ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 21 mai 2025
Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Prin încheierea penală nr. 7/F/CC/CP din data de 20 martie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, în baza dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petiționara A., împotriva ordonanței 728/P/2022, emisă la data de 28 noiembrie 2024, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, menținută prin ordonanța nr. 2/II/2/2025, emisă la data de 15 ianuarie 2025 de procurorul ierarhic superior.
II. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație petenta A..
Prin motivele de contestație, formulate în scris, petenta a solicitat, în esență, admiterea contestației și trimiterea în judecată a magistraților reclamați, întrucât aceștia, cu bună știință, i-au încălcat drepturilor procesuale. În subsidiar, a solicitat refacerea urmăririi penale. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 347 C. proc. pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 04.04.2025, fiind repartizată aleatoriu cu termen de judecată la data 21.05.2025.
La termenul de judecată din data de 21.05.2025, Ministerul Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac formulate, având în vedere că prezenta contestație vizează o hotărâre prin care s-a respins în mod definitiv plângerea formulată de petentă.
III. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității căii de atac declarate de petenta A., Înalta Curte, Completul de doi judecători de cameră preliminară, apreciază că aceasta este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente.
În conformitate cu dispozițiile art. 129 din Constituția României: Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III-III
1
C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 340 alin. (1) C. proc. pen.: Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță.
În ceea ce privește soluțiile pronunțate cu ocazia soluționării plângerii de către judecătorul de cameră preliminară, Codul de procedură prevede la art. 341 alin. (6):
În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluții:
a) respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată;(…).
Totodată, art. 341 alin. (8) C. proc. pen. prevede: încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) și d) și alin. (71) este definitivă.
Și în fine, potrivit art. 425
1
alin. (1) C. proc. pen.: Calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Din analiza acestor texte de lege, având în vedere și temeiul legal al soluției pronunțate în cauză de judecătorul de cameră preliminară, Înalta Curte constată că încheierea prin care este soluționată plângerea împotriva ordonanțelor de clasare, conform art. 341 alin. (6) C. proc. pen. este definitivă.
Astfel, prin încheierea penală 7/F/CC/CP din data de 20 martie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 341 alin. (6) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petenta A..
Prin urmare, petenta A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive, pentru care legea nu mai prevede posibilitatea de reformare prin căile de atac.
Or, hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Prin urmare, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Pentru considerentele ce preced, constatând că în cauză petenta a declarat contestație împotriva unei hotărâri nesusceptibile de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta A. împotriva încheierii penale nr. 7/F/CC/CP din data de 20 martie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025.
În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga petenta la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de petenta A. împotriva încheierii penale nr. 7/F/CC/CP din data de 20 martie 2025 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025.
Obligă contestatoarea-petentă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 21 mai 2025.