ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 367/2025

Ședința publică din data de 21 mai 2025

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 21 din data de 25 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, s-a respins, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul condamnat A. împotriva sentințe penale nr. 6 C. civ./12.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul penal nr. x/2023, definitivă prin neapelare la data de 11.05.2023.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că prin sentința penală nr. 6 C. civ./12.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul penal nr. x/2023, definitivă prin neapelare la data de 11.05.2023, ce face obiectul prezentei cauze, s-au dispus următoarele:

"Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind cererea de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Belgia.

În baza Deciziei Cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană precum și Legii nr. 302/2004-Titlul VI, capitolul II, secțiunea a II-a, art. 165-170, recunoaște Hotărârea nr. 2021/3239 din data de 30.07.2021 a Tribunalului corecțional din Gent, Hotărârea nr. 2021/880 din 03.03.2021 a Tribunalului corecțional din Gent, divizia Gent, și Hotărârea nr. 2022/612 din data de 23.02.2022, definitivă, a Curții de Apel din Gent, definitivă la 23.02.2022 privind pe cetățeanul român A. în prezent aflat în Penitenciarul din Bruges-Belgia, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 2060 zile, aplicată pentru săvârșirea a 11 infracțiuni, respectiv 10 infracțiuni de furt, prevăzute de art. 461 și 463 din C. pen. belgian și o infracțiune de asociere cu scopul de a aduce atingere unor persoane sau proprietăți, prevăzută de art. 322, 323, 324 din C. pen. belgian, cu corespondent în infracțiunea de furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. și constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen. român și dispune transferul persoanei condamnate în România și executarea acestei pedepse în România.

Ia act că persoana condamnată A. nu este de acord să execute pedeapsa în România.

Deduce din pedeapsa de 2060 zile închisoare perioada executată de 865 zile și de la data de 6 februarie 2023, la zi, pedeapsa urmând a fi considerată executată la data de 16.05.2026.

Dispune executarea pedepsei de 2060 zile închisoare într-un penitenciar din România."

În acest context, s-a apreciat că susținerile petentului, privind modalitatea de efectuare de către instanță a algoritmului juridic prin care a stabilit pedeapsa rezultantă prin sentința rămasă definitivă, nu pot constitui nelămuriri referitoare la hotărârea ce se execută, iar orice alte modificări legate de pedeapsa pe care o execută fiind circumscrise prevederilor art. 585 alin. (1), respectiv alin. (2) C. proc. pen., motiv pentru care s-a dispus respingerea, ca nefondată, a contestației la executare.

Împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 25 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat contestație contestatorul A., fără a motiva în scris calea de atac promovată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 08.04.2025, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 21.05.2025, ocazie cu care s-au luat concluziile apărătorului contestatorului și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată de contestatorul A., în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte urmează a o respinge, ca nefondată, în considerarea următoarelor argumente:

Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestația la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.

Cu atât mai mult, în procedura contestației la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii de condamnare pronunțată în statul străin, care a fost recunoscută prin hotărârea a cărei executare se contestă, această chestiune, care ține de fondul cauzei instrumentate și judecate de autoritățile judiciare străine, neputând face obiectul cenzurii instanțelor naționale nici în procedura specială de referință reglementată prin Legea nr. 302/2004, republicată, și, cu atât mai puțin, în procedura prev. de 598 din C. proc. pen.

Deși legea specială - Legea nr. 302/2004 - nu cuprinde dispoziții în baza cărora să fie soluționate eventualele incidente ce se pot ivi la punerea în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în această materie, cum este cazul de față invocat de contestator, Înalta Curte constată că sunt aplicabile prevederile cu caracter general prevăzute de art. 598 din C. proc. pen.

Potrivit art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., "Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare."

Astfel, în speță, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută, respectiv sentința penală nr. 6 C. civ./12.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul penal nr. x/2023 prin care s-a admis cererea de recunoaștere și executare a unor hotărâri judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Belgia - invocată din prisma cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I din C. proc. pen., trebuie să vizeze aspecte de legalitate circumscrise exclusiv limitelor în care se execută hotărârea de recunoaștere, iar nu legalitatea și temeinicia soluției pe care o conține, care a intrat în puterea lucrului judecat, sau legalitatea și temeinicia hotărârii judiciare străine recunoscute.

În contextul considerațiilor teoretice expuse, evaluând motivele prezentei contestații la executare, Înalta Curte constată, concordant instanței de fond, faptul că argumentele contestatorului vizează, în realitate, modificarea algoritmului juridic prin care autoritățile judiciare din Belgia au stabilit pedeapsa rezultantă, respectiv prin cumul aritmetic, și nu conform regulilor de la concursul de infracțiuni prevăzut de dispozițiile legale române.

În acest sens, Înalta Curte precizează că, în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are nicio competență de a statua asupra legalității ori temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea acestei hotărâri cu normele interne, adaptându-se atunci când este cazul la acestea, cu atât mai mult aceluiași stat de executare nu i-ar putea fi recunoscute, în procedura contestației la executare, prerogative suplimentare de repunere în discuție a modalității de individualizare a pedepsei sau de stabilire a tratamentului sancționator.

Deoarece decizia-cadru 208/909/JAI a Consiliului se bazează pe încrederea reciprocă în sistemele juridice ale altor state membre, hotărârea instanței din statul emitent ar trebui să fie respectată și, în principiu, nu ar trebui să existe nicio revizuire sau adaptare a acesteia. Există două excepții de la acest principiu al așa-numitei "executări continue", ambele rezultând din incompatibilitatea pedepsei impuse în statul emitent, în ceea ce privește durata sau natura, cu legislația statului de executare.

În temeiul art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

De asemenea, relevanță sub acest aspect, prezintă și Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție privind recursul în interesul legii prin care s-a stabilit că "instanța, în soluționarea unei cereri având ca obiect conversiunea condamnării, trebuie să observe dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzută de C. pen. român".

Așadar, se constată că hotărârea primei instanțe, prin care s-a respins ca nefondată contestația la executare formulată în cauză de contestatorul A. este legală și temeinică, neexistând motive pentru reformarea acesteia, Înalta Curte apreciind că prin intermediul contestației la executare nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii definitive în baza căreia se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea acesteia, ci se rezolvă doar incidente intervenite în cursul executării, astfel că în această procedură nu pot fi examinate solicitările contestatorului de contopire, potrivit legii române, a pedepselor aplicate de autoritatea străină, în ceea ce privește faptele pentru care a fost condamnat în Belgia, întrucât s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a sentinței penale nr. 6 C. civ./12.04.2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în dosarul penal nr. x/2023, pe care, de altfel, acesta nici nu a contestat-o.

Contestația la executare constituie un remediu procesual având ca obiect exclusiv chestiuni descoperite cu prilejul punerii în executare sau ivite în cursul executării, fiind exclusă posibilitatea de a antama pe această cale chestiuni relative la legalitatea și temeinicia hotărârilor definitive în baza cărora se face executarea.

Ca atare, împrejurarea că autoritățile judiciare străine au stabilit o anumită modalitate de contopire a pedepselor aplicate, în speță - cumulul aritmetic, nu poate face obiectul unei contestații la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 din C. proc. pen. sau pe dispozițiile art. 585 din C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, constatând că sentința penală atacată este temeinică și legală, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 25 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport cu alin. (6) al aceluiași articol, onorariul desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 377 de RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 21 din data de 25 martie 2025 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 377 de RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2025.