ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 428/76/P/2023 din data de 29 ianuarie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală a dispus clasarea cauzei cu privire la infracțiunile de "fals intelectual" prev. de art. 321 C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., reprezentand prezumtive fapte săvârșite de către fostul ministru al Agriculturii, A., întrucât fapta nu există.

De asemenea, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la prezumtivele fapte săvârșite de către directorul general al I.N.C.D.B.H. Ștefănești Argeș - B. și președintele A.S.A.S., C., sub aspectul cercetării infracțiunilor de "fals intelectual" prev. de art. 321 C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. și declinarea cauzei, astfel nou formate, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

S-a arătat, în esență, în cuprinsul ordonanței că, la data de 28.06.2023, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație Justiție s-a înregistrat sesizarea formulată de D. împotriva directorului general al I.N.C.D.B.H. Ștefănești Argeș, B., a preșdintelui A.S.A.S., C., a fostului ministru al Agriculturii, A., pentru săvârșirea infracțiunilor de "fals intelectual" prev. de art. 321 C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., petentul susținând că persoanele împotriva cărora a formulat plângere au indus în eroare guvernul României prin mai multe manopere dolosive. În acest sens, a precizat că nota de fundamentare a hotărârii de guvern prin care s-a modificat H.G. nr. 1705/2006 ar fi eronată și greșită, întrucât menționează imobilul înregistrat cu nr. x, identificat la poziția nr. 2 din Anexa hotărârii de guvern privind trecerea unor bunuri imobile aflate în administrarea I.N.C.D.B.H. Ștefănești Argeș în domeniul privat al statului. De asemenea, a menționat că imobilul nr. x reprezintă o magazie de zid acoperită cu tablă conținând 3 încăperi, în suprafață de 108 m

2

, fiind situată în ferma Valea Mare de pe raza localității Ștefănești, din județul Argeș și se află pe un teren aparținând terenului din domeniul public al statului, propus pentru a trece în domeniul privat al statului.

Examinând nota de fundamentare prezentată de persoana vătămată (individualizată la Anexa 5, filele x cu semnăturile ce par a fi ale persoanei vătămate), procurorul a constatat că Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ștefănești (I.N.C.D.B.H.) își desfășoară activitatea potrivit prevederilor Hotărârii Guvemului nr. 706/2019 privind reorganizarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ștefănești și modificarea Anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, emisă în baza Legii nr. 45/2009. Potrivit acestei note de fundamentare, la data de 20.01.2021 a existat o comisie de inventariere constituită la nivelul institutului, prin decizia nr. 130/16.12.2020, care a întocmit un proces-verbal de inventariere prin care se propunea trecerea bunurilor imobile din Anexa nr. 1A la procesul-verbal de inventariere mentionat, din domeniul public al statului, în domeniul privat al statului.

De asemenea, procurorul a reținut că există mențiuni cu privire la bunurile imobile înregistrate cu nr. y și nr. z, care sunt situate pe terenul aparținând domeniului privat al statului, precum și mentiunea că "celelalte bunuri sunt situate pe un teren care aparținea domeniului public al statului, înregistrat la nr. x, aflat în administrarea I.N.C.D.B.H. Ștefănești, conform adresei nr. x/07.10.2020".

S-a constatat, așadar, că imobilul cu privire la care se plânge persoana vătămată identificat la pozitia 2, având nr. 116319 în Anexa 4, depusă de petent, nu este cuprins în nota de fundamentare invocată și nu există nicio mențiune cu privire la acesta. Mai mult, hotărârea de guvern la baza căreia a stat nota de fundamentare anterior indicată are mențiunile referitoare la "trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, pentru scoaterea din funcțiune, în vederea valorificării și casării, după caz, a unor imobile aflate în administrarea Institutului Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ștefănești". Astfel, Anexa 4 apreciată de numitul D. că este falsă, poate conține, cel mult, erori de natura celor explicate de persoana vătămată care a formulat plângerea penală, în mod vădit referindu-se mai mult la viciile de consimțământ ale actului juridic civil, decât la elementele constitutive ale infracțiunilor cercetate, manoperele dolosive acuzate necircumscriindu-se textului infracțiunilor de fals.

Procurorul a apreciat că, față de aspectele anterior menționate, în cauză nu rezultă săvârșirea faptelor prezentate de către persoana vătămată (D.), de către fostul ministru al Agriculturii A., care în calitatea sa de ministru al Agriculturii la data emiterii notei de fundamentare a Hotărârii Guvernului de modificare a H.G. nr. 1705/2006, a propus primului ministru al României la acea dată, hotärârea de guvern modificatoare având Anexa care cuprindea bunurile imobile aflate în administrarea Institului National de Cercetare -Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ștefănești, care treceau din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune, valorificării și casării, după caz

De asemenea, a reținut că pentru a fi incidente dispozițiile legale privind infracțiunile de fals, trebuie să fie îndeplinite tezele de alterare a adevărului sau de atestare a unor fapte sau împrejuräri necorespunzătoare (adevărului) cu intenție directă. Or, nota de fundamentare atacată, emisă de către Ministerul Agriculturii nu conține elemente de natura mențiunilor acuzate de către persoana vătămată, astfel încât cauza s-a soluționat față de fapta prezumtivă a fostului ministru, prin aprecierea lipsei oricăror probe sau indicii cu privire la existența infracțiunii în ce-l privește pe A..

Împotriva soluției menționate anterior a formulat plângere D..

Prin ordonanța nr. 52/II/2/2024 din 22 martie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă plângerea formulată de D., împotriva ordonanței nr. 428/76/P/2023 din data de 29 ianuarie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casatie și Justiție, secția de urmărire penală, ca inadmisibilă.

Analizând soluția atacată și actele dosarului, s-a constatat că plângerea este inadmisibilă, raportat strict la infracțiunile cu privire la care procurorul a emis soluția de netrimitere în judecată, respectiv "fals intelectual" prev. de art. 321 C. pen., "uz de fals" prev. de art. 323 C. pen. și "abuz în serviciu" prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. reprezentând prezumtive fapte săvârșite de către fostul ministru al Agriculturii, A., întrucât, potrivit normelor procesual penale aplicabile, petentul D. nu este o persoanä ale cărei interese legitime au fost vătămate prin solutia adoptată.

Astfel, procurorul șef a reținut că, referior la titularii care, potrivit art. 336, art. 339 art. 340 C. proc. pen.., pot formula plângere împotriva soluțiilor de neurmărire penală sau netrimitere în judecată dispuse de procuror, se impune a se stabili în ce măsură denunțătorul se circumscrie noțiunii de "persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate". Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia în interesul Legii nr. 13/2011 că noțiunea de "denunțător" este incompatibilă cu aceea de "persoană vătămată", adică de persoană care, în calitate de subiect pasiv titular al valorii sociale împotriva căreia s-a îndreptat presupusul act de conduită al făptuitorului, a suferit prin fapta penală reclamată o vătămare fizică, morală sau materială, întrucât în cazul acesteia este o altă modalitate de sesizare a organelor judiciare (plângere, iar nu denunț).

De asemenea, a reținut că, pentru a stabili dacă denunțătorul poate fi o "persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate", trebuie delimitată noțiunea de "interese legitime", prin raportare la conduita denunțătorului, care acționează, fie pentru că legea îl obligă la un asemenea demers (de exemplu, în cazul infracțiunilor a căror nedenunțare sau nesesizare a organelor judiciare constituie ea însăși o infracțiune), fie pentru că spiritul etic sau civic îl determină la o asemenea acțiune.

În aceste cazuri s-a apreciat că nu se poate vorbi despre un interes legitim propriu, concret și actual pe care l-ar avea denunțătorul pentru a depăși demersul inițial, de încunoștințare a organelor de urmărire penală cu privire la presupusa săvârșire a unei infracțiuni, indiferent de cauza care l-a determinat în primă instanță să acționeze (o obligație legală sau propria conștiință).

Așadar, dacă legea recunoaște oricărei persoane dreptul de a sesiza organele de urmărire penală, atunci când apreciază că s-a comis o infracțiune, nu același lucru se poate afirma în ceea ce privește posibilitatea de a contesta în justiție actul prin care procurorul a apreciat, cu referire la aspectele sesizate, că nu este cazul să se înceapă urmărirea penală sau, după caz, să dispunä trimiterea în judecată a persoanei (persoanelor) cercetate. Aceasta pentru că procedura instituită de art. 339 și art. 340 C. proc. pen.. are esențialmente un caracter privat, dedus din cerința unei vătămări suferite de persoana care se adresează justiției, în drepturile sau interesele sale legitime. Or, încunoștințând organele judiciare cu privire la săvârșirea unei presupuse infractiuni, denunțătorul actionează în virtutea unui interes public, ca reprezentant al societății, ajutând astfel aceste organe să cerceteze fapte prevăzute de legea penală despre care nu au avut cunoștință pe altă cale (plângere sau sesizare din oficiu). Acest interes public este limitat însă la sesizarea organelor de urmărire penală și nu conferă denunțătorului dreptul de a supune cauza cenzurii procurorului ierarhic superior în procedura internă ori judecătorului de cameră preliminară, atunci când nu s-a dispus începerea urmăririi penale sau trimiterea în judecată.

Particularizând aceste consideralii la situatia concretă, procurorul șef a reținut că D., în calitate de denunțător, nu este îndrituit, față de cele expuse anterior, la un demers în procedura instituitä de art. 339 și art. 340 C. proc. pen.

Împotriva ordonanței din 29 ianuarie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 52/II/2/2024 din 22 martie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 340 C. proc. pen.., a formulat plângere, în termen legal, petentul D., aceasta fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală sub nr. x/2024.

În motivarea plângerii, petentul a susținut, în esență, că soluțiile pronunțate nu se bazează pe probe și nici pe realitatea care ar putea fi constatată nemijlocit prin analizarea documentelor anexate plângerii și din verificările nemijlocite ale procurorului/organului de cercetare penală. A mai arătat că instrumentarea cauzei a fost precară, procurorul nu a manifestat rol activ în aflarea adevărului și stabilirea vinovăției, deși acesta are obligația de a lua măsuri în vederea apărării ordinii publice și asigurării protecției legale a patrimoniului/proprietății publice.

Prin încheierea F/CP din 29 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2024, în baza art. 47 rap. la art. 340 alin. (1) C. proc. pen.., art. 40 alin. (1) și art. 48 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., a fost admisă excepția necompetenței după calitatea persoanei a Curții de Apel București, invocată din oficiu, iar în baza art. 50 alin. (1) C. proc. pen.. s-a declinat competența de soluționare a plângerii formulate de petentul D. împotriva ordonanței de clasare nr. 428/P/2023 din 29.01.2024 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de Urmărire Penală, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

În esență, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel București a reținut că urmărirea penală a vizat pretinse infracțiuni de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu presupus a fi săvârșite de către fostul ministru al Agriculturii, A. și, în condițiile în care aceste fapte au legătură cu atribuțiile de serviciu ale făptuitorului, competența de soluționare a cauzei îi aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 10 iunie 2024, sub nr. x/2024.

Analizând ordonanța de clasare emisă de procurorul de caz pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 341 C. proc. pen.., precum și prin prisma criticilor concrete aduse acesteia, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele:

Prioritar, în ceea ce privește dreptul petentului D. de a ataca soluțiile de neurmărire sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror potrivit art. 340 alin. (1) rap. la art. 336 alin. (1) C. proc. pen.. prin prisma existenței sau nu a unei vătămări a intereselor sale legitime, trebuie subliniat că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut dreptul persoanelor de a formula plângeri împotriva soluțiilor de neurmărire penală sau de netrimitere în judecată dispuse de procuror, dacă dovedesc o vătămare a intereselor legitime ale acestora. Altfel spus, criteriul legal al vătămării unui interes legitim vizează situațiile în care, în privința unui anume subiect de drept, ordonanța de clasare produce efecte, dând naștere unei situații juridice în care acesta este implicat în exercitarea unui drept subiectiv propriu sau unei situații juridice în care legea îi conferă expres, cu caracter special, îndreptățirea de a acționa (capacitatea activă) pentru protejarea altui subiect de drept.

În cauză, se observă că petentul D. justifică un interes propriu în legătură cu soluția referitoare la faptele pentru s-a dispus clasarea, drepturile acestuia putând fi afectate de faptele reclamate. În concret, petentul a susținut că faptele penale reclamate vizează și imobilul clădire înregistrat cu nr. w (ce face obiectul notificării nr. x/11.01.2002, prin care a solicitat retrocedarea acestuia), imobil care a fost menționat, în mod nelegal, în cuprinsul Anexei la H.G. nr. 362/2023, ca făcând parte din domeniul public al statului. Așadar, infracțiunile reclamate de petent ar putea cauza o pagubă sau o vătămare a drepturilor ori intereselor legitime ale acestuia referitoare la soluționarea cererii de retrocedare a imobilului anterior menționat.

Analizând, în continuare, soluția de clasare privind infracțiunile de fals intelectual prev. de art. 321 C. pen., uz de fals prev. de art. 323 C. pen. și abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., judecătorul de cameră preliminară constată că, în ceea ce privește aceste infracțiuni, nu s-a dispus începerea urmăririi penale, procurorul reținând, în mod corect, de altfel, că nu există probe sau indicii cu privire la existența infracțiunilor în ceea ce îl privește pe fostul Ministru al Agriculturii, A..

Astfel, judecătorul de cameră preliminară reține că susținerile petentului referitoare la omisiunea organelor de urmărire penală de a administra probe în cauză sunt nefondate, având în vedere, pe de-o parte, conținutul plângerii penale formulate de petent, din perspectiva art. 289 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit căruia plângerea trebuie să conțină descrierea faptei ce formează obiectul acesteia, iar pe de altă parte, că soluționarea cauzei se putea efectua pe baza celor expuse în plângere și a înscrisurilor aflate la dosar.

De asemenea, se observă că, potrivit dispozițiilor art. 294 alin. (3) și (4) C. proc. pen.., atunci când sesizarea îndeplinește condițiile legale de admisibilitate, dar din cuprinsul acesteia rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1), organele de cercetare penală înaintează procurorului actele, împreună cu propunerea de clasare, iar în cazul în care procurorul apreciază propunerea întemeiată, dispune, prin ordonanță, clasarea.

Or, analizând plângerea penală formulată și actele dosarului, judecătorul de cameră preliminară constată că petentul D. nu a învederat date, fapte și împrejurări concrete care să realizeze conținutul constitutiv al infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu, simplele afirmații și aprecieri subiective ale unei persoane neputând constitui o premisă pentru angajarea răspunderii penale a numitului A., în lipsa oricăror alte indicii care să contureze existența unui raport juridic de drept penal, indicii care nu se regăsesc în prezenta cauză.

În acest sens, trebuie subliniat că petentul nu a invocat, iar judecătorul de cameră preliminară nu a constatat care au fost dispozițiile legale pretins încălcate de fostul Ministru al Agriculturii, A., la emiterea notei de fundamentare și a Hotărârii Guvernului de modificare a H.G. nr. 1705/2006, plângerile penale formulate de petent exprimând, în realitate, nemulțumirea acestuia față de emiterea hotărârilor de Guvern prin care s-a dispus cu privire la reorganizarea ori la patrimoniul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ștefănești, aspecte care nu au însă aptitudinea de a atrage răspunderea penală a ministrului care a semnat respectivele hotărâri de guvern. Cu alte cuvinte, petentul a făcut afirmații care constituie doar păreri personale, fără a prezenta vreun suport probator, ceea ce nu poate să conducă la concluzia că au fost săvârșite fapte care să atragă răspunderea penală a numitului A. sub aspectul săvârșirii presupuselor infracțiuni reclamate. Așadar, în lipsa altor elemente obiectiv verificabile, conduita numitului A., reflectată de actele dosarului, se înscrie în exercițiul firesc al atribuțiilor lor de serviciu.

De altfel, în jurisprudența Înaltei Curți s-au reținut următoarele:

"judecătorul de cameră preliminară examinează dacă baza factuală invocată de petent susține suspiciunile de ilicit penal, iar în cazul unui răspuns pozitiv, dacă au fost administrate probele utile pentru clarificarea bazei factuale cu care Ministerul Public a fost sesizat. În lipsa descrierii unor fapte care să scoată în evidență indicii de ilicit penal nu poate fi efectuată o urmărire penală, deoarece această procedură este rezervată exclusiv faptelor care sunt descrise de C. pen. sau legile speciale cu dispoziții penale. Chiar dacă procurorul care examinează cauza nu este obligat să examineze faptele descrise strict în raport de încadrarea juridică dată de petent, putând da o altă încadrare juridică faptelor și chiar dacă analiza făcută de procuror este obligatorie și atunci când cel care sesizează Ministerul Public nu dă o descriere în drept acuzației sale, pentru existența unei urmăriri penale este necesar ca faptele să conțină indicii privind săvârșirea de infracțiuni. (...) Rezultă, așadar, că, în soluționarea plângerii menționate, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale. În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, judecătorul de cameră preliminară pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 341 alin. (6), (7) și 7

1

C. proc. pen.." (încheierea nr. 71 din 14.02.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016; încheierea nr. 203 din 04.04.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017; încheierea nr. 362 din 27.06.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017; încheierea nr. 623 din 07.11.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2017).

Prin urmare, având în vedere că, raportat la actele dosarului, nu există date sau informații minime cu privire la săvârșirea infracțiunilor reclamate sau a altor fapte prevăzute de legea penală, în realitate, petentul fiind nemulțumit de emiterea unor hotărâri de Guvern în legătură cu reorganizarea, respectiv cu patrimoniul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biotehnologie în Horticultură Ștefănești, judecătorul de cameră preliminară constată că soluția de clasare este legală și temeinică.

Față de aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D. împotriva ordonanței din 29 ianuarie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 52/II/2/2024 din 22 martie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul D. împotriva ordonanței din 29 ianuarie 2024 emisă în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 52/II/2/2024 din 22 martie 2024 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 10 decembrie 2024.