ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 351/2025

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 28 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de către petenta A. împotriva doamnei judecător B..

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel București a reținut, în esență, că potrivit art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., judecătorul este incompatibil dacă există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată.

A apreciat că, în cauză, la termenul de judecată din data de 28.04.2025 petenta A. a invocat vicierea procesului de repartizare aleatorie a cauzei, având în vedere lipsa unei dovezi în acest sens, dar și lipsa imparțialității judecătorului ca urmare a respingerii cererii de introducere în cauză, în calitate de intimați, a persoanelor împotriva cărora a fost formulată plângere.

Judecătorul de cameră preliminară a reținut că cererea de recuzare formulată în cauză nu este întemeiată, întrucât motivele invocate nu se circumscriu existenței unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorului este afectată în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., acestea neputând atrage incompatibilitatea judecătorului cauzei și nejustificând formularea unei cereri de recuzare, câtă vreme nu rezultă că instanța ar avea o opinie deja formată asupra cauzei deduse judecății.

În ceea ce privește împrejurarea că dosarul nu ar fi fost repartizat aleatoriu și că nu există o dovadă în acest sens, judecătorul de cameră preliminară a reținut că această critică nu este fondată, petenta și-a exprimat simple nemulțumiri subiective legate de repartizarea aleatorie a dosarului cauzei, fără o bază faptică, susținerile acesteia neavând legătură cu activitatea jurisdicțională a judecătorului recuzat.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că în cauză, în privința principalei critici formulate de către petenta A., respectiv lipsa imparțialității judecătorului ca urmare a respingerii cererii de introducere în cauză, în calitate de intimați, a persoanelor împotriva cărora a fost formulată plângere, a apreciat că aceasta nu este întemeiată, întrucât respingerea unor solicitări formulate în cadrul procesului nu se circumscrie existenței unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorului este afectată în sensul art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., nemulțumirea petentei legată de modul în care a fost soluționată cererea sa nu este suficientă pentru a concluziona că imparțialitatea judecătorului cauzei ar fi afectată.

Împotriva încheierii din 28 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024 a formulat contestație A., solicitând în esență, admiterea contestației.

Cu ocazia dezbaterilor reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac formulate de contestatoare, întrucât vizează o hotărâre definitivă.

Examinând contestația formulată de contestatoarea A., Înalta Curte constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, luând în considerare efectele principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, principiul privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și exigențele stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Prin urmare, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Procesul penal se desfășoară în conformitate cu dispozițiile legale, iar hotărârile judecătorești sunt supuse numai acelor căi de atac prevăzute de lege.

Înalta Curte reține că dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 din CEDO impune existența unei căi judiciare efective care să permită părții de a beneficia de o cale de atac, dreptul de acces la o instanță fiind un element inerent al garanțiilor consacrate de acest articol și oferă instanței dreptul, ca în fiecare caz, să procedeze la o evaluare în lumina particularităților procedurii, pentru ca în aplicarea normelor de procedură, să se evite un formalism excesiv care ar aduce atingere caracterului echitabil al procedurilor și o flexibilitate excesivă care ar conduce la eliminarea condițiilor procedurale stabilite de lege.

Prin încheierea penală din data de 28 aprilie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca neîntemeiată cererea de recuzare formulată de către petenta A. împotriva doamnei judecător B..

Înalta Curte reține că este învestită cu soluționarea contestației declarată de contestatoarea A. împotriva unei încheieri pronunțate în cadrul procedurii de soluționare a unei cererii de recuzare, reglementată de art. 68 C. proc. pen.., calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

În concret, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut în dispozițiile art. 68 alin. (7) din C. proc. pen.. că "Încheierea prin care se soluționează abținerea ori recuzarea nu este supusă niciunei căi de atac", conchide că formularea contestației, a unei căi de atac, împotriva încheierii prin care s-a soluționat recuzarea, cum este cazul din speță, este inadmisibilă, nefiind prevăzută de legea procesual penală.

În consecință, indiferent de soluția dispusă, încheierile pronunțate în cauzele care au ca obiect cereri de recuzare sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare sau extraordinare de atac.

Astfel, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, calea de atac denumită "contestație" împotriva unei hotărâri penale definitive, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Față de considerentele expuse anterior, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatoarea A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de contestatoarea A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2025.