ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 499/2024

Ședința publică din data de 17 octombrie 2024

Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 30 septembrie 2024, prin avocat A., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 1 octombrie 2024, sub nr. x/2024, petenta S.C. B. S.R.L. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Brașov, susținând că există suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, având în vedere jurisprudența deja cristalizată la nivelul acestei instanțe, contrară Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și Deciziei nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, de aplicare a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU.

În argumentare, apărarea a arătat, în esență, că, prin actul de sesizare a instanței, s-a reținut că "fapta inculpatei S.C. B. S.R.L care în data de 28.02.2009 a emis factura fiscală BVAGC x/28.02.2009 în valoare de 3.0602.843,7 RON și TVA 684.540,3 RON, reprezentând achiziții de bunuri care nu au avut la bază operațiuni reale, cunoscând că aceasta urmează să fie înregistrată în evidența contabilă a S.C. B. S.R.L, în scopul sustragerii de la obligația de plată a unui impozit pe profit în valoare de 576.453 RON și a 684.540,30 RON TVA, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere, realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen..".

În urma probelor administrate în fața primei instanțe, prin sentința penală nr. 187/S din 15.09.2022 s-a dispus, cu privire la inculpata S.C. B. S.R.L., încetarea procesului penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției.

În considerentele acestei soluții, instanța de fond a reținut că "legea penală mai favorabilă evaluată în mod global este Legea nr. 241/2005, respectiv Legea nr. 656/2002, cât și dispozițiile de drept penal substanțial ce reglementează prescripția răspunderii penale din perioada 25 iunie 2018 (dată publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) - 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022). Dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. ce nu includeau vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, reprezintă legea penală mai favorabilă în prezenta cauză, iar prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penale urmând a fi evaluată prin raportare la termenele prevăzute de art. 154 C. pen..".

A mai reținut că "având în vedere durata acestor termene de prescripție, nu se poate considera că, prin aplicarea principiilor legii penale mai favorabile consecutiv Deciziilor Curții Constituționale și reținerea unei durate aproape duble față de standardul minim unional se ajunge la o încălcare a dreptului Uniunii Europene (...) Nu se poate decela existența unui risc sistemic de impunitate a Deciziilor Curții Constituționale, strict prin aplicarea ca lege penală mai favorabilă numai a termenelor de prescripție generală de 8, respectiv 10 ani".

Ca urmare, a concluzionat că termenul de 10 ani prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. b) C. pen. relativ la infracțiunea de evaziune fiscal prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 reținută în sarcina inculpatei B. S.R.L. a început sa curgă de la data de 28.02.2009 și s-a împlinit la data de 27.02.2019".

Împotriva acestei soluții au formulat apel inculpata S.C B. S.R.L., solicitând desființarea soluției primei instanțe, iar în rejudecare, achitarea ei, în principal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., precum și Ministerul Public, care a invocat hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene care susțin lăsarea neaplicată a deciziilor Curții Constituționale avute în vedere la pronunțarea soluției în fond.

Or, este deja de notorietate optica unică a magistraților secției penale a Curții de Apel Brașov în sensul aplicării directe a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene și a lăsării neaplicate a deciziilor Curții Constituționale în materia prescripției, în coordonatele transmise de sesizările formulate de aceiași magistrați ai Curții de Apel Brașov.

Astfel, deși practica națională și clarificările oferite de Înalta Curte de Casație și Justiție prin intermediul recursurilor în casație evocă o altă realitate juridică, Curtea de Apel Brașov își menține optica singulară și neîmbrățișată de vreo altă instanță, contrazisă fiind de deciziile Curții Constituționale, de recursurile în interesul legii și de jurisprudența formată la nivelul celorlalte instanțe.

Mai mult decât atât, se impune a se observa că una dintre deciziile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, invocată de magistrații Curții de Apel Brașov, a fost pronunțată ca urmare a sesizării completului care ar trebui să soluționeze cauza ce formează obiectul cererii de strămutare. Astfel, la data de 10 februarie 2023, în cauză s-a dispus suspendarea judecății și sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o serie de întrebări preliminare ce vizau aceeași instituție a prescripției răspunderii penale.

Or, toate aceste aspecte nasc suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Brașov este afectată, soluția fiind deja previzibilă, impunându-se, prin urmare, trimiterea cauzei la o curte de apel învecinată instanței brașovene, pentru a se înlătura orice suspiciune cu privire la lipsa de obiectivitate a magistraților ce urmează a soluționa cauza în apel și pentru a se da eficacitate dreptului petentei la un proces echitabil, în componenta sa privind accesul la un tribunal imparțial.

La data de 14 octombrie 2024, Curtea de Apel Brașov a transmis dovezile de încunoștiințare a părților prev. de art. 73 alin. (2) C. proc. pen., precum și referatul de informații prevăzut de art. 72 alin. (6) C. proc. pen., în cuprinsul căruia a făcut un amplu istoric al cauzei de strămutat - indicând obiectul acesteia - apelurile declarate, printre altele, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpata S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței penale nr. 187/S din 15 septembrie 2022 a Tribunalului Brașov, prin care s-a dispus încetarea procesului penal, față de inculpata sus-menționată, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției; împrejurarea că prin încheierea din 10 februarie 2023 pronunțată în cauză s-a dispus sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu următoarele întrebări preliminare: 1. Articolul 2 din TUE, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE și articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alin. (1) din TFUE și cu articolul 2 alin. (1) din Convenția PIF și cu articolul 2 și articolul 12 din Directiva PIF, precum și cu Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, cu referire la principiul consacrării unor sancțiuni efective și disuasive în cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei situații juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care acuzații solicită aplicarea principiului legii penale mai favorabile în situația în care o decizie a instanței constituționale naționale a declarat neconstituțional un text de lege privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțate în urmă cu patru ani față de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanței constituționale - cu consecința practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripție pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanței constituționale și a încetării pe cale de consecință a procesului penal față de acuzații în cauză? 2. Articolul 2 din TUE privind valorile statului de drept și respectarea drepturilor omului într-o societate caracterizata prin justitție și articolul 4 parag. 3 din TUE privind principiului cooperării loiale dintre Uniune si statele membre, cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei sub aspectul angajamentului de asigurare a caracterului eficient al sistemului judiciar român, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene consacrând principiul legii penale mai favorabile, trebuie interpretate, cu privire la sistemul judiciar intern în ansamblul său, în sensul că se opun unei situații juridice precum cea incidentă în litigiul principal, în care acuzații solicită aplicarea principiului legii penale mai favorabile, în situația în care, o decizie a instanței constituționale naționale a declarat neconstituțional un text de lege privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (decizia din anul 2022), invocând pasivitatea legiuitorului, care nu a intervenit pentru punerea în acord a textului legal cu o altă decizie a aceleiași instanțe constituționale, pronunțate în urmă cu patru ani față de cea din urmă decizie (decizia din anul 2018) - timp în care jurisprudența instanțelor de drept comun formată în aplicarea celei dintâi decizii se stabilise deja în sensul subzistenței textului respectiv, în forma înțeleasă ca urmare a celei dintâi decizii ale instanței constituționale - cu consecința practică a reducerii la jumătate a termenului de prescripție pentru toate faptele penale cu privire la care nu s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare anterior celei dintâi decizii a instanței constituționale și a încetării pe cale de consecință a procesului penal față de acuzații în cauză? 3. În caz afirmativ și numai dacă nu se poate da o interpretare conformă cu dreptul Uniunii Europene, principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări sau unei practici naționale potrivit căreia instanțele naționale de drept comun sunt ținute de deciziile curții constituționale naționale și de deciziile obligatorii ale instanței supreme naționale și nu pot, din acest motiv și cu riscul săvârșirii unei abateri disciplinare, să lase neaplicată din oficiu jurisprudența rezultată din deciziile menționate, chiar dacă ele consideră, în lumina unei hotărâri a Curții, că această jurisprudență este contrară, în principal, cu articolul 2 din TUE, articolul 19 alin. (1) al doilea paragraf din TUE și articolul 4 parag. 3 din TUE, coroborate cu articolul 325 alin. (1) din TFUE, toate cu aplicarea Deciziei 2006/928/CE a Comisiei, prin raportare la articolul 49 parag. 1 teza finală din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, precum în situația din litigiul principal ?; măsurile dispuse la toate celelalte termene fixate în cauză.

Curtea de Apel Brașov a transmis și un scurt punct de vedere cu privire la cererea de strămutare formulată de petenta S.C. B. S.R.L., susținând că, raportat la motivele invocate în susținerea acesteia, nu este conturată o suspiciune de parțialitate nici cu privire la membrii completului învestit cu soluționarea cauzei de strămutat și nici cu privire la ceilalți judecători ai secției penale a instanței, simpla exprimare a unei opinii juridice în hotărâri pronunțate anterior neconstituind un motiv de strămutare.

La termenul fixat pentru judecarea cauzei, 17 octombrie 2024, în lipsa petentei și a apărătorului ales al acesteia, care nu s-au prezentat în fața instanței, reprezentantul Ministerului Public a expus concluziile asupra cererii de strămutare, acestea fiind fidel redate în practicaua prezentei hotărâri.

****

Analizând cererea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. prioritar, Înalta Curte constată că susținerile petentei sunt circumscrise, în mod determinant, practicii pretins generalizate la nivelul Curții de Apel Brașov de aplicare directă a hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia instituției prescripției răspunderii penale, prioritar deciziilor obligatorii în aceeași materie pronunțate de Curtea Constituțională și de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu opticii judecătorilor aceleiași instanțe de a sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare privind lămurirea chestiunii dacă, în materia prescripției răspunderii penale, pot fi lăsate neaplicate deciziile Curții Constituționale și ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În condițiile în care această ultimă chestiune a fost invocată (cu titlu de unic argument sau alături și de alte argumente, de către petentul C.) și în cererile anterioare de strămutare vizând aceeași cauză (care au fost respinse de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală prin sentința penală nr. 693 din 23 decembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 și, respectiv, prin sentința penală nr. 379 din 14 iunie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023), rezultă că motivele de strămutare formulate în prezentul dosar nu sunt identice celor invocate în cererile similare anterior menționate, nefiind, prin urmare, incidente dispozițiile art. 72 alin. (7) C. proc. pen.

În contextul acestei constatări preliminare, reține că, potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție "strămută judecarea unei cauze de la curtea de apel competentă la o altă curte de apel, atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice."

Strămutarea este, prin urmare, un remediu procesual prin intermediul căruia, în mod excepțional, judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor ce o compun.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (Cazul Piersackvs Belgia, hotărârea din 1 octombrie 1982).

Demersul obiectiv a fost explicat de CEDO în sensul că ceea ce trebuie asigurat este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanțele trebuie să o inspire publicului (Fey vs. Austria). În aplicarea acestui test, opinia părții în cauză cu privire la imparțialitatea instanței este importantă, dar nu decisivă. Imparțialitatea obiectivă constă "în a pune problema dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite fapte verificabile justifică suspectarea imparțialității acestuia din urmă." (Cazul Hauschildt vs Danemarca).

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea judecătorilor care compun instanța trebuie analizată din perspectiva împrejurărilor cauzei, a calității părților și a pericolului de tulburare a ordinii publice.

Examinând, în aceste coordonate de principiu, aspectele invocate în speță drept temeiuri ale cererii de strămutare, Înalta Curte constată, prioritar, că îndoielile exprimate de petenta S.C. B. S.R.L. cu privire la imparțialitatea tuturor judecătorilor Curții de Apel Brașov sunt raportate, în mod determinant, la împrejurările cauzei decurgând dintr-o pretinsa practică cristalizată la nivelul acestei instanțe, contrară Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, precum și Deciziei nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală, de aplicare a Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată la 24 iulie 2023 în cauza C-107/23 PPU.

Altfel spus, petenta S.C. B. S.R.L. susține că asupra judecătorilor Curții de Apel Brașov planează o suspiciune colectivă de lipsă de imparțialitate întrucât, în pofida practicii naționale și a jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceștia mențin optica singulară constând în neluarea în considerare a deciziilor obligatorii pronunțate de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție în domeniul prescripției răspunderii penale și aplicarea directă a dreptului unional în materia de referință, context în care soluția prefigurată a fi dispusă în cauza sa, în apel îi este, în mod evident, defavorabilă.

Evaluând acest susțineri, Înalta Curte constată, prioritar, că practica judiciară a unei instanțe nu constituie, în sine, un criteriu de evaluare a imparțialității acesteia, deoarece, în virtutea specificului funcției deținute, magistrații examinează justețea cererilor cu care sunt învestiți prin prisma elementelor probatorii aflate la dosarul fiecărei cauze, evaluate individual, având obligația de a-și îndeplini atribuțiile în strictă conformitate cu legea aplicabilă speței și fără părtinire.

Relevant în acest sens este comentariul 60 la Principiile de la Bangalore în care se arată că "Setul de valori personale ale judecătorului, filozofia acestuia, sau convingerile despre drept, nu pot constitui subiectivism sau prejudecată. Faptul că un judecător are o părere generală despre o chestiune juridică sau socială ce are legătură directă cu speța nu îl face incompatibil de a prezida. Trebuie făcută distincția între opinie, care este acceptabilă, și subiectivism, care este inacceptabil. S-a spus că "dovada că mintea unui judecător este o tabula rasa ar fi o dovadă de lipsă de pregătire, nu de lipsă de subiectivism."

De asemenea, potrivit comentariului 89 la Principiile de la Bangalore, "De regulă, o obiecție nu se poate baza pe proveniența socială, pe studiile sau pe funcția anterioară a judecătorului; pe apartenența judecătorului la organizații sociale, sportive sau caritabile; pe deciziile judecătorești pronunțate anterior; sau pe activitățile sale extracurriculare."

Prin urmare, susținerile petentei referitoare la soluția defavorabilă prefigurată în cauză de pretinsa practică notorie a Curții de Apel Brașov, de neaplicare a deciziilor obligatorii pronunțate de Curtea Constituțională și Înalta Curte de Casație și Justiție în materia prescripției răspunderii penale, nu pot face obiect al evaluării în prezenta procedură, acestea constituind chestiuni de fond, care pot fi valorificate exclusiv în căile de atac prevăzute de lege.

Exprimarea anterioară, în alte cauze ale aceleiași instanțe, a unei anumite opinii juridice sub aspectul efectelor hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțate în materia prescripției răspunderii penale, obținute chiar în urma sesizărilor Curții de Apel Brașov, care o nemulțumește pe petentă, nu constituie un motiv de strămutare a cauzei de față. Imparțialitatea instanței se prezumă până la proba contrară, iar punctul de vedere al persoanei interesate nu joacă un rol determinant în evaluarea acesteia, ci trebuie să fie justificat în mod obiectiv.

În plus, prezintă relevanță în acest sens împrejurarea că, în cauza C-614/14, Atanas Ognyanov, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, relativ la imparțialitatea instanței de trimitere, că "Articolul 267 TFUE și articolul 94 din Regulamentul de procedură al Curții, în lumina articolului 47 al doilea paragraf și a articolului 48 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că se opun unei norme naționale interpretate într-un mod care obligă instanța de trimitere să se abțină în cauza pendinte pentru motivul că a expus, în cererea sa de decizie preliminară, cadrul factual și juridic al acestei cauze."

Deopotrivă, a stabilit că prezentarea cadrului factual și juridic pertinent "răspunde cerinței de cooperare inerentă mecanismului trimiterii preliminare și nu poate, în sine, să încalce nici dreptul la un proces echitabil, consacrat la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, nici dreptul la prezumția de nevinovăție, garantat prin articolul 48 alin. (1) din aceasta."

Pe de altă parte, practica unei instanțe este rezultatul opticii comune a judecătorilor acesteia asupra unei anumite probleme de drept, caracterul disonant al acesteia în raport cu practica altor instanțe asupra aceleiași chestiuni neafectând prezumția de imparțialitate de care se bucură aceasta.

Tocmai de aceea, existența unei practici neunitare la nivelul instanțelor nu conferă părților dreptul de a solicita strămutarea cauzei la instanțele a căror jurisprudență le este favorabilă, judecarea unei cauze de către o altă instanță decât cea competentă teritorial, ca urmare a strămutării ei, fiind justificată numai de situațiile în care instanța competentă nu oferă suficiente garanții de imparțialitate.

În plus, nici faptul că judecătorii Curții de Apel Brașov învestiți cu soluționarea cazei ce face obiectul strămutării

Ca urmare, în contextul informațiilor transmise conform art. 73 alin. (3) C. proc. pen. și în lipsa altor împrejurări de fapt verificabile, care să coroboreze afirmațiile petentei S.C. B. S.R.L., Înalta Curte constată că simpla susținere a acesteia că instanța Curții de Apel Brașov nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare.

În consecință, în baza art. 74 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Brașov.

Având în vedere soluția pronunțată în cauză, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Brașov.

Obligă petenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 octombrie 2024.