ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 378/2025

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Deliberând asupra recursului declarat de inculpații A. și B. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 10 aprilie 2025, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., introdus prin art. II pct. 78 din O.U.G. nr. 18/2016, excepție ridicată de inculpații A. și B. în dosarul nr. x/2023 al Curții de Apel Târgu-Mureș.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș la data de 17.01.2025, sub nr. x/2023/a1* inculpații A. și B. au formulat contestație împotriva încheierii penale nr. 155/17.12.2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Harghita.

La data de 24.02.2025, inculpații, prin apărător ales, au depus o cerere de sesizare a Curții Constituționale prin care au invocat neconstituționalitatea disp. art. 311 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., introdus prin art. II pct. 78 din O.U.G. nr. 18/2016.

În motivarea cererii, inculpații au arătat că, având în vedere modalitatea în care este redactat textul criticat din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., acesta este susceptibil de interpretări, este lipsit de previzibilitate și claritate, în condițiile în care nu este specificată natura termenului de cel mult 3 zile în care extinderea dispusă de organul de cercetare penală se supune confirmării motivate a procurorului care supraveghează urmărirea penală.

Inculpații au mai susținut că această omisiune din partea legiuitorului a generat interpretări diferite la nivelul instanțelor de judecată.

Cu ocazia dezbaterilor, inculpații, prin apărător ales, au arătat că instanța de contencios constituțional trebuie să stabilească natura acestui termen de 3 zile.

La solicitarea expresă a completului de judecători de cameră preliminară, apărătorul inculpaților nu a precizat care ar fi articolele din Constituția României pretins încălcate de art. 311 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., introdus prin art. II pct. 78 din O.U.G. nr. 18/2016.

Curtea de apel a mai reținut că procurorul a formulat concluzii de respingere a cererii, pe considerentul că textul invocat nu are legătură cu soluționarea cauzei, iar Curtea Constituțională s-a pronunțat anterior prin două decizii, respingând această excepție de neconstituționalitate.

Examinând cererea de sesizare a Curții Constituționale, completul de judecători de cameră preliminară a notat dispozițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 311 alin. (2) din C. proc. pen. și a constatat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de sesizare a Curții Constituționale, respectiv că excepția de neconstituționalitate nu întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, întrucât prin cererea formulată nu s-a criticat neconcordanța art. 311 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 cu vreun text din Constituție, ci s-a solicitat clarificarea naturii termenului de 3 zile, aspect care este atributul instanței de judecată sau, eventual, poate face obiectul sesizării instanței supreme în condițiile art. 475 și urm. din C. proc. pen. pentru a pronunța o decizie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Or, așa cum s-a arătat, inculpații nu au precizat nici la solicitarea expresă a instanței care anume prevederi din legea fundamentală sunt încălcate în opinia lor de art. 311 alin. (2) din C. proc. pen.

Mai mult, din motivarea expusă pe larg de apărătorul ales al inculpaților rezultă că nemulțumirea acestora este dată de împrejurarea că în practică s-au dat interpretări diferite naturii termenului de 3 zile. Or, aceste aspecte pot face obiectul promovării unui recurs în interesul legii, care este în competența instanței supreme.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații A. și B., prin apărător ales, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii, recurenții au solicitat, în principal, desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea examinării excepției de neconstituționalitate invocate privind dispozițiile art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., asupra căreia Curtea de Apel Târgu Mureș nu s-a pronunțat, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre soluționare, și în rejudecare, sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 305 alin. (3) și art. 311 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor prevăzute de art. 311 alin. (2) din C. proc. pen., recurenții au apreciat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru sesizarea Curții Constituționale, iar pe fondul excepției, au invocat caracterul lipsit de claritate și previzibilitate al termenului de 3 zile reglementat de textul de lege, arătând că acesta a generat o jurisprudență neunitară, ceea ce contravine exigențelor de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituție.

În concret, au susținut că unele instanțe au interpretat că termenul de 3 zile se referă exclusiv la intervalul în care organul de cercetare penală trebuie să înainteze dosarul procurorului în vederea confirmării începerii urmăririi penale, fără a impune ca această confirmare să fie realizată efectiv în acest termen.

Conchizând, apărarea a considerat că art. 311 alin. (2) din C. proc. pen. este susceptibil de interpretări, este lipsit de previzibilitate și claritate, în condițiile în care nu este specificată în mod clar natura termenului "de cel mult 3 zile" în care extinderea dispusă de organul de cercetare penală se supune confirmării motivate a procurorului care supraveghează urmărirea penală, cerința previzibilității și a clarității textului de lege criticat regăsindu-se în art. 1 alin. (5) din Constituția României potrivit căruia "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.".

Examinând recursul declarat de inculpații A. și B. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte constată următoarele:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor cerințe de admisibilitate, cumulativ, prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din lege:

a) - calitatea de parte în proces a autorului excepției;

b) - identificarea normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

c) - existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

d) - verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii, ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are, însă, valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. Instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția de neconstituționalitate are, potrivit legii, nu doar competența, ci și obligația corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În aceste coordonate de principiu, procedând la reevaluarea admisibilității sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 311 alin. (2) din C. proc. pen., invocată de recurenții inculpați A. și B. și a tuturor motivelor invocate de către aceștia, Înalta Curte constată următoarele:

Excepția a fost ridicată de către o parte din proces (recurenții inculpați A. și B.), în fața unei instanțe judecătorești învestite cu soluționarea contestației formulate de inculpații A. și B. împotriva încheierii penale nr. 155/CP/17.12.2024 a Tribunalului Harghita, pronunțată în dosarul nr. x/2023, în procedura de cameră preliminară, prin care au fost respinse, ca nefondate, cererile și excepțiile formulate de către inculpații recurenți și, în baza art. 346 alin. (1) din C. proc. pen., s-a constatat competența funcțională, materială și teritorială a instanței, legalitatea și regularitatea actului de sesizare - rechizitoriul cu nr. x al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, a administrării probelor, precum și actelor de urmărire penală și, pe cale de consecință, s-a dispus începerea judecății cauzei.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte reține că, deși dispozițiile prevăzute de art. 311 alin. (2) din C. proc. pen., sunt în vigoare, textul criticat nefiind declarat neconstituțional printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, cererea de sesizare a Curții Constituționale apare ca inadmisibilă, nefiind îndeplinită condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză, în planul componentei privind necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție observă că argumentele prezentate nu constituie veritabile critici de neconstituționalitate.

Astfel, se reține că recurenții pretind că textul în cauză este contrar art. 1 alin. (5) din Constituție, cu argumentarea că lipsa de claritate a normei criticate ca fiind neconstituțională rezultă, în esență, din jurisprudența contradictorie a instanțelor naționale prin raportare, în concret, la situația lor particulară din dosarul de urmărire penală nr. 265/277/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita.

Așadar, condiția referitoare la "legătura" normei contestate cu soluționarea cauzei este doar formală, de vreme ce autorii excepției nu tind la a supune cenzurii instanței de contencios constituțional, în mod efectiv, aspecte de neconstituționalitate derivate din modalitatea de redactare a dispoziției legale criticate.

Se constată că inculpații A. și B. nu au invocat pretinsa lipsă de claritate și previzibilitate a textului art. 311 alin. (2) din C. proc. pen. luând în considerare conținutul lui propriu-zis, ci au avut în vedere, în mod fundamental, o chestiune de interpretare, pe cale judiciară, a acestor dispoziții, în vederea aplicării în speță a textului de lege criticat.

Mai exact, neconstituționalitatea normei criticate ar deriva, în opinia autorilor excepției, din existența unor interpretări diferite ale organelor judiciare cu privire la situația lor particulară din dosarul de urmărire penală nr. 265/277/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Harghita, în care au calitatea de inculpați. Aceștia critică în mod concret modul de interpretare a termenului de 3 zile în care organul de cercetare penală are obligația de a înainta dosarul procurorului în vederea confirmării începerii urmăririi penale și solicită să se stabilească dacă și confirmarea trebuie sau nu să fie realizată efectiv în interiorul acestui termen.

În cauza de față, autorii excepției tind, așadar, nu la clarificarea înțelesului constituțional al dispozițiilor art. 311 alin. (2) din C. proc. pen., ci urmăresc să obțină o interpretare legală a textului de lege, din partea unei alte autorități decât cea căreia îi sunt atribuite normativ prerogative exclusive de interpretare și aplicare unitară a legii, conform art. 126 alin. (3) din Constituție.

Înalta Curte reține că scopul invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate fi acela de a supune, formal, jurisdicției constituționale orice dispoziție legală, ci de a împiedica pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Premisa sesizării instanței constituționale o constituie, așadar, constatarea, inter alia, că, prin recurgerea la acest mijloc procedural, partea care invocă excepția urmărește, în mod real și efectiv, să obțină concursul Curții, în considerarea și în limitele stricte ale competenței sale constituționale.

O atare premisă nu este realizată atunci când, așa cum se constată în speță, autorii excepției par a tinde la declanșarea unui mecanism de cenzurare implicită, pe calea excepției de neconstituționalitate, nu a concordanței dintre o normă legală și exigențele legii fundamentale, ci exclusiv a unei probleme de interpretare și aplicare a dispozițiilor astfel criticate.

De altfel, în practica sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că atunci când critica de neconstituționalitate vizează interpretarea ori aplicarea greșită a legii de către instanțele judecătorești, excepția trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (1) din Constituția României, justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar, Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale (art. 126 alin. (3) din Constituția României). Așadar, Curtea Constituțională "nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. A accepta un punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar". (Decizia Curții Constituționale a României nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în M. Of. nr. 572/28.07.2016).

În concluzie, în cauza de față aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale.

Pe de altă parte, examinând încheierea penală atacată, Înalta Curte constată că prima instanță nu a analizat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (3) din C. proc. pen.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.".

Așadar, în condițiile în care în speță, la dosarul cauzei a fost invocată și o excepție de neconstituționalitate asupra căreia prima instanță nu s-a pronunțat, în limitele anterior stabilite, Înalta Curte apreciază întemeiat recursul declarat în cauză de inculpații A. și B. sub acest aspect și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Târgu-Mureș doar cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (3) din C. proc. pen.

Înalta Curte reține că nu poate examina toate condițiile prevăzute de această procedură direct în prezenta cale de atac, întrucât realizarea controlului judiciar, chiar și în condițiile caracterului devolutiv al unei căi de atac, are ca premisă posibilitatea realizării unei reevaluări a condițiilor legale relevante în materie, iar nu substituirea integrală a judecății în primă instanță, situație care ar echivala cu eliminarea unui grad de jurisdicție prevăzut de lege, în defavoarea intereselor procesuale ale recurenților.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va admite recursul declarat de inculpații A. și B. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va desființa, în parte, încheierea atacată și va trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., la aceeași instanță, Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Va menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina sa, iar în temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de 377 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpații A. și B. împotriva încheierii din data de 10 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în parte, încheierea atacată și trimite cauza spre rejudecarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., la aceeași instanță, Curtea de Apel Târgu-Mureș.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii atacate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurenții inculpați, în cuantum de 377 RON fiecare, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2025.