ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 ianuarie 2026

Deliberând asupra apelului declarat de persoana condamnată A.;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 108 din data de 05 noiembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2025, a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind cererea de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Franța privind recunoașterea și punerea în executare într-un penitenciar din România a sentinței penale nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunțată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine rămasă definitivă la 21.01.2025 privind pe cetățeanul român, persoana condamnată, A., fără domiciliu stabil, posesor CI, seria x, nr. x eliberat la data de 01.08.2017 de B., în prezent aflat în Penitenciarul Nanterre, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea a două infracțiuni, respectiv crimă și viol în grup asupra unei persoane vulnerabile, prevăzută în temeiul art. 222-24 și 222-23 alin. (1) din Codul francez și pedepsită de articolelel 222-24 alin. (1), (22)2-44, 222-45, 222-47 alin. (1), (22)2-48, 222-48 -1 alin. (1) și 131-26-2 din C. pen. francez și a infracțiunii de delict de tăinuire a unui bun provenit din furt prevăzută în temeiul art. 321-1 alin. (2) și 311-1 din C. pen. francez și pedepsită de articolele 321-1 alin. (3), (32)1-3, 321-9, 321-10,311-14 alin. (1)-(4) din C. pen. francez, având corespondent în infracțiunea de viol în formă agravată, prev. și ped.de art. 218 alin. (1), alin. (2) lit. f) și alin. (32) lit. d) din C. pen. român și infracțiunea de tăinuire, prev. și ped.de art. 270 alin. (1) din C. pen. român și s-a dispus transferul persoanei condamnate în România și executarea acestei pedepse într-un penitenciar din România.

S-a luat act că persoana condamnată A. nu este de acord să execute pedeapsa în România.

S-a dedus din pedeapsa de 12 ani închisoare perioada deja executată de 1227 zile la data de 26.06.2025 (inclusiv perioada în care a fost arestat preventiv de 602 zile), pedeapsa urmând a fi considerată executată la data de 15.04.2031 .

S-a dispus executarea pedepsei de 12 ani închisoare într-un penitenciar din România.

De asemenea, s-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 12 ani închisoare aplicată cetățeanului român A., conform C. proc. pen. român, pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă agravată, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (2) lit. f) și alin. (3

2

) lit. d) din C. pen. și infracțiunea de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen., la rămânerea definitivă a prezentei sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, curtea de apel a reținut, în esență, că, prin ordonanța nr. 14374/II/5/2025 din data de 23.10.2025 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a fost transmisă acestei instanțe solicitarea autorităților judiciare din Franța, privind recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a hotărârii nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunțată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, rămasă definitivă la 21.01.2025, privind persoana condamnată A., cetățean român.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că în cazul cetățeanului român A. s-a stabilit o pedeapsă de 12 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni, respectiv crimă și viol în grup asupra unei persoane vulnerabile, prevăzută în temeiul art. 222-24 și 222-23 alin. (1) din Codul francez și pedepsită de articolelel 222-24 alin. (1), (22)2-44, 222-45, 222-47 alin. (1), (22)2-48, 222-48-1 alin. (1) și 131-26-2 din C. pen. francez și a infracțiunii de delict de tăinuire a unui bun provenit din furt prevăzută în temeiul art. 321-1 alin. (2) și (2) și 311-1 din C. pen. francez și pedepsită de articolele 321-1 alin. (3), (32)1-3, 321-9, 321-10,311-14 alin. (1)-(4) din C. pen. francez, prin hotărârea nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunțată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, rămasă definitivă la 21.01.2025,

Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că persoana condamnată a săvârșit la data de 12 februarie 2022, în Neuilly-sur-Seine prin violență, constrângere, amenințare sau surpriză, a unui act de penetrare sexuală asupra persoanei vătămate C., fapta fiind comisă de mai multe persoane acționând în calitate de autori sau de complici și asupra unei persoane despre care avea cunoștință că se află într-o stare deosebită de vulnerabilitate, determinată de starea fizică și psihică și că la aceeași dată de 12 februarie 2022, a faptei de tăinuire a telefonului mobil al persoanei vătămate, bun despre care știa că provine dintr-o sustragere frauduloasă.

În continuare, prima instanță a reținut că faptele pentru care a fost condamnat cetățeanul român, arătate anterior, au corespondent în infracțiunea de viol, în formă agravată, prev. și ped.de art. 218 alin. (1), alin. (2) lit. f) și alin. (3)

2

lit. d) din C. pen., pedepsit cu închisoarea de la 7 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi și de tăinuire, prev. și ped.de art. 270 alin. (1) din C. pen., pedepsit cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă, iar pedeapsa de 12 ani închisoare corespunde cu natura și durata pedepsei prevăzute de legea penală română.

S-a mai constatat, de asemenea, că persoana condamnată nu a fost de acord să fie transferată în România pentru continuarea executării pedepsei, așa cum rezultă din înscrisul întocmit de autoritățile din Franța.

În acest context, s-a apreciat că sunt integral îndeplinite condițiile prevăzute de Decizia Cadru nr. 2008/909/JAI din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate, în scopul executării lor în Uniunea Europeană, precum și Legii nr. 302/2004-Titlul VI, capitolul II, secțiunea a II-a, art. 165-170.

De asemenea, s-a reținut că durata totală a pedepsei nu depășește limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune.

În concluzie, în raport, cu verificările efectuate, actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale incidente, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești străine prevăzute de art. 166-167 din Legea nr. 302/2004, așa încât a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești privind cererea de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești formulată de autoritățile judiciare din Franța în ceea ce privește persoana condamnată A..

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel persoana condamnată A., precizând în cuprinsul căii de atac exercitate faptul că dorește să execute pedeapsa aplicată în Franța și că nu este de acord cu transferul în România.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data 30 decembrie 2025, când s-a stabilit termen pentru soluționare la data de 05 ianuarie 2026, termen la care s-au luat concluziile apărării persoanei condamnate și ale reprezentantului Ministerului Public, acestea fiind redate în cuprinsul părții introductive a prezentei decizii.

Analizând hotărârea apelată, atât potrivit motivelor de apel invocate de persoana condamnată, cât și în raport cu conținutul actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Înalta Curte constată că apelul formulat este nefondat.

Înalta Curte constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, în mod judicios instanța de fond dispunând recunoașterea și punerea în executare într-un penitenciar din România a sentinței penale nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunțată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine rămasă definitivă la 21.01.2025, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni, respectiv crimă și viol în grup asupra unei persoane vulnerabile, prevăzută în temeiul art. 222-24 și 222-23 alin. (1) din Codul francez și pedepsită de articolele 222-24 alin. (1), (22)2-44, 222-45, 222-47 alin. (1), (22)2-48, 222-48 -1 alin. (1) și 131-26-2 din C. pen. francez și a infracțiunii de delict de tăinuire a unui bun provenit din furt prevăzută în temeiul art. 321-1 alin. (2) și 311-1 din C. pen. francez și pedepsită de articolele 321-1 alin. (3), (32)1-3, 321-9, 321-10,311-14 alin. (1)-(4) din C. pen. francez.

Conform dispozițiilor art. 172 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, obiectul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, în cazul în care persoana condamnată se află în România, îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 și, în cazul în care sunt îndeplinite, recunoașterea și punerea în executare a hotărârii judecătorești străine. Dispozițiile civile, dispozițiile referitoare la pedepsele pecuniare, măsurile asigurătorii sau cheltuielile judiciare, precum și orice dispoziții, altele decât cele privind executarea pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii sau a măsurii privative de libertate, din hotărârea judecătorească străină, nu constituie obiectul prezentei proceduri.

Potrivit art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, instanța română recunoaște și pune în executare hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: hotărârea este definitivă și executorie; fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune și autorul ar fi fost sancționabil (în cazul în care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracțiuni, verificarea condiției se face pentru fiecare infracțiune în parte); persoana condamnată are cetățenie română; persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România (consimțământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetățean român și trăiește pe teritoriul României sau, deși nu trăiește pe teritoriul României, va fi expulzată în România. Dacă este necesar, în raport, cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a persoanei condamnate, consimțământul poate fi dat de reprezentantul acesteia); nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163.

Analizând îndeplinirea, în cauză, a condițiilor anterior menționate, Înalta Curte constată că sentința penală nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunțată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, Franța, rămasă definitivă la 21.01.2025 privindu-l pe cetățeanul român A., prin raportare la dispozițiile art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, este de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române, fiind definitivă și executorie, motiv pentru care constată că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deopotrivă, se constată că, prin sentința penală nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunțată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, Franța, rămasă definitivă la 21.01.2025, a cărei recunoaștere se solicită în prezenta cauză, cetățeanul român A. a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare, pentru săvârșirea a două infracțiuni, respectiv crimă și viol în grup asupra unei persoane vulnerabile, prevăzută în temeiul art. 222-24 și 222-23 alin. (1) din Codul francez și pedepsită de articolele 222-24 alin. (1), (22)2-44, 222-45, 222-47 alin. (1), (22)2-48, 222-48-1 alin. (1) și 131-26-2 din C. pen. francez și a infracțiunii de delict de tăinuire a unui bun provenit din furt prevăzută în temeiul art. 321-1 alin. (2) și 311-1 din C. pen. francez și pedepsită de articolele 321-1 alin. (3), (32)1-3, 321-9, 321-10,311-14 alin. (1)-(4) din C. pen. francez.

În fapt, prin hotărârea pronunțată de autoritățile judiciare franceze s-a reținut, în esență, că, cetățeanul român A. a săvârșit la data de 12 februarie 2022, în Neuilly-sur-Seine prin violență, constrângere, amenințare sau surpriză, a unui act de penetrare sexuală asupra persoanei vătămate C., fapta fiind comisă de mai multe persoane acționând în calitate de autori sau de complici și asupra unei persoane despre care avea cunoștință că se află într-o stare deosebită de vulnerabilitate, determinată de starea fizică și psihică și că la aceeași dată de 12 februarie 2022, a faptei de tăinuire a telefonului mobil al persoanei vătămate, bun despre care știa că provine dintr-o sustragere frauduloasă.

În raport cu situația de fapt reținută în cuprinsul hotărârii autorității judiciare franceze, se constată că și cerința dublei incriminări, prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, este îndeplinită, faptele pentru care a fost condamnat cetățeanul român A. având corespondent în legislația română, întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor de viol, în formă agravată, prev. de art. 218 alin. (1), alin. (2) lit. f) și alin. (32) lit. d) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 ani la 15 ani și de tăinuire, prev. de art. 270 alin. (1) din C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.

Sub aspectul sancțiunii aplicate, din certificatul menționat la art. 4 din Decizia Cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, se observă că, pentru săvârșirea faptelor penale mai sus arătate, condamnatului A. i-a fost aplicată pedeapsa de 12 ani închisoare, astfel încât natura și cuantumul acesteia corespund cu cele prevăzute de legislația română, având în vedere că pedeapsa maximă prevăzută este închisoarea de 15 ani, iar pedeapsa aplicată, în concret, apelantului nu depășește acest maxim.

Înalta Curte constată, deopotrivă, că în cauză este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, persoana condamnată A. fiind cetățean român, conform mențiunilor din certificat.

Referitor la condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004, republicată, Înalta Curte reține că, deși apelantul nu a fost de acord să execute pedeapsa în România, consimțământul acestuia nu este necesar, având în vedere că prin hotărârea de condamnare s-a dispus expulzarea de pe teritoriul Franței, după cum rezultă din cuprinsul certificatul prev. la art. 4 din decizia Cadru 2008/909/JAI a Consiliului (lit. k).

În fine, Înalta Curte constată că este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 167 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004, republicată, în cauză nefiind incident vreunul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute la art. 163 din Legea nr. 302/2004. În acest sens, se constată că persoana condamnată A. nu a fost condamnat definitiv în România sau într-un alt stat pentru aceleași fapte penale, astfel cum reiese din fișa de cazier judiciar; nu beneficiază în România de imunitate de jurisdicție penală; nu există vreo cauză de înlăturare a răspunderii penale; pedeapsa de 12 ani închisoare este de natură să fie executată în România; nu a intervenit vreun incident în executarea pedepsei potrivit legii penale române (amnistia, prescripția, dezincriminarea faptei).

În consecință, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite cerințele Legii nr. 302/2004, republicată și în mod legal și temeinic instanța de fond a dispus recunoașterea hotărârii de condamnare nr. 83/2023 din 11.10.2023 pronunțată de Curtea Penală Departamentală din Hauts-de-Seine, rămasă definitivă la 21.01.2025, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare, și executarea restului de pedeapsă într-un penitenciar din România.

Față de cele menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu referire la art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, va respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 108 din data de 05 noiembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul la plata sumei de 300, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1217 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul-persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 108 din data de 05 noiembrie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2025.

Obligă apelantul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelant, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05 ianuarie 2026.