ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2025

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2025

HOTĂRÂRE
20.03.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 194/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 20 martie 2025

Asupra căii de atac de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26/C din 23 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea- revizuientă A. împotriva încheierii nr. 375/CP/30.09.2024 pronunțată de Tribunalul București.

În baza art. 275 alin. (4) C. proc. pen., a fost obligată contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului București, secția I Penală contestatoarea a formulat o cerere de revizuire a sentinței penale nr. 725 din 20.10.2023 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1, în dosarul nr. x/2023 prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, în principiu, cererea de revizuire formulată împotriva încheierii din 30.03.2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Judecătoriei Sectorului 1 București, prezenta cerere de revizuire fiind respinsă prin încheierea din data de 01.08.2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Astfel, s-a reținut că încheierea din 01.08.2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 București este definitivă prin raportare la dispozițiile art. 463 C. proc. pen., fiind formulată împotriva unei încheieri definitive, si, implicit toate căile de atac successive formulate de petentă sunt inadmisibile, nefiind prevăzute de lege.

Curtea a mai reținut că revizuenta - contestatoare A. a exercitat, succesiv, căi de atac nepermise de lege, inițial, față de încheierea din 01.08.2024 a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar, ulterior, față de încheierea nr. 375/CP din data de 30.09.2024 a Tribunalului București.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație revizuenta A., care, cu ocazia dezbaterilor, a solicitat admiterea contestației și respingerea excepției de inadmisibilitate invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Înalta Curte, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovată de revizuentă, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În prezenta cauză, instanța supremă constată că a fost sesizată cu calea de atac a contestației formulată de revizuenta A. împotriva unei hotărâri definitive, respectiv sentința penală nr. 26/C din data de 23 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de revizuenta A. împotriva încheierii nr. 375/CP/30.09.2024 pronunțată de Tribunalul București prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o altă contestație formulată de revizuentă împotriva încheierii din 01.08.2024 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr. x/2024 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentă.

În aceste condiții, se constată că revizuenta A. a promovat, succesiv, căi de atac împotriva unei hotărâri definitive, învestind, în speță, Înalta Curte cu soluționarea contestației formulate împotriva sentinței nr. 26/C din 23 ianuarie 2025 a Curții de Apel București, secția I Penală, deși nu întrunește cerințele legale.

Față de considerentele anterior expuse, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 26/C din data de 23 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatoarea la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 26/C din data de 23 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 50 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-10-01
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 667/2024
Ședința publică din data de 01 octombrie 2024 Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 379 din 16 mai 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca
ÎCCJ 2024-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 379/2024
Ședința publică din data de 16 mai 2024 Asupra contestației de față, constată următoarele: 1. Prin decizia penală nr. 366/A din data de 28 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 431 C. proc. p
ÎCCJ 2025-10-22
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 22 octombrie 2025 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1024/A din 26 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București
ÎCCJ 2023-06-14
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin decizia penală nr. 216/A din data de 07 februarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în dosarul nr. x/2022
ÎCCJ 2025-11-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2025 Deliberând asupra căii de atac de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1003/A din 24 iunie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2025 de Curtea
Sursă