., fără lămurirea tuturor aspectelor, potrivit disp. art. 443 C. proc. civ.

Astfel învestită, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că prin sentința penală nr. 60 din 17 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 35 din 9 aprilie 2023 a Curții de Apel Suceava, dispunându-se obligarea contestatorului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

A mai constatat că, potrivit art. 600 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) și alin. (2) C. proc. pen., contestația privind executarea dispozițiilor civile se poate face atunci când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, cererea urmând a fi soluționată de instanța penală care a pronunțat-o.

Totodată, a reținut că, așa cum rezultă din reglementarea C. proc. civ., legea face distincție, atunci când este în discuție un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, între aspecte de fond (motive de fapt sau de drept) și aspecte ce pun în discuție exclusiv lămuriri cu privire la dispozitivul hotărârii ce se execută.

Astfel, pe de o parte, potrivit art. 443 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice, iar potrivit art. 711 alin. (2) C. proc. civ., dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu.

Pe de altă parte, potrivit art. 712 alin. (1) C. proc. civ., dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestație motive de fapt sau de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății în primă instanță sau într-o cale de atac ce i-a fost deschisă.

În contextul acestor rețineri, instanța a constatat că, chiar dacă, aparent, vizează o nelămurire cu privire la hotărârea penală care se execută, solicitările contestatorului A. se referă, în esență, la aspecte ce țin de fondul cauzei, respectiv de modul de soluționare a unor acțiuni penale și civile, care au putut fi invocate și analizate în cauzele în care acesta a avut calitatea de inculpat, atât în primă instanță, cât și în calea de atac ordinară exercitată în cauză.

Or, cheltuielile de procedură datorate statului nu pot fi confundate nici cu despăgubirile civile, care includ cheltuielile judiciare făcute de părți, și nici cu amenda judiciară. Dispozițiile C. proc. pen. prevăd posibilitatea formulării contestației la executare împotriva dispozițiilor civile, potrivit art. 600, și a amenzii judiciare, conform art. 601, dar nu și a celor vizând cheltuielile judiciare către stat, care izvorăsc din culpa procesuală a părții a cărei sesizare a fost respinsă. Ca atare, atâta timp cât legea procesual penală, care este de strictă reglementare, nu prevede posibilitatea contestării executării cheltuielilor de procedură către stat, contestațiile la executare sunt inadmisibile, în cauză nefiind incidente niciunul dintre cazurile de contestație prevăzute la art. 598, art. 600 sau art. 601 C. proc. pen.

A mai constatat că, de altfel, motivele invocate de petentul A. nu se încadrează nici în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. (1) C. proc. pen. întrucât, așa cum s-a arătat anterior, fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală a părții, iar nu un incident de executare ce ar necesita intervenția organelor jurisdicționale și care să facă aplicabile aceste dispoziții legale.

Pentru considerentele expuse, Curtea a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul A..

****

Împotriva sentinței penale nr. 88 din 4 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a formulat "cerere de recurs internațional" contestatorul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca și "contestație-contestație la executare", la data de 23 octombrie 2024, sub nr. x/2024.

La termenul fixat în cauză, 28 noiembrie 2024, în lipsa contestatorului, care, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței, reprezentantul Ministerului Public a invocat inadmisibilitatea căii de atac ce formează obiectul cauzei, concluziile acestuia fiind fidel redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând cauza, cu prioritate, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de control al hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea căii de atac formulate de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 88 din 4 octombrie 2024, prin care Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de acesta, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva sentinței penale nr. 60 din 17 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosar nr. x/2024.

De menționat că prin sentința penală nr. 60 din 17 iulie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2024 s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 35 din 9 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de aceeași parte împotriva sentinței penale nr. 124 din 23 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de parte împotriva sentinței penale nr. 116 din 27 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de aceeași parte împotriva sentinței penale nr. 68 din 30 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de aceeași parte împotriva sentinței penale nr. 51 din 13 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de aceeași parte împotriva încheierii penale nr. 3 din 27 ianuarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2022, prin care judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 17/II/2/2022 din 21 aprilie 2022 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. x/2014.

Altfel spus, după ce, urmare a respingerii plângerii sale împotriva ordonanței procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava anterior menționată, a fost obligat la cheltuieli judiciare, petentul A. a formulat contestație la executare (sub acest aspect), în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., împotriva încheierii penale nr. 3 din 27 ianuarie 2023 pronunțată judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava în dosarul nr. x/2022, iar, ulterior, succesiv, și împotriva dispozițiilor privind obligarea sa la plata de cheltuieli judiciare din cuprinsul tuturor hotărârilor prin care i s-au respins celelalte contestații la executare formulate.

Or, fiind pronunțate, în cascadă, în procedura contestației la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., care, inițial, a vizat încheierea penală nr. 3 din 27 ianuarie 2023 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Suceava în dosarul nr. x/2022 - hotărâre definitivă conform art. 341 alin. (8) raportat la art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., toate aceste hotărâri, deci inclusiv sentința penală nr. 88 din 4 octombrie 2024 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, care face obiectul prezentei căi de atac, sunt definitive.

Argumentele avute în vedere în acest sens vizează faptul că titlul reprezentat de o hotărâre pronunțată în ultimul grad de jurisdicție (în speță, încheierea judecătorului de cameră preliminară sus-menționată) nu poate fi lămurit decât printr-o hotărâre judecătorească de același tip, cu aceeași forță juridică, pronunțată de însăși instanța care a pronunțat și hotărârea a cărei lămurire se solicită.

Tocmai de aceea, dispozițiile art. 598 alin. (2) teza finală C. proc. pen. prevăd explicit că în cazul în care nelămurirea privește o dispoziție dintr-o hotărâre pronunțată în apel sau în recurs în casație, competența revine, după caz, instanței de apel sau Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În contextul acestor considerente, reținând, prin urmare, că hotărârea judecătorească a cărei lămurire se solicită în cauză este definitivă, Înalta Curte constată că și hotărârea pronunțată în contestația împotriva executării acesteia, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., este definitivă, astfel că nu este susceptibilă a fi supusă vreunei căi de atac.

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 88 din data de 4 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Ca urmare, în temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 88 din data de 4 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2024.