ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 21.05.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
21.05.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 21 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 111 pronunțată la data de 09.04.2024 de Judecătoria Turda a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violarea de domiciliu, prev. și ped de art. 224 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) C. pen. și la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de neexecutarea sancțiunilor penale în formă continuată, prev. de art. 288 alin. (1) C. pen., raportat la art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1) C. pen. (4 acte materiale), cu aplic. art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile pentru care au fost stabilite pedepsele au fost săvârșite în condițiile concursului de infracțiuni, dar și în termenul de supraveghere a liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani 7 luni 20 zile închisoare stabilită prin sentința penală nr. 489/24.11.2021 a Judecătoriei Turda, definitivă prin decizia penală nr. 1252/19.10.2022 a Curții de Apel Cluj, din care a fost liberat condiționat la data de 17.05.2023 cu un rest rămas de executat de 333 de zile închisoare.

În temeiul art. 104 alin. (2) C. pen. a fost revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani 7 luni 20 zile închisoare stabilită prin sentința penală nr. 489/24.11.2021 a Judecătoriei Turda, definitivă prin decizia penală nr. 1252/19.10.2022 a Curții de Apel Cluj și s-a dispus executarea restului de pedeapsă de 333 zile.

În temeiul art. 104 alin. (2) raportat la art. 43 alin. (1), art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat sporul fix și obligatoriu, de 5 luni închisoare, reprezentând o treime din pedeapsa de 1 an 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 3 ani 5 luni închisoare, la care s-a adăugat restul de pedeapsă de 333 zile, urmând ca inculpatul să execute, în regim de detenție, pedeapsa rezultantă de 3 ani 5 luni 333 zile închisoare.

S-a constatat că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 525,45 RON (din care suma de 125,45 in cursul urmăririi penale și suma de 400 RON in cursul judecății).

Împotriva sentinței penale nr. 111 pronunțată la data de 09.04.2024 de Judecătoria Turda, a declarat apel, Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda.

Prin decizia penală nr. 1513/A/2024 din data de 25 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda formulat împotriva sentinței penale nr. 111 din 09.04.20224 a Judecătoriei Turda pe care a desființat-o în parte, doar cu privire la omisiunea aplicării pedepselor complementare si accesorii alături de pedeapsa de 1 an 3 luni închisoare și a efectuării operațiunii de contopire prevăzută de art. 45 din C. pen. și, rejudecând în aceste limite:

În temeiul art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen. a fost aplicată, pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor de a comunica cu persoana vătămată B. și de a se apropia de aceasta și de locuința ei la mai puțin de 50 de metri în sarcina inculpatului A., pe lângă pedeapsa principală de 1 an 3 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. și a art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 65 din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. n) și o) din C. pen. a fost aplicată aplică pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi pe lângă pedeapsa principală de 1 an 3 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 224 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) raportat la art. 43 alin. (1) din C. pen. și a art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.

În temeiul art. 45 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) lit. b) C. pen. a fost aplicată, pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 3 ani 5 luni 333 zile închisoare, următoarele pedepse complementare:

- pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, respectiv de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 211 zile (calculată în urma scăderii din 2 ani a perioadei de 519 zile cuprinsă între 26.03.2019-26.08.2020),

- pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. n) și o) C. pen., de a comunica și de a se apropia la mai puțin de 50 m de persoana vătămată B. și de locuința acesteia, pe o perioadă de 2 (doi) ani și 211 zile (calculată prin însumarea duratei pedepsei complementare aplicate prin prezenta decizie cu restul rămas neexecutat de 211 zile din durata pedepsei complementare aplicate prin sentința penală nr. 489/2021 a Judecătoriei Turda), urmând ca acestea să se execute după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. a fost aplicată în sarcina inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi.

S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate care nu contravin prezentei.

Împotriva deciziei penale nr. 1513/A/2024 din data de 25 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 3 decembrie 2024.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul, în esență, a solicitat sa se rețină în favoarea acestuia o serie de circumstanțe atenuante personale constând în faptul că suferă de mai mult afecțiuni medicale ca urmare a unor accidente rutiere pe care le-a avut in cursul anului 2005 respectiv în anul 2024.

*****************

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

De asemenea, potrivit art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că decizia penală nr. 1513/A/2024 din data de 25 octombrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată de către inculpatul A. în termenul legal, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434 - art. 436 din C. proc. pen.

De asemenea, cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., cuprinzând numele și prenumele inculpatului, domiciliul acestuia, hotărârea care se atacă, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. se constată că nu este îndeplinită, întrucât prin cererea formulată inculpatul nu a invocat niciun caz de casare prevăzut de 438 alin. (1) C. proc. pen. sau argumente care să se subsumeze vreunuia dintre cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Raportând argumentele recurentului la cazurile de casare prevăzute de lege, se constată că motivele arătate de inculpat prin care se face referire la reținerea în favoarea acestuia a unor circumstanțe personale, aspect ce ar atrage modificarea modalității de individualizarea a pedepsei pentru care a fost condamnat, nu se circumscriu niciunui caz de casare expres și limitativ reglementat de art. 438 C. proc. pen.

Se mai impune precizarea că recursul în casație nu se poate transforma într-o cale de atac prin care se examinează cauza sub toate aspectele. Acesta își menține caracteristica de exercitare numai în cazuri strict determinate, ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra legalității hotărârii anterior pronunțate.

Astfel, se reține că prin motivele de recurs în casație nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reținerea în favoarea inculpatului a unor circumstanțe atenuante, cu consecința stabilirii unei alte modalități de individualizare a pedepsei, argumentele acestuia constituind veritabile critici în cadrul soluționării cauzei în fond și în căile de atac devolutive integral.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1513/A/2024 din data de 25 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, în dosarul nr. x/2023.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1513/A/2024 din data de 25 octombrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă