ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 280/2024

Ședința publică din data de 03 aprilie 2024

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din data de 21 februarie 2024 pronunțată, în dosarul nr. x/2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a respins, ca inadmisibilă, cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47, 48, 50, 69 și 131 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.

Pentru a se pronunța în acest sens, s-a reținut că la data de de 05.10.2023, a fost înregistrată plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța nr. 1727/P/2022 din 24 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Ulterior, la data de 29.11.2023, petentul A. a formulat o cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47, 48, 50, 69 și 131 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.

Astfel, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede condiții privind atât obiectul excepției de neconstituționalitate - respectiv legi sau ordonanțe în vigoare sau dispoziții în vigoare ori asemenea acte normative, cât și o condiție relativă la existența unei legături între norma atacată sub aspectul constituționalității și obiectul cauzei, cu soluționarea căreia a fost învestită instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate.

Astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți a constatat că, nu este îndeplinită condiția ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,

Raportat la aceste considerente, s-a apreciat că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a fost în vigoare de la data de 13 august 1992 până la data de 26 septembrie 2004, astfel că, la momentul formulării cererii de sesizare a Curții Constituționale a României de către petent, respectiv la data de 29.11.2023, aceasta nu mai era în vigoare.

Împotriva încheierii din data de 21 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023, a formulat recurs inculpatul A. apreciind că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale cu exceptia de neconstituționalitate a prevederilor art. 47, 48, 50, 69 și 131 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.

Examinând recursul formulat de petentul A., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) existența unei legături între norma legală criticată si soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de contestatorul A. prin prisma exigențelor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și a tuturor motivelor invocate de către recurent, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția a fost ridicată de către petentul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți în procedura prevăzută de dispozițiile art. 340 C. proc. pen., care vizează plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța nr. 1727/P/2022 din 24 iulie 2023 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică și are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 47, 48, 50, 69 și 131 din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească.

Referitor la excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte reține că, excepția ridicată trebuie să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția referitoare la " obligativitatea ca excepția ridicată să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

Astfel, se constată, că Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească a fost în vigoare de la data de 13 august 1992 până la data de 26 septembrie 2004, astfel că, la momentul formulării cererii de sesizare a Curții Constituționale a României de către petent, respectiv la data de 29.11.2023, aceasta nu mai era în vigoare.

Practic, se constată că nu este îndeplinită condiția ca excepția să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.

Prin urmare, în raport, cu argumentele recurentului, nu se poate reține, în speță, o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei.

Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 21 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de petentul A. împotriva încheierii din data de 21 februarie 2024 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 aprilie 2024.