ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 775/2024

Ședința publică din data de 23 octombrie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 14 din data 23 iulie 2024, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții Militare de Apel București, printre altele, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5, art. 81, art. 83, art. 91, art. 100 alin. (1), (2), (3) și 4 lit. a), b) și c), art. 283 alin. (4) lit. n), art. 305 alin. (1) și (3), art. 311 alin. (3), art. 339 și art. 341 C. proc. pen.., în raport cu dispozițiile art. 16, art. 21, art. 24, art. 124, art. 131 și art. 132 din Constituția României, republicată și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, invocată de petentul A..

Pentru a pronunța această soluție, în urma verificării condițiilor de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel București, a constatat că sunt îndeplinite, în parte, condițiile prevăzute de lege, respectiv, excepția de neconstituționalitate a fost invocată de petentul A. într-un dosar aflat pe rolul Curții Militare de Apel (nr. 898/45/2023, având ca obiect plângerea petentului împotriva soluției de clasare dispuse de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava prin ordonanța nr. 182/P/2022 din 23.02.2023, menținută prin ordonanța nr. 42/II/2/2023 din 03.04.2023 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava), astfel că acesta are calitatea de parte în dosar și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5, art. 81 C. proc. pen.., prin raportare la art. 83 și art. 91 C. proc. pen.., art. 100, art. 283 alin. (4) lit. n), art. 305 alin. (1) și (3), art. 311 alin. (3), art. 339 și art. 341 C. proc. pen.., în raport cu dispozițiile art. 16, art. 21 art. 24, art. 124, art. 131 și art. 132 din Constituția României, republicată și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, prevederi legale în vigoare și care nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În ceea ce privește îndeplinirea celei de a treia condiții prevăzute de lege, s-a arătat că aceasta nu este îndeplinită în speță, având în vedere că această cerință vizează incidența prevederilor legale a căror neconstituționalitate a fost invocată asupra soluției ce urma a fi pronunțată în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești. Astfel, excepția de neconstituționalitate trebuie să aibă construcția unei argumentări a neconstituționalității textului de lege invocat. Sub acest aspect s-a menționat că, la fel ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unor dispoziții legale care au legătură cu soluționarea cauzei.

A mai fost arătat că, instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar să se verifice și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituționale. Stabilirea interesului autorului excepției se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și efectul pe care decizia Curții Constituționale l-ar putea produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Altfel spus, cerința relevanței reprezintă expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării unui litigiu, iar irelevanța reprezintă situația în care excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu cauza în care a fost invocată.

Pe de altă parte, în cadrul examenului de admisibilitate, instanța analizează, implicit, și corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege, iar sub acest aspect, instanțele judecătorești au statuat în mod constant că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când se urmărește o completare sau o modificare a actului normativ ori când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței.

Obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost, în mod constant, în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată (mutatis mutandis, deciziile Curții Constituționale nr. 35 din 20 ianuarie 2011; nr. 284 din 24 februarie 2011; nr. 187 din 6 martie 2012; nr. 378 din 26 iunie 2014).

Din perspectiva considerentelor teoretice expuse, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel București a constatat că, în speță, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (4) lit. n), art. 305 alin. (1) și (3), art. 311 alin. (3) și art. 339 C. proc. pen.., în raport cu dispozițiile art. 16, art. 21, art. 24, art. 124, art. 131, art. 132 din Constituția României, republicată și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, invocată în cursul soluționării de către judecătorul de cameră preliminară a plângerii împotriva unei soluții de clasare, neavând o legătură efectivă cu judecarea cauzei pendinte, fiind de fapt în limitele unui control jurisdicțional exercitat de judecătorul de cameră preliminară, nu de instanța de judecată, într-o procedură specială, prin care se verifică, exclusiv, soluția de clasare pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate.

În acest sens, a fost avut în vedere că obiectul plângerii nu îl reprezintă nici ordonanța nr. 42/II/2/2023 din 03.04.2023 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava (art. 339 C. proc. pen..), nici ordonanța nr. 182/P/2022 din 23.02.2023 emisă de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava (ca acte procedurale), nici măsurile și actele de urmărire penală ale procurorului, inclusiv dispoziția de începere a urmăririi penale in rem și de extindere a urmăririi penale efectuate in rem (art. 305 alin. (1) și (3), art. 311 alin. (3) C. proc. pen..) și nici dispoziția de disjungere și declinare a cauzei, ci doar soluția de clasare a cauzei penale sub aspectul infracțiunilor de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și de favorizare a făptuitorului prev. de art. 269 alin. (1) C. pen. - ca act procesual, soluție dispusă prin ordonanța nr. 182/P/2022 din 23.02.2023 emisă de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În același sens s-a menționat că, obiectul plângerii nu îl constituie nici abaterile săvârșite în cursul procesului penal, care se sancționează cu amendă judiciară (art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen.., iar din conținutul concluziilor formulate de către petent în ceea ce privește neconstituționalitatea art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen.. rezultă că acesta nu invocă o veritabilă excepție de neconstituționalitate, ci critică, în fapt, caracterul nejustificat al măsurii stabilite de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța de fond, care a dispus amendarea sa, aspect care a făcut chiar obiectul unui dosar de competența tribunalului militar, instanța admițând, de altfel, în parte, cererea de reducere a amenzii. S-a apreciat că petentul dorește, de fapt, o altă definire a textului normativ, aspectul ce ține de inițiativa legislativă și excede competenței Curții Constituționale.

Petentul este nemulțumit de conduita anterioară a unor procurori și judecători militari, care nu ar fi acționat în forma dorită de acesta sau cu celeritatea necesară, este nemulțumit că demersul făcut la procurorul ierarhic superior în cazul ordonanțelor prin care i s-au respins plângerile, în baza art. 339 C. proc. pen.., apare ca unul pur formal, arătând că prima cale de atac exercitată la procuror este lipsită de orice forță juridică, încălcând toate drepturile și garanțiile procesuale ale persoanei vătămate dintr-o procedură penală in rem. Pe de altă parte, petentul este nemulțumit că sintagma "cu rea-credință", din cuprinsul art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen.., nu este definită corespunzător, că deși a indicat autorii, urmărirea penală a rămas la stadiul in rem, iar sintagma "atunci când există probe", din cuprinsul art. 305 alin. (3) C. proc. pen.., nu îi poate garanta petentului respectarea normelor constituționale, într-o procedură in rem nefiind verificată legalitatea efectuării urmăririi penale, că dispozițiile art. 311 alin. (3) C. proc. pen.. nu prevăd ca și persoana vătămată să fie informată cu privire la extinderea urmăririi penale, aspecte care exced competenței Curții Constituționale.

S-a mai reținut că, deși unele texte de lege invocate ar constitui temei al procedurilor derulate în cauză sau al unor verificări care trebuie realizate, respectiv art. 5 C. proc. pen.., art. 81, prin raportare la art. 83 și art. 91 C. proc. pen.., art. 100 C. proc. pen.. și art. 341 C. proc. pen.., nu se poate decela sub niciun aspect de interes în cauză, necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate, în scopul restabilirii unei stări de legalitate.

Astfel, susținerile petentului vizează chestiuni din care doar unele fac obiectul fondului, iar în privința pretinselor critici de neconstituționalitate, acestea sunt generale și nu relevă vreo legătură cu modul concret de soluționare a raporturilor juridice de drept penal supuse examinării ori a celor de drept procesual de care depinde rezolvarea cauzei, petentul fiind nemulțumit de modul de redactare a art. 5, de faptul că persoana vătămată nu are aceleași drepturi în procedura penală ca suspectul sau inculpatul, inclusiv în ceea ce privește administrarea probatoriului și acordarea asistenței juridice obligatorie, că alin. (3) al articolului 100 C. proc. pen.. ar fi neclar, consecința fiind posibilitatea ca unei persoane vătămate să i se respingă cererile în probațiune formulate, aspecte care, de asemenea, exced competenței Curții Constituționale.

Din analiza criticilor de neconstituționalitate expuse de către petent în legătură cu dispozițiile art. 5 C. proc. pen.., art. 81 prin raportare la art. 83 și art. 91 C. proc. pen.., art. 100 și art. 341 C. proc. pen.., rezultă că scopul urmărit de acesta este completarea sau modificarea dispozițiilor legale a căror neconstituționalitate o invocă, aspect ce excede, de asemenea, competenței Curții Constituționale, în condițiile în care modificarea, respectiv completarea legii în vigoare este un atribut exclusiv al legiuitorului.

În ceea ce privește neconstituționalitatea art. 341 C. proc. pen.., suplimentar, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel București, a constatat că acesta este un drept-garanție constituit în favoarea persoanei vătămate împotriva unei soluții soluție de clasare. Este tocmai procedura pe care petentul din cauză a urmat-o, ulterior soluționării plângerii de către procurorul ierarhic superior, astfel încât sesizarea apare ca fiind inadmisibilă. Pe de altă parte, scopul urmărit de petent este completarea sau modificarea dispozițiilor art. 341 C. proc. pen.. a căror neconstituționalitate o invocă, în sensul existenței unei proceduri identice atât în cauzele în care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, cât și în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind nemulțumit că există o practică diferită la nivelul instanțelor militare, aspecte care exced competenței Curții Constituționale.

S-a mai arătat că, potrivit doctrinei (a se vedea Prof. univ. dr. B. - Excepția de neconstituționalitate în România și Franța, București, ed. Universul Juridic),) condiția legăturii cu cauza implică existența unor modificări reale și actuale în cursul procesului pentru situația în care excepția ar fi admisă.

Astfel, în ceea ce privește excepțiile vizând art. 5 C. proc. pen.., art. 81 prin raportare la art. 83 și art. 91 C. proc. pen.., art. 100 C. proc. pen.. art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen.., art. 305 alin. (1) și (3) C. proc. pen.., art. 311 alin. (3) C. proc. pen.., art. 339 și art. 341 C. proc. pen.., judecătorul de cameră preliminară a constatat că dezideratul legal nu este îndeplinit în cauză.

A mai fost arătat că invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor menționate nu este justificată prin existența interesului specific al celui ce invocă excepția, a relevanței și înrâuririi pe care dispozițiile legale ar putea să le aibă în speță, în condițiile în care cerința legăturii cu soluționarea cauzei depinde de incidența dispozițiilor criticate în pronunțarea soluției.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 14 din data 23 iulie 2024, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții Militare de Apel București a formulat recurs petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală la data de 31.07.2025, sub numărul x/2023, fiind fixat termen de judecată la data de 23.10.2025, cu citarea recurentului.

Motivele de recurs au fost susținute oral în fața instanței de control judiciar, fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte reține că trebuie îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată și anume:

a. excepția să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă;

b. excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

c. excepția să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d. excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

Analizând condițiile enumerate anterior, se constată că excepția de neconstituționalitate a fost invocată de către o parte din proces, respectiv petentul A., într-un dosar aflat pe rolul Curții Militare de Apel București având ca obiect plângerea formulată împotriva soluției de clasare din 23.02.2023 emisă de procuror în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Totodată, se constată că excepția invocată vizează neconstituționalitatea dispozițiilor art. 5, art. 81, art. 83, art. 91, art. 100 alin. (1)-(3) și alin. (4) lit. a)-c), art. 283 alin. (4) lit. n), art. 305 alin. (1) și (3), art. 311 alin. (3), art. 339 și art. 341 din C. proc. pen., fără ca textele să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, raportat la criticile formulate.

Referitor la cerința ca excepția să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia, Înalta Curte apreciază că aceasta nu este realizată, având în vedere că instanța în fața căreia se invocă excepția de neconstituționalitate nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluționarea cauzei a textului invocat ca neconstituțional, în condițiile în care este necesar a verifica și măsura în care o astfel de excepție tinde, în mod real, la învestirea Curții Constituționale cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției, prerogativă recunoscută Curții prin dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Ca atare, în cadrul examenului de admisibilitate, instanța trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege. Fiind un incident apărut în cursul soluționării unei cauze, este necesar ca invocarea excepției de neconstituționalitate să fie justificată prin existența unui interes și să aibă relevanță în raport cu procesul în care a intervenit, însă nu este suficient ca partea care ridică excepția de neconstituționalitate să indice textele de lege pe care dorește să le supună controlului și să dea acestora o interpretare proprie pentru a crea aparența utilității demersului, ci are obligația să raporteze aceste dispoziții la legea fundamentală și să-și argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziția legală contestată corespunde sau nu prevederilor constituționale.

Practica constantă a instanțelor judecătorești este în sensul că, o cerere de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare și aplicare a legii, când nu are legătură cu cauza, inclusiv sub aspectul relevanței sau se tinde la modificarea legii.

Din această perspectivă, se constată că, în speță, nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 5 C. proc. pen.. (privind aflarea adevărului), art. 81 C. proc. pen.. (privind drepturile persoanei vătămate) prin raportare la art. 83 C. proc. pen.. (privind drepturile inculpatului) și la art. 91 C. proc. pen.. (vizând avocatul din oficiu), art. 100 (privind administrarea probelor), art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen.. (referitoare la abuzul de drept constând în exercitarea cu rea-credință a drepturilor procesuale și procedurale de către părți), art. 305 alin. (1) și (3) C. proc. pen.. (privind începerea urmăririi penale in rem și in personam), art. 311 alin. (3) C. proc. pen.., (referitoare la extinderea urmăririi penale sau schimbarea încadrării juridice) și art. 339 C. proc. pen.. (privind plângerea împotriva actelor procurorului), invocată de petentul A. în procedura de soluționare a plângerii formulate împotriva unei soluții de clasare, are doar o legătură formală cu soluționarea cauzei. În realitate recurentul este nemulțumit de modalitatea în care i-au fost soluționate anumite solicitări, sesizări, cereri de către organele de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile legale menționate anterior a căror neconstituționalitate o reclamă. Cu alte cuvinte, acesta critică fie modalitatea de aplicare a dispozițiilor legale, fie interpretarea acestora de către organele judiciare.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat însă, că ori de câte ori critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă, întrucât, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, conform art. 126 alin. (3) din Constituția României, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că decizia Curții Constituționale asupra excepției invocate nu ar fi de natură să producă vreun efect concret în cauză.

Revenind, astfel, la problema "legăturii cu soluționarea cauzei", se reține că potrivit jurisprudenței instanței de contencios constituțional, "legătura cu soluționarea cauzei", în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului" (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014).

Referitor la această problematică, Curtea Constituțională a arătat că, în esență, "condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată în abstract, ci trebuie verificat în primul rând interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. Cu alte cuvinte, excepția de neconstituționalitate trebuie să fie realmente utilă părților care au invocat-o pentru soluționarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată" (Decizia nr. 360 din 08 iunie 2022, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1017 din 19 octombrie 2022).

Așadar, condiția privind existența unei legături între norma a cărei constituționalitate se dorește a fi verificată și soluționarea cauzei, presupune în mod necesar ca sesizarea să aibă aptitudinea de a fi utilă, în sensul că, eventuala constatare a neconstituționalității să fie de natură a produce un efect concret în situația juridică a părții, în cauza în care a fost invocată, deoarece, ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

În aceste coordonate de principiu, se constată că, dispozițiile art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen.., în baza cărora petentului i-a fost aplicată o amendă judiciară de către judecătorul de cameră preliminară, nu au legătură cu soluționarea plângerii împotriva soluției de clasare. O concluzie similară se impune și cu privire la celelalte dispoziții normative criticare de recurent, privind drepturile persoanei vătămate în procesul penal (art. 81 C. proc. pen..), cele care reglementează principiile generale de administrare a probelor (art. 100 alin. (1)-(3), alin. (4) lit. a)-c) C. proc. pen..) sau cele care reglementează condițiile de începere a urmăririi penale, respectiv extinderea urmării penale (art. 305 alin. (1) și (3), art. 311 alin. (3) C. proc. pen..).

Învestit cu soluționarea plângerii împotriva soluției de clasare, judecătorul de cameră preliminară, în cazurile în care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală (cum este cazul în speță), examinează soluția în raport de întregul material de urmărire penală, fără a putea dispune vreo sancțiune cu privire la actele de urmărire penală (în sensul anulării vreunui act sau excluderii vreunei probe). Deopotrivă, este supusă controlului judecătoresc doar soluția de clasare, nu și soluția procurorului ierarhic superior. Așadar, în cauză nu este utilă efectuarea unui examen de constituționalitate asupra dispozițiilor art. 339 C. proc. pen.., care prevăd examinarea soluției de clasare de către procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluția.

În ceea ce privește dispozițiile art. 341 C. proc. pen.., raportat criticile recurentului care a susținut că și în cazul în care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, judecătorul de cameră preliminară ar trebui să verifice legalitatea administrării probelor și a efectuării urmării penale, instanța de recurs constată că în aceste condiții se urmărește modificarea dispozițiilor legale ale art. 341 alin. (6) C. proc. pen.. prin introducerea/completarea unor dispoziții similare celor prevăzute de art. 341 alin. (7) pct. 2 C. proc. pen.. Or, completarea unui text de lege, în speță a prevederilor art. 341 C. proc. pen.., nu constituie o problemă de constituționalitate, ci intră în competența exclusivă a legiuitorului și nu poate face eo ipso obiectul examenului de constituționalitate. În acest caz, instanța de contencios constituțional s-ar transforma într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu se impune sesizarea Curții Constituționale, deoarece nu este îndeplinită condiția de admisibilitate a cererii de sesizare ca prevederile ce fac obiectul excepției să aibă legătură cu cauza, având în vedere că aspectele invocate nu reprezintă chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, ci pun în discuție aspecte de interpretare sau reformare legislativă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 14 din data 23 iulie 2024, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții Militare de Apel București.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale din cuprinsul încheierii nr. 14 din data 23 iulie 2024, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții Militare de Apel București.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 octombrie 2024.