ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 09 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța nr. 40/76/P/2024 din data de 16 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

În acest sens, procurorul a reținut că, la data de 20.03.2024, A., a formulat o plângere penală adresată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin intermediul căreia a solicitat efectuarea de cercetări și tragerea la răspundere penală pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 C. pen., a funcționarilor din cadrul Direcției Resurse Umane și Organizare a Consiliului Superior al Magistraturii, fiind astfel constituit dosarul penal nr. x/2024

Astfel, prin ordonanța PÎCCJ-SUP din data de 16.12.2024, emisă în dosarul penal nr. x/2024, s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, doar în ceea ce privește infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. reținându-se totodată faptul că în ceea ce privește infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat aceasta nu a fost descrisă de petent, nefiind indicat ce persoane ar face parte din grupare, ce rol ar fi avut acestea, ce infracțiuni ar fi intrat în scopul grupării, durata de funcționare a acesteia, motiv pentru care s-a apreciat că nu se impune începerea urmăririi penale și pentru aceasta infracțiune.

În esență, din conținutul plângerii inițiale s-a reținut că petentul a participat la concursul de admitere în magistratură din anii 2022-2023 și a fost respins de fiecare dată la testarea psihologică, motiv pentru care acesta a apreciat că funcționari din cadrul Direcției Resurse Umane și Organizare a Consiliului Superior al Magistraturii, precum și magistrați detașați în această structura au transformat acest concurs, dintr-o procedură de recrutare întemeiată pe transparență și egalitate, într-o procedură de recrutare discriminatorie, prin îndeplinirea cu încălcarea legii a atribuțiilor de serviciu, având ca rezultat împiedicarea unor candidați să se prezinte la interviul de specialitate.

În acest context, procurorul de caz a apreciat că din actele de la dosar, inclusiv înscrisurile atașate de petent și argumentele expuse de acesta, rezultă lipsa oricăror indicii sau probe care să ateste existența infracțiunii de abuz în serviciu, pentru care s-a dispus în cauză începerea urmăririi penale. Sub acest aspect s-a reținut că petentul și-a expus opinia că organizarea examenului a fost frauduloasă, însă doar din analiza actelor normative și a regulamentelor ce au fost aplicate în concret, din întreaga procedură derulată, analizarea contestațiilor, subiectele de concurs, modalitatea de derulare a examenului și a tuturor procedurilor ulterioare, s-a constatat lipsa de indicii sau probe cu privire la existența formei de ilicit penal menționate.

În continuare s-a reținut că în ceea ce privește examinarea psihologică a candidaților, în cazul celor respinși, se poate formula contestație la comisie din care nu fac parte psihologii anteriori, iar în speța de față, s-a reținut că, indignat fiind de soluțiile emise, petentul a formulat plângere penală, încercându-se prin acest demers exercitarea unei noi căi de atac împotriva unor acte prin care s-a decis respingerea lui la testare legală din cadrul examenelor de admitere în magistratură.

Față de aceste considerații, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, ceea ce a impus soluția clasării sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, faptă prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Împotriva soluției de clasare dispusă prin această ordonanță, a formulat plângere petentul A. susținând, în esență, că procurorul de caz nu a efectuat o anchetă efectivă și, ca atare, ordonanța este netemeinică.

Prin ordonanța nr. 19/II-2/2025 din data de 22.01.2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 339 C. proc. pen.. a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 40/76/P/2024 din data de 16 decembrie 2024 a aceleiași unități de parchet.

Pentru a emite această soluție, procurorul ierarhic superior a reținut, în esență, că elementele existente în cuprinsul sesizării și în actele dosarului, au avut aptitudinea necesară formării convingerii juste a procurorului de caz, neexistând factori de natură care să impună suplimentarea probațiunii, astfel încât, prin raportare la conținutul concret al faptelor sesizate, s-a apreciat că actele existente la dosar au fost suficiente pentru lămurirea cauzei în toate aspectele.

În acest sens, s-a mai precizat că procurorul are libertatea de a dispune soluția în cauză pe baza propriei sale convingeri, formată pe baza unei analize logice, științifice și riguroase a faptelor sesizate.

Concluzionând, procurorul ierarhic superior a apreciat că soluția de clasare emisă este legală și temeinică, motiv pentru care plângerea a fost respinsă, nefiind întemeiată.

Împotriva ordonanței nr. 40/76/P/2024 din data de 16 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 19/II-2/2025 din data de 22 ianuarie 2025 a procurorului șef al aceleași unități de parchet, în temeiul art. 340 C. proc. pen.., a formulat plângere petentul A. reiterând faptul că procurorul de caz nu a efectuat o anchetă efectivă și solicitând, în esență, desființarea soluției de clasare și trimiterea cauzei în vederea punerii în mișcare a acțiunii penale și completării urmăririi penale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală la data de 27 februarie 2025 sub numărul x/2025, fiind fixat termen de judecată la data de 9 aprilie 2025, termen la care s-au luat concluziile petentului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând ordonanța atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 341 alin. (5)

1

C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție constată că plângerea este nefondată, pentru considerentele expuse în continuare:

Preliminar, judecătorul de cameră preliminară va determina coordonatele normative aplicabile în prezenta cauză, respectiv dispozițiile art. 336 alin. (1) C. proc. pen.., potrivit cărora orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime; dispozițiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen.., care stabilesc că persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.

Plângerea, astfel cum este reglementată prin art. 341 C. proc. pen.., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, învestește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei ordonanței.

Sesizat cu plângerea menționată, judecătorul de cameră preliminară nu este învestit cu atribuții de urmărire penală, așa încât, controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale.

Verificând întregul material de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți constată că soluția de clasare dispusă prin ordonanța ce face obiectul verificărilor în speță este legală și temeinică, reținându-se în mod corect incidența dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.. (fapta nu există) în ceea ce privește infracțiunea abuz în serviciu, prevăzută art. 297 C. pen., determinată de împrejurarea că actele dosarului nu relevă existența vreunor indicii că persoanele reclamate ar fi săvârșit acțiuni sau inacțiuni care să se încadreze în elementul material al infracțiunii sesizate sau al altor fapte penale.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, pentru a se reține în sarcina unor persoane săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C. pen., trebuie să se dovedească că acestea au avut un comportament incorect, ilegal, cu scopul de a-și încălca intenționat atribuțiile de serviciu. Așadar, în desfășurarea pretinsei activități neconforme legii, persoanele indicate ar fi trebuit să acționeze cu rea-credință, respectiv cu intenție, ca formă a vinovăției, în vederea producerii unei vătămări intereselor legale ale petentului, fie prin neîndeplinirea unor acte care trebuiau îndeplinite în virtutea îndatoririlor de serviciu, fie prin îndeplinirea lor defectuoasă (în sensul dat acestei sintagme prin decizia Curții Constituționale nr. 405/2016), scopul cercetării penale fiind de a identifica acel act de conduită contrar atribuțiilor de serviciu care să se înscrise în "verbum regens" prevăzut de lege.

În speță, însă, judecătorul de cameră preliminară nu identifică asemenea acte de conduită cu aparente conotații ilicite care să poată fi circumscrise unor fapte prevăzute de legea penală, reținându-se astfel caracterul întemeiat al aprecierii procurorului de caz, conform căruia, petentul prin formularea prezentei plângeri penale, a încercat, în concret, prin acest demers exercitarea unei noi căi de atac împotriva deciziei de respingere a acestuia din cadrul examenelor de admitere în magistratură.

Așadar din cuprinsul plângerii formulate de petent, nu rezultă, iar organul de urmărire penală nu a putut decela argumentele factuale care ar justifica reținerea în sarcina persoanelor indicate a infracțiunii de abuz în serviciu sesizate. Se constată că în sprijinul acuzațiilor formulate, nu este indicată nicio probă care să confirme existența faptelor în materialitatea acestora, acuzațiile bazându-se exclusiv pe supozițiile petentului, aspect ce fundamentează concluzia că soluția de clasare pe considerentul inexistenței faptei este corectă, chiar în absența administrării de probe suplimentare față de înscrisurile aflate la dosar.

Sub aspectul susținerilor petentului privind soluția de clasare dispusă în cauză, în sensul că procurorul învestit cu soluționarea plângerii sale penale nu a administrat probe suficiente pentru a imprima un caracter efectiv anchetei sale, Înalta Curte, judecătorul de cameră preliminară, reține că, potrivit art. 100 și art. 103 alin. (1) C. proc. pen.., sarcina administrării probelor, aprecierea și interpretarea acestora sunt prerogative recunoscute exclusiv organelor judiciare, acestea din urmă fiind singurele în măsură a aprecia concludența și utilitatea unor mijloace de probă determinate.

Caracterul efectiv al anchetei penale depinde, însă, de particularitățile cauzei, întinderea sau varietatea probatoriului pe care se grefează soluția de clasare diferențiindu-se în raport cu faptele cercetate.

În continuare, judecătorul de cameră preliminară apreciază că dispozițiile art. 294 alin. (3) și art. 305 alin. (1) și (3) C. proc. pen.. recunosc organelor de urmărire penală competența de a evalua, încă din faza inițială a anchetei, atât măsura în care faptele reclamate corespund, formal, tiparului legal de incriminare, cât și eventuala incidență a unui alt caz de împiedicare a exercitării acțiunii penale, prevăzut de art. 16 C. proc. pen.., concluzia acestei evaluări urmând a se reflecta în soluțiile dispuse (fie de efectuare a urmăririi penale in personam - atunci când sunt îndeplinite exigențele art. 305 alin. (3) C. proc. pen.. - fie de clasare).

În cauza de față, dat fiind conținutul concret al faptelor descrise în plângerea penală, concluzia procurorului de caz se grefează pe examinarea în drept a actelor/omisiunilor reclamate și a înscrisurilor existente la dosar, fiind administrate probe suficiente pentru a se concluziona asupra soluției dispuse.

Raportat, pe de o parte, la aspectele sesizate de către petent și, pe de altă parte, la verificările efectuate și înscrisurile existente la dosar, judecătorul de cameră preliminară reține că, în cauză, nu se identifică minime elemente din care să rezulte, distinct de acuzațiile de încălcare a legii aduse persoanelor menționate în plângere, în ce ar fi constat pretinsele activități de natură penală și să justifice, pe cale de consecință, aserțiunile referitoare la netemeinicia soluției dispuse.

Cu alte cuvinte, în absența oricăror elemente factuale care să confere un suport rezonabil suspiciunilor petentului cu privire la aspectele sesizate, respectiv la incidența unor fapte penale, dispunerea soluției de clasare întemeiate pe prevederile art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. sunt legale și temeinice. O atare soluție are un suport probator suficient în înscrisurile existente la dosar, care permit stabilirea activităților imputate și evaluarea semnificației juridice a susținerilor petentului.

Pentru aceste considerente, judecătorul de cameră preliminară, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen.., va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 40/76/P/2024 din data de 16 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 19/II-2/2025 din data de 22 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței nr. 40/76/P/2024 din data de 16 decembrie 2024 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală, menținută prin ordonanța nr. 19/II-2/2025 din data de 22 ianuarie 2025 a procurorului șef al secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din camera de consiliu, astăzi, 09 aprilie 2025.