ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 438 pronunțată la data de 7 iunie 2019 de Tribunalul Dâmbovița a fost admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul A..
În temeiul dispozițiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) raportat la art. 9 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 - forma în vigoare până la data de 19.03.2013, cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. și a art. 38 alin. (1) din noul C. pen., în infracțiunea de evaziune fiscală prevăzut de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 actualizată cu aplicarea art. 5 din noul C. pen. și a art. 33 alin. (1) din C. pen. din 1969.
A fost respinsă solicitarea formulată de inculpatul A., privind aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen.
În temeiul dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 actualizată cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În temeiul dispozițiilor art. 65 alin. (1) - (3) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a; b) și c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe o perioadă de 3 (trei) ani.
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (1) - (3) din C. pen. din 1969 cu referire la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a, b) și c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii).
În aplicarea art. 5 din noul C. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. c) din noul C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din același cod (3 acte materiale) în infracțiunea prevăzută de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 (forma în vigoare înainte de 1.02.2014), cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 (3 acte materiale).
În temeiul dispozițiilor art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din același cod și cu referire la art. 124 din C. pen. din 1969 - forma în vigoare la momentul epuizării infracțiunii, a încetat procesul penal în ceea ce privește infracțiunea de bancrută frauduloasă ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
S-a constatat că infracțiunea de evaziune fiscală sub aspectul căreia a fost dispusă condamnarea inculpatului prin sentința penală este concurentă cu infracțiunea de bancrută frauduloasă sub aspectul căreia a fost dispusă condamnarea aceluiași inculpat prin Sentința penală nr. 412/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2012, definitivă prin Decizia penală nr. 3397/04.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În temeiul dispozițiilor art. 865 din C. pen. din 1969 cu referire la art. 85 alin. (1) din același cod precum și la art. 16 din Legea nr. 187/2012 și în aplicarea art. 5 din noul C. pen. conform Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, s-a anulat suspendarea executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 412/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2012 definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397/04.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În temeiul dispozițiilor art. 36 alin. (1) din C. pen. din 1969 s-a dispus contopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință penală pentru infracțiunea de evaziune fiscală cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 412/12.11.2012 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în Dosarul nr. x/2012 definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397/04.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și în baza art. 34 alin. (1) lit. b) din același cod, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, anume 3 (trei) ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) din C. pen. din 1969.
În temeiul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) din C. pen. din 1969 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice; dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii), pe o durată de 3 (trei) ani.
În temeiul dispozițiilor art. 865 alin. (2) teza I din C. pen. din 1969 cu referire la art. 861 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din noul C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei rezultante de 3 (trei) ani închisoare, sub supraveghere.
În temeiul dispozițiilor art. 862 din C. pen. din 1969, s-a stabilit un termen de încercare de 8 (opt) ani care se compune din durata pedepsei aplicate la care s-a adăugat un interval de timp de 5 (cinci) ani și care se calculează potrivit prevederilor art. 865 alin. (2) teza a II-a din C. pen. din 1969 de la data rămânerii definitive a Sentinței penale nr. 412/12.11.2012 pronunțată în Dosarul nr. x/2012, respectiv de la data de 4.11.2013.
În temeiul dispozițiilor art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acest serviciu;
b) să anunțe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Conform dispozițiilor art. 863 alin. (2) din C. pen. din 1969, datele prevăzute la lit. b), c) și d) se vor comunica Serviciului de Probațiune Dâmbovița.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privitoare la revocarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care în cursul termenului de încercare săvârșește din nou o infracțiune sau dacă până la expirarea termenului de încercare nu îndeplinește obligațiile civile ce urmează a fi stabilite prin hotărâre sau dacă nu îndeplinește, cu rea credință, măsurile de supraveghere.
În temeiul dispozițiilor art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.
În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 19 și la art. 25 alin. (1) din același cod și cu referire la Decizia nr. 17/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, str. x, sector 5 prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, județul Prahova prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița și l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 198.002,35 RON reprezentând obligația fiscală principală datorată (TVA) la care se adaugă obligațiile fiscale accesorii datorate în condițiile Codului de procedură fiscală.
În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 25 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., au fost admise acțiunile civile formulate de către părțile civile: Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Pucioasa, cu sediul în Pucioasa, județul Dâmbovița; Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște, cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița; SC B. SA, cu sediul în București, str. x, sector 1; C. SA cu sediul în București, Calea x, în privința acestei din urmă părți civile acțiunea civilă fiind cesionată în cadrul Contractului Cadru de Cesiune din 29.02.2016 către D. SRL și ulterior către E., cu sediul social în Larnaca, Cipru și sediul procesual ales la sediul Societății Civile de Avocatură "F." situat în București, str. x, sector 1 și K. SA cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița și în consecință l-a obligat pe inculpat la plata următoarelor sume de bani: 3.105.299,79 RON către E.; 46.346 RON către Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgoviște; 56.585 RON către Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Pucioasa; 91.251 RON către SC B. SA; 2425,96 RON către partea civilă K. SA.
În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 19 și la art. 25 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile: Primăria Comunei Vulcana Pandele, cu sediul în comuna Vulcana Pandele, județul Dâmbovița și SC G. SA, cu sediul în București, str. x, sector 2 și l-a obligat pe inculpatul A. la plata sumei de 80.479 RON către Primăria Comunei Vulcana Pandele și a sumei de 137.208,98 RON către SC G. SA.
S-a luat act de renunțarea la constituirea de parte civilă de către Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița.
În temeiul dispozițiilor art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. cu referire la art. 19 și la art. 25 alin. (1) și (6) din același cod, au fost lăsate nesoluționate acțiunile civile exercitate inițial de către părțile civile SC H. SRL, cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița și SC I. SA, cu sediul în București, (fostă J. SA).
S-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului dispusă în faza urmăririi penale prin ordonanța emisă de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița la data de 16.11.2016 în Dosarul nr. x/2010 asupra următoarelor bunuri imobile:
- clădire rezidențială proprietate privată din orașul Pucioasa, str. x, în suprafață de 30 mp, valoare impozabilă 10395 RON;
- clădire rezidențială proprietate privată din orașul Pucioasa, str. x, în suprafață de 100 mp, valoare impozabilă 118800 RON;
- clădire rezidențială proprietate privată din orașul Pucioasa, str. x, în suprafață de 31 mp, valoare impozabilă 11935 RON;
- clădire rezidențială proprietate privată din orașul Pucioasa, str. x, în suprafață de 43 mp, valoare impozabilă 16555 RON;
- clădire rezidențială proprietate privată din orașul Pucioasa, str. x, în suprafață de 22 mp, valoare impozabilă 3630 RON;
- clădire rezidențială proprietate privată din orașul Pucioasa, str. x, în suprafață de 664 mp, valoare impozabilă 712140 RON, toate clădirile având numere cadastrale x;
- teren proprietate privată intravilan, în suprafață de 1049 mp (compus din suprafață de 531 mp din care ocupat 392 mp, curți -139 mp și teren proprietate privată-curți, în suprafață de 518 mp) situat în orașul Pucioasa, str. x, identificat cu număr cadastral x carte funciară x, cu o valoare estimată de 23.605,5 euro;
- teren proprietate privată extravilan în suprafață de 396 mp - categoria arabil situat în orașul Pucioasa, identificat cu număr cadastral x carte funciară nr. x, cu o valoare estimată de 237,6 euro;
- teren proprietate privată extravilan în suprafață de 1412 mp - livadă pe rod, situat în orașul Pucioasa, identificat cu număr cadastral x carte funciară nr. x, cu o valoare estimată de 931,92 euro;
- teren proprietate privată extravilan în suprafață de 600 mp - categoria fâneață, situat în orașul Pucioasa, identificat cu număr cadastral x carte funciară nr. x, cu o valoare estimată de 360 euro;
- teren proprietate privată extravilan în suprafață de 2176 mp - categoria arabil, situat în orașul Pucioasa, identificat cu număr cadastral x carte funciară nr. x, cu o valoare estimată de 1305,6 euro.
În temeiul dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, s-a dispus comunicarea către Oficiul Național al Registrului Comerțului, au unei copii a dispozitivului, în vederea efectuării de mențiuni corespunzătoare în Registrului Comerțului.
Prin Decizia penală nr. 606 din data de 16 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 415 alin. (1) C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelului formulat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 438/07.06.2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul formulat de partea civilă ANAF Dâmbovița - DGRFP Ploiești împotriva Sentinței penale nr. 438/07.06.2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca nefondat.
În baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și partea civilă Primăria Comunei Vulcana Pandele împotriva Sentinței penale nr. 438/07.06.2019 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
A fost desființată în parte sentința penală apelată și, rejudecând:
În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 (anterior modificării prin art. unic pct. 5 din Legea nr. 50/2013), cu aplic. art. 41 alin. (2) vechiul C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 65 alin. (2) vechiul C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) vechiul C. pen., pe timp de 4 ani alături de pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 71 vechiul C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) și lit. c) vechiul C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
S-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, cu aplic. art. 861 vechiul C. pen., prin Sentința penală nr. 412/12.11.2012 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 855 vechiul C. pen., s-a anulat suspendarea executării pedepsei de 10 luni închisoare sub supraveghere dispusă prin Sentința penală nr. 412/12.11.2012 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) vechiul C. pen., a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 412/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, în regim de detenție.
În baza art. 25 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1349, art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ., art. 1382 C. civ., a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă Primăria comunei Vulcana Pandele și obligă inculpatul A. la plata sumei de 275.693,95 RON cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul-inculpat A. și apelanta parte civilă ANAF Dâmbovița - DGRFP Ploiești la plata sumei de 500 RON, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
*****
Împotriva deciziei din apel, nr. 606 din data de 16 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, în termen legal, a formulat recurs în casație inculpatul A.
Prin cererea de recurs în casație, s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
În esență, prin recursul în casație formulat, în ceea ce privește motivele invocate prin prisma cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat a susținut că instanța a pronunțat hotărârea în alte limite decât cele legale, raportat la faptul că aceasta nu a reținut procedura recunoașterii învinuirii, prevăzută de art. 396 din C. proc. pen., deși acest aspect s-a solicitat pe fondul cauzei.
Totodată, s-a arătat că "un prim aspect ce a scăpat controlului judiciar este acela al eludării dispozițiilor reținute prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 250/2019 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen."
Făcând referiri la conținutul Deciziei Curții Constituționale a României nr. 250/2019, dar și la caracterul devolutiv al apelului, care implică o reinterpretare a probatoriului, fiind necesar ca instanța de apel sa ia act în mod nemijlocit de probele administrate în fața primei instanțe, recurentul prin apărător, a susținut că instanța de apel a încălcat în mod vădit dreptul la apărare. "În felul acesta, consider că prin hotărârea pronunțată în apel, s-a adus atingere: prezumției de nevinovăție, principiului aflării adevărului și dreptului la un proces echitabil. Așadar, pentru ca inculpații sa beneficieze de un proces echitabil este necesar ca instanța de apel sa procedeze la administrarea directa de probe, care sa permită părților și judecătorului de apel sa adreseze întrebări martorilor, în mod nemijlocit, evitând astfel sa se ajungă în situația în care sa pronunțe o hotărâre ce ar putea fi influențată de interpretarea probatoriului în forma reținută de către organele de urmărire penală sau instanța de fond."
Astfel, s-a precizat că se impunea cenzurarea sentinței de fond, având în vedere calitatea instanței de apel, drept instanța de control judiciar, sub aspectul reținerii nelegalității modalității în care instanța de fond s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice, direct prin sentința, cu consecința vătămării dreptului la un proces echitabil, astfel cum rezultă din considerentele deciziei Curții Constituționale a României anterior menționate.
S-a mai menționat prin cererea de recurs în casație că: "ipoteza prevăzută de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. vizează pronunțarea unei hotărâri în afara limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, trebuie interpretată în sensul de a se reține limitele după reținerea situațiilor obligatorii de reducere sau majorare a pedepselor."
"Or, lipsirea părții interesate de posibilitatea de a invoca eludarea unei norme de procedură, încălcarea unui principiu sau nesocotirea unei hotărâri a Curții Constituționale a României afectează dreptul la apărare, prin inexistenta unui proces echitabil care sa asigure, între altele, accesul în fața unei jurisdicții superioare, pentru a dispune cu privire la redresarea situației litigioase, adică la existența unei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În aceste condiții, considerăm ca rațiunea instituirii dispozițiilor art. 13 din Convenție referitoare la dreptul la un recurs efectiv a fost tocmai aceea de a permite invocarea în substanță a drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv înlăturarea eventualelor încălcări ale acestora și a consecințelor lor pentru titular. Or, înlăturarea din legea procesual penală română a posibilității de a contesta pe calea recursului în casație o hotărâre pronunțată în condițiile anterior evidențiate nu ar face decât sa încalce prevederile art. 6 din Convenție."
"Mai mult, instanța de apel era obligată să se pronunțe asupra solicitării reținerii procedurii recunoașterii învinuirii în condițiile art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., aspect ce nu s-a materializat prin decizia atacată.
S-a mai arătat că sintagma "alte limite decât cele stabilite de lege" trebuie interpretată raportat la limitele legale stabilite în urma aplicării cauzelor obligatorii de reducere sau majorare a pedepsei, cată vreme pe de o parte, majorarea sau micșorarea se aplică asupra limitelor pedepsei în egală măsură, modificând practic limitele de pedeapsa proporțional și previzibil, iar pe de altă parte cuantumul în care limitele se majorează sau se micșorează nu este lăsat la aprecierea judecătorului, fiind vorba de dispozițiile legale exprese, prestabilite sub aspectul cuantumului fracției de micșorare/majorare."
"Or, în condițiile în care prin dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12) din C. proc. pen. se statuează că sunt supuse casării hotărârile prin care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" iar noțiunea de "limite prevăzute de lege" nu poate fi interpretată decât în contextul limitelor ce rezultă în urma aplicării cauzelor de majorare sau micșorare a pedepsei, prin nereținerea dispozițiilor privind procedura simplificata în prezenta speță apreciem că este incident motivul de recurs invocat."
Prin cererea de recurs în casație s-a mai arătat că sub aspectul laturii civile, recurentul inculpat A. înțelege să invoce dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În esență, s-a susținut că singura situație în care instanța penală se pronunță asupra laturii civile printr-o hotărâre penală, fie ea sentință sau decizie, este ipoteza condamnării inculpatului, în caz contrar, soluționarea laturii civile fiind de competența instanțelor civile, ce se vor pronunța printr-o hotărâre civilă.
S-a mai arătat că prin decizia recurată s-a apreciat că inculpatul trebuie obligat la plata întregii sume datorate părții civile ca urmare a faptelor comise și a consecințelor ce decurg și ulterior prin comiterea acestora.
S-a menționat că: "o astfel de soluție este data încălcarea normelor de drept material, apreciind ca interpretarea instanței de fond cu privire la aceste aspecte, conform căreia se admit în parte pretențiile părții civile Primăria comunei Vulcana Pândele, raportat la infracțiunea săvârșită, respectiv aceea de bancruta frauduloasa.
Astfel, instanța de apel prin decizia recurată face aplicarea răspunderii civile delictuale pentru fapte proprii, fără a ține cont de specificul procedurii de insolvență. Prin săvârșirea infracțiunii de bancruta frauduloasa prejudiciul ce se întinde asupra creditorului este exclusiv cel cu care acesta s-a înscris la masa credală, deoarece crearea unei stări de insolvabilitate nu l-ar putea priva pe acesta de beneficii materiale pe care acesta nu le-a solicitat inculpatului în procedura insolvenței.
Așadar, modalitatea de apreciere a prejudiciului făcută de către instanța de fond este în contradictoriu cu normele de drept material aplicabile în materie, privind modalitatea de calcul a prejudiciului cauzat în procedura insolvenței."
După îndeplinirea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 439 C. proc. pen., instanța de apel a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Dosarul de recurs în casație a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 25.01.2021, când s-a stabilit termen pentru examinarea, în Cameră de Consiliu, a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen., la data de 05.03.2021, dată până la care, de asemenea, a fost întocmit raportul asupra recursului în casație de față.
Totodată, la dosar fiind depusă și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 C. proc. pen. invocată de recurentul inculpat A., s-a dispus formarea dosarului asociat nr. x/2017 în cadrul căruia, la data de 5.03.2021, a fost soluționată cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.
Astfel, prin încheierea din data de 05.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 C. proc. pen., invocată de recurentul inculpat A..
Cu prilejul examinării admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație cu care a fost învestită, prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 05 martie 2021, pentru argumentele expuse în cuprinsul încheierii respective, Înalta Curte a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării acesteia completului competent, pentru judecarea pe fond a recursului în casație, conform dispozițiilor art. 440 alin. (4) C. proc. pen.
Astfel, în cauză s-a stabilit termen de judecată la data de 16.04.2021, ocazie cu care s-au luat concluziile apărării și ale reprezentantului Ministerului Public pe fondul recursului în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.
Analizând recursul în casație declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
În cauza de față, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.
Din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.
Așadar, prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.
Examinând hotărârea recurentă în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin Decizia penală nr. 606/16.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatul A. a fost condamnat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare.
Totodată, constatându-se că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea prev. de art. 143 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2006 pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 10 luni închisoare, cu aplic. art. 861 C. pen. anterior, prin Sentința penală nr. 412/12.11.2012 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă la data de 04.11.2013 prin Decizia penală nr. 3397 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța de apel a dispus anularea suspendării executării pedepsei de 10 luni închisoare sub supraveghere dispusă prin sentința penală anterior menționată.
Astfel, în baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, a fost contopită pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului în prezenta cauză cu pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 412/12.11.2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, dispunându-se ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 3 ani închisoare, în regim de detenție.
Se reține că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curții de apel, întrucât nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și astfel în opinia apărării recurentului, prin nereținerea procedurii recunoașterii învinuirii, prev. de art. 396 alin. (10) C. proc. pen., așa cum s-a solicitat la instanța de fond, în cauză a fost aplicată o pedeapsă în afara limitelor legale.
Așadar, prin prezenta cale extraordinară de atac, s-a criticat cuantumul pedepsei ce i-a fost aplicată în cauză inculpatului, susținându-se nu că pedeapsa stabilită este într-un alt cuantum decât cel prevăzut de lege, în accepțiunea cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ci faptul că pedeapsa stabilită este în afara limitelor legale ca urmare a neaplicării prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., potrivit cărora limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime.
În speță, prin decizia instanței de apel, recurentul inculpat A. a fost condamnat, în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., la pedeapsa principală de 3 ani închisoare, fapta de evaziune fiscală reținută în sarcina acestuia fiind sancționată, conform legii, cu pedeapsa închisorii de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi.
Totodată, se constată că, în speță, prin sentința instanței de fond, a fost respinsă solicitarea formulată de inculpatul A. privind aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10) teza I din C. proc. pen.
Procedând la analizarea limitelor de pedeapsă stabilite în sarcina inculpatului, aprecierea legalității limitelor de pedeapsă în calea de atac a recursului în casație se face în funcție de încadrarea juridică reținută/menținută prin hotărârea atacată.
Prin urmare, se constată că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată în cauză inculpatului A. se încadrează în limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta reținută în sarcina sa, astfel că susținerile recurentului inculpat invocate prin recursul în casație formulat în cauză sunt neîntemeiate, pedeapsa stabilită acestuia prin decizia penală recurată fiind evident în limite legale.
Criticile recurentului inculpat privind neaplicarea de către instanța de apel a prevederilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și implicit aplicarea unei pedepse nelegale inculpatului prin nereținere în cauză a procedurii recunoașterii învinuirii, nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., având în vedere că aceste aspecte reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, fie în primă instanță, fie în apel.
Examinând o cerere întemeiată pe cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanța analizează acele nelegalități care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanța ar fi putut să o aplice în raport de infracțiunea dedusă judecății, dar și de situația juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reținute deja de instanța de apel. Aceste dispoziții legale sunt de strictă interpretare și vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermițând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecințe asupra cuantumului pedepsei.
Încadrarea juridică dată faptelor, reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.
Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.
Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Prin urmare, recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.
Argumentele formulate pe cale recursului în casație de față sub aspectul laturii civile, întemeiate de către apărarea inculpatului pe cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu pot face obiectul analizei recursului în casație prin prisma cazului de casare invocat în cauză.
În speță, motivul invocat și care a fost avut în vedere de către instanță la momentul admiterii în principiu a recursului în casație a vizat critica recurentului inculpat subsumată cazului de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., cu referire la nelegalitatea pedepsei aplicate acestuia, în aceste limite fiind așadar admis în principiu recursul în casație.
Toate celelalte critici privind modul de soluționare al laturii civile ori criticile de netemeinicie aduse de recurent deciziei atacate nu pot fi examinate de instanța de casație în temeiul cazului reglementat de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen.
Concluzionând, Înalta Curte constată că pedeapsa stabilită inculpatului A. prin decizia penală atacată este în limite legale, sub aspectului cuantumului care, așa cum s-a arătat, se circumscrie limitelor prevăzute în lege, iar toate celelalte critici formulate pe calea recursului în casație de față, referitoare la schimbarea încadrării juridice, la faptul că prin hotărârea de apel s-a adus atingere prezumției de nevinovăție ori că instanța de apel trebuia "să procedeze la administrarea directă de probe", excedează analizei instanței de casație, criticile formulate neputând fi circumscrise niciunui caz de casare expres și limitativ prev. de dispozițiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 606 din data de 16 iulie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Față de soluția dispusă, potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 606 din data de 16 iulie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2021.