ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 267/2025

Ședința publică din data de 15 aprilie 2025

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 12 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023, s-a respins, ca nefondată, cererea de recuzare a doamnei judecător A. formulată de intimata B., în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală.

Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de cameră preliminară a constatat că motivele ce au stat la baza formulării cererii de recuzare nu atestă lipsa imparțialității magistratului și nici nu pot crea, în mod rezonabil, impresia existenței unei posibile antipatii de ordin personal a judecătorului față de persoana care a formulat cererea de recuzare, ceea ce ar fi putut conduce la temerea rezonabilă de existență a unei lipse a imparțialități în modul de administrare a probelor sau în modul de soluționare a cauzei.

Judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte a considerat că motivele ce au stat la baza acestei cereri nu au forța de a conduce la constatarea existenței unei suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorului față de care a fost formulată cererea.

În ceea ce privește efectuarea unei analize asupra necesității administrării unor mijloace de probă și opiniile exprimate în acest context de către intimată, acestea nu atrag incompatibilitatea judecătorului asupra fondului cauzei, astfel cum rezultă în mod expres din dispozițiile C. proc. pen.. De asemenea, menționarea formulării unor petiții către Consiliului Superior al Magistraturii sau altor organe judiciare în procesul de administrare a probelor în cursul judecății, nu poate conduce la concluzia că imparțialitatea judecătorului a fost afectată.

În ceea ce privește solicitarea de sesizare a Avocatului Poporului cu privire la luarea unei decizii în vederea sesizării Curții Constituționale în ceea ce privește previzibilitatea sau accesibilitatea dispozițiilor art. 67 alin. (2) din C. proc. pen., s-a arătat că este evident că intimata care a formulat cererea de recuzare se poate adresa acestor instituții, ce vor urma a decide asupra solicitării.

În plus, potrivit art. 67 alin. (1) din C. proc. pen., subiecții procesuali principali sau procurorul pot face cerere de recuzare, de îndată ce au aflat despre existența cazului de incompatibilitate.

S-a observat faptul că toate motivele ce au fost invocate în cuprinsul cererii de recuzare sunt aspecte ce erau cunoscute cu mult înainte de momentul repartizării cauzei în cadrul căreia a fost formulată cererea de recuzare, dar nu au fost invocate până la data de 06.02.2025, când era stabilită data pentru a se pronunța o soluție în cauză.

De asemenea, potrivit art. 67 alin. (4) din C. proc. pen., cererea de recuzare se formulează oral sau în scris, cu arătarea, pentru fiecare persoană în parte, a cazului de incompatibilitate invocat și a temeiurilor de fapt cunoscute la momentul formulării cererii.

Conform art. 387 din C. proc. pen., înainte de a declara terminată cercetarea judecătorească, președintele întreabă procurorul, persoana vătămată și părțile dacă mai au de dat explicații ori de formulat cereri noi pentru completarea cercetării judecătorești. Dacă nu s-au formulat cereri sau dacă cererile formulate au fost respinse ori dacă s-au efectuat completările cerute, președintele declară terminată cercetarea judecătorească. Din interpretarea textelor de lege menționate anterior, a rezultat că, după momentul terminării cercetării judecătorești și până la pronunțarea hotărârii, părțile nu mai pot formula cereri noi din moment ce aleg să nu facă acest demers până la terminarea cercetării judecătorești.

Prin urmare, având în vedere că motivele invocate nu creează o suspiciune rezonabilă în sensul afectării imparțialității doamnei judecător A., nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. c) și f) din C. proc. pen., în temeiul art. 68 C. proc. pen., cererea de recuzare formulată de intimata B. în dosarul nr. x/2023 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală a fost respinsă, ca nefondată.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs intimata B., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 25.02.2025, sub nr. x/2025, fiind stabilit termen la data de 04.03.2025.

În esență, recurenta a arătat că încheierea atacată a fost pronunțată de domnul judecator C., care se afla într-o vădită stare de incompatibilitate; de asemenea, a arătat că încheierea recurată nu este motivată, întrucât domnul judecător nu s-a pronuntat pe toate motivele de incompatibilitate invocate în cerere și nici asupra cererilor de sesizare a CCR, de solicitare a unui aviz consultativ din partea CEDO sau a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

La termenele din datele de 04.03.2025 și 18.03.20.2025, cauza a fost amânată în vederea soluționării cererilor de recuzare formulate de recurentă.

La termenul din data de 15.04.2025, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității recursului declarat de recurenta B., cauza rămânând în pronunțare.

Examinând recursul formulat în baza actelor și lucrărilor de la dosar și în raport cu dispozițiile legale în materie, Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora cu respectarea dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor atacate.

În prezenta cauză, Înalta Curte a fost sesizată cu recursul formulat de intimata B. împotriva încheierii din data de 12 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023, prin care a fost respinsă, ca nefondată, cererea de recuzare formulată în această cauză de intimată, hotărâre care nu este supusă niciunei căi de atac, potrivit dispozițiilor art. 68 alin. (7) din C. proc. pen.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse și având în vedere faptul că inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 12 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023.

În baza dispozițiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurenta la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, sumă la stabilirea căreia instanța a avut în vedere atât faptul că dosarul a avut mai multe termene de judecată, cât și faptul că recurenta a transmis la dosar un număr foarte mare de cereri, materializate în sute de file depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de recurenta B. împotriva încheierii din data de 12 februarie 2025, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurenta la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 aprilie 2025.