ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 26 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

În cauză, prin plângerea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 05.03.2025, petentul A. a formulat, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., plângere împotriva ordonanței nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, de respingere a înlăturării omisiunii vădite strecurate în ordonanța din data de 10 martie 2023, în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin ordonanța nr. 148/II/2/2023, din data de 28 aprilie 2023 a aceleiași unități de parchet.

În susținerea plângerii, petentul a motivat că respingerea cererii de înlăturare a omisiunii vădite, în sensul sesizării instanței de judecată pentru anularea înscrisului fals, în ipoteza împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, nu este legală deoarece soluția adoptată de procurorul de caz pe autoritatea de lucru judecat (art. 16, alin. (1), lit. i) din C. proc. pen.) nu este aplicabilă, deși încheierea dată în temeiul art. 341 din C. proc. pen. este definitivă, nu există autoritate de lucru judecat cu privire la faptă și făptuitori.

În acest sens, petentul a precizat că, sesizarea nu a parcurs faza esențială a judecății, atât în fond, cât și în apel și prin urmare nu au fost administrate probe în condiții de oralitate, publicitate și nemijlocire, cu privire la care completul legal constituit să delibereze dacă fapta există, a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, statuând asupra conflictului juridic de natură penală în formă definitivă.

Or, ipoteza ivirii autorității de lucru judecat invocată de procuror ar împiedica organul de urmărire penală legal sesizat să redeschidă urmărirea penală chiar în condițiile prevăzute de art. 335 și urm. din C. proc. pen. în momentul în care s-ar fi descoperit probe și indicii noi care ar impune o reexaminare a cauzei, înlăuntrul termenului de prescripție a faptei invocate (abuz în serviciu).

De altfel, dispozițiile art. 335 și urm. din C. proc. pen. cu privire la redeschiderea urmăririi penale, contrazic teza procurorului de caz, deoarece în nicio împrejurare nu mai este permisă redeschiderea urmăririi penale în situația ivirii situației de lucru judecat ("non bis in idem").

Prin urmare, evocarea autorității de lucru judecat este abuzivă și sub aspectul îngrădirii părților interesate pentru redeschiderea urmăririi penale după parcurgerea etapei prevăzute de art. 341 din C. proc. pen., spre deosebire de posibilitățile legale oferite procurorilor care, ignorând forma definitivă a încheierii prevăzută în art. 341 din C. proc. pen., are posibilitatea legală a redeschiderii urmăririi penale. Cu alte cuvinte pentru organul de urmărire penală o atare încheiere nu produce niciodată autoritate de lucru judecat.

În ceea ce privește fapta de "fals intelectual" despre care se face vorbire în Ordonanța dată în dosarul nr. x/2023 din 10.03.2023, a solicitat să se observe că în partea finală se arată explicit că sunt incidente dispozițiile art. 16, alin. (1), lit. f) din C. proc. pen. (a intervenit prescripția răspunderii penale); potrivit art. 315, alin. (2), lit. c) din C. proc. pen., când procurorul constată că se impune clasarea cauzei pentru ipoteza prevăzută în art. 16, alin. (1), lit. f) din C. proc. pen. (intervenția prescripției răspunderii penale), este obligatorie sesizarea instanței pentru anularea înscrisurilor false astfel încât acestea să nu rămână în circuitul civil.

În concluzie, petentul a precizat că din această cauză a solicitat înlăturarea omisiunii vădite și privește omisiunea procurorului de a sesiza instanța competentă pentru anularea înscrisului fals, urmând procedura prevăzută în art. 549

1

din C. proc. pen.

Examinând actele și lucrările dosarului, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție reține următoarele:

La data de 05.08.2013 col. (r) A. a formulat plângere penală împotriva B., la acel moment, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 din C. pen. din 1969, respectiv amenințare, prev. de art. 193 din C. pen. din 1969, care a fost înregistrată în evidențele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, sub numărul de dosar penal x/2013

Urmare a actelor premergătoare efectuate în cauza ce a format obiectul dosarului penal nr. x/2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, prin rezoluția cu același număr din data de 17.12.2013, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, întemeiat pe inexistența faptei reclamate, respectiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, motivat de lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii.

Col (r) A. a formulat plângere împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 70/P/2013 din 17 decembrie 2013, pe care a înaintat-o Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, care s-a dezinvestit trimițând plângerea la Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea Militară de Apel București, unde a fost înregistrat dosarul nr. x/2014.

Prin încheierea din 20.10.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014, judecătorul de cameră preliminară a respins ca nefondată plângerea formulată de col. (r) A. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 70/P/2013 din 17 decembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, reținând că "procurorul a efectuat o cercetare completă" și că "retragerea certificatului O.R.N.I.S.S. și punerea la dispoziție a petentului este o măsură legală".

Col. (r) A. a formulat o cerere de revizuire împotriva încheierii din 20.10.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014, invocând declararea ca neconstituționale a dispozițiilor art. 341 alin. (5) din C. proc. pen. prin Decizia Curții Constituționale nr. 599 din 21 octombrie 2014, precum și faptul că încheierea din 20 octombrie 2014 a fost pronunțată de judecătorul de cameră preliminară fără participarea petentului, a procurorului și a intimatului.

Prin sentința nr. 2 din 29.04.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară a respins cererea de revizuire formulată de col.(r) A. împotriva încheierii din 20.10.2014, pronunțată în dosarul nr. x/2014, ca inadmisibilă.

La data de 06.11.2014, la secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul Direcției Naționale Anticorupție a fost înregistrat dosarul penal cu numărul x/2014, ca urmare a plângerii formulate în data de 03.11.2013 de către col. (r) A..

Prin ordonanța nr. 138/P/2014 din data de 22 mai 2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunile de "abuz în serviciu" dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit: prev. de art. 132 din Legea 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. și fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.

Prin ordonanța nr. 19/II-2/2015 din 19 iunie 2015, procurorul militar șef al secției de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul A..

Prin încheierea nr. 801/20.10.2015 a secției Penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 138/P/2014 din 22 mai 2015 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor săvârșite de militari.

Prin plângerea penală adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 București (1377/VIII-1/2021 din 05.07.2021) și înregistrată succesiv în evidența cauzelor penale a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar București sub nr. x/2021 și în evidența cauzelor penale a Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel sub nr. x/2022, A. a reclamat, între altele, modalitatea nelegală prin care, la data de 17.07.2013 i-a fost retras certificatul de securitate ORN1SS. fapt ce a condus ulterior la "ticluirea Ordinului de trecere în rezerva nr. MDGP 7 din 24.01.2014".

Prin ordonanța nr. 85/P/2022 din data de 21.02.2023, Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel a dispus, între altele, disjungerea cauzei având ca obiect pretinsa săvârșire de către C., a unei infracțiuni de fals intelectual, prev. de art. 321 din C. pen., constând în aceea că, la data de 24.01.2014, în calitate de ministru de specialitate în funcție, și-a depus semnătura la rubrica "ministrul apărării naționale" din cuprinsul Ordinului nr. M.D.G.P. 7/24 ianuarie 2014, prin care s-a dispus trecerea în rezervă a col. A. deși, la data respectivă nu s-ar fi aflat în garnizoana București menționată drept locul semnării respectivului act administrativ și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, dosar înregistrat sub nr. x/2023.

Prin ordonanța din data de 10 martie 2023 emisă în dosarul nr. x/2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică a dispus, în temeiul prevederilor art. 314 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., art. 315 alin. (1) lit. b) și art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., a dispus clasarea cauzei privind infracțiunea de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., sesizată de A. ca fiind comisă de C., în calitate de ministru al apărării naționale, în contextul semnării Ordinului nr. M.D.G.P. 7/24 ianuarie 2014, întrucât există autoritate de lucru judecat.

Împotriva ordonanței din data de 10 martie 2023, în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin ordonanța nr. 148/II/2/2023, din data de 28 aprilie 2023 a aceleiași unități de parchet, petentul a formulat plângere la judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, formându-se dosarul nr. x/2023.

Prin încheierea nr. 673 din data de 29 noiembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva soluției de clasare dispuse prin ordonanța din data de 10 martie 2023, în dosarul penal nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, menținută prin ordonanța nr. 148/II/2/2023, din data de 28 aprilie 2023 a aceleiași unități de parchet.

La data de 11 noiembrie 2024, petentul a formulat la parchet cerere de înlăturare a omisiunii vădite din ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curie de Casație și Justiție, secția de urmărire penală nr. 112/P/2023 din 10 martie 2023, în sensul sesizării judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție cu propunerea de desființare a înscrisului "Ordin de trecere în rezervă nr. M.D.G.P. 7/24 ianuarie 2014" emis de fostul ministru al apărării naționale C., înscris considerat de petent ca fiind fals.

Prin ordonanța nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală a dispus respingerea ca nefondată a cererii petentului A. de înlăturare a omisiunii vădite din ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală nr. 112/P/2023 din 10 martie 2023.

Prin ordonanța nr. 18/II-2/2025 din 29.01.2025, în temeiul art. 339 alin. (1) din C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală a respins plângerea formulată de petentul A. privind ordonanța nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală.

Împotriva ordonanței nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală petentul a formulat prezenta plângere la judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte, arătând că nu se poate reține autoritatea de lucru judecat ci prescripția răspunderii penale.

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte constată că aspectele criticate au fost analizate prin încheierea nr. 673 din data de 29 noiembrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în considerentele acestei hotărâri precizându-se că, în condițiile în care procurorul a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., nu a dispozițiilor art. 16 lit. f) din același act normativ, este nefondată plângerea petentului referitoare la încălcarea art. 315 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen.

Astfel, în hotărârea menționată, potrivit considerentelor, în urma verificării actelor și lucrărilor dosarului, s-a constatat nu numai că procurorul a reținut în mod temeinic că nu s-a încălcat nicio dispoziție legală, faptele penale cu privire la intimatul C., fiind examinate prin încheierea nr. 801/20.10.2015 a secției Penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în dosarul nr. x/2015 (având ca obiect plângerea formulată de petent împotriva ordonanței nr. 138/P/2014 din 22 mai 2015), ci și intervenția prevederilor art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen., împrejurare care a determinat pronunțarea soluției de clasare a cauzei, neexistând motive pentru aplicarea art. 315 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen.

În lipsa unor date sau împrejurări noi nu se poate proceda la reluarea urmăririi penale și, pe cale de consecință, la o nouă reexaminare a soluției și a probelor asupra cărora instanța s-a pronunțat prin hotărâre definitivă, legea neprevăzând o altă cale de atac împotriva încheierii inițiale pronunțată de judecătorul de cameră preliminară prin încheierea nr. 801/20.10.2015 a secției Penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în dosarul nr. x/2015.

Susținerea petentului vizând autoritatea de lucru judecat nu poate fi primită câtă vreme soluția dispusă de către procuror a fost confirmată printr-o încheiere definitivă a instanței de judecată.

În acest sens, judecătorul de cameră preliminară amintește că principiul ne bis in idem, consfințit și de legislația internă, prin art. 6 din C. proc. pen., prevede că o persoană nu poate fi urmărită și nici judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică, în jurisprudența instanțelor de contencios european noțiunea de hotărâre penală definitivă primind o semnificație mai largă, prin includerea în această categorie și a soluțiilor emise de procuror.

Pentru a decide dacă o hotărâre este "definitivă" în sensul art. 4 din Protocolul nr. 7, este necesar să se stabilească dacă aceasta poate fi atacată printr-o "cale de atac ordinară". Pentru a stabili care sunt "căile de atac ordinare" într-o anumită cauză, se va porni de la legea și procedura națională. Cu alte cuvinte, pentru a respecta principiul securității juridice, un principiu inerent dreptului de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași infracțiune (Nikitin, citată anterior, pct. 39), o cale de atac trebuie să funcționeze astfel încât să indice în mod clar care este momentul în care o hotărâre rămâne definitivă.

Cum prezenta plângere penală formulată de petent vizează faptele penale care au făcut obiectul ordonanței nr. 138/P/2014 din 22.05.2015 al DNA, secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari, soluționate prin clasare pe temeiul fapta nu există, soluție menținută prin încheierea nr. 801/20.10.2015 a secției Penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dosarul nr. x/2015, judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus prin încheierea nr. 673 din data de 29 noiembrie 2023 în dosarul nr. x/2023 respingerea plângerii formulate de către petent, apreciind că procurorul în mod corect a reținut cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. dispunând clasarea prin ordonanța nr. 112/P/2023 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică din data de 10 martie 2023.

Or, încheierea nr. 801/20.10.2015 a secției Penale din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care judecătorul de cameră preliminară a verificat soluția dată de procuror este definitivă; de altfel, o lege care ar conferi uneia din părți un drept nelimitat pentru exercitarea unei anumite căi de atac sau care ar supune o anumită cale de atac unor condiții care evidențiază un dezechilibru semnificativ între drepturile părților în exercitarea respectivei căi de atac, ar încălca principiul securității juridice (a se vedea, mutatis mutandis, Gacon împotriva Franței, nr. 1092/04, pct. 34 in fine, 22 mai 2008).

Art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție stabilește o distincție clară între, pe de o parte, urmărirea penală și judecarea din nou a persoanei - situație pe care primul paragraf îl interzice - și, pe de altă parte, redeschiderea procesului din cauza unor circumstanțe excepționale, ipoteză vizată în al doilea paragraf. Art. 4 § 2 din Protocolul nr. 7 prevede în mod expres posibilitatea ca o persoană să fie acuzată din nou de infracțiuni care au dus anterior la începerea urmăririi penale, conform dispozițiilor dreptului național, în caz de redeschidere a procesului în urma apariției unor fapte noi ori recent descoperite sau de descoperire a unui viciu fundamental în cadrul procedurii precedente (Nikitin, citată anterior, pct. 45; și Kadušić, citată Art. 4 § 2 din Protocolul nr. 7 reprezintă o limitare a aplicării principiului securității juridice în materie penală. Astfel cum Curtea a precizat deja în mai multe ocazii, cerința de securitate juridică nu este absolută și, în materie penală, aceasta trebuie să se aprecieze în lumina art. 4 § 2 din Protocolul nr. 7, care autorizează în mod expres statele contractante să instituie un mecanism de redeschidere a procesului în cazul apariției unor fapte noi sau de descoperire a unui viciu fundamental în procedura precedentă.

Însă, în cauză nu au apărut noi probe și nici nu s-a descoperit un viciu fundamental în procedura anterioară care să conducă la altă soluție decât cea dispusă anterior.

Totodată, actul prin care se înlătură omisiunea vădită are o existență juridică numai în raport cu actul îndreptat, putând fi atacat cu aceeași cale de atac ca actul îndreptat.

Dispozițiile art. 279 se aplică în cazul când organul judiciar, ca urmare a unei omisiuni vădite, nu s-a pronunțat asupra sumelor pretinse de martori, experți, interpreți, avocați, potrivit art. 272 și 273, precum și cu privire la restituirea lucrurilor sau la ridicarea măsurilor asigurătorii.

Solicitarea petentului de "înlăturare a omisiunii vădite în sensul obligării procurorului pentru sesizarea instanței conform art. 315 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen. cu privire la desființarea înscrisului considerat fals" a făcut obiectul controlului judecătorului de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți care prin încheierea nr. 673 din data de 29 noiembrie 2023 din dosarul nr. x/2023 a motivat că procurorul a făcut aplicarea în mod corect a dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. i) din C. proc. pen. și ca atare nu se poate dispune sesizarea instanței conform art. 315 alin. (2) lit. d) din C. proc. pen., privind desființarea înscrisului, hotărârea fiind definitivă.

Concluzionând, este evident că solicitările din plângerea petentului pe de o parte nu vizează aspectele care s-ar putea circumscrie dispozițiilor art. 279 din C. proc. pen., iar, pe de altă parte, au fost analizate prin încheiere definitivă, susținerile sale fiind neîntemeiate; în caz contrar, cum nu s-au modificat aspectele reclamate și verificate de procuror, confirmate de judecător, ar însemna admiterea cererii petentului cu depășirea dispozițiilor legale privind căile ordinare sau extraordinare de atac.

Pentru considerentele expuse, judecătorul de cameră preliminară, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (6) lit. a) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 18/II/2/2025 din 29 ianuarie 2025 a procurorului - șef al aceleiași secții.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. pen., va fi obligat petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 112/76/P/2023 din 09 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 18/II/2/2025 din 29 ianuarie 2025 a procurorului - șef al aceleiași secții.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din Camera de consiliu, astăzi, 26 iunie 2025.