ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Cameră de consiliu
Ședința publică din data de 18 noiembrie 2025
Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1374/A din 08 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3 pronunțată la data de 08.01.2025 de Judecătoria Turda în temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evadare - faptă prev. de art. 285 alin. (3) lit. c) C. pen. săvârșită la data de 05.12.2024; pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evadare - faptă prev. de art. 285 alin. (3) lit. c) C. pen. săvârșită în perioada 05.12.2023 ora 20:55-06:12.2023 ora 00:15.
S-a constatat că faptele din prezenta cauză, sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 3 ani prin sentința penală nr. 73/23.01.2024 pronunțată în dosar nr. x/2023 al Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 691/29.04.2024 a Curții de Apel Cluj.
În baza art. 97 alin. (1) C. pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 73/23.01.2024 pronunțată în dosar nr. x/2023 al Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin decizia penală nr. 691/29.04.2024 a Curții de Apel Cluj, au fost descontopite și repuse în individualitatea lor pedepsele de 6 luni închisoare, respectiv 1 an și 4 luni închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală menționată anterior.
În temeiul art. 44 alin. (1) C. pen., s-a constatat că infracțiunile deduse judecății și infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 73/23.01.2024 pronunțată în dosar nr. x/2023 al Judecătoriei Cluj-Napoca, au fost săvârșite în stare de pluralitate intermediară în raport de pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.400 de RON, dispusă prin S.P. nr. 494/18.04.2022 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă prin neapelare la data de 17.05.2022.
În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și d) C. pen. și art. 44 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse (8 luni închisoare), rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare în regim privativ de libertate, la care s-a adăugat pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.400 RON, aplicată inculpatului conform S.P. nr. 494/18.04.2022 Judecătoriei Cluj-Napoca.
În temeiul art. 72 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă a închisorii durata măsurii reținerii inculpatului, din data de 21.04.2023 (24 ore) și din data de 03.07.2023 (24 ore), respectiv durata arestului la domiciliu, din data de 09.11.2023 la data de 23.01.2024.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul A..
Prin decizia penală nr. 1374/A din 08 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de către inculpat.
Decizia a fost comunicată la domiciliu, la data de 14.08.2025, inculpatului A., care a semnat de primire . De asemenea, la filele x din același dosar se regăsește o nouă comunicare efectuată la același domiciliu, la data de 19.08.2025, înștiințarea fiind afișată întrucât inculpatul se află în detenție. Verificând baza de date a ANP rezultă că inculpatul a fost încarcerat la data de 08.08.2025. Având în vedere aceste neconcordanțe s-a procedat la contactarea Curții de Apel Cluj pentru a comunica dacă inculpatului i-a fost comunicată decizia penală la locul de deținere, precizându-se faptul că, în situația în care inculpatul nu este încarcerat la data pronunțării, decizia se comunică la ultima adresă cunoscută.
Prin urmare, în raport cu faptul că inculpatului nu i-a fost comunicată decizia din apel la locul de deținere, așa cum impun dispozițiile art. 424 alin. (5) C. proc. pen., termenul de recurs în casație nu a început să curgă pentru inculpat.
Împotriva deciziei penale, la data de 16.10.2025, inculpatul a formulat recurs în casație, însă nu a indicat niciun caz de recurs în casație, limitându-se la a preciza că solicită suspendarea executării pedepsei, precum și faptul că motivele de recurs la va depune la o dată ulterioară. Printr-o cerere separată, datată de Curtea de Apel Cluj 17.10.2025, inculpatul a arătat că i-au fost comunicate minuta și decizia penală la data de 22.09.2025. De asemenea, acesta a precizat că a formulat în termen legal, în data de 08.09.2025 o cerere de revizuire a deciziei penale recurate, înțelegând și faptul că are posibilitatea de a formula recurs în casație. Celelalte aspecte se referă la nemulțumiri legate de dosarul nr. x/2025 și la temeinicia unor probe.
Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 05.11.2025, procedura de comunicare a recursului în casație fiind îndeplinită.
La data de 07.11.2025 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.
Examinând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpat, conform dispozițiilor art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte reține următoarele:
În această etapă procesuală, instanța examinează îndeplinirea condițiilor de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.
Se constată recursul în casație a fost promovat, în temeiul art. 436 și urm. C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care este susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac, respectiv decizia penală nr. 1374/A din 08 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024, de către inculpatul A..
În ceea ce privește respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 435 C. proc. pen., de declarare a recursului în casație, în raport cu faptul că, din datele dosarului, rezultă că decizia nu i-a fost comunicată inculpatului la locul de deținere, potrivit art. 424 alin. (5) C. proc. pen., se apreciază că termenul de recurs în casație nu a început să curgă pentru inculpat.
Cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele, hotărârea atacată, domiciliul (locul de deținere), precum și semnătura inculpatului.
Referitor la condiția reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanța supremă constată că aceasta nu este îndeplinită, având în vedere că nu este invocat niciun caz de recurs în casație, nefiind expuse motive de fapt care să poată fi circumscrise vreunuia din cazurile prevăzute de art. 438 C. proc. pen.
Cu privire la menționarea faptului că inculpatul va depune ulterior motivele de recurs în casație, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 437 C. proc. pen. prevăd că cererea de recurs în casație se formulează în scris, cu indicarea cazului de recurs în casație și motivarea acestuia, aceasta trebuind formulată înăuntrul termenului stabilit de art. 435 C. proc. pen.
Chiar dacă pentru recurentul inculpat termenul de recurs în casație nu a început să curgă, nu există nicio obligație din partea instanței de a solicita acestuia să îndeplinească anumite condiții prevăzute pentru formularea recursului în casație.
Prin urmare, dispozițiile art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. sunt imperative, iar nerespectarea acestora conduce la neîndeplinirea uneia dintre condițiile de formă, tocmai pentru că, în absența acestora, nu s-ar putea pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, nici măcar la nivel teoretic.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării pedepsei formulată de inculpat, în raport cu soluția ce urmează a fi dispusă, aceasta rămâne fără obiect.
Relativ la cele ce precedă, apreciind că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen. în ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de inculpat, instanța constată că este inadmisibilă în principiu.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1374/A din 08 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat recurentul-inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1374/A din 08 august 2025 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. x/2024.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 noiembrie 2025.