ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 101 din 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 29 C. civ. din data de 22 decembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul penal nr. x/2022

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.08.2024, petentul A. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 29 C. civ. din data de 22.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. x/42.2022, invocând, în drept, dispozițiile art. 452 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul existenței unei împrejurări ce nu a fost cunoscută la soluționarea cauzei și care implicit dovedește că hotărârea de recunoaștere este nelegală și netemeinică.

În cuprinsul sentinței, s-a reținut că petentul este încarcerat în Penitenciarul Saint-Gilles din Belgia, în condițiile în care la data pronunțării hotărârii era încarcerat în alt penitenciar.

La data de 06.01.2023, grefierul delegat din cadrul Curții de Apel Ploiești a transmis către Serviciul Public Federal de Justiție sentința penală nr. 29 C. civ./2022 cu mențiunea termenului legal de 10 zile de a formula apel.

Petentul a susținut că documentele i-au fost transmise la Penitenciarul Saint Gilles, deși el nu se mai afla încarcerat în acel loc, însă statul român nu a avut cunoștință despre acest aspect. Conform art. 166 alin. (11) din Legea nr. 302/2004 termenul de exercitare a apelului începe să curgă de la data luării la cunoștință de către condamnat a dispozitivului sentinței penale.

În aceste condiții, la data de 11.01.2023 i-a fost comunicată sentința penală, iar conform mandatului nr. x/1073/42/2022 hotărârea a rămas definitivă prin neapelare în 11.01.2023, aspect ce nu reflectă realitatea întrucât petentul a formulat apel.

Dată fiind această situație, grefierul delegat din cadrul compartimentului de Executări Penale B., care a menținut relația de cooperare cu statul belgian i-a încălcat dispozițiile CEDO privind dublul grad de jurisdicție.

Dublul grad de jurisdicție vizează o judecare devolutivă a cauzei în fața a două instanțe de judecată, una de fond iar cea de-a doua de control judiciar.

Având în vedere că dreptul la un proces echitabil și asigurarea efectivă a două grade de jurisdicție conform art. 2 din Protocolul nr. 7 CEDO au fost încălcate, în temeiul art. 459 alin. (4) C. proc. civ. penală raportat la art. 460 C. proc. civ. penală și art. 462 C. proc. civ. penală a solicitat admiterea în principiu a prezentei cereri, suspendarea executării hotărârii și trimiterea cauzei în rejudecare și, în raport de art. 280, 282 C. proc. civ. penală în sensul existenței nulității relative urmată de vătămarea drepturilor procesuale.

Examinând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., Curtea de Apel Ploiești a constatat că în cauză s-a solicitat revizuirea unei hotărâri judecătorești în materie penală prin care s-a recunoscut o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță din Belgia și punerea acesteia în executare pe teritoriul României.

Ori temeiul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. poate fi invocat, conform prevederilor art. 453 alin. (4) C. proc. pen. doar dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, de renunțare la aplicare pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Este evident faptul că aceste prevederi legale pot fi invocate doar în situația în care se solicită revizuirea unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o cauză în care instanța soluționează acțiunea penală, fiind învestită, ca regulă generală, cu rechizitoriu.

Ca atare, reținând că motivele invocate de revizuent nu se încadrează în cele prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Curtea a respins cererea de revizuire ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței penale nr. 101 din 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susținute de apărătorul desemnat din oficiu, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacată, Înalta Curte apreciază apelul ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exer­citată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Coroborând dispozițiile legale enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 452 C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, din conținutul acestui text legal rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmărește înlăturarea erorilor de fapt, pe care le conțin hotărârile judecătorești.

În cauză, Înalta Curte constată că sentința penală nr. 29 C. civ. din data de 22 decembrie 2022 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul penal nr. x/2022, (definitivă prin decizia nr. 56/7.02.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) nu poate forma obiectul căii extraordinare de atac a revizuirii, întrucât nu sunt realizate condițiile art. 452 C. proc. pen., deoarece nu conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul dezlegării raportului juridic de drept substanțial, cu consecința pronunțării unei soluții de condamnare, renunțare la aplicarea pedepsei, amânare a aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal, ci vizează recunoașterea unei hotărâri a instanței belgiene, prin care cetățeanul român A. a fost condamnat la pedeapsa închisorii, precum și transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.

Totodată, Înalta Curte notează că potrivit art. 166 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii judiciare de recunoaștere și punere în executare a hotărârii judecătorești îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 167 din lege și, în cazul în care sunt îndeplinite, punerea în executare a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 156 din Legea nr. 302/2004 și cele ale art. 139 din aceeași lege, rezultă că statului de executare i se recunoaște doar posibilitatea de a dispune asupra aspectelor ce țin de executarea pedepsei după transferul condamnatului, deoarece în procedura de recunoaștere reglementată de Legea nr. 302/2004, statul de executare nu are competența de a se pronunța asupra legalității și temeiniciei soluției de condamnare, ci doar de a evalua compatibilitatea hotărârii recunoscute cu normele interne, adaptându-le atunci când este cazul. Cu atât mai mult, statului de executare nu-i sunt recunoscute prerogative suplimentare de repunere în discuție într-o procedură de revizuire a temeiniciei hotărârii de condamnare.

În același sens, Înalta Curte învederează că, potrivit art. 19 din Decizia-cadru a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea Europeană, statul emitent decide în exclusivitate cu privire la cererile de revizuire a hotărârii judecătorești prin care se aplică pedeapsa ce urmează a fi executată.

Mai mult, așa cum a explicat, de altfel, și prima instanță, Înalta Curte constată că motivele invocate de apelant în cererea de revizuire, nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., așa cum, de altfel, nu pot fi încadrate în niciun din cazurile de retractare prevăzute expres și limitativ în art. 453 C. proc. pen.

În consecință, nefiind îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 452 C. proc. pen. și art. 459 C. proc. pen., Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de condamnatul A..

Față de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 101 din 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 720 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 101 din 03 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 720 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.