ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 108/2023

Ședința publică din data de 08 februarie 2023

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin decizia penală nr. 971/P din data de 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, printre altele, a fost respinsă cererea formulată de către contestatorul-condamnat A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

Pentru a pronunța o astfel de soluție, Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, analizând admisibilitatea excepției invocate, a constatat că aceasta nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, condiție care presupune ca dispoziția legală pretins neconstituțională să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Prima instanță a reținut că această cerință nu vizează o legătură aparentă ori iluzorie, ci una reală, în sensul că eventuala neconstituționalitate ce ar urma să fie constatată, trebuie să aibă eficiență în cauză, în sensul de a produce efecte juridice în soluționarea cauzei în care a fost invocată. De asemenea, a arătat că persoana condamnată a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., prin raportare la decizia nr. 10/HP/2017 a ÎCCJ, reconfirmată de către instanța supremă constituită în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în dosarul nr. x/2022, prin decizia nr. 67/25.10.2022.

Practic, contestatorul, nemulțumit de soluția pronunțată de ÎCCJ în decizia 67/25.10.2022, conform căreia instanța care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022, nu poate reanaliza prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii, invocă neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

În atare situație, a apreciat că titularul excepției nu invocă o neconstituționalitate intrinsecă dispozițiilor art. 426 lit. b) din C. proc. pen., ci, mai degrabă, modalitatea în care instanța supremă a procedat la dezlegarea chestiunii cu care acesta a fost învestită și eventualul tratament penal ce ar fi putut fi aplicat contestatorului în raport de instituția supusă dezlegării.

II. Împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 971/P din data de 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 426 lit. b) C. proc. pen. a declarat recurs la 21.12.2022, în termenul legal, persoana condamnată A.. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04.01.2023, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată la data de 08.02.2023.

Prin motivele de recurs formulate în scris, recurentul-inculpat a invocat faptul că excepția de neconstituționalitate are ca obiect dispozițiile art. 426 lit. b) din C. proc. pen., apreciind că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv:

a. Excepția de neconstituționalitate este invocată in fata unei instanțe de judecată, respectiv Curtea de Apel Constanta, in dosarul nr. x/2022;

b. Pretinsa neconstituționalitate vizează dispoziții dintr-o lege în vigoare, respectiv art. 426 lit. b) din C. proc. pen.

c. Excepția de neconstituționalitate este invocata de o parte din proces, respectiv contestatorul-condamnat A.;

d. Curtea Constituționala nu a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor legale, ci numai s-a pronunțat în sensul respingerii excepțiilor de neconstituționalitate ca neîntemeiate (Decizia nr. 453 din 24 iunie 2020 si Decizia nr. 120 din 15 martie 2022);

e. Dispozițiile a căror neconstituționalitate o invocă au legătură cu soluționarea cauzei.

De asemenea, a arătat că, în situația în care instanța de judecată, sub pretextul analizării condițiilor de admisibilitate, a procedat la examinarea fondului excepției, a solicitat să se constate că examinarea fondului excepției de neconstituționalitate este atributul exclusiv al instanței de contencios constituțional, astfel cum prevede art. 146 lit. d) din Constituția României. Orice eventuală apreciere preliminară a instanței de judecată asupra admisibilității excepției, care nu se confundă cu admisibilitatea sesizării, nu poate fi primită. Într-o astfel de situație, a apreciat că instanța de judecată își depășește competența și intră în sfera atribuțiilor conferite prin Constituție exclusiv Curții Constituționale.

Criticile de neconstituționalitate vizează lipsa de claritate, precizie și predictibilitate a normei juridice criticate, normă care este susceptibilă a fi interpretată diferit, atâta vreme cât nu reglementează cu claritate în ce condiții de legalitate/de admisibilitate se poate folosi calea extraordinară a contestației în anulare cu privire la unul și același caz prevăzut de lege, respectiv în situația în care un inculpat a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Acest motiv a determinat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, tocmai din nevoia de se clarifica norma în discuție.

A considerat că nici prin hotărârile prealabile ale Înaltei Curți nu s-a dat o interpretare în acord cu norma constituțională și ar fi discriminatoriu și inechitabil a se interzice accesul la o nouă contestație în anulare pentru cazul care privește încetarea procesului penal, în situația în care în calea de atac a apelului s-a manifestat diligență juridică și a fost invocat în apărare cazul de încetare a procesului penal incident, cu o motivare care, deși a fost respinsă de către instanța de apel în baza unei interpretări greșite a legii și a deciziei Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018, a fost confirmată ulterior prin decizia Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022.

A apreciat că eventuala admitere a excepției ar determina legiuitorul să modifice disp. art. 426 lit. b) C. proc. pen. în concordanță cu normele constituționale încălcate.

În concluzie, a apreciat că au fost încălcate disp. art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și art. 53 alin. (1) din Constituție, solicitând admiterea excepției și sesizarea Curții Constituționale, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992.

Prin concluziile scrise, depuse în ședința de judecată din data de 08.02.2023, recurentul-persoană condamnată, prin avocat a susținut că excepția are legătură cu cauza, având în vedere că, din perspectiva sa, contestația în anulare era admisibilă. De asemenea, a reiterat faptul că normele prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., chiar prin interpretările date de Înalta Curte prin hotărârile prealabile, sunt lipsite de claritate și precizie.

III. Analizând recursul declarat de persoana condamnată A., Înalta Curte constată următoarele:

Excepția de neconstituționalitate constituie un remediu procedural prin care cetățenii își pot apăra drepturile și libertățile fundamentale prin intermediul instanței de control constituțional, invocând neconformitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță cu Constituția României.

Din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, rezultă faptul că, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, controlul de constituționalitate este unul a posteriori (ulterior) și implică examinarea prealabilă a unor condiții de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Cu privire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, poate pronunța fie sesizarea Curții Constituționale (când sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992) sau respingerea cererii de sesizare, excepția fiind inadmisibilă (când aceasta nu îndeplinește condițiile prev. de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992). În situația în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, sesizarea Curții Constituționale este obligatorie.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, împotriva soluției de respingere poate fi formulat recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Obiectul acestei căi de atac îl reprezintă verificarea aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția de respingere pe care aceasta a adoptat-o cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Revenind la cererea de sesizare formulată, Înalta Curte reține că, pentru a putea învesti în mod legal instanța de control constituțional, instanța de judecată în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate verifică următoarele:

Astfel, condițiile de admisibilitate sunt strict prevăzute de lege, au caracter imperativ și sunt de ordine publică.

Procedând la o nouă reexaminare a celor patru condiții anterior menționate, Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

Aplicând mutatis mutandis (schimbând ceea ce este de schimbat) decizia Curții Constituționale nr. 591/21.10.2014, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate", aceasta fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. Sigur, o atare examinare nu se opune dispozițiilor art. 2 sau art. 29 din Legea nr. 47/1992, care statuează că instanța de control constituțional este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România și autoritatea competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea sus-menționată.

Astfel cum a statuat prin jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională se pronunță asupra litigiului de natură constituțională numai în limitele stabilite prin actul de sesizare, iar instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, în conformitate cu legea, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu specificul cauzei și cu dispozițiile legale incidente.

Examinând în aceste coordonate de admisibilitate cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte constată:

Referitor la prima condiție, respectiv calitatea de parte a autorului excepției, se constată că aceasta este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de una dintre părțile din proces (contestator-persoană condamnată A., prin avocat B.) în fața Curții de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, instanță învestită cu soluționarea contestația în anulare declarată de persoana condamnată A. împotriva deciziei penale nr. 727/P/25.07.2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. x/2016.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv ca actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării, Înalta Curte constată că și această condiție este îndeplinită. Excepția de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 426 lit. b) C. proc. pen., Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. fiind în vigoare de la 01.02.2014.

Referitor la cea de-a patra condiție, respectiv ca textul de lege criticat să nu fi fost anterior declarat neconstituțional, se constată neîndoielnic îndeplinită și această exigență.

Așadar, Înalta Curte constată îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de persoana-condamnată A., respectiv cerințele privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs de soluționare, actul normativ criticat să fie un act de reglementare primară care trebuie să fie în vigoare la momentul sesizării și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege.

În ceea ce privește condiția referitoare la legătura normei contestate cu soluționarea cauzei, Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită, reținând că decizia Curții Constituționale trebuie să fie de natură a produce un efect concret asupra desfășurării procesului, cerința relevanței fiind expresia utilității pe care soluționarea excepției invocate o are în cadrul rezolvării litigiului între părți.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte subliniază că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională. Fiind un remediu procesual, excepția de neconstituționalitate vizează în principal verificarea constituționalității unei dispoziții prevăzute de actele normative primare care are legătură cu soluționarea cauzei.

Prin demersul întreprins, persoana condamnată A. nu urmărește să supună cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispozițiilor legale criticate. Excepția de neconstituționalitate invocată, contrar celor susținute de apărare, nu se circumscrie unei pretinse lipse de claritate și previzibilitate a normelor criticate.

Prin criticile formulate, inculpatul invocă modalitatea în care disp. art. 426 lit. b) C. proc. pen. (când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal) au fost interpretate prin decizia nr. 67/25.10.2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin raportare la deciziile Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 și nr. 358/26.05.2022

Practic, persoana condamnată urmărește revizuirea interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în sensul de a permite instanței care soluționează contestația în anulare, întemeiată pe efectele deciziilor Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, să reanalizeze prescripția răspunderii penale, în cazul în care instanța de apel a dezbătut și a analizat incidența acestei cauze de încetare a procesului penal în cursul procesului anterior acestei din urmă decizii.

Or, o asemenea solicitare excedează, însă, în mod vădit, competenței Curții Constituționale, care, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea interveni în modalitatea de aplicare și interpretare a legii, ce revine competenței instanței de judecată.

Astfel, se observă că recurentul nu formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci, în realitate, este nemulțumit de interpretarea oferită de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin decizia nr. 67/25.10.2022, urmărind rejudecarea acțiunii penale și reanalizarea legii penale mai favorabile din perspectiva noilor modificări legislative.

Este adevărat că instanța de contencios constituțional, în cadrul controlului de constituționalitate pe care îl realizează asupra textelor de lege criticate, în conformitate cu disp art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, are posibilitatea să analizeze interpretarea dată unor dispoziții legale de Înalta Curte în baza art. 471 și art. 475 C. proc. pen., privitoare la recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. Însă, în cadrul acestei verificări, Curtea Constituțională trebuie să se limiteze la aspectele ce vizează respectarea Constituției.

Verificarea efectuată de instanța de control constituțional nu se poate extinde, fără încălcarea dips. art. 1 alin. (4) din Constituție privind separația puterilor în stat și pe cele ale art. 126 alin. (1) (justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege), și asupra felului în care, fără a nesocoti prevederile legale, instanța supremă înțelege să aplice unele reguli sau principii de drept, așa cum sunt cele privitoare la calea extraordinară de atac a contestației în anulare și cazul de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Pentru aceste considerente, apreciind criticile recurentului ca fiind nefondate și constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prev. de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, față de lipsa unei legături efective între necesitatea exercitării unui control de constituționalitate și soluționarea cauzei, în temeiul art. 29 alin. (5) din aceeași lege, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana condamnată A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 971/P din data de 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 426 lit. b) C. proc. pen.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON, cu titlu cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de persoana condamnată A. împotriva dispoziției cuprinse în decizia penală nr. 971/P din data de 20 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Constanța – secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2022, de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Obligă recurentul-persoană condamnată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 februarie 2023.