ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 387/2025

Ședința publică din data de 27 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, în baza dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea formulată de petentul A. privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din C. pen., precum și ale art. 339 din C. proc. pen. și art. 340 din C. proc. pen.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut, în esență, că, în analiza excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 35 din C. pen., invocate de petent sunt îndeplinite trei dintre condițiile de sesizare, mai puțin cea privind legătura excepției cu soluționarea cauzei.

În opinia Curții, această cerință vizează nu o legătură aparentă ori iluzorie ci una reală în sensul că eventuala neconstituționalitate să aibă eficiență în cauză, în sensul de a produce efecte juridice în soluționarea cauzei în care a fost invocată.

S-a reținut că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ce reglementează desfășurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Curtea a constatat că, în concret, petentul-inculpat, prin criticile aduse, este nemulțumit de modalitatea de desfășurare a urmăririi penale, în cauză, dar și de modalitatea în care au fost interpretate dispozițiile art. 35 din C. pen., în cadrul dosarului penal în care este cercetat, nemulțumiri ce nu pot fi apreciate ca având caracterul unei veritabile excepții de neconstituționalitate.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a art. 339 din C. proc. pen. și art. 340 din C. proc. pen., s-a reținut că a fost sesizată Curtea Constituțională de către Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 15 iunie 2022, în cauza cu nr. x/2022, urmare a invocării acestei excepții, în fața instanței superioare de către petentul-inculpat A., în aceeași speță.

Drept consecință, Curtea a apreciat că nu se mai impune analizarea și eventual sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 339 și art. 340 din C. proc. pen., nefiind utilă o altă sesizare similară celei dintâi, nemaifiind justificat, în atare situație, nici interesul autorului în sensul sesizării instanței de contencios constituțional.

Împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, a declarat recurs petentul A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23.04.2025, având stabilit termen de judecată la 27 mai 2025.

La termenul fixat în cauză, recurentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Analizând cu prioritate excepția tardivității formulării recursului invocată din oficiu, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau 3, poate fi atacată la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Înalta Curte notează că, în lipsa unor dispoziții exprese în cuprinsul legii speciale (Legea nr. 47/1992), termenul procedural de 48 de ore înăuntrul căruia se poate promova calea de atac împotriva soluției instanței penale de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, se calculează conform art. 269 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., dispoziții procesual penale cu caracter general, aplicabile în procedura pendinte, în virtutea art. 24 din Legea nr. 255/2013.

Conform art. 269 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.: "(1) La calcularea termenelor procedurale se pornește de la ora, ziua, luna sau anul prevăzut în actul care a provocat curgerea termenului, în afară de cazul când legea dispune altfel.

(2) La calcularea termenelor pe ore sau pe zile nu se socotește ora sau ziua de la care începe să curgă termenul, nici ora sau ziua în care acesta se împlinește".

În incidența dispozițiilor legale precitate, Înalta Curte constată că încheierea nr. 34/P/CP pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023, a fost pronunțată la data de 18 martie 2025, fără ca în cuprinsul acesteia să se menționeze ora la care s-a pronunțat hotărârea.

Dezlegând problema momentului (dies a quo) de la care se calculează termenul procedural pe ore în situația în care nu se cunoaște ora pronunțării actului procedural care a determinat curgerea lui, doctrina și jurisprudența (I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 107/2017, I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 164/2017, I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 384/2020) au statuat că, în acest caz, termenul începe să curgă de la ora 24:00 a zilei în care a fost întocmit actul procedural.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că termenul de 48 de ore în care petentul A. putea contesta încheierea Curții de Apel Constanța, sub aspectul soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale, a început să curgă la sfârșitul zilei de 18 martie (marți), ora 24:00 și s-a împlinit la data de 21 martie (vineri), ora 02:00.

În consecință, calea de atac formulată de petent, prin e-mail, la data de 24 martie 2025, a fost exercitată după expirarea termenului legal, întrucât deși termenul pe ore se calculează pe unități libere de timp, se constată că, față de data pronunțării soluției recurate, termenul în interiorul căruia petentul avea posibilitatea de a declara calea de atac s-a împlinit la data de 21 martie 2025.

În aceste condiții, devin incidente dispozițiile art. 268 alin. (1) C. proc. pen., în conformitate cu care, când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.

Prin urmare, cum excepția tardivității constituie o excepție peremptorie - care împiedică judecarea cauzei, se constată că există un impediment legal în analiza pe fond a recursului formulat de petentul A. împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Pe cale de consecință, constatând întemeiată excepția tardivității recursului invocată din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, petentul a susținut că aceste dispoziții sunt neclare și imprecise, iar în forma actuală, încalcă dispozițiile art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României și ale art. 6 CEDO.

A arătat că recursul prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992 nu poate fi considerat recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. și, prin urmare, nici un recurs conform art. 488 C. proc. civ. sau art. 433 C. proc. pen.

Astfel, prin aceste dispoziții care condiționează declararea recursului în termen de 48 de ore, i se îngrădește accesul la justiție și încalcă dreptul la un proces echitabil.

Petentul a mai susținut că natura juridică a caii de atac a recursului prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, caracterizată prin Decizia nr. 321/2017 a CCR ca fiind o cale de atac cu o fizionomie juridică proprie și care nu poate fi considerat recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ., aceleași considerente trebuie sa fie valabile și în privința C. proc. pen.

Analizând cererea de sesizare a Curții Constituționale a României formulată de petentul A., Înalta Curte reține că, reglementând condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanță ori de procuror; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții din cuprinsul unor asemenea acte normative în vigoare la momentul invocării; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, sesizarea Curții Constituționale este admisibilă numai în măsura în care prin excepția invocată se tinde la constatarea neconformității unei prevederi dintr-o lege cu Constituția României, iar nu și atunci când se urmărește modificarea sau completarea acesteia, situație în care competența îi revine în exclusivitate, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) din legea fundamentală, Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, în timp ce instanța de contencios constituțional este chemată să se pronunțe numai asupra constituționalității actelor, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului, așa cum rezultă din art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Altfel spus, excepția de neconstituționalitate reprezintă singurul mijloc procedural prin care se asigură o analiză a conformității dispozițiilor legale la care aceasta face referire cu Constituția, control care însă poate fi realizat doar de instanța de contencios constituțional, atribuțiile instanței în fața căreia s-a ridicat respectiva excepție fiind limitate la a efectua un examen asupra îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, în funcție de care sesizează sau nu Curtea.

Pe de altă parte, referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit, astfel încât decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Așadar, cerința relevanței este expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului în care a fost invocată.

Din această perspectivă, făcând o analiză a dispozițiilor legale criticate prin raportare la prezenta cauză, se apreciază că sunt întrunite trei din cele patru condiții, întrucât excepția a fost invocată de petentul A. într-un dosar aflat pe rolul Înaltei Curți în stadiul procesual al recursului împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023 și are în vedere neconstituționalitatea prevederilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, text de lege care nu a fost declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a instanței de contencios constituțional.

Referitor la lipsa de conformitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, se constată că excepția ridicată nu are legătură cu soluționarea cauzei, în raport de obiectul cauzei în care a fost invocată, respectiv recurs împotriva unei încheieri prin care s-a respins, ca inadmisibilă, o altă cerere de sesizare a Curții Constituționale a României, având în vedere că o posibilă admitere a acesteia nu este de natură să influențeze soluția pronunțată în speță, situație în care excepția de neconstituționalitate invocată apare ca fiind lipsită de pertinență în raport cu procesul principal în care a fost formulată.

Astfel, se remarcă faptul că, deși autorul excepției susține că textul de lege criticat contravine art. 16, art. 21 și art. 24 din Constituția României, în realitate, prin invocarea excepției de față, recurentul tinde, practic, la obținerea unei modificări legislative.

De altfel, reglementarea privind momentul de la care începe să curgă termenul de declarare a căii de atac împotriva unei încheieri prin care s-a respins, ca inadmisibilă cererea de sesizare a instanței de contencios constituțional reprezintă o opțiune de politică legislativă ce revine în competența exclusivă a Parlamentului, care nu poate fi cenzurată de instanța de contencios constituțional prin intermediul mijlocului procedural prevăzut de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Finalitatea excepției de neconstituționalitate nu poate fi aceea de a supune controlului de constituționalitate a posteriori orice dispoziție legală, care să modifice norma criticată, chiar în esența acesteia. Aceasta constituie apanajul exclusiv al puterii legislative, nefiind admisibil ca instanța de contencios constituțional să dispună, pe calea excepției de neconstituționalitate, modificarea acestor dispoziții.

În concluzie, în cauza de față aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii nr. 34/P/CP din data de 18 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 377 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare în ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2025.