ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 martie 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2/CC din data de 31 ianuarie 2025, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, a respins cererea formulată de Judecătorul de executare a pedepselor din cadrul Tribunalului Capitalei Budapesta, Biroul de executare a pedepselor, Ungaria - autoritatea judiciară maghiară emitentă a Certificatelor din 30 aprilie 2024, vizând recunoașterea și executarea în România:

- a sentinței penale nr. 11. B.2060/2018/63 pronunțate în data de 27 septembrie 2019 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar; de vătămare corporală, prevăzută de art. 164 alin. (1) și (3) din C. pen. maghiar; de furt, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc, alin. (4) lit. b) din C. pen. maghiar; de furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc din C. pen. maghiar; și de tentativă la furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc din C. pen. maghiar;

- a sentinței penale nr. 8. B.1632/2016/12 pronunțate în data de 7 decembrie 2016 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, varianta delict, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc din C. pen. maghiar;

- a sentinței penale nr. 1. B.453/2019/189-I pronunțate la data de 2 noiembrie 2020 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, comisă în coautorat, prevăzută de art. 164 alin. (1) și (8) teza I din C. pen. maghiar; și de lipsire ilegală de libertate, comisă în coautorat, prevăzută de art. 194 alin. (1) și (2) lit. b) din C. pen. maghiar.

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a reținut că, prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. x/2024/22 noiembrie 2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. -Mureș a solicitat respingerea, în baza art. 166 alin. (3) raportat la art. 167 și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, a cererii de recunoaștere și executare în România: (i) a sentinței penale nr. 11. B.2060/2018/63 pronunțate în data de 27 septembrie 2019 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar; de vătămare corporală, prevăzută de art. 164 alin. (1) și (3) din C. pen. maghiar; de furt, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc, alin. (4) lit. b) din C. pen. maghiar; de furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc din C. pen. maghiar; și de tentativă la furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc din C. pen. maghiar; (ii) a sentinței penale nr. 8. B.1632/2016/12 pronunțate în data de 7 decembrie 2016 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, varianta delict, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc din C. pen. maghiar; și (iii) a sentinței penale nr. 1. B.453/2019/189-I pronunțate la data de 2 noiembrie 2020 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, comisă în coautorat, prevăzută de art. 164 alin. (1) și (8) teza I din C. pen. maghiar; și de lipsire ilegală de libertate, comisă în coautorat, prevăzută de art. 194 alin. (1) și (2) lit. b) din C. pen. maghiar.

În motivarea sesizării, se arată că este incident motivul de nerecunoaștere și de neexecutare prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din Decizia-Cadru 2008/909/JAI, deoarece executarea într-un penitenciar din România a celor trei hotărâri de condamnare nu servește scopului reabilitării sociale a persoanei condamnate.

Curtea de Apel a reținut că prin sentința penală nr. 11. B.2060/2018/63, pronunțată în data de 27 septembrie 2019 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, A. a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 365 alin. (1) lit. a) și alin. (3) lit. b) din C. pen. maghiar; de vătămare corporală, prevăzută de art. 164 alin. (1) și (3) din C. pen. maghiar; de furt, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc, alin. (4) lit. b) din C. pen. maghiar; de furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc din C. pen. maghiar; și de tentativă la furt, varianta delict, comisă în calitate de coautor, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc din C. pen. maghiar;

Prin sentința penală nr. 8. B.1632/2016/12 pronunțate în data de 7 decembrie 2016 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, A. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, varianta delict, prevăzută de art. 370 alin. (1), alin. (2) lit. b), punctele bb și bc din C. pen. maghiar;

Prin sentința penală nr. 1. B.453/2019/189-I pronunțate la data de 2 noiembrie 2020 de Judecătoria Centrală a Sectoarelor din Buda, A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, comisă în coautorat, prevăzută de art. 164 alin. (1) și (8) teza I din C. pen. maghiar; și de lipsire ilegală de libertate, comisă în coautorat, prevăzută de art. 194 alin. (1) și (2) lit. b) din C. pen. maghiar.

Prin trei Certificate emise la data de 30 aprilie 2024, autoritatea maghiară competentă, judecătorul de executare a pedepselor din cadrul Tribunalului Capitalei Budapesta, Biroul de executare a pedepselor a solicitat recunoaștere celor trei hotărâri și executarea într-un penitenciar din România a pedepselor de 10 ani închisoare, de 8 luni închisoare și de 4 ani închisoare.

Curtea de Apel Tg. -Mureș a reținut că potrivit art. 3 alin. (1) din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, citit împreună cu punctele 8, 9 și 17 din Preambulul, scopul recunoașterii și executării condamnării pronunțate în statul membru emitent este tocmai facilitarea reabilitării sociale a persoanei condamnate în statul membru de origine.

Din ansamblul construcției deciziei-cadru rezultă că acest scop urmărește recunoașterea și executarea condamnării în statul de executare independent dacă persoana condamnată deținută în statul membru emitent și-a dat sau nu consimțământul la transfer.

Pentru îndeplinirea acestui scop, este esențial conform art. 4 alin. (1) din Decizia-cadru indicată ca persoana condamnată "să trăiască" pe teritoriul statului membru de executare, evaluându-se în acest sens criteriile prevăzute în punctele 17 și 9 din Preambulul Deciziei-cadru, adică atașamentul persoanei la statul de executare, precum și faptul dacă persoana în cauză are în acest stat legături familiale, lingvistice, culturale, sociale sau economice ori de alt tip.

S-a reținut că în prezenta cauză, din procesele-verbale întocmite la datele de 8 noiembrie 2024 și 17 decembrie 2024 de către Postul de Poliție Răstolița, din fișa de evidență stocată în baza de date DEPABD și din extrasul după cazierul judiciar, rezută că A. a locuit din 6 iulie 2012 până în 2014 în imobilul situat în localitatea Răstolița, nr. 1D, județul Mureș, care aparține surorii acestuia, B.. El a părăsit teritoriul României în 2014 și de atunci nu a mai revenit în țară. De la plecarea din țară a lui A., sora acestuia a luat o singură dată legătura cu el, în cursul anului 2024. Tată lui A. a decedat, mama lui s-a recăsătorit și locuiește în satul Iod, jud. Mureș. Nu a ținut legătura cu fiul său. Persoana condamnată nu are copii sau prieteni în România, nu deține aici bunuri mobile sau imobile în proprietate și, înainte să plece din țară, nu a desfășurat nicio activitate lucrativă, însă a suferit multiple condamnări la pedepse privative de libertate pentru săvârșirea a numeroase infracțiuni de furt calificat. Deși sora lui și-a exprimat declarativ intenția de a-l sprijini material pe durata detenției, nici ea și nici mama lui nu au fost de acord ca, după eliberare, el să locuiască în vreunul din imobilele acestora.

În aceste împrejurări, diferit de cele susținute de avocatul desemnat din oficiu pentru persoana condamnată, instanța a concluzionat că în prezent, exceptând cetățenia română și un domiciliul formal în România, A. nu mai deține nicio legătură familială, culturală sau profesională cu statul român de origine, aptă să îi faciliteze reinserția socială dacă ar fi transferat în România pentru executarea în continuare a pedepselor de 10 ani închisoare, de 8 luni închisoare și de 4 ani închisoare. Așadar, s-a apreciat că el nu mai trăiește în România.

S-a reținut că în primul rând, executarea în continuare într-un penitenciar din România a pedepselor care i-au fost aplicate lui A. de către instanțele maghiare nu satisface în România scopul reabilitării sociale a persoanei vizate, acest scop fiind mai bine atins dacă acesta își va executa integral pedepsele în Ungaria, unde a locuit constant anterior încarcerării și unde se află partenera sa viață.

În al doilea rând, persoana condamnată nu trăiește în România, în sensul art. 4 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/909/JAI, așa cum este explicat în punctele 17 și 9 din preambulul deciziei-cadru, ceea ce atrage incidența motivului opțional de refuz prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) cu referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din același act european. Acest motiv subordonează în statul membru de executare recunoașterea și executarea hotărârii de condamnare pronunțate în statul membru emitent de îndeplinirea a două cerințe cumulative: persoana condamnată să fie cetățean al statului membru de executare și să trăiască pe teritoriul acestuia.

Dispozițiile române de transpunere a motivelor de nerecunoaștere și neexecutare a hotărârii judecătorești străine de condamnare în legislația internă (art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată) nu acoperă și ipoteza în care nu sunt îndeplinite criteriile prevăzute de art. 4 alin. (1) la care se referă art. 9 alin. (1) lit. b) din Decizia-cadru 2008/909. Cu toate acestea și întrucât autoritățile judiciare de executare sunt ținute să ia în considerare ansamblul normelor dreptului național și să le interpreteze în cea mai mare măsură posibilă în conformitate cu Decizia-cadru 2008/909/JAI (a se vedea, în acest sens: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 8 noiembrie 2016, Atanas Ognyanov, C 554/14, ECLI:EU:C:2016:835), motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din decizia-cadru trebuie analizat în substanță de către instanța română de executare și el trebuie activat atunci când executarea în România a pedepselor privative de libertate pronunțate într-un alt stat membru nu este în aptă să asigure scopul reabilitării sociale a persoanei condamnate, cum este cazul perosanei condamnate A..

În considerarea ideilor enunțate mai sus și având în vedere că față de A. autoritățile statului emitent nu au luat vreun ordin de expulzare sau de deportare (așa cum rezultă din comunicarea Ministerului de Justiție din Ungaria, furnizată în 12 decembrie 2024 -fila x), în temeiul art. 166 alin. (6) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, s-a respins cererea formulată de autoritățile străine.

Împotriva sentinței penale nr. 2/CC din data de 31 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat apel persoana condamnată A..

Examinând sentința apelată prin prisma criticilor invocate, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că apelul formulat de persoanca condamnată este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că transferarea persoanelor condamnate, deținute în alte state ale Uniunii europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar sau unitate sanitară din România, se face cu respectarea procedurii prevăzute de art. 165 și următoarele din Legea nr. 302/2004, republicată.

Obiectul procedurii de față îl constituie, potrivit prevederilor art. 166 alin. (3) și alin. (4) din Legea nr. 302/2004 republicată, verificarea condițiilor prevăzute de art. 167 din acest act normativ, referitoare la recunoaștere și executare a hotărârii judecătorești străine de condamnare.

Conform prevederilor art. 167 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) din Legea nr. 302/2004 republicată, instanțele românești recunosc și pun în executare hotărârile judecătorești de condamnare străine dacă sunt îndeplinite următoarele cerințe: hotărârea de condamnare este definitivă și executorie; fapta pentru care a intervenit condamnarea constituie infracțiune potrivit legii penale române iar autorul ei este sancționabil; persoana condamnată este cetățean român și este de acord să execute pedeapsa în România și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicata. În cazul condamnării pentru mai multe infracțiuni verificările menționate anterior se fac în mod distinct pentru fiecare infracțiune în parte.

În temeiul prevederilor art. 163 din Legea nr. 302/2004, republicată, o hotărâre judecătorească de condamnare străină, aparținând unui alt stat membru al Uniunii Europene, nu va fi recunoscută și pusă în executare în România, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 167 din acest act normativ, atunci când persoana a fost condamnată definitiv în România pentru aceeași faptă penală.

În situația în care hotărârea de condamnare străină se referă și la alte fapte penale se poate face o recunoaștere parțială a acesteia dacă sunt îndeplinite celelalte condiții; respectiv persoana nu a fost condamnată în alt stat pentru aceleași fapte penale, iar hotărârea de condamnare străină nu a fost anterior recunoscută și pusă în executare pe teritoriul României; persoana condamnată nu beneficiază de imunitate de jurisdicție penală în România; pedeapsa a fost aplicată unei persoane care răspunde penal potrivit legii penale române; pedeapsa constă într-o măsură constând în asistență psihiatrică sau medicală ce poate fi executată în România sau prevede un tratament medical sau terapeutic care poate fi supravegheat în România în conformitate cu sistemul național juridic sau de sănătate; nu a intervenit prescripția executării pedepsei; atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă la judecată însă a fost încunoștiințată, în timp util, cu privire la ziua, luna, anul si locul de înfățișare precum și la consecințele legale în caz de neprezentare; persoana având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare a fost reprezentată efectiv în fața instanței de judecată de avocatul ales sau cel desemnat din oficiu sau când înmânându-i-se hotărârea de condamnare personal și aducându-i-se la cunoștință că aceasta poate fi supusă unei căi de atac persoana condamnată fie a renunțat expres la calea de atac, fie nu a declarat în termenul legal respectiva cale de atac.

Hotărârea judecătorească dată în alt stat membru al Uniunii Europene nu poate fi recunoscută sau dacă a fost deja recunoscută nu poate fi pusă în executare atunci când, potrivit legii române a intervenit amnistia, grațierea, dezincriminarea faptei, precum și în orice alte cazuri prevăzute de lege.

Aplicând aceste dispoziții legale la prezenta cauză, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 167 din Legea nr. 302/2004.

Se reține că dispozițiile art. 167 lit. d) din Legea nr. 302/2004, prevăd că persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România. Consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că persoana condamnată nu mai trăiește pe teritoriul României, dar nici nu mai are legături cu această țară.

Dispozițiile art. 2 lit. p) din Legea nr. 302/2004, prevăd că, statul pe teritoriul căruia trăiește persoana este considerat statul cu care aceasta are legături strânse în baza reședinței obișnuite și a altor elemente de tipul relațiilor familiale, sociale, profesionale și culturale.

Astfel, Înalta Curte constată lipsa concluziilor certe că persoana condamnată nu se află pe teritoriul României, sens în care apreciază îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În cauza de față, instanța de control judiciar subliniază că, deși actele dosarului confirmă cetățenia română a persoanei condamnate, legătura sa cu statul român sunt minime putându-se, în mod real, aprecia că acesta nu mai trăiește în România.

Astfel, se constată că legătura apelantului A. cu România este una minimală, nefiind caracterizată de vreo relație apropiată cu vreunul din membrii de familie. Procesul-verbal din data de 08 noiembrie 2024, încheiat de Poliția Răstolnița atestă că la adresa indicată locuiește o altă persoană, sora persoanei condamnate, ce a relatat că apelantul nu are legături sociale sau profesionale și nu are o familie întemeiată pe teritoriul României.

De asemenea, din procesul-verbal din data de 17 decembrie 2024 încheiat de Poliția Răstolnița rezultă că la adresa indicată a fost identificată sora apelantului ce a relatat că fratele său a plecat din România în 2014, iar de atunci nu a mai revenit, mama acestuia s-a recăsătorit și locuiește în jud. Mureș, iar tatăl său natural a decedat. A mai indicat faptul că persoana condamnată, A., nu are copii și nici nu are proprietăți în țară, nu are prieteni cu care să fi păstrat legătura și nici nu a desfășurat alte activități lucrative înainte de plecarea din România, iar în cazul în care ar fi eliberat nici aceasta și nici mama acestuia nu ar fi de acord să locuiască cu el.

Mai mult, persoana condamnată s-a aflat pe teritoriul Ungariei de peste un deceniu, iar singura sa legătură reală cu România o constituie un domiciliu formal existent în evidențele autorităților române la care locuiește o altă persoană.

Se constată astfel că apelantul a rupt legătura cu România, nefiind identificat niciun element care să susțină o legătură caracterizată cu țara natală, ci mai degrabă indică o reintegrare a acestuia într-un alt stat.

Față de aceste aspecte, instanța de control judiciar constată că, în mod judicios judecătorul fondului a apreciat că persona condamnată nu mai are legătură cu statul rămân și recunoaștere hotărârii instanței străine și transferul acesteia într-un penitenciar din România nu poate asigura o reinserție socială ale persoanei condamnate.

În egală măsură, astfel cum rezultă din răspunsul oferit de autoritățile maghiare la adresele efectuate de către instanța de fond, persoana condamnată nu a fost expluzată de pe teritoriul Ungariei .

Drept urmare, se constată că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 167 din Legea nr. 302/2004, sens în care Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de către persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 2/CC din data de 31 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga persoana condamnată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de către persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 2/CC din data de 31 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1163 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 martie 2025.