ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 487/2024

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 386 din 12 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petenții A. și B., privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, contestatorii fiind obligați la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut, în esență, că motivele invocate nu reprezintă temeiuri serioase pentru strămutarea dosarului, ci se rezumă la argumente generale, fără a indica însă existența elementelor obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Craiova ce urmează să soluționeze în dosarul nr. x/2024 cererea petenților având ca obiect strămutarea dosarului nr. x/2024 de revizuire a încheierii penale nr. 181/23.11.2023 pronunțată în dosarul penal nr. x/2022

Împotriva acestei hotărâri, la 30 septembrie 2024, au formulat contestație în anulare petenții A. și B., invocând motivul prevăzut de art. 426 lit. a) C. proc. pen., prin prisma căruia au învederat că nu au fost legal citați pentru termenul din 12 septembrie 2024, întrucât au primit citația ulterior soluționării cauzei, respectiv la data de 16 septembrie 2024.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind repartizată aleatoriu în sistem informatizat Completului nr. 7, pentru termenul de judecată din 15 octombrie 2024.

Analizând actele dosarului și examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare în raport cu dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că cererea formulată de contestatorii A. și B. este inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, în scopul anulării unei hotărâri definitive pronunțate cu încălcarea normelor procesual penale. Fiind o cale de atac de retractare, contestația în anulare se adresează instanței care a pronunțat hotărârea definitivă, pentru a provoca un autocontrol judecătoresc. Instanța care a pronunțat hotărârea cu încălcarea legii, ca urmare a admiterii contestației, anulează hotărârea în scopul înlăturării erorilor de procedură în legătură cu exercitarea drepturilor procesuale ale părților ori a celor referitoare la instanța de judecată.

Potrivit art. 426 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse reformării, prin intermediul căii extraordinare de atac a contestației în anulare, hotărârile judecătorești definitive, în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

Se observă, așadar, că, în conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen., prin noțiunea de "hotărâre penală definitivă" din cuprinsul acestui text de lege se înțelege o hotărâre prin care a fost dezlegat raportul juridic de drept substanțial, prin pronunțarea unei soluții de achitare, condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedesei sau încetare a procesului penal, interpretare ce rezultă din modalitatea în care au fost reglementate de legiuitor cazurile de contestație în anulare, folosindu-se termeni precum "judecata în apel", "inculpatul", "faptă", "dezbaterea pe fond a procesului".

În acest sens este și jurisprudența Curții Constituționale (deciziile nr. 501 din 30 iunie 2016, nr. 804 din 05 decembrie 2017), care a statuat în mod constant că "indiferent de motivul invocat, contestația în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei".

Deopotrivă, potrivit art. 431 alin. (2) C. proc. pen., în vederea stabilirii admisibilității în principiu, instanța examinează dacă cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, dacă motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și dacă în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, iar, când constată neîndeplinirea acestor condiții, dispune respingerea căii extraordinare de atac, ca inadmisibilă.

Verificând actele dosarului, se constată că hotărârea a cărei anulare se solicită, respectiv sentința penală nr. 386 din 12 septembrie 2024, a fost pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, într-o cauză având ca obiect strămutarea judecării dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Așadar, hotărârea atacată (prin care s-a respins ca nefondată cererea de strămutare), deși este definitivă, nu a fost pronunțată în calea de atac a apelului și nici nu a rezolvat aspecte legate de fondul cauzei, astfel că nu se încadrează în dispozițiile art. 426 alin. (1) C. proc. pen.

Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a contestației în anulare și împotriva hotărârilor judecătorești prin care nu a fost dezlegat un raport juridic de drept substanțial, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele impuse de art. 426 C. proc. pen. și art. 431 alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva sentinței penale nr. 386 din 12 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024.

În atare condiții, față de culpa procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorii vor fi obligat la plata sumei de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatorii A. și B. împotriva sentinței penale nr. 386 din 12 septembrie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2024.

Obligă petenții la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2024.