ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 18 septembrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16.11.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța, secția penală, având nevoie de timp pentru a delibera în cauza penală având ca obiect verificarea măsurii preventive (art. 207 din C. proc. pen.) privind pe inculpatul A., cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 189 alin. (1) lit. e) din C. pen., rap. la art. 199 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) din C. pen., a amânat pronunțarea la data de 21.11.2022, când, în baza art. 348 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 207 alin. (4) și (6) din C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul A., măsură pe care a menținut-o pentru o perioadă de până la 30 de zile, urmând să fie verificată sub același aspect cel mai târziu până la data de 20 decembrie 2022, inclusiv.

Totodată, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu formulată de inculpatul A., ca nefondată.

Împotriva încheierii de ședință din data de 21.11.2022 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr. x/2022, a formulat contestație inculpatul A..

Prin încheierea penală nr. 746/P/CP din data de 29 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 425

1

, alin. (7), pct. 1, lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 203 alin. (5) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii de ședință penală din data de 21.11.2022 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul penal nr. x/2022

La data de 23.06.2025 (data poștei), inculpatul A. a declarat recurs în casație împotriva încheierii din data de 16.11.2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța, secția penală, în dosarul nr. x/2022, invocând cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. (3) din C. proc. pen.

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 12.08.2025, sub nr. x/2022/a3.

Prin referatul din 12.08.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 18.09.2025.

Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 20 august 2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., din perspectiva dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., purtând titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen.

Astfel, se reține că inculpatul A. a declarat recurs în casație împotriva încheierii din data de 16.11.2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Potrivit 434 alin. (1) din C. proc. pen., "recursul în casație poate fi exercitat numai împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel sau de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel (…)".

Totodată, conform art. 370 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., ce poartă denumirea marginală "Felul hotărârilor":

"(1) Hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță de judecată sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza se numește sentință. Instanța se pronunță prin sentință și în alte situații prevăzute de lege.

(2) Hotărârea prin care instanța se pronunță asupra apelului, recursului în casație și recursului în interesul legii se numește decizie. Instanța se pronunță prin decizie și în alte situații prevăzute de lege.

(3) Toate celelalte hotărâri pronunțate de instanțe în cursul judecății se numesc încheieri.".

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 434 alin. (1) din C. proc. pen. și art. 370 alin. (1)-(3) din C. proc. pen., rezultă că recursul în casație este reglementat de legiuitor ca o cale extraordinară de atac cu aplicabilitate strict limitată, susceptibilă de exercitare exclusiv împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel sau, după caz, de Înalta Curte de Casație și Justiție în virtutea competenței funcționale recunoscute acestor instanțe prin dispozițiile art. 38 alin. (2) [art. 39 alin. (2) în cazul curților militare de apel], respectiv art. 40 alin. (2) din C. proc. pen.

Altfel spus, sunt exceptate de la recurs în casație hotărârile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație ca instanțe de fond, iar în ceea ce privește instanța supremă - și ca instanță de recurs în casație, precum și cele pronunțate în exercitarea altor funcții judiciare recunoscute acestora prin lege, altele decât cea de judecată în apel.

Deopotrivă, sunt exceptate de la recurs în casație hotărârile pronunțate de organele judiciare care nu au competențe de instanță de apel, respectiv judecătoriile și tribunalele.

Prin urmare, o încheiere pronunțată de un tribunal nu poate constitui, în nicio circumstanță, obiect al recursului în casație, plasându-se în afara cadrului restrictiv instituit de legiuitor relativ la această cale extraordinară de atac, întrucât, pe de o parte, prin natura sa juridică, nu se circumscrie noțiunii de "decizie" în sensul art. 434 alin. (1) din C. proc. pen., iar pe de altă parte, întrucât nu emană de la o instanță de apel, ale cărei hotărâri sunt, prin ipoteză, singurele susceptibile de a fi supuse acestei căi extraordinare de atac.

A accepta contrariul ar echivala cu o interpretare extensivă inadmisibilă a dispozițiilor legale, deturnând finalitatea recursului în casație și golind de conținut caracterul său excepțional. Această cale extraordinară de atac, configurată de legiuitor într-un cadru strict și limitativ, se supune regulii interpretării restrictive, tocmai pentru a păstra echilibrul între principiul legalității și cel al securității raporturilor juridice.

Cu alte cuvinte, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

În consecință, recursul în casație formulat împotriva unei încheieri pronunțate de un tribunal este inadmisibil, fiind îndreptat împotriva unui act jurisdicțional care, atât prin natura, cât și prin proveniența sa, rămâne în mod evident în afara sferei de aplicare a art. 434 alin. (1) din C. proc. pen.

Constatarea anterior menționată face neutilă verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 16 noiembrie 2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța, secția penală, în dosarul nr. x/2022, nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 434 din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acestuia, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva încheierii din data de 16 noiembrie 2022, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanța, secția penală, în dosarul nr. x/2022.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 septembrie 2025.