ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 iunie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 129/CO din data de 14 martie 2025, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 597 alin. (7) și (8) din C. proc. pen. rap. la art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația declarată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 261/22.11.2024 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția penală, în dosarul nr. x/2024, și a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu desemnat în cauză rămânând în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că, prin sentința penală nr. 261/22.11.2024, Tribunalul Giurgiu, secția penală, în baza art. 599 rap. la art. 597 alin. (4) din C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul condamnat A..

S-a constatat că, pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.06.2024 sub numărul de dosar x/2024, condamnatul A. a învederat instanței că a fost condamnat la pedeapsa de 30 de ani închisoare de către Curtea de Apel București, că împotriva sentinței penale de condamnare a formulat cerere de revizuire, precum și faptul că din pedeapsa pe care o execută nu i s-a dedus perioada de 6 ani și 4 luni închisoare din pedeapsa de 25 de ani închisoare aplicată de Tribunalul Prahova, cu argumentarea că în cauza pe rolul Tribunalului Prahova a fost arestat în perioada 2000 - 2006, faptele fiind comise în cursul anului 2000.

Analizând contestația la executare formulată de condamnatul A., tribunalul a reținut că este nefondată, cu argumentarea că, observând fișa de cazier judiciar a condamnatului, a remarcat faptul că în perioada 2000 - 2006 acesta a fost încarcerat în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/27.06.2000 al Judecătoriei Sectorului 3 București și eliberat la data de 11.10.2006, cu un rest de pedeapsă de 1273 zile închisoare, care se regăsește în pedeapsa de 30 de ani închisoare pe care petentul condamnat o execută la acest moment, fiind reținută starea de recidivă postcondamnatorie.

S-a mai reținut că în cadrul contopirilor anterioare, efectuate prin sentințele penale nr. 27/15.04.2005 a Tribunalului Prahova, definitivă prin neapelare, sentința penală nr. 93/21.02.2008 a Tribunalului Giurgiu, definitivă prin decizia penală nr. 237/22.10.2008 a Curții de Apel București și sentința penală nr. 12MF/30.10.2007 a Tribunalului Argeș, definitivă prin decizia penală nr. 18/A/MF/26.02.2008 a Curții de Apel Pitești, restul de 1273 zile închisoare a fost adăugat pe lângă pedepsele rezultante, ca efect al stării de recidivă postcondamnatorie.

Astfel, reținându-se starea de recidivă postcondamnatorie, s-a aplicat tratamentul juridic al stării de recidivă, deducându-se perioada executată conform regulilor acestei instituții, de la data de 07.02.2007 la zi, și nu de la data când solicită petentul condamnat.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a II - a penală la data de 04.02.2025, sub nr. de dosar x/2024

Cu ocazia dezbaterilor, condamnatul, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, a arătat că la momentul efectuării contopirii, instanța de judecată nu a dedus din pedeapsa rezultantă pedeapsa aplicată prin sentința penală în baza căreia a fost emis M.E.P.Î. nr. 15066/27.06.2000, din executarea căreia a fost liberat la data de 11.10.2006, solicitând admiterea contestației.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma motivelor de contestație invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, curtea a notat dispozițiile prev. de art. 598 alin. (1) din C. proc. pen. și, analizând înscrisurile depuse la dosar și fișa de cazier judiciar a condamnatului, a constatat, în acord cu judecătorul de la instanța de fond, că nu se impune micșorarea pedepsei rezultante în executarea căreia se află petentul, așa cum s-a solicitat.

În concret, s-a constatat că nu poate fi vorba despre o omisiune a instanțelor de a deduce integral perioada în care condamnatul s-a aflat în stare de arest preventiv sau în executarea unor pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente, contestația la executare fiind nefondată.

S-a mai reținut că, practic, contestatorul a solicitat, în cauza de față, o modificare a hotărârilor anterioare, rămase definitive, sub aspectul reținerii stării de recidivă postcondamnatorie și a tratamentului sancționator aplicat, însă cazurile în care se poate face contestație la executare sunt reglementate în mod expres și limitativ de art. 598 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., iar prin intermediul acestei proceduri nu se pot reanaliza aspectele de fond sau de procedură din dosarele anterioare, în care s-au pronunțat hotărâri definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat, ci doar situațiile prevăzute de textul menționat și care vizează faza de executare a procesului penal.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație contestatorul condamnat A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În drept, a invocat dispozițiile prevăzute de art. 433, art. 434 alin. (1), art. 435, art. 436 alin. (1) lit. b), art. 437 și art. 440 alin. (1) din C. proc. pen.

După efectuarea comunicărilor prevăzute de art. 439 din C. proc. pen., dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 16.05.2025, sub nr. x/2024.

Prin referatul din 16.05.2025, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 19.06.2025.

Raportul întocmit de către magistratul asistent desemnat în cauză a fost depus la dosar la data de 13 iunie 2025.

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 129/CO din data de 14 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, din perspectiva dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul condamnat A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen.

Potrivit 434 alin. (1) din C. proc. pen., "Pot fi atacate cu recurs în casație deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, cu excepția deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.", iar conform alin. (2) lit. c)"Nu pot fi atacate cu recurs în casație: c) hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor."

Înalta Curte, judecătorul de filtru, notează faptul că recurentul A. a formulat cerere de recurs în casație împotriva unei decizii pronunțate în procedura de executare a hotărârilor penale, prevăzută de art. 592 și urm. din C. proc. pen., cu denumirea marginală "Întreruperea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață", din Capitolul III "Alte dispoziții privind executarea", Titlul V "Executarea hotărârilor penale" din același cod.

Or, această cale de atac este rezervată deciziilor pronunțate în apel, iar recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților, recursul în casație fiind, ca atare, inadmisibil.

Astfel, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac ale hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Prin urmare, având în vedere că decizia penală atacată este o hotărâre pronunțată în materia executării pedepselor, aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs în casație potrivit art. 434 alin. (2) lit. c) din C. proc. pen.

Constatarea anterior menționată face neutilă verificarea celorlalte condiții de admisibilitate prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 129/CO din data de 14 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 434 din C. proc. pen., în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând obligarea acestuia, conform art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 129/CO din data de 14 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 iunie 2025.