ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 12 august 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 82 din 14.07.2025, pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, secția penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 50 din C. proc. pen. rap. la art. 348 din C. proc. pen., s-a declinat competența funcțională de soluționare a plângerii formulată de inculpatul A. împotriva ordonanței procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea, prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, secția penală, a constatat, în esență, că, prin cererea înregistrată la data de 07.07.2025, inculpatul A. a formulat plângere împotriva ordonanței de respingere a cererii revocării măsurii controlului judiciar, prin care a solicitat admiterea plângerii și, conform art. 242 alin. (4)

1

din C. proc. pen., revocarea măsurii preventive, apreciind că la acest moment procesual sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., cu argumentarea că, în opinia sa, nu mai există temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar în dosarul nr. x/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea.

La termenul de judecată din data de 14.07.2025, judecătorul de drepturi și libertăți, având în vedere că a fost sesizată instanța cu rechizitoriul, fiind înregistrat dosarul nr. x/2025, cauza aflându-se în prezent în faza de cameră preliminară, a pus în discuție excepția de necompetență funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți, în raport de dispozițiile art. 348 din C. proc. pen.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței funcționale a judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, s-a reținut că dispozițiile prevăzute de art. 53, art. 54 și art. 348 din C. proc. pen. și a constatat că, în speța de față, inculpatul A. a formulat o plângere împotriva ordonanței din 03.07.2025 prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar emisă în dosarul penal nr. x/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea.

A mai reținut că, ulterior, la data de 10.07.2025, pe rolul Tribunalului Bihor a fost înregistrat rechizitoriul nr. x al DNA-ST Oradea prin care inculpatul A. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prevăzută și pedepsită de art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35, alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale).

Așadar, având în vedere că dosarul se află în faza camerei preliminare, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, secția penală, a apreciat că, în conformitate cu dispozițiile sus menționate, competent funcțional să se pronunțe asupra măsurii preventive a controlului judiciar luat față de inculpat este judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor.

Prin încheierea penală din 16.07.2025, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor, secția penală, în dosarul nr. x/2025, în baza art. 242 alin. (4)

2

, raportat la art. 213 din C. proc. pen., a constatat ca fiind de competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți soluționarea plângerii formulată de inculpatul A. împotriva ordonanței procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar.

În baza art. 50 cu referire la art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., în vederea constatării întreruperii cursului justiției și a stabilirii organului judiciar competent să soluționeze plângerea, a dispus trimiterea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor, secția penală, a constatat următoarele:

a. La data de 07.07.2025 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bihor, dosarul nr. x/2025, având ca obiect plângerea formulată de contestatorul A. împotriva ordonanței de respingere a cererii de revocare a măsurii controlului judiciar, prin care s-a solicitat ca după efectuarea procedurii prevăzută de art. 213 alin. (1)-(5) din C. proc. pen. să se admită prezenta plângere ca fiind temeinică și legală și să se dispună, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (4)

1

din C. proc. pen., revocarea măsurii preventive luate, apreciindu-se că la acest moment procesual sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 242 alin. (1) din C. proc. pen., întrucât este evident că nu mai există temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de acesta în dosarul nr. x/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea.

b. Prin rechizitoriul din data de 07.07.2025 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 297 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 13

2

din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (3 acte materiale). Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la data de 10.07.2025, sub numărul x/2025.

c. Prin încheierea penală nr. 82/2025 pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți în dosarul nr. x/2025, s-a dispus, în baza art. 50 din C. proc. pen. rap. la art. 348 din C. proc. pen., declinarea competenței funcționale de soluționare a plângerii formulată de inculpatul A. împotriva ordonanței procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar, în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor.

Analizând actele și lucrărilor dosarului, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Bihor a reținut, prioritar, dispozițiile prevăzute de art. 3 alin. (5), art. 54, art. 242 alin. (4)

1

și 4

2

, art. 216 alin. (1) și (3), art. 217 și art. 213 alin. (1) din C. proc. pen. și a constatat că, în primul rând, judecătorul de cameră preliminară are competență doar dacă legea prevede expres acest lucru, deoarece legea îi permite să analizeze doar aspecte expres reglementate: verificarea legalității trimiterii în judecată, legalitatea probelor, plângeri împotriva soluțiilor de clasare sau renunțare la urmărire penală și alte situații punctuale menționate expres în lege. Așadar, nu poate interveni în orice chestiune doar pentru că urmărirea penală s-a încheiat, ci trebuie să existe o dispoziție expresă care să-i confere acea atribuție.

În al doilea rând, competența judecătorului de drepturi și libertăți este stabilită în funcție de natura măsurii sau a actului dispus, nu pe argumentul limitării în timp (procesual) a competenței, astfel ceea este definitoriu este ce anume se solicită judecătorului să analizeze, adică obiectul sesizării, nu dacă urmărirea penală este în desfășurare sau s-a încheiat între timp, spre exemplu prin emiterea rechizitoriului.

S-a mai arătat că pot exista situații în care legiuitorul a dorit ca, după sesizarea instanței prin rechizitoriu, competența să treacă de la judecătorul de drepturi și libertăți la judecătorul de cameră preliminară, însă acest transfer a fost reglementat în mod expres, spre exemplu art. 250 alin. (5)

1

din C. proc. pen., privitor la contestarea măsurilor asiguratorii. S-a mai arătat că o asemenea interpretare nu trebuie extinsă însă prin analogie în toate situațiile în care urmărirea penală a fost finalizată, deoarece pot fi și situații în care urmărirea penală a fost finalizată, însă competența asupra actelor și măsurilor din cursul urmării penale să aparțină judecătorului de drepturi și libertăți.

Spre exemplu, pot fi situații în care procurorul a autorizat provizoriu supravegherea tehnică pentru 48 de ore și a cerut în 24 de ore confirmarea ordonanței, care ajunge la instanță ulterior rechizitoriului emis în aceeași zi, situație în care rămâne competent judecătorul de drepturi și libertăți.

Tot cu titlu de exemplu, s-a mai arătat că pot exista situații în care judecătorul de drepturi și libertăți admite propunerea de arestare preventivă formulată de procuror, iar în aceeași zi, parchetul emite rechizitoriul și sesizează instanța. Chiar dacă dosarul a fost trimis în judecată, contestația formulată împotriva încheierii de arestare nu este judecată de completul de cameră preliminară, ci de completul de drepturi și libertăți de la instanța ierarhic superioară.

Prin urmare, s-a reținut că simpla emitere a rechizitoriului nu închide automat competența funcțională a judecătorului de drepturi și libertăți. Actele sau măsurile dispuse de acesta în faza urmăririi penale își urmează propriul regim juridic, iar căile de atac rămân cele stabilite expres de lege, indiferent că între timp dosarul a trecut într-o nouă etapă procesuală.

Astfel, în cazul de față, conform art. 242 alin. (4)

2

, raportat la art. 213 din C. proc. pen., competența aparține în mod exclusiv judecătorului de drepturi și libertăți.

Mai mult, actul prin care se soluționează plângerea este o încheiere definitivă, ceea ce subliniază caracterul special și distinct al acestei proceduri, în condițiile în care judecătorul de cameră preliminară pronunță o încheiere supusă contestației.

În ceea ce privește remediul pentru stabilirea judecătorului competent să soluționeze plângerea, s-a reținut, ca regulă generală, că un conflict de competență poate apărea doar între organe care exercită aceeași funcție procesuală, nu între cele care îndeplinesc atribuții diferite în cadrul procesului penal. Prin urmare, nu poate exista un conflict de competență între judecători care aparțin aceleiași instanțe, dar care exercită funcții judiciare distincte, cum ar fi judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau completul de judecată din etapa publică a procesului.

Această imposibilitate derivă din sensul larg în care trebuie înțeleasă noțiunea de "instanță" conform art. 51 din C. proc. pen.. Termenul "instanță" nu se referă exclusiv la completul de judecată din etapa publică, ci include, toți judecătorii care exercită funcții judiciare în cadrul acelei instanțe: judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară și instanța de fond sau apel.

Întrucât acești judecători nu exercită aceeași funcție procesuală, ci funcții distincte, nu se poate pune problema unui conflict de competență între ei. A admite contrariul ar însemna să tratăm fiecare funcție judiciară din cadrul aceleiași instanțe ca aparținând unor instanțe diferite, ceea ce ar fi contrar atât logicii legii, cât și funcționării sistemului judiciar.

S-a mai arătat că atunci când apar neclarități cu privire la repartizarea unei cauze între judecători sau complete din cadrul aceleiași instanțe, acestea nu sunt tratate ca fiind conflicte de competență în sensul strict al C. proc. pen., ci ca probleme de organizare internă, care își găsesc rezolvarea potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care prevede că decizia este luată de președintele instanței sau, după caz, de președintele secției.

De asemenea, s-a arătat că "întreruperea cursului justiției" are caracter excepțional, fiind extrem de rar întâlnită în practica judiciară și presupune imposibilitatea realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilității niciuneia dintre prevederile procedurale referitoare la competență, astfel încât nu se poate determina instanța competentă a dispune o soluție legală.

S-a apreciat că, în cazul de față, însă, este o situație atipică, care, deși aparent nu pare un blocaj procedural, în realitate generează o întrerupere a cursului justiției. Mai exact, judecătorul de drepturi și libertăți, investit cu soluționarea plângerii împotriva ordonanței procurorului, și-a declinat competența în favoarea judecătorului de cameră preliminară, iar acesta din urmă constată că nu are o astfel de competență. Cu alte cuvinte, după ce judecătorul de drepturi și libertăți a renunțat expres la competență, procedura internă de redistribuire administrativă nu mai poate fi aplicată, iar cauza nu mai poate fi "readusă" înapoi prin mijloacele prevăzute de regulamentul de ordine interioară, deoarece există deja un act judiciar de declinare formală.

Această împrejurare generează un blocaj complet: plângerea nu mai poate fi judecată de niciunul dintre judecători, iar legea nu prevede un alt mecanism de deblocare decât cel aplicabil în situații excepționale. Prin urmare, s-a apreciat că este incidentă o situație de întrerupere a cursului justiției, în sensul art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., care permite sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Examinând sesizarea formulată în dosarul nr. x/2025 al Tribunalului Bihor, secția penală, având ca obiect constatarea întreruperii cursului justiției, Înalta Curte de Justiție și Casație, secția penală, reține următoarele:

Se observă că sesizarea având ca obiect constatarea întreruperii cursului justiției în legătură cu judecarea plângerii formulate de inculpatul A. împotriva ordonanței procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii controlului judiciar a intervenit între judecătorul de drepturi și libertăți și judecătorul de cameră preliminară din cadrul aceleiași secții a Tribunalului Bihor.

Potrivit dispozițiilor art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează conflictele de competență în cazurile în care este instanța superioară comună instanțelor aflate în conflict, cazurile în care cursul justiției este întrerupt, cererile de strămutare în cazurile prevăzute de lege, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel în cazurile prevăzute de lege.

Făcând un examen doctrinar și jurisprudențial, s-a constatat că întreruperea cursului justiției:

- presupune împrejurarea în care se poate afla o cauză penală aflată pe rolul unei instanțe judecătorești, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilității niciuneia din prevederile procesuale referitoare la competență, astfel încât nu se poate determina instanța competentă a dispune o soluție legală. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, încheierea nr. 51/2013);

- reprezintă o situație excepțională care constituie o împiedicare a desfășurării normale a procesului penal; (...) se produce în cazul desesizării organului judiciar, fără pronunțarea unei soluții legale și fără ca dosarul să fie preluat de un alt organ, sesizat în acest scop (când o instanță pronunță o hotărâre de declinare de competență, fără să indice în mod corect instanța căreia îi revine competența, cursul justiției va fi întrerupt, deoarece în locul organului desesizat niciun alt organ nu va fi învestit cu judecarea în continuare a cauzei. (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Decizia nr. 434/2018);

- impune îndeplinirea următoarelor condiții: a) să existe o încălcare a normelor referitoare la competența funcțională a instanței judecătorești, fie ca urmare a unei erori judiciare, fie ca urmare a unei erori de interpretare; b) încălcarea a fost realizată de către o instanță de judecată sesizată cu soluționarea unei cauze; c) încălcarea normelor procedural- penale conduce la o sesizare nelegală a unei alte instanțe sau chiar a instanței care a încălcat norma procedural penală respectivă; d) rezultatul nerespectării normelor de procedură penală este imposibilitatea soluționării cauzei prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești, prin inaplicabilitatea vreunei alte dispoziții legale referitoare la declinarea competenței și conflictul de competență. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de cinci judecători, Hotărârea nr. 259/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, Hotărârea nr. 476/2020).

Din cele ce preced, se poate observa că întreruperea cursului justiției presupune împrejurarea în care se poate afla o cauză penală, aflată pe rolul unei instanțe judecătorești, de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal, ca urmare a inaplicabilității niciuneia din prevederile procedurale referitoare la competență, astfel încât nu se poate determina instanța competentă a dispune o soluție legală.

Legiutorul a prevăzut în dispozițiile art. 3 alin. (1) și (3) din C. proc. pen. următoarele:

- alin. (1): "În procesul penal se exercită următoarele funcții judiciare:a) funcția de urmărire penală; b) funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală; c) funcția de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată; d) funcția de judecată.";

- alin. (3): "În desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcții judiciare, cu excepția celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcția de judecată, mai puțin când se dispune începerea judecății potrivit art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c).";

Raportând aceste considerente la circumstanțele concrete ale speței, se reține că aspectele invocate prin sesizarea ce formează obiectul cauzei privesc încălcarea unor dispoziții legale privind competența funcțională a instanțelor judecătorești, împrejurare ce a generat o situație excepțională, de natură să împiedice desfășurarea normală a procesului penal, respectiv de imposibilitate a realizării scopului final al procesului penal.

Astfel, în concret, se reține, așa cum s-a arătat, că cererea introductivă de instanță care a determinat întreruperea cursului justiției constă într-o plângere împotriva unei ordonanțe de respingere a cererii de revocare a măsurii controlului judiciar, măsură cu caracter restrictiv asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale inculpatului.

Potrivit art. 3 alin. (5) din C. proc. pen., "Asupra actelor și măsurilor din cadrul urmăririi penale, care restrâng drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, dispune judecătorul desemnat cu atribuții în acest sens, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.".

Totodată, conform art. 54 din C. proc. pen., "Judecătorul de cameră preliminară este judecătorul care, în cadrul instanței, potrivit competenței acesteia: a) verifică legalitatea trimiterii în judecată dispuse de procuror; b) verifică legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală; c) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată; d) soluționează alte situații expres prevăzute de lege.".

Înalta Curte mai reține că legiuitorul a prevăzut în art. 242 alin. (4)

1

și 4

2

din C. proc. pen. următoarele: "În cursul urmăririi penale, revocarea măsurilor preventive ale controlului judiciar și controlului judiciar pe cauțiune, precum și înlocuirea acestor măsuri între ele se dispun de procuror, chiar dacă măsura a fost luată de către judecătorul de drepturi și libertăți. La înlocuirea măsurii preventive a controlului judiciar cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, dispozițiile art. 216 alin. (1) și (3) și art. 217 se aplică în mod corespunzător. Împotriva ordonanței procurorului, dispuse potrivit alin. (41), se poate formula plângere, în condițiile art. 213.".

Potrivit art. 213 alin. (1), (2), (6) și (6

1

) din C. proc. pen., "Împotriva ordonanței procurorului prin care s-a luat măsura controlului judiciar, în termen de 48 de ore de la comunicare, inculpatul poate face plângere la judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat conform alin. (1) fixează termen de soluționare în camera de consiliu și dispune citarea inculpatului. Plângerea se soluționează în termen de 5 zile de la înregistrare. Judecătorul de drepturi și libertăți poate revoca măsura, dacă au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează condițiile de luare a acesteia, sau poate modifica obligațiile din conținutul controlului judiciar. Încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți soluționează plângerea este definitivă."

Din analiza coroborată a prevederilor art. 54, art. 242 alin. (4

1

)-(4

2

) și art. 213 din C. proc. pen. rezultă că judecătorul de cameră preliminară este învestit exclusiv în ipotezele expres determinate de lege, atribuțiile sale limitându-se la verificarea legalității trimiterii în judecată, a administrării probelor, precum și la soluționarea plângerilor împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată ori a altor situații prevăzute expres de legiuitor.

Pe de altă parte, competența judecătorului de drepturi și libertăți se determină prin natura actului sau a măsurii contestate, nefiind condiționată de momentul procesual al sesizării.

Se impune, așadar, concluzia că simpla emitere a rechizitoriului nu echivalează cu încetarea competenței funcționale a judecătorului de drepturi și libertăți, actele și măsurile dispuse în cursul urmăririi penale având și urmând propriul regim juridic și fiind supuse căilor de atac stabilite de lege, indiferent de trecerea cauzei în faza camerei preliminare.

Prin urmare, în prezenta cauză, potrivit art. 242 alin. (41)-(42) raportat la art. 213 din C. proc. pen., competența funcțională de soluționare a plângerii formulate de A. împotriva ordonanței de respingere a cererii de revocare a măsurii controlului judiciar revine în mod exclusiv judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor, soluționarea plângerii realizându-se prin pronunțarea unei încheieri definitive, ceea ce evidențiază caracterul special și distinct al acestei proceduri.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 40 alin. (4) din C. proc. pen., va constata ivit incidentul procedural privind întreruperea cursului justiției în dosarul nr. x/2025 și va stabili competența funcțională de judecare a cauzei privind pe inculpatul A., având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea, în favoarea Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Constată ivit incidentul procedural privind întreruperea cursului justiției în dosarul nr. x/2025.

Stabilește competența funcțională de judecare a cauzei privind pe inculpatul A., având ca obiect plângere împotriva ordonanței procurorului din data de 03.07.2025, emisă în dosarul de urmărire penală nr. 5751/125/P/2024 al DNA-Serviciul Teritorial Oradea, în favoarea Judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 august 2025.