ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 09 aprilie 2025
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 862/A din data de 18 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, în temeiul art. 431 din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A., referitoare la decizia penală nr. 933/A/2024 din data de 05.06.2024 a Curții de Apel Cluj.
S-a făcut mențiunea că hotărârea e definitivă.
II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel contestatorul A..
Prin motivele de apel, formulate în scris, contestatorul, în esență, a invocat faptul că instanța de judecată nu a ținut cont de probele de la dosarul cauzei, pronunțând hotărârea prin încălcarea drepturilor sale procesuale. A depus la dosar înscrisuri în susținerea apelului declarat, solicitând, totodată, obligarea Baroului Cluj la plata cheltuielilor judiciare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 03.03.2025, fiind repartizată aleatoriu cu prim termen de judecată la data 09.04.2025, când Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea căii de atac declarate de contestator.
III. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac declarate de contestatorul A., Înalta Curte constată următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 129 din Constituția României: Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
În continuare, Înalta Curte are în vedere și dispozițiile art. 408 alin. (1) C. proc. pen. care prevăd: sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, precum și cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. pen. în care se arată: Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Este de menționat și faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.: Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.
Interpretând sistematic aceste dispoziții, Înalta Curte constată că în concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.
În acest sens s-a pronunțat și instanța supremă, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care, în considerentele Deciziei nr. 5/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 248 din 10 aprilie 2015, a statuat că: hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, etapă reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.
Analizând circumstanțele factuale ale speței de față în raport de considerațiile anterior precizate, Înalta Curte constată prin că decizia penală nr. 862/A din data de 18 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 933/A/2024 din data de 05.06.2024 a Curții de Apel Cluj, hotărârea fiind definitivă.
Prin urmare, contestatorul a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, pentru care legea nu mai prevede posibilitatea de reformare prin căile de atac.
Or, hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Prin urmare, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză contestatorul a declarat apel împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 862/A din data de 18 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul-contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 862/A din data de 18 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.
Obligă apelantul-contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 aprilie 2025.