ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.06.2025

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 313/2025

HOTĂRÂRE
26.06.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 313/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 26 iunie 2025

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petenta A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Timișoara, secția penală, învederând că, la această instanță, există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor este afectată datorită împrejurărilor cauzei și calității părților, întrucât intimata B. este președintele Judecătoriei Oravița, situată pe raza Curții de Apel Timișoara, iar, cererile în probațiune formulate de către petentă, în calitate de persoană vătămată, în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara nu au fost soluționate, persoanele indicate ca făptuitori nefiind audiate, aspecte, care, în opinia petentei, constituie o gravă încălcare a principiului aflării adevărului în cauză.

Prin urmare, având în vedere motivele anterior menționate, petenta a apreciat că acestea dau naștere unei suspiciuni rezonabile cu privire la imparțialitatea judecătorilor instanței și a procurorilor de la parchetul aferent, datorită calității părților.

Potrivit art. 72 alin. (6) C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Timișoara.

În informarea transmisă, Curtea de Apel Timișoara, după ce a prezentat parcursul cauzei aflată pe rolul său, a arătat, în esență, că, nu există elemente care să justifice aprecierea că magistrații instanței nu ar fi imparțiali. Ca urmare, s-a apreciat că la Curtea de Apel Timișoara sunt asigurate toate condițiile necesare pentru o normală și corectă soluționare a cauzei.

Examinând cererea de strămutare, prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Cauza a cărei strămutare se solicită are ca obiect plângerea formulată de petenta A., în temeiul art. 340 C. proc. pen., împotriva ordonanței de clasare nr. 221/P/2023 din 05.02.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, menținută prin ordonanța nr. 18/II/2/2025 a procurorului general al aceleiași unități de parchet, în cauză fiind fixat primul termen de judecată la data de 05.05.2025. Ulterior, cauza a fost amânată, la data de 02.06.2025, la solicitarea apărătorului ales al petentei, iar, ulterior, la data de 13.08.2025, ca urmare a formulării prezentei cereri de strămutare.

Potrivit art. 71 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o curte de apel competentă la o altă curte de apel atunci când există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată datorită împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.

Remediul procesual al strămutării se impune atunci când, în desfășurarea normală a unui proces penal, există anumite împrejurări care generează o îndoială asupra obiectivității și imparțialității judecătorilor unei instanțe.

Referindu-se la conceptul de imparțialitate, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta se definește prin "absența prejudecăților sau a părerilor preconcepute". În acest context, s-a decis că imparțialitatea trebuie apreciată atât din punct de vedere subiectiv, luându-se în considerare convingerile sau interesele personale ale unui anume judecător într-un anume caz, cât și potrivit unui test obiectiv, care stabilește dacă judecătorul a oferit garanții suficiente pentru a exclude vreo îndoială motivată din acest punct de vedere (cauza Piersack contra Belgiei, hotărârea din 1 octombrie 1982).

În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar mai ales din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța învestită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorilor, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea acestora și justifică temerea celui interesat.

Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport cu împrejurările concrete ale cauzelor.

Verificând, în acest context, actele și lucrările dosarului, se constată că aspectele menționate în cuprinsul cererii formulate nu sunt de natură să demonstreze că imparțialitatea judecătorilor de la instanța pe rolul căreia se află dosarul nr. x/2025 ar fi afectată datorită împrejurărilor cauzei ori calității părților, nefiind invocate și nici identificate date ori informații apte să pună sub semnul îndoielii asigurarea de către toți magistrații Curții de Apel Timișoara a dreptului petentei de a i se analiza solicitările de o instanță independentă și imparțială.

Astfel, susținerea petentei privind nesoluționarea cererilor în probațiune pe care le-a formulat în calitate de persoană vătămată, în dosarul nr. x/2023 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, precum și neaudierea persoanelor indicate ca făptuitori în cuprinsul plângerii formulate, antamează, în realitate, chestiuni ce privesc, în mod exclusiv, legalitatea măsurilor procesuale ori a soluției dispuse în cauză de către procuror și nu pot fi examinate în procedura de soluționare cererii de strămutare.

Or, nemulțumirea petentei față de modalitatea de soluționare a cauzei de către procuror constituie temei al plângerii deja formulate de către petentă în procedura prevăzută de art. 340 C. proc. pen. ce face obiectul cauzei a cărei strămutare se solicită.

Așadar, în procedura de soluționare a cererii de strămutare, instanța poate evalua doar temeinicia suspiciunilor exprimate de petentă cu privire la imparțialitatea judecătorilor, fără a fi abilitată să cenzureze - explicit sau implicit - legalitatea măsurilor dispuse de procuror în cursul urmăririi penale.

În contextul acestor argumente, Înalta Curte nu va examina susținerile petentei enumerate anterior, calificându-le ca având natura unor apărări de fond, ce excedează vădit obiectului instituției strămutării.

Referitor la aspectele învederate privind calitatea deținută de intimata B., respectiv de președinte al Judecătoriei Oravița, acestea nu sunt susținute de elemente obiective care să genereze suspiciuni asupra imparțialității judecătorilor Curții de Apel Timișoara.

Așa fiind, în lipsa unor elemente concrete care să confirme suspiciunile petentei, împrejurările invocate, astfel cum au fost expuse în cuprinsul cererii, rămân simple afirmații, care nu pot conduce la admiterea cererii de strămutare.

Pentru motivele expuse, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 71 C. proc. pen., analizând împrejurările, calitatea părților și obiectul cauzei a cărei strămutare se cere, constată că nu rezultă suspiciuni care ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor Curții de Apel Timișoara, care să conducă la încălcarea dreptului la un proces echitabil, în sensul dispozițiilor art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cererea petentei nefiind justificată.

Drept urmare, conform art. 74 C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, cererea de strămutare formulată de petenta A..

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2025 al Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă petenta la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 244/2025
Ședința publică din data de 28 mai 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală l
ÎCCJ 2025-11-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 488/2025
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025 Deliberând asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la dat
ÎCCJ 2025-11-19
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 493/2025
re a procesului penal. A mai afirmat că o soluție de admitere a plângerii împotriva soluției de clasare ar crea la nivelul comunității juridice din județul Timiș o reacție de desconsiderare a actului de justiție, iar pentru a înlătura astfe
ÎCCJ 2025-06-26
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 314/2025
Ședința publică din data de 26 iunie 2025 Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petenții A., B. ș
ÎCCJ 2025-11-12
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 476/2025
Ședința publică din data de 12 noiembrie 2025 Asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 16.10.2025 la Înalta Curte de Casație și Justiție, petentul A. a solicitat strămutarea judecării
Sursă