ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2025
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 274/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 11 iunie 2025
Deliberând asupra cererii de strămutare de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 19.05.2025, sub numărul x/2025, petenții A. și B. au solicitat, în temeiul art. 71 din C. proc. pen., strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală, la o altă instanță egală în grad.
În acest sens, au susținut că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Oradea, secția penală este afectată datorită calității părților și a climatului creat la nivel local. S-a arătat că petenta A. a deținut funcția de primar al comunei Brusturi, județul Bihor, fiind în prezent membră a C. Bihor.
S-au invocat manifestări publice ale presei locale, realizate constant împotriva petentei, care, în opinia sa, i-au afectat în mod iremediabil felul în care este percepută la nivel local și implicit la nivelul instanțelor bihorene.
Petenții au considerat că aceste aspecte reprezintă împrejurări obiective care au aptitudinea de a contura existența unei suspiciuni rezonabile că imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Oradea este afectată.
Un alt motiv de strămutare a constat în aceea că, imparțialitatea judecătorilor din cadrul Curții de Apel Oradea este afectată ca urmare a mediatizării excesive și constante a cauzei la nivel local.
În susținerea cererii de strămutare, petenții au depus înscrisuri constând într-o serie de articole de presă, marea majoritate a acestora aparținând publicației on-line ebihoreanul.ro, articole vizând modul de îndeplinire a atribuțiilor se serviciu de către petenta A. și, de asemenea, o serie de articole prin care s-a prezentat evoluția dosarului care face obiectul prezentei strămutări, în diferitele sale faze procesuale.
Sintetizând, petenții au solicitat dispunerea strămutării cauzei de la Curtea de Apel Oradea la o altă curte de apel pentru asigurarea garanțiilor specifice dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din CEDO, în contextul în care există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea colectivă a judecătorilor Curții de Apel Oradea este afectată de împrejurările cauzei și de calitatea părților.
Conform art. 72 alin. (6) din C. proc. pen.: (…) Când Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța ierarhic superioară, informațiile se cer președintelui curții de apel la care se află cauza a cărei strămutare se cere.
Potrivit textului de lege mai sus menționat au fost solicitate informații de la Curtea de apel Oradea.
La data de 05.06.2025, Curtea de Apel Oradea a transmis informațiile solicitate, în cuprinsul cărora a fost prezentat obiectul cauzei a cărei strămutare se solicită, respectiv apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, partea civilă D. și inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 35/P din 21 martie 2025 pronunțate de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2021, prin care au fost condamnați inculpații A. și B. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.
S-a arătat că această cauză a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 04 aprilie 2025, sub numărul x/2021, fiind repartizată în sistem informatizat, cu respectarea principiului repartizării aleatorii a cauzei, completului de judecată C2 A, compus din judecătorii E. și F..
În cuprinsul referatului întocmit de Curtea de Apel Oradea s-a mai menționat că, din verificările prealabile, nu s-au constatat împrejurări care să conducă la concluzia lipsei de obiectivitate a judecătorilor instanței și la încălcarea dreptului la un proces echitabil.
S-a reținut faptul că mediatizarea în presa locală nu este de natură să justifice suspiciunea de imparțialitate, nefiind identificate aspecte de natură să conducă la concluzia că petenților le-ar fi fost încălcate, în vreun fel, drepturile procesuale.
De asemenea, Curtea a considerat că nici calitățile deținute de inculpata A. și de persona vătămată D. nu reprezintă motive de suspiciune rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor învestiți cu soluționarea cauzei, este afectată.
Totodată, s-a constatat că motivele invocate de petenți au mai făcut obiectul unor cereri de strămutare anterioare formulate de către aceștia, cereri care au fost rerspinse.
În concluzie, s-a arătat că nu există suspiciuni care să poată fi considerate justificate în mod obiectiv și care să poată pune sub semnul îndoielii imparțialitatea și obiectivitatea judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea.
Examinând cererea de strămutare formulată de petenții A. și B., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 71 C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze atunci când există suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată din cauza împrejurărilor cauzei, calității părților ori atunci când există pericol de tulburare a ordinii publice.
Conform dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. proc. pen.., în cazul în care găsește cererea întemeiată, Înalta Curte de Casație și Justiție dispune strămutarea judecării cauzei la o curte de apel învecinată curții de la care se solicită strămutarea.
Strămutarea este un remediu procesual prin intermediul căruia judecarea unei anumite cauze penale este luată din competența unei instanțe și dată spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad, în vederea înlăturării oricărei suspiciuni asupra lipsei de obiectivitate și imparțialitate a tuturor judecătorilor unei instanțe.
La momentul examinării cererii de strămutare, se analizează existența unei suspiciuni rezonabile colective, mai precis dacă imparțialitatea judecătorilor instanței este afectată din cauza împrejurărilor cauzei ori calității părților.
Una din cerințele esențiale pentru buna înfăptuire a justiției este încrederea deplină a justițiabilului în organele judiciare. Cauza de suspiciune poate privi individual pe unul sau mai mulți judecători sau în mod colectiv pe toți subiecții procesuali oficiali care lucrează în numele și pentru un organ judiciar penal.
La nivel teoretic, se notează suspiciunea colectivă este îndreptată în mod indivizibil contra tuturor subiecților procesuali oficiali care îndeplinesc atribuțiile ce intră în competența funcțională a unui organ judiciar, așa încât aceasta se răsfrânge asupra capacității subiective a însuși organului judiciar respectiv. În situația unei suspiciuni colective, remediul procesual este strămutarea cauzei, cu efectul unei deplasări de competență teritorială a soluționării cauzei între instanțe de judecată de același grad.
Distinct, suspiciunea individuală este îndreptată personal față de un magistrat sau față de mai mulți magistrați, în acest ultim caz, motivele putând fi similare sau diferite față de fiecare magistrat. În cazul suspiciunii individuale, mijlocul procedural îl constituie excepția de incompatibilitate care trebuie să fie invocată și analizată individual, în raport cu subiectul sau cu fiecare dintre subiecții procesuali oficiali a căror capacitate subiectivă este pusă la îndoială, sub raportul obiectivității sau imparțialității. Remediul este înlăturarea din proces, ca incompatibil, a judecătorului suspicionat, pe calea abținerii sau recuzării în cursul soluționării cauzei, iar după rămânerea definitivă a hotărârii, pe calea contestației în anulare.
Drept urmare, la momentul examinării cererii de strămutare, se analizează existența unei suspiciuni rezonabile colective, mai precis dacă imparțialitatea tuturor judecătorilor instanței este afectată din cauza împrejurărilor cauzei ori calității părților.
Motivele temeinice care pot servi la solicitarea strămutării sunt altele decât cele care constituie motiv de abținere sau de recuzare a unui judecător, fiind vorba despre atitudini sau comportamente care nu pot fi încadrate strict în niciunul din cazurile de recuzare, dar care vădesc existența unei lipse de obiectivitate și imparțialitate, reflex al influenței exercitate de climatul în care se desfășoară procesul penal.
Analizând, în aceste coordonate de principiu, motivele invocate de petenți, Înalta Curte constată că acestea nu au natura împrejurărilor reglementate de dispozițiile art. 71 din C. proc. pen., care să genereze o suspiciune colectivă de natura celei menționate anterior, specifică unei cereri de strămutare.
Referitor la susținerea petenților privind existența imparțialității judecătorilor Curții de Apel Oradea cauzată de calitatea părților, respectiv aceea de fost primar al petentei A. și, respectiv de fost magistrat al persoanei vătămate, Înalta Curte constată că aceste calități, deținute anterior de părți, nu pot influența activitatea judecătorilor și să conducă la o lipsă de imparțialitate, având în vedere că intimatul D. nu mai deține calitatea de procuror, în prezent fiind pensionar, iar petenta A. a fost primar al comunei Brusturi, județul Bihor, neexistând nici măcar o legătură adiacentă cu municipiul Oradea.
În ceea ce privește mediatizarea cauzei se constată că aceasta nu este de natură să genereze suspiciuni rezonabile și apte a considera că este afectată imparțialitatea tuturor judecătorilor din cadrul Curții de Apel Oradea. Relatările presei locale nu reliefează decât interesul manifestat de reprezentanții mass-mediei cu privire la faptele penale cercetate, de violență, îndreptate împotriva integrității corporale și vieții unei persoane, conform acuzației procurorului, aspect ce nu generează de plano suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorilor. În acest sens, s-a pronunțat anterior Înalta Curte prin sentința penală nr. 285 din 22 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, sentința penală nr. 511 din 04 octombrie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, sentința penală nr. 153 din 13 aprilie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2022, sentința penală nr. 543 din 13 noiembrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, sentința penală nr. 294 din 28 mai 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, sentința penală nr. 538 din 12 noiembrie 2024 pronunțată în dosarul nr. x/2024, hotărâri prin care s-a stabilit că articolele mass-media nu sunt de natură a fundamenta admiterea cerererii de strămutare.
Ca atare, în legătură cu pretinsa mediatizare a cauzei, se reține că argumentele invocate de petenți nu pun în evidență o acțiune mediatică zonală concertată împotriva petenților, de natură a crea presiune asupra magistraților învestiți cu judecarea cauzei sau a întregului corp de magistrați din cadrul Curții de Apel Oradea.
Susținerile petenților în ceea ce privește nemulțumirile referitoare la eventualul mod de desfășurare a cercetării judecătorești, constând în respingerea anumitor cereri formulate în fața instanței de apel, exced obiectului prezentei cauze și nu sunt în măsură a da naștere unor îndoieli rezonabile asupra imparțialității tuturor judecătorilor instanței pe rolul căreia se află cauza, așa încât nu pot determina strămutarea cauzei.
În contextul celor expuse, nu se pot reține elemente de natură care să conducă la existența vreunei îndoieli asupra imparțialității și obiectivității judecătorilor de la nivelul Curții de Apel Oradea, în sensul că nu ar exista condiții pentru desfășurarea unui proces echitabil la nivelul acestei instanțe, nemulțumirile petenților nefiind confirmate de date obiective care să susțină o atare temere și să legitimeze eventuala strămutare a cauzei.
Pe cale de consecință, în lipsa unor elemente concrete care să confirme bănuielile și temerile petenților, împrejurările invocate de aceștia, astfel cum au fost expuse în cuprinsul cererii și susținute oral cu prilejul dezbaterilor pe fond, rămân simple afirmații, care nu pot conduce la admiterea prezentei cereri.
Cât privește cererea formulată la data de 11 iunie 2025 de intimatul D., acesta a solicitat acordarea de cheltuieli judiciare constând în onorariu de avocat și decontarea cheltuielilor prilejuite de deplasarea apărătorului ales la instanță, la termenul din 11 iunie 2025, în baza documentelor justificative în original, constând în chitanța nr. x din 10.06.2025 în valoare de 1500 RON, privind onorariu de avocat, și factura fiscală nr. x în valoare de 930 RON privind achiziționarea biletului de avion dus-întors pe ruta Oradea-București.
Potrivit art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., cu denumirea marginală Plata cheltuielilor judiciare făcute de părți, în celelalte cazuri instanța stabilește obligația de restituire potrivit legii civile.
În conformitate cu art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar potrivit art. 2 alin. (2) din C. proc. civ., dispozițiile prezentului cod se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare.
Conform dispozițiilor legale prevăzute de art. 71 și urm. din C. proc. pen., participarea părților în procedura strămutării, inclusiv a celor care au interese contrarii titularului cererii de strămutare, nu este interzisă de lege, dispozițiile fiind o garanție a publicității și contradictorialității, ca atribute esențiale ale dreptului la un proces echitabil.
În acest context legislativ, văzând actele justificative depuse la dosar, natura cheltuielilor a căror decontare a fost solicitată și ținând seama că apărătorul ales al intimatului D. s-a prezentat la termenul de judecată din data de 11.06.2025, în temeiul dispozițiilor art. 276 din C. proc. pen., raportat la art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite cererea formulată de intimatul D. privind acordarea de cheltuieli judiciare și va obliga petenții la plata acestor cheltuieli, în mod egal, neexistând condițiile prevăzute de lege pentru obligarea lor în solidar.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 74 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenții A. și B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga petenții la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Va obliga petenții la plata sumei de câte 1215 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petenții A. și B. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția penală.
Obligă petenții la plata sumei de câte 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Obligă petenții la plata sumei de câte 1215 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimatul D..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2025.