ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Cameră de consiliu
Ședința publică din data de 27 mai 2025
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 80/06.03.2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 221 pronunțată la data de 24.09.2024 de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2024, în baza art. 599 rap. la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. raportat la dispozițiile Legii 169/2017, a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul A.,
Împotriva acestei sentințe penale a formulat contestație condamnatul A..
Prin decizia penală nr. 80/06.03.2025, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 425
1
alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondată contestația formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 221/24.09.2024 pronunțate de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2024.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casație, la data de 15.04.2025, condamnatul A., neinvocând niciun caz de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.
Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 21.05.2025, procedura de comunicare a recursului în casație fiind îndeplinită.
La data de 23.05.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Examinând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație formulate de condamnatul A., conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:
Înalta Curte constată că recursul în casație a fost promovat împotriva deciziei penale nr. 80/06.03.2025, prin care Curtea de Apel Cluj a respins contestația formulată de condamnatul A., declarată împotriva unei hotărârii prin care a fost soluționată contestația la executare promovată de acesta.
Or, potrivit art. 434 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs în casație hotărârile pronunțate în materia executării pedepselor.
Așadar, cererea de recurs în casație nu este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care să fie soluționat fondul cauzei, pronunțată în calea de atac a apelului de către o curte de apel sau de către Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum legiuitorul a stabilit prin dispozițiile art. 434 alin. (1) C. proc. pen.
Față de aceste considerente, Înalta Curte nu va mai proceda la analiza celorlalte condiții de formă prevăzute de lege, motiv pentru care, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 80/06.03.2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul condamnat A. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 80/06.03.2025 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.
Obligă recurentul condamnat A. la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2025.