ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 87/2025

Ședința publică din data de 26 februarie 2025

Deliberând asupra cererii de strămutare formulate de petentul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 04.02.2025, sub nr. x/2025, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Brașov, secția penală având ca obiect cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 39/27.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2016.

În opinia petentului, judecătorii din cadrul Curții de Apel Brașov nu pot proceda la o judecată dreaptă întrucât există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea acestora este afectată din cauza împrejurărilor cauzei.

În acest sens, a solicitat să se aibă în vedere dosarul a cărei judecare se cere a fi strămutată are drept obiect calea extraordinară de atac a revizuirii împotriva sentinței penale nr. 39/27.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Curtea de Apel Brașov, secția Penală, definitivă prin decizia penală nr. 382A/17.12.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza în care a fost pronunțată soluția a cărei revizuire este solicitată a fost mediatizată intens sub denumirea generică "Ferma Băneasa" și a condus la ample mișcări de protest ale avocaților din întreaga țară, suscitând interesul și dezaprobarea organismelor internaționale și a presei internaționale față de soluția pronunțată în cauză.

Este de notorietate faptul că în ceea ce privește modalitatea în care s-a acționat în cauza precizată, Inspecția Judiciară a constatat că modalitatea de lucru a procurorilor din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Brașov a avut drept consecință încălcarea independenței judecătorilor.

De asemenea, de notorietate este și faptul că soluția definitivă din cauză a făcut obiectul verificări ale unor instanțe europene (Grecia, Italia, Cipru, Franța, Malta, Belgia) care au refuzat să pună în executare mandatele europene de arestare emise de Curtea de Apel Brașov din cauza "Ferma Băneasa", reținând încălcări flagrante ale drepturilor omului.

Mai mult, fiind învestită cu soluționarea unei cereri de predare în vederea executării mandatului european de arestare emis la 18 decembrie 2020 împotriva lui B. al României (inculpat în cauza nr. 345/64/2016), Curtea de Apel din Paris a pronunțat Hotărârea din 29 noiembrie 2023 în dosarul nr. x, prin care a refuzat predarea persoanei solicitată, reținând, printre altele, mai multe aspecte care pot fi apreciate drept negative la adresa autorităților, respectiv a instanțelor române.

Astfel, s-a reținut existența unei cooperări imperfecte din partea autorităților române, dar și răspunsuri contradictorii la solicitările instanței franceze, respectiv că nu sunt oferite garanții suplimentare în ceea ce privește căile de atac ori că acestea prezintă îndoieli.

De asemenea, Curtea de Apel Paris a reținut contextul faptic în care a fost emis mandatul european de arestare, chiar în ziua în care Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia sa și după ani de litigii în contencios civil între B. și statul român privind succesiunea regală a lui C..

Un alt aspect reținut a constat în aceea că datele referitoare la B. nu erau conforme cu regulile Interpol și trebuiau șterse din fișierele Interpol.

Conchizând sub acest aspect, apărarea a apreciat că hotărârea instanței franceze a relevat cooperare nesinceră și ineficientă a autorităților române (cu trimitere expresă la Curtea de Apel Brașov) care a generat un risc real de încălcare a articolului 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene.

Totodată, s-a invocat faptul că urmare a unei eventuale admiteri în principiu a revizuirii, în urma rejudecării cauzei, s-ar putea aduce în discuție inclusiv prescripția răspunderii penale față de anumite fapte/persoane din cauză, prin raportare la deciziile obligatorii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În plus, a solicitat să se aibă în vedere faptul că Înalta Curte printr-o hotărâre de speță a reținut că majoritatea completurilor de la Curtea de Apel Brașov îmbrățișează o interpretare (…) în contextul în care această interpretare pare a fi în contradicție cu opinia majoritară a instanței supreme.

În plus, instanța supremă a mai reținut că si faptul ca în sesizarea adresată Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-107/23 PPU [Lin] în care a fost pronunțata hotărârea din data de 24 iulie 2023, informațiile si explicațiile instanței de trimitere (Curtea de Apel Brașov, instanța de la care se solicită strămutarea judecării cauzei) conțin omisiuni și informații neconforme ce influențează, în ansamblu, procesul de interpretare în componenta efectelor deciziilor Curții Constituționale.

Astfel, a apreciat că se naște suspiciunea rezonabilă a prefigurării unei soluții de respingere încă din faza admisibilității în principiu a căii de atac exercitate, de către Curtea de Apel Brașov, în scopul de a conserva hotărârea de condamnare și a face inaplicabile inclusiv prevederile referitoare la prescripția răspunderii penale, prin lăsarea neaplicată a Deciziilor CCR și a Hotărârilor prealabile pronunțate de ÎCCJ.

În susținerea cererii, petentul a anexat Decizia din 29.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel din Paris în dosarul nr. x și traducerea acesteia.

După înregistrarea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza a fost repartizată aleatoriu, fiind acordat termen de judecată la data de 26.02.2025.

Conform rezoluției din data de 26.02.2025, s-au solicitat informații de la președintele Curții de Apel Brașov, în conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. (6) C. proc. pen.

În cauză, domnul judecător D. a formulat declarație de abținere, respinsă prin încheierea din data de 26.02.2024.

Prin informațiile înaintate de Curtea de Apel Brașov la data de 06.06.2024, s-a arătat, în esență, faptul că pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 39/27.06.2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul nr. x/2016.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/2025 și a fost repartizată aleatoriu completului de judecată FC6-2023, cu termen de judecată la 10.03.2025.

Referitor la motivele invocate prin cererea de strămutare, Curtea de Apel Brașov a apreciat că la această instanță sunt asigurate condiții necesare pentru normala și corecta soluționare a cauzei.

În ceea ce privește modalitatea în care Curtea de Apel din Paris a soluționat cererea privind predarea persoanei condamnate B. prin decizia din 29.11.2023, s-a apreciat că aceasta nu are înrâurire asupra motivelor pe care se fundamentează cererea de strămutare, în condițiile în care hotărârea instanței franceze vizează situația unui alt inculpat și nu a petentului A..

În plus, referitor la acest motiv, s-a solicitat a se avea în vedere cele reținute prin hotărârea pronunțată în Cauza C-318/24 prin care s-a statuat că autoritatea judiciară de executare a unui mandat european de arestare emis în vederea executării unei pedepse nu poate refuza executarea acestui mandat de arestare întemeindu-se pe motivul că procesul-verbal de depunere a jurământului unui judecător care a aplicat această pedeapsă nu poate fi găsit sau pe împrejurarea că un alt judecător din cadrul aceluiași complet ar fi depus jurământul numai la numirea sa în calitate de procuror.

Cu privire la aspectul existenței unei suspiciuni referitoare la prefigurarea unei soluții de respingere a cererii de revizuire încă din etapa admisibilității, motivat de existența unei hotărâri a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a apreciat că acesta nu este de natură să influențeze imparțialitatea judecătorului învestit cu soluționarea cererii de revizuire, în condițiile în care Înalta Curte, prin Decizia nr. 16/2024 dată în recurs în interesul legii, a unificat practica la nivel național în ceea ce privește prescripția răspunderii penale.

De asemenea, s-a precizat că au fost îndeplinite formele cerute de art. 73 C. proc. pen.

II. Analizând cererea de strămutare formulată de petentul A., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele argumente:

Înalta Curte opinează că procedura strămutării constituie remediul procesual prin care se asigură garantarea exigenței de imparțialitate a judecătorilor din cadrul unei instanțe privite în ansamblu. Astfel, în cazul în care petentul probează în mod credibil existența unui risc de afectare a imparțialității judecătorilor unei instanțe, curtea de apel sau, după caz, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin derogare de la regulile competenței teritoriale, pot muta judecarea unei cauze (în întregul ei) în primă instanță sau în apel, sau chiar în căile extraordinare de atac de la instanța competentă teritorial la o altă instanță (forum delegationis).

În acest sens, Curtea Constituțională a apreciat că strămutarea nu este o procedură de soluționare în fond a procesului, ci constituie o procedură specială, de stabilire a competenței teritoriale a instanței de judecată, menită tocmai să asigure condițiile unui proces echitabil, în care părțile să dispună de aceleași mijloace de apărare și să aibă posibilitatea să își exercite dreptul la apărare în mod efectiv și eficient. Strămutarea poate fi percepută ca un instrument de procedură care permite unei părți să ceară dezînvestirea unei jurisdicții în ansamblul său, dacă este suspectată de parțialitate. La fel ca recuzarea, strămutarea pentru cauză de suspiciune legitimă asigură protecția imparțialității judecătorilor în cadrul unei proceduri penale. De aceea, ea își găsește un fundament efectiv în dreptul la un tribunal independent și imparțial (Decizia nr. 237/2003 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 28 iulie 2003, precum și Decizia nr. 528/2005 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1037 din 22 noiembrie 2005).

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte strămută judecarea unei cauze de la o curte de apel la o altă curte de apel în două cazuri și anume:

(i) există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei sau a calității părților;

(ii) există pericol de tulburare a ordinii publice.

Din analiza dispozițiilor art. 71 C. proc. pen. rezultă că strămutarea se dispune numai atunci când este probat cel puțin unul dintre cele două cazuri explicit și limitativ prevăzute de lege prin care poate fi afectată exigența de imparțialitate a instanței și, implicit, echitatea procesului penal. Astfel, este în sarcina celui care a formulat cererea de strămutare să probeze existența unor împrejurări de natură a crea o suspiciune de ansamblu, colectivă, cu privire la obiectivitatea și imparțialitatea sau aparența de imparțialitate a judecătorilor unor instanțe, de natură a impieta înfăptuirea justiției.

Examinând, în aceste coordonate, împrejurările invocate în speță drept temeiuri ale cererii de strămutare, Înalta Curtea constată că acestea se circumscriu suspiciunii că imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Brașov ar putea fi afectată ca urmare a particularităților cauzei.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere argumentele reținute prin hotărârea definitivă a Curții de Apel Paris prin care s-a refuzat predarea în temeiul unui mandat european de arestare a persoanei condamnate B..

Astfel, instanța franceză a învederat mai multe temeiuri de refuz de predare subliniind că a existat o cooperare imperfectă din partea autorităților române, acestea oferind răspunsuri contradictorii la clarificările solicitate. De asemenea, s-a avut în vedere că autoritățile judiciare române nu au oferit garanții în ceea de privește existența unei căi efective de atac la hotărârea de condamnare, dar și celeritatea privind emiterea mandatului european de arestare.

Înalta Curte apreciază că analiza efectuată de instanța franceză nu s-a raportat la elemente ce țin exclusiv de executarea pedepsei cum ar fi condițiile privind natura și gravitatea infracțiunii, ori condițiile privind persoana față de care a fost emis mandatul european de arestare, ci au avut în vedere în special condițiile referitoare la echitatea desfășurării procedurii în statul emitent al mandatului european de arestare. Scopul analizei a fost acela de a verifica funcționalitatea eficientă a mandatului european de arestare și compatibilitatea acestuia cu respectarea dreptului la un proces echitabil.

Curtea de Apel Paris a reținut existența unor "deficiențe sistemice a uneia dintre componentele dreptului la o instanță independentă și imparțială" care implică un risc real de încălcare a dreptului la un proces echitabil.

Este adevărat că această hotărâre nu-l privește la nivel particular pe petentul A., însă argumentele reținute de instanța franceză face trimitere la cauza petentului în care a acesta a fost condamnat și se referă în mod generic la autoritățile judiciare române.

Înalta Curte consideră că revizuirea este o cale de atac extraordinară extensivă, nesuspensivă și parțial devolutivă, care are ca efect repunerea în cauză a hotărârilor penale definitive demonstrate ca injuste pe baza unor elemente factuale noi, apărute ulterior. Revizuirea are o natură juridică diferită de aceea a celorlalte căi extraordinare de atac, fiind o cale de atac extraordinară care se sprijină numai pe erorile de fond (erori judiciare sau errores in iudicando).

Revizuirea este o cale de atac de retractare a hotărârii definitive atacate pe temeiul împrejurărilor necunoscute instanței în momentul soluționării cauzei. Acest caracter decurge, pe de o parte, din obiectivul urmărit (revenirea asupra soluției date și înlocuirea ei cu o altă soluție), iar pe de altă parte, din competența de soluționare, care aparține aceleași instanțe care a dat soluția inițială în fond și care este pusă în situația să revină asupra ei, în caz de admitere a revizuirii.

Înalta Curte opinează că aceste particularități ale căii extraordinare de atac a revizuirii cu care a fost sesizată Curtea de Apel Brașov fac ca aprecierile autorităților judiciare franceze prin hotărârea anterior menționată să conducă la reținerea unei aparențe de lipsă de imparțialitate a instanței învestite să evalueze admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire ori, după caz, să procedeze la rejudecarea pe fond a cauzei.

Înalta Curte apreciază că imparțialitatea presupune lipsa oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces și privește pe fiecare membru al completului de judecată [CEDO, hotărârea din 1 octombrie 1982, în cauza Piersack c. Belgiei, parag. 30]. Aparențele prezintă o anumită importanță, având în vedere încrederea pe care instanțele trebuie să o inspire publicului într-o societate democratică și, în primul rând, acuzatului în cadrul unui proces penal (judecătorul nu trebuie doar să fie impar­țial, ci, în egală măsură, trebuie să se vadă că este imparțial). Opinia acuzatului în această materie este importantă, dar nu are caracter determinant. Astfel, trebuie deter­minat dacă anumite fapte sau împrejurări pot ridica dubii legitime cu privire la lipsa de imparțialitate a instanței, dacă temerile unei persoane cu privire la impar­țialitatea instanței sunt în mod obiectiv justificate

[CEDO, hotărârea din 7 august 1996, în cauza Ferrantelli și Santangelo c. Italiei, parag. 58; CEDO, hotărârea din 26 octombrie 1984, în cauza De Cubber c. Belgiei, parag. 26].

Or, considerentele Curții de Apel Paris constituie în opinia Înaltei Curți o justificarea obiectivă pentru strămutarea soluționării căii extraordinare de atac a revizuirii pentru a oferi petentului garanția unui proces echitabil, în conformitate art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de aceste considerente, în baza art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte, în majoritate, va admite cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Brașov, secția penală.

Va strămuta judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Brașov, secția penală la Curtea de Apel Ploiești, instanță căreia i se va trimite dosarul.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În majoritate:

Admite cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Brașov, secția penală.

Strămută judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Brașov, secția penală la Curtea de Apel Ploiești, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2025.

Cu opinie separată:

În sensul respingerii, ca nefondată, a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Brașov, secția penală.

Apreciez că în cauză nu se impune strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Brașov, secția penală la o altă instanță, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 71 C. proc. pen., respectiv nu există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea întregului corp de judecători ai Curții de Apel Brașov ar fi afectată datorită împrejurărilor cauzei sau calității părților.

Referitor la mediatizarea intensă a cauzei, respectiv la interesul presei și al opiniei publice, se constată că aceste împrejurări s-au manifestat la nivel național, nu doar la nivel local, astfel că nu se poate aprecia că există o eventuală presiune din acest punct de vedere doar la nivelul instanțelor din Brașov.

Nu poate fi primit în susținerea strămutării nici argumentul privind concluziile Inspecției Judiciare referitoare la modalitatea de lucru a procurorilor, întrucât în cauză sesizarea petentului este în sarcina Curții de Apel Brașov și nu vizează activitatea parchetelor naționale.

De asemenea, faptul că mai multe instanțe străine au refuzat să pună în executare mandatele de arestare emise de Curtea de Apel Brașov în cauza "Ferma Băneasa" nu este de natură să conducă la o lipsă de imparțialitate a judecătorilor Curții de Apel Brașov, în condițiile în care în procedura mandatului european de arestare nu se verifică fondul cauzei, respectiv vinovăția inculpaților, ci se verifică exclusiv dacă sunt întrunite condițiile stabilite la nivel european pentru punerea în executare a mandatului european de arestare.

În ceea ce privește hotărârea Curții de Apel din Paris și argumentele acesteia, apreciez că acestea nu sunt de natură să conducă la o aparență de lipsă de imparțialitate din partea judecătorilor Curții de Apel Brașov, întrucât nu-l vizează pe petentul A., ci privește o procedură referitoare la punerea în executare a unui mandat european de arestare. Această procedură intră în atribuțiile judecătorului delegat cu executarea hotărârilor penale, conform art. 25 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești. Prin urmare, modalitatea în care judecătorul delegat cu executarea mandatului european de arestare comunică cu autoritățile judiciare străine, în etapa executării hotărârilor penale, în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală, nu poate constitui o împrejurare care să afecteze imparțialitatea tuturor judecătorilor Curții de Apel Brașov, instanță de judecată competentă material să soluționeze cererea de revizuire a petentului A..

Referitor la argumentul conform căruia urmare a unei eventuale admiteri în principiu a revizuirii, în urma rejudecării cauzei, s-ar putea aduce în discuție inclusiv prescripția răspunderii penale, apreciez, pe de o parte că acesta vizează o situație ipotetică care nu poate conduce în lipsa unor elemente obiective la strămutarea cauzei, iar, pe de altă parte, situația prescripției răspunderii penale a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța Curții de Apel Brașov fiind obligată să o respecte.

Prin urmare, aprecierile petentului în sensul că se naște suspiciunea rezonabilă a prefigurării unei soluții de respingere a cererii de revizuire încă din faza admisibilității în principiu reprezintă simple speculații fără suport probator în realitatea obiectivă, inapte de a conduce la strămutarea cauzei.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 74 C. proc. pen., se impune respingerea cererii de strămutare și obligarea petentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.