ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de petentul A., constată următoarele:

Prin încheierea nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024, Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București în data de 2.10.2024, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a obligat pe contestator la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că petentul A. a formulat contestație împotriva încheierii din data de 02.10.2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2024, prin care s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de acesta împotriva ordonanței de clasare nr. 1117/160/P/2023 din data de 12.07.2024 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, menținută prin ordonanța nr. 259/II-2/2024 din 20.08.2024 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Reținând dispozițiile art. 341 alin. (8) din C. proc. pen., tribunalul a constatat că legiuitorul nu a reglementat o cale de atac împotriva încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară respinge plângerea împotriva soluției procurorului de neurmărire sau netrimitere în judecată potrivit art. 341 alin. (6) din C. proc. pen., care este definitivă.

La data de 14 iulie 2025, prin e-mail, petentul A. a declarat recurs în casație împotriva încheierii nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 29.07.2025, sub nr. x/2024.

Prin referatul din 29.07.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18.09.2025.

Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 11 august 2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de petentul A., din perspectiva dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., purtând titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen.

Astfel, se reține că petentul A. a declarat recurs în casație împotriva încheierii nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

Potrivit 434 alin. (1) din C. proc. pen., "recursul în casație poate fi exercitat numai împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel sau de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel (…)".

Totodată, conform art. 370 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Felul hotărârilor":

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. Instanța se pronunță prin sentință și în alte situații prevăzute de lege.

(2) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii se numește decizie. Instanța se pronunță prin decizie și în alte situații prevăzute de lege.

(3) Toate celelalte hotărâri pronunțate de instanțe în cursul judecății se numesc încheieri.".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 434 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 370 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., rezultă că recursul în casație este reglementat de legiuitor ca o cale extraordinară de atac cu aplicabilitate strict limitată, susceptibilă de exercitare exclusiv împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel sau, după caz, de Înalta Curte de Casație și Justiție în virtutea competenței funcționale recunoscute acestor instanțe prin dispozițiile art. 38 alin. (2) [art. 39 alin. (2) în cazul curților militare de apel], respectiv art. 40 alin. (2) din C. proc. pen.

Altfel spus, sunt exceptate de la recurs în casație hotărârile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație ca instanțe de fond, iar în ceea ce privește instanța supremă - și ca instanță de recurs în casație, precum și cele pronunțate în exercitarea altor funcții judiciare recunoscute acestora prin lege, altele decât cea de judecată în apel.

Deopotrivă, sunt exceptate de la recurs în casație hotărârile pronunțate de organele judiciare care nu au competențe de instanță de apel, respectiv judecătoriile și tribunalele.

Prin urmare, o încheiere pronunțată de un tribunal nu poate constitui, în nicio circumstanță, obiect al recursului în casație, plasându-se în afara cadrului restrictiv instituit de legiuitor relativ la această cale extraordinară de atac, întrucât, pe de o parte, prin natura sa juridică, nu se circumscrie noțiunii de "decizie" în sensul art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., iar pe de altă parte, întrucât nu emană de la o instanță de apel, ale cărei hotărâri sunt, prin ipoteză, singurele susceptibile de a fi supuse acestei căi extraordinare de atac.

A accepta contrariul ar echivala cu o interpretare extensivă inadmisibilă a dispozițiilor legale, deturnând finalitatea recursului în casație și golind de conținut caracterul său excepțional. Această cale extraordinară de atac, configurată de legiuitor într-un cadru strict și limitativ, se supune regulii interpretării restrictive, tocmai pentru a păstra echilibrul între principiul legalității și cel al securității raporturilor juridice.

Cu alte cuvinte, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În consecință, recursul în casație formulat împotriva unei încheieri pronunțate de un tribunal este inadmisibil, fiind îndreptat împotriva unui act jurisdicțional care, atât prin natura, cât și prin proveniența sa, rămâne în mod evident în afara sferei de aplicare a art. 434 alin. (1) din C. proc. pen.

Constatarea anterior menționată face neutilă verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 434 din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acestuia, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1797/C din data de 30 decembrie 2024, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2025.