ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 iunie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 79 din data de 12.07.2024, pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară, secția penală, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia", prev. și ped. de art. 338 alin. (1) C. pen., întrucât nu există probe că a săvârșit infracțiunea.

Împotriva acestei sentinței penale, Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară a formulat apel.

Prin decizia penală nr. 107/A din data 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu Gară împotriva sentinței penale nr. 79/12.07.2024 pronunțată de Judecătoria Lehliu Gară în dosarul penal nr. x/2023

A desființat în parte sentința penală atacată și, rejudecând:

În baza art. 338 alin. (1) din C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia (faptă din data de 06.11.2017).

În baza art. 91 din C. pen. a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art. 92 C. pen. care curge de la data rămânerii definitive a sentinței de condamnare.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele masuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Călărași la datele fixate de acesta,

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa,

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței si orice deplasare care depășește 5 zile,

d) să comunice schimbarea locului de munca,

e) să comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 92 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere a impus inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Lehliu sau Primăriei Lehliu Gară, cu care Serviciul de Probațiune Călărași are încheiat protocol de colaborare, pe o perioadă de 60 de zile, în condițiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 96 din C. pen. a atras atenția inculpatului asupra sancțiunii revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul nu respectă cu rea-credință măsurile de supraveghere sau obligațiile impuse, ori săvârșește o nouă infracțiune.

A menținut în rest celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate care nu contravin prezentei decizii (referitoare la cheltuielile judiciare).

Împotriva deciziei penale nr. 107/A din data 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 27 februarie 2025.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

A solicitat admiterea cererii de recurs în casație, casarea deciziei penale atacate și achitarea inculpatului în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) lit. d) C. pen.

De asemenea, a mai solicitat în temeiul art. 441 alin. (1) C. proc. pen., suspendarea executării hotărârii atacate.

În opinia recurentului inculpat, fapta pentru care s-a dispus condamnarea sa de către instanța de apel nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) lit. d) C. pen., respectiv:

- Nu a avut loc un accident de circulație, având în vedere definiția din cuprinsul art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice "accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții:

a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.

Prin Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018 Înalta Curte de Casație si Justiție a pronunțat o hotărâre prealabilă: în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din C. pen. privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, stabilește că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de "leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din C. pen..".

În acest context, a apreciat că nu există legătură de cauzalitate între eveniment și rănirea/leziunile traumatice/afectarea sănătății d-nei B..

A invocat în susținerea acestui motiv de casare faptul că nu există martori oculari ai pretinsului accident, concluziile examinării medico-legale care a avut loc la data de 22.11.2017.

Simpla existență a unor leziuni traumatice sau afectarea sănătății martorei nu poate fi pusă, fără probe, pe seama evenimentului care se pretinde ca a avut loc la data de 06.11.2017.

Coroborând alin. (1) si (3) ale art. 338 C. pen. cu art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 rezultă că infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată exista doar dacă evenimentul avea ca urmare decesul sau rănirea uneia sau a mai multor persoane, ceea ce presupune cunoașterea de către autor a acestei consecințe. Or, presupusa victima a precizat că nu are nimic.

Mai mult, a arătat că decizia atacată este fundamentată pe ideea vătămării corporale din culpă pentru care s-a dispus clasarea de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară prin rechizitoriu, soluție rămasă definitivă.

În acest sens, a precizat că declarația martorei - parte vătămată nu se coroborează cu declarațiile date de celelalte martore în cauză (C., D.)

- dispozițiile art. 338 alin. (3) lit. d) C. pen. prevăd că "nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului atunci când: d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată secție de poliție."

Or, astfel cum rezultă din actele dosarului, victima a părăsit locul presupusului accident, iar inculpatul a anunțat imediat 112. Organele de poliție, l-au găsit pe inculpat la fața locului, însă victima se afla în stația de autobuz situată la 70-80 de metri de acesta.

- Întreaga motivare a instanței de apel se fundamentează pe prezumții, or, în temeiul art. 103 alin. (2) din C. proc. pen., "în luarea deciziei asupra existenței infracțiunii și a vinovăției inculpatului instanța hotărăște motivat, cu trimitere la toate probele evaluate. Condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă."

Hotărârea de condamnare trebuie să se întemeieze pe probe certe de vinovăție; dacă îndoiala nu e înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare pentru că dubiul este echivalent cu o probă de nevinovăție.

Din analiza materialului probator administrat în cauză, rezultă că acesta nu relevă elemente incriminatorii certe cu privire la fapta reținută în sarcina inculpatului, apreciind că subzistă un dubiu puternic asupra vinovăției subsemnatului și asupra situației expusă în rechizitoriu și în motivarea instanței de apel, generat de lipsa unor probe certe cu privire la aspectele esențiale ale acuzației.

- Imparțialitatea membrilor completului de judecată este pusă la îndoială, prin afirmațiile acestora, s-au antepronunțat.

Prin încheierea din data de 13 mai 2025, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., numai sub aspectele circumscrise neîndeplinirii elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) lit. d) C. pen.

În ceea ce privește criticile referitoare la concordanța și relevanța declarațiilor de martori, la aptitudinea ansamblului probatoriu administrat în cauză de a conduce la o soluție de condamnare, aplicabilitatea principiului in dubio pro reo, presupusa lipsa de imparțialitate a instanței de apel, Înalta Curte a reținut că acestea nu vizează veritabile aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, în realitate acestea se circumscriu modalității de interpretare și evaluare a materialului probator administrat în cauză de instanțele de fond și de apel și nu pot face obiectul cenzurii instanței de recurs în casație.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen. vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurentul inculpat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Criticile recurentului inculpat subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. vizează neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă a infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., grefată pe:

- lipsa situației premisă constând în producerea unui accident de circulație, în accepțiunea art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002;

- lipsa legăturii de cauzalitate între eveniment și rănirea, leziunile traumatice sau afectarea sănătății persoanei vătămate;

- incidența cauzei justificative speciale prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. d) C. pen. potrivit cărora "nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului atunci când: d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată secție de poliție."

În acest context, Înalta Curte reține că situația de fapt valorificată cu titlu definitiv de instanțele de fond, în ceea ce privește infracțiunea de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (2) lit. d) C. pen., reținută în sarcina recurentului inculpat, constă în aceea că: în noaptea de 05-06.11.2017, în jurul orelor 04:30, inculpatul A. a condus autoturismul, pe raza satului Răzvani, oraș Lehliu Gară, jud. Călărași, ocazie cu care a fost implicat într-un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a persoanei vătămate B., producându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 60-65 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locul producerii evenimentului rutier fără încuviințarea organelor de poliție.

În și pe aceste coordonate faptice, Înalta Curte va analiza criticile recurentului inculpat subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

- Lipsa situației premisă constând în producerea unui accident de circulație, în accepțiunea art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002.

Situația premisă a săvârșirii acestei infracțiuni este producerea unui accident de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane și, eventual, pagube materiale.

În Capitolul V "Reguli de circulație", Secțiunea a 5-a "Obligații în caz de accident, art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002, legiuitorul a reglementat detaliat noțiunea de accident de circulație, respectiv:

"evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau mai multor persoane; c)în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare."

În ceea ce privește înțelesul termenului de "rănire" din cuprinsul art. 75 lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002, prin Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018 pronunțată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, s-a statuat că acesta se interpretează în sensul de "leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c) d) și e) din C. pen.."

Aplicând aceste considerații de ordin teoretic cauzei de față, prin raportare la situația de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, constată Înalta Curte că evenimentul rutier s-a produs pe un drum deschis circulației rutiere (str. x din satul Răsvani, jud. Călărași), a avut drept urmare rănirea unei persoane (cu consecințele producerii unor leziuni traumatice a căror gravitate a fost evaluată prin zile de îngrijire medicală - 60 - 70 zile), iar autoturismul implicat a fost condus de inculpat (marca x cu nr. x), fiind astfel îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 75 din O.U.G. nr. 195/2002 referitoare la noțiunea de accident de circulație și implicit a situației premisă a infracțiunii de părăsirea locului accidentului sau ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen.

- Lipsa legăturii de cauzalitate între eveniment și rănirea, leziunile traumatice sau afectarea sănătății persoanei vătămate.

Critica recurentului inculpat sub acest aspect vizează împrejurarea că atât timp cât s-a dispus o soluție de clasare cu privire la infracțiunea de vătămare corporală, nu poate fi reținută situația premisă a infracțiunii prevăzută de art. 338 alin. (2) lit. d) C. pen.

În acest sens, reține Înalta Curte că soluția de netrimitere în judecată a fost dispusă deoarece zilele de îngrijiri medicale stabilite pentru leziunile produse victimei nu au depășit durata de 90 de zile, și nu pentru că acestea nu ar fi fost cauzate în urma accidentului produs de către inculpat.

Mai mult, infracțiunea de părăsire a locului accidentului este o infracțiune de pericol abstract, care generează starea de pericol pentru siguranța circulației rutiere, precum și pentru buna administrare a justiției, iar împrejurarea că persoana vătămată nu a suferit vătămări corporale, care să necesite pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, este lipsită de relevanță, din moment ce fapta inculpatului este una de pericol, iar consumarea acesteia nu este condiționată de producerea unui rezultat.

Legătura de cauzalitate între elementul material și starea de pericol pentru siguranța circulației rutiere și a înfăptuirii justiției nu trebuie dovedită, aceasta rezultă din însăși materialitatea faptei.

- Incidența cauzei justificative speciale prevăzute de art. 338 alin. (3) lit. d) C. pen. potrivit cărora "nu constituie infracțiune părăsirea locului accidentului atunci când: d) victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată secție de poliție."

Înalta Curte reține că, raportat la modul de legiferare a celor două teze ale art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., respectiv neprevederea în legea penală și lipsa vinovăției prevăzute de lege și la dispozițiile art. 15 alin. (1) C. pen., potrivit cărora infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o, doar neprevederea în legea penală se subsumează situațiilor în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii din punct de vedere obiectiv și a fost avută în vedere de legiuitor atunci când a reglementat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Ca atare, dispozițiile ce reglementează acest caz de recurs în casație corespund prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., conferind Înaltei Curți posibilitatea de a examina în cadrul recursului în casație criticile prin care se invocă împrejurarea că fapta nu este prevăzută de legea penală și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii, cu excepția celor ce vizează vinovăția, deci doar din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii.

Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

Așadar, susținerile inculpatului potrivit cărora fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, întrucât în cauză este incidentă cauza justificativă specială prevăzută de art. 338 alin. (3) lit. d) C. pen., se circumscriu ipotezei prevăzute de art. 16 lit. d) C. proc. pen. și nu pot fi verificate pe calea recursului în casație. Din perspectiva dispozițiilor procesual penale, noțiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situațiile în care fapta atrage o altă formă de răspundere și pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, cu excepția laturii subiective, aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II a C. proc. pen.. (decizia penală nr. 394/RC din data de 08.11.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

De altfel, Înalta Curte reține că argumentele apărării invocate vizează chestiuni de fapt și tind la o reevaluare a conținutului mijloacelor de probă, și anume a declarațiilor martorilor audiați, pe baza cărora instanța de apel a concluzionat că fapta pentru care inculpatul a fost condamnat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsirea locului accidentului prevăzută de art. 338 alin. (1) C. pen., însă, o atare analiză excedează limitelor cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Așadar, a solicita Înaltei Curți, pe calea recursului în casație, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanței de apel echivalează cu a supune unei noi judecăți nu legalitatea hotărârii prin raportare la particularitățile speței, ci înseși particularitățile în discuție, ceea ce excedează scopului și obiectului recursului în casație, astfel cum sunt reglementate de art. 433 și art. 447 C. proc. pen.. (decizia 222/RC din data de 20.06.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

În consecință, față de considerentele expuse, nefiind identificat vreun motiv de recurs în casație care să impună restabilirea legalității prin casarea hotărârii definitive pronunțate în speță, hotărâre prin care s-a dezlegat fondul cauzei, statuându-se asupra existenței faptelor penale și a persoanei care le-a săvârșit, în conformitate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 107/A din data 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2023.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 190 RON, va rămâne în sarcina statului

Va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 107/A din data 28 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală în dosarul nr. x/2023.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 190 RON, rămâne în sarcina statului

Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2025.