ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 12 iunie 2025
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 971 din data de 20.12.2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2018, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. și art. 5 C. pen., (3 acte materiale) a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 4 ani.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu referire la art. 65 alin. (1)-(3) din C. pen. din anul 1969 și art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012 s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969, (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b și c din C. pen. din 1969.
S-a constatat că fapta pentru care este condamnat inculpatul prin prezenta sentință penală este concurentă cu pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 370/19.10.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 600/18.02.2014 a I.C.C.J. și cu pedeapsa închisorii de 5 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 112/17.02.2012 de Tribunalul București, secția II Penală, definitivă prin decizia penală nr. 192/21.01.2013 a I.C.C.J.
În baza art. 85 din C. pen. anterior, s-a dispus anularea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 370/19.10.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 600/18.02.2014 a I.C.C.J.
În baza art. 85 din C. pen. anterior, s-a dispus anularea suspendării condiționate a pedepsei închisorii de 5 luni aplicată prin sentința penală nr. 112/17.02.2012 de Tribunalul București, secția II Penală, definitivă prin decizia penală nr. 192/21.01.2013 a I.C.C.J.
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 112/17.02.2012 de Tribunalul București, secția II Penală, definitivă prin decizia penală nr. 192/21.01.2013 a I. C. civ..J, în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor astfel:
- pedeapsa de 5 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. (1) și (3) din C. pen., art. 74 - 76 din C. pen., cu art. 320
1
din C. proc. pen.
- pedeapsa de 1 lună închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 192 din C. pen. cu aplic. art. 74-76 C. pen. și art. 320
1
din C. pen.
- pedeapsa de 4 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap.la art. 194 alin. (1) cu aplic. art. 74 - 76 din C. pen., și 320
1
din C. proc. pen.
În baza art. 34 lit. b) - 36 din C. pen. anterior cu art. 5 din C. pen., s-au contopit toate aceste pedepse, cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (1)-(3) din C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a C. pen. din 1969, (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) și lit. c) (dreptul a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe o perioadă de 3 ani.
În baza art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1969, cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a-II-a, b și c din C. pen. din 1969.
În baza art. 88 din C. pen. anterior, s-a dedus din pedeapsa rezultantă, prevenția din 05.10.2011 la 17.02.2012.
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap.la art. 19 și art. 20, 25 alin. (1) din C. proc. pen., s-a admis acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și obligă inculpatul către partea civilă la plata sumei de 658.856 RON, reprezentând impozit pe profit și TVA, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii până la acoperirea integrală a prejudiciului.
În temeiul art. 13 din Legea 241/2005 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri judecătorești s-a dispus comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului a unei copii de pe dispozitivul acesteia.
În baza art. 274 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON reprezentând cheltuieli judiciare ocazionate de urmărirea penală și la plata sumei de 450 RON cheltuieli ocazionate de cercetarea judecătorească.
Prin decizia penală nr. 1155 din 23.11.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1) lit. b) din C. proc. pen., s-a respins ca nefondat apelul exercitat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală-D.G.R.F.P. Ploiești-A.J.F.P. Dâmbovița împotriva sentinței penale nr. 971 din data de 20.12.2019 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2018.
În baza art. 421 alin. (1) pct. 2) lit. a) din C. proc. pen., s-a admis apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 971 din data de 20.12.2019 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr. x/2018 și s-a desființat în parte sentința penală apelată și, rejudecând,
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior, art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior, art. 76 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior, art. 80 din C. pen. și art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 34 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior și 36 din C. pen. anterior cu art. 5 din C. pen., a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 370/19.10.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul penal nr. x/2011, definitivă prin decizia penală nr. 600/18.02.2014 a I.C.C.J., și pedepsele de 5 luni închisoare, o lună închisoare și 4 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 112/17.02.2012 de Tribunalul București, secția II Penală, definitivă prin decizia penală nr. 192/21.01.2013 a I.C.C.J., în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 3 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. s-a admis acțiunea civilă formulată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și a obligat inculpatul către partea civilă la plata sumei de 545.379 RON, din care TVA în cuantum de 296.063 RON, iar impozit pe profit suplimentar în cuantum 249.316 RON, la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii până la acoperirea integrală a prejudiciului (până la data de 25.03.2010 acestea fiind în cuantum de 113.477 RON, din care TVA în cuantum de 296.063 RON, iar impozit pe profit suplimentar în cuantum 249.316 RON, 51.875 RON aferente impozitului pe profit suplimentar datorat, iar 61.602 RON aferente TVA datorate).
A luat act că inculpatul a achitat suma de 137.495 RON din suma reținută în sarcina sa cu titlu de prejudiciu.
A desființat chitanțele și facturile aflate la filele x ale volumului I al dosarului de apel și facturile aflate la filele x ale vol. II al dosarului de apel
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
A sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești sub aspectul infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 din C. pen., și uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen., față de faptul depunerii la dosarul cauzei, în apel, a unui duplicat al formularului 394 - "Declarație informativă privind livrările/prestațiile și achizițiile efectuate pe teritoriul României" privind pe S.C. B. S.R.L., aferentă semestrului II al anului 2009 .
La data de 20.05.2025 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., prin apărător ales.
În motivarea cererii, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., considerând că în mod greșit instanța de apel nu a dispus încetarea procesului penal.
A solicitat repunerea în termenul legal pentru declararea recursului în casație, arătând că deși decizia atacată este definitivă de la data de 23.11.2021, consideră că a început să curgă un nou termen de recurs în casație, respectiv de la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025 în Monitorul Oficial.
Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând, în raport cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată că este inadmisibilă pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac ce urmărește verificarea legalității hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de către curtea de apel.
Prin recursul în casație este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept aplicabile. Recursul în casație vizează, așadar, exclusiv legalitatea hotărârilor definitive. Scopul acestei căi extraordinare de atac este respectarea principiului legalității, ceea ce presupune ca întreaga activitate procesuală să se desfășoare în conformitate cu dispozițiile legale.
Potrivit art. 440 C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.
Ca atare, pentru a fi admisibilă în principiu cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele legate de natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții de o exercită, precum și alte condiții de formă și fond.
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.
Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată, prioritar, că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 435 din C. proc. pen.
Potrivit dispozițiilor art. 435 din C. proc. pen., "Recursul în casație poate fi introdus de către părți sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel.".
În acest sens, se reține că din actele dosarului rezultă că decizia instanței de apel a fost comunicată inculpatului A. la data de 29.11.2021, acesta depunând cererea de recurs în casație la data de 22.04.2025, cu mult peste termenul de declarare a recursului în casație, care s-a împlinit în anul 2022.
Potrivit dispozițiilor art. 268 alin. (1) din C. proc. pen., atunci când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen.
Ca atare, neexercitarea în termen a dreptului procesual de a exercita recursul în casație conduce la pierderea exercițiului acestui drept și impune, în planul soluțiilor ce pot fi dispuse, respingerea, ca inadmisibilă a cererii, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 435 din C. proc. pen.
Cât privește solicitarea de repunere în termenul legal pentru declararea recursului în casație, pe motiv că, deși, decizia atacată este definitivă de la data de 23.11.2021 a început să curgă un nou termen de recurs în casație, respectiv de la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 50/2025 în Monitorul Oficial, este neîntemeiată.
În acest sens, se constată că inculpatul A. a mai declarat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 1155 din 23 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, acesta fiind respins ca nefondat prin decizia nr. 164/RC din data de 12 aprilie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casție și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2018.
Motivele invocate în susținerea recursului în casație soluționat prin decizia nr. 164/RC din data de 12 aprilie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casție și Justiție, secția penală au fost întemeiate pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În același timp, se constată că în dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casție și Justiție, secția penală, inculpatul A. nu a invocat ca și caz de recurs în casație dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. și nici nu a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., astfel că nu i se va putea recunoaște acestuia beneficiul efectelor Deciziei nr. 50 din 18 februarie 2025 a Curții Constituționale publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025 (prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. care exclude atacarea cu recurs în casație a deciziilor prin care s-a dispus o hotărâre de condamnare este neconstituțională), pentru a putea, eventual, să ceară repunerea în termenul de recurs în casație, deși, dacă ar fi existat această situație incidente ar fi fost dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.
Raportat și la faptul că inculpatul A. a mai uzat de calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte reține că devin aplicabile și dispozițiile art. 438 alin. (3) din C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1155 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRUACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
În temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 1155 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2018.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 iunie 2025.