ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1616 din data de 5 decembrie 2019 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr. x/2018, s-au dispus următoarele:

În baza art. 271 din Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de contrabandă calificată.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 342 alin. (2) C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care o sporește cu 1 (o) lună, în final inculpatul A. urmând să execute pedeapsa de 3 ani și 1 (o) lună închisoare.

În baza art. 60 C. pen., s-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim privativ de libertate.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., raportat la art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și h) C. pen. conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a confiscat pistolul marca x, de culoare negru, cal. 8 mm, cu seria x, cu încărcător folosit și 2 tuburi cartuș cal. 8 mm.

S-a reținut, în esență, că inculpatul A., la data de 21 decembrie 2012 a introdus în țară o armă neletală, tip pistol marca x, cal. 8 mm, cu seria x, pe care a deținut-o, până la data de 27 decembrie 2012, fără să fie autorizat pentru deținerea, portul sau folosirea niciunei categorii de arme și pe care nu a declarat-o organelor vamale la intrarea în țară.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 261/P din 27 aprilie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 1616 din 5 decembrie 2019, pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul penal nr. x/2018

A fost desființată în parte sentința penală și, rejudecând:

S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. privind legea penală mai favorabilă.

În baza art. 271 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă principală de 3 (trei) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen. din 1968.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) C. pen. din 1968.

În baza art. 279 alin. (1) C. pen. din 1968, cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. din 1968, au fost contopite pedepsele stabilite și i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), b) (dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) C. pen. din 1968 pe o durată de 2 ani.

În baza art. 861 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere pe o durată de 6 ani, reprezentând termen de încercare, stabilit potrivit art. 862 C. pen.

În baza art. 863 C. pen. din 1968, s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. (1) lit. a) - d) C. pen. din 1968:

a)să se prezinte trimestrial la Serviciul de Probațiune Constanța;

b)să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art. 864 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra cauzelor a căror nerespectare vor impune revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1968, s-a constatat suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 alin. (1), (2) C. proc. pen. 1968, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și art. 864 C. pen. din 1968 a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.

Au fost înlăturate din sentința penală apelată dispozițiile contrare prezentei decizii și menține celelalte dispoziții.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul A. a formulat recurs în casație.

În motivarea cererii de recurs în casație formulată în scris, precum și oral, cu ocazia dezbaterilor, recurentul - inculpat a susținut, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esență că, fapta reținută în sarcina sa sub forma contrabandei calificate și pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, nu este infracțiune, aceasta putând fi calificată cel mult contravenție.

În argumentare, a precizat că pistolul pe care-l deținea cu acte legale în țara de reședință, nu reprezintă o armă, nici în sensul reținut de către definițiile enciclopedice, și nici potrivit prevederilor legale în materie, acesta fiind un simplu pistol de produs zgomote a cărei țeavă era blocată din construcție de un obturator nedemontabil (expertiza balistică) care, în opinia sa, nu se poate alătura substanțelor radioactive, drogurilor de mare risc, etc. (art. 271 Codul Vamal), așa cum, în mod greșit, a apreciat instanța de apel (confirmând considerentele hotărârii primei instanțe). Respectivul "pistol" nu constituie nici marfă, nefiind destinat comercializării, astfel încât aprecierea instanței de apel nu corespunde nici dispozițiilor Codului Vamal intern, dar nici legislației vamale europene.

A subliniat că nu a comis infracțiunea de contrabandă astfel cum aceasta este prevăzută de dispozițiile art. 270 din Codul Vamal, deoarece nu a desfășurat niciuna dintre acțiunile sau inacțiunile specifice laturii obiective a infracțiunii în discuție. Fapta ar putea fi calificată, cel mult, contravenție conform dispozițiilor art. 652 lit. d) din H.G. nr. 707/2006.

Cu privire la cel de al doilea caz de recurs în casație invocat, reglementat de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., a susținut că instanța de apel i-a aplicat o pedeapsă în alte limite decât cea legală în privința infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, cu încălcarea principiului neagravării situației părții în propria cale de atac, consacrat de art. 418 din C. proc. pen.

În condițiile în care doar inculpatul a declarat apel, a susținut că pedeapsa aplicabilă trebuia să se situeze în limitele celei aplicate de instanța de fond, dacă este respinsă calea de atac, sau putea fi egală sau mai mică, în situația admiterii căii de atac dar, în niciun caz, mai mare.

Aplicându-i-se o pedeapsă de 2 ani închisoare, în rejudecare, în propria sa cale de atac (și singura exercitată în cauză), cât timp pedeapsa aplicată de către instanța de fond a fost de 3 luni închisoare, apare evident, în opinia apărării, că instanța de apel a aplicat o pedeapsă în afara limitelor legale.

Prin încheierea pronunțată la data de 9 iulie 2020, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 261/P din 27 aprilie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 și a dispus trimiterea cauzei Completului C6 în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurenți.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazurilor de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul în casație declarat de inculpatul A. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar, conform art. 447 C. proc. pen., pe această cale se verifică exclusiv legalitatea deciziei.

Se constată, așadar, că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin care sunt supuse verificării hotărâri definitive care au intrat în autoritatea de lucru judecat, însă, numai în cazuri anume prevăzute de lege și doar pentru motive de nelegalitate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Prin limitarea cazurilor în care poate fi promovată, această cale extraordinară de atac tinde să asigure echilibrul între principiul legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, legalitatea hotărârilor definitive putând fi verificată doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să poată fi invocate și, corespunzător, să poată fi analizate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, orice încălcări ale legii, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a apreciat ca fiind importante.

Aceste considerații sunt valabile și cu privire la cazul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării "dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și care se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare ori când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Dată fiind natura juridică a recursului în casație, de cale de atac exclusiv de drept, acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Pe de altă parte, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege) și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., în conformitate cu care infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, se constată că doar neprevederea în legea penală, ce subsumează situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Astfel, în speță, în raport cu situația de fapt, astfel cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanțele de fond și apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de contrabandă în formă calificată, prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal și nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen. constând, în esență, în aceea că, inculpatul A., la data de 21 decembrie 2012, a introdus în țară o armă neletală, tip pistol marca x, calibru 8 mm, cu seria x, pe care a deținut-o până la data de 27 decembrie 2012, fără să fie autorizat pentru deținerea, portul sau folosirea niciunei categorii de arme și pe care nu a declarat-o organelor vamale la punctul de trecere a frontierei.

Or, prin criticile formulate de inculpat cu privire la lipsa elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa, la analiza trunchiată și eronată atât a legislației vamale incidente, cât și a materialului probator, critici circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se tinde la o reapreciere a probelor administrate în cauză cu consecința stabilirii unor împrejurări faptice diferite de cele reținute de instanțele inferioare, încercând să se dovedească că recurentul nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost condamnat, ceea ce nu este permis a se realiza pe calea extraordinară de atac a recursului în casație, care se limitează la verificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat doar la anumite chestiuni de drept, expres și limitativ prevăzute de lege.

Altfel spus, prin susținerile formulate pe calea recursului în casație, inculpatul critică, în esență, baza factuală care a condus la reținerea vinovăției sale, solicitând implicit o reevaluare a materialului probator administrat în cauză, ceea ce nu este permis, nefiind posibilă în actualul stadiu procesual.

Față de cele anterior menționate, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile formulate, faptele inculpatului pentru care s-a pronunțat soluția de condamnare fiind prevăzute de legea penală și constituind infracțiunile de contrabandă în formă calificată, prevăzută de art. 271 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal și nerespectare a regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 342 alin. (1) C. pen.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de inculpatul A., Înalta Curte arată că, în temeiul acestui caz de recurs în casație, hotărârile sunt supuse casării în ipoteza în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", cazul fiind incident în situația în care pedeapsa stabilită și aplicată este nelegală, excluzându-se criticile privind greșita individualizare.

Astfel, prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă care sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Motivându-și decizia, instanța de control judiciar a arătat, în esență, că, în aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen., vechea reglementare este legea penală mai favorabilă pentru inculpatul A., apreciindu-se totodată că, în cauză, nu se impune aplicarea unui spor de pedeapsă.

Verificând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că prin decizia instanței de apel s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată prevăzută de art. 271 alin. (1) din Legea nr. 86/2006 cu aplicarea art. 5 C. pen. (3 ani închisoare) și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, prevăzută de art. 279 alin. (1) C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 C. pen. (2 ani închisoare).

Cum potrivit normelor care incriminează faptele anterior menționate, pentru fiecare infracțiune în parte, pedepsele sunt cuprinse între 3 și 10 ani (în cazul infracțiunii de contrabandă calificată) și între 2 și 8 ani (în ceea ce privește infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor), se constată că, în raport cu legea penală mai favorabilă reținută de instanța de apel, sancțiunile aplicate inculpatului A., respectiv 3 ani închisoare și 2 ani se încadrează în limitele prevăzute de lege.

Astfel, aplicarea pedepselor de către instanța de apel a avut loc în baza operațiunii de apreciere a legii penale mai favorabile, iar nu ca urmare a nesocotirii principiului neagravării situației inculpatului în propria cale de atac.

Înalta Curte amintește că acest caz de casare vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei și de incidența unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reținute prin hotărârea definitivă, instanța de recurs neavând posibilitatea legală să verifice stabilirea legii penale mai favorabile, deoarece textul permite cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constatând că în cauză nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 261/P din 27 aprilie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul - inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 261/P din 27 aprilie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția Penală și pentru Cauze Penale cu Minori și de Familie, pronunțată în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 septembrie 2020.

Procesat de GGC - LM