ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 15 octombrie 2024

Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 169/F din 18 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024, a fost admisă în parte sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București având ca obiect recunoașterea hotărârii străine de condamnare și transferarea persoanei condamnate A., aflat în stare de detenție în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

În temeiul art. 141 alin. (4) și alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost recunoscută, în parte, și s-a dispus punerea în executare a sentinței penale 43SS0579221 din data de 29.07.2022 a Curții Coroanei din Aylesbury, Marea Britanie, definitivă, exclusiv în ceea ce privește condamnarea de 9 ani închisoare aplicată cetățeanului român A. pentru comiterea infracțiunii de rănire cu intenție, prev. de secțiunea 18 din Legea infracțiunilor împotriva unei persoane 1861 [corespondent în legislația română - infracțiunea de vătămare corporală în formă agravată, prev. de art. 194 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen..].

S-a dispus transferul condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin sentința menționată mai înainte.

S-a dedus perioada arestului preventiv și perioada executată, de la 01.12.2021 la zi.

În baza art. 16 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 1163 RON, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 140, art. 141 alin. (6) și art. 142 din Legea nr. 302/2004, republicată, recunoașterea sentinței emise de autoritățile din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și punerea în executare a acesteia, privind persoana condamnată A., precum și transferarea sa într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 3287 zile închisoare aplicată prin sentința penală 43SS0579221 din data de 29.07.2022 a Curții Coroanei din Aylesbury, Marea Britanie, definitivă.

Sesizarea a fost însoțită de următoarele acte: adresa emisă de către Ministerul Justiției - Direcția de Drept Internațional Cooperare Judiciară, la care s-au atașat cererea de transferare formulată de Serviciul Majestății Sale pentru Penitenciare și Probațiune din Marea Britanie, în temeiul Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983; sentința penală 43SS0579221 din data de 29.07.2022 a Curții Coroanei din Aylesbury, Marea Britanie, definitivă; corespondența purtată între autoritățile din Marea Britanie și România cu privire la condițiile de detenție care vor fi asigurate condamnatului în România; extras privind legislația incidentă în Marea Britanie privind condamnarea pentru care se solicită recunoașterea și continuarea executării în România; extras din rechizitoriu; ordin de încarcerare din data de 29.07.2022; ordin de deportare emis la data de 28.07.2023; înscris din care rezultă că persoana condamnată nu și-a dat consimțământul la transferarea în România, declarația reprezentantului oficial al Serviciului Majestății Sale pentru Penitenciare și Probațiune din Marea Britanie prin care se atestă că documentele trimise sunt copii conforme cu originalele; declarația reprezentantului oficial al Serviciului Majestății Sale pentru Penitenciare și Probațiune din Marea Britanie prin care se atestă că decizia este finală și nu există căi de atac în curs; foaia de înregistrare a procesului; înscris conținând informații despre sentință; copie fișă de cazier și înscrisuri privind rezultatul verificărilor în Baza de date GPS (Global Person Search) și din care rezultă că A. nu este cercetat pe teritoriul României.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile cu privire la transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare într-un penitenciar din România.

Astfel, a reținut că, potrivit informațiilor și documentelor comunicate de statul de condamnare, prin sentința penală 43SS0579221 din data de 29.07.2022 a Curții Coroanei din Aylesbury, Marea Britanie, numitul A. a fost condamnat la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru comiterea infracțiunilor de rănire cu intenție prevăzută de secțiunea 18 din Legea infracțiunilor împotriva unei persoane 1861 și de interzicerea portului de arme ofensive fără împuternicire legală sau o justificare rezonabilă prevăzută de secțiunea 1(1) din Legea privitoare la prevenirea infracțiunilor din 1953, constând în aceea că, la data de 29.11.2021, persoana condamnată a agresat-o fizic pe persoana vătămată B. cu intenția de a-i cauza acestuia vătămare corporală gravă și la aceeași dată, a deținut fără drept, în loc public, o armă, respectiv o sabie sau macetă. Această sentință este definitivă și nu există proceduri de apel în curs de soluționare, astfel cum rezultă din certificatul din data de 29.05.2024 emis de autoritățile din Marea Britanie, iar în baza acestei hotărâri, la data de 29.07.2022, a fost emis ordinul de încarcerare a persoanei condamnate A. pentru o perioadă custodială totală de 9 ani. De asemenea, față de condamnat s-a dispus și măsura expulzării și a interdicției de intrare și ședere pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, fiind emis ordinul de deportare nr. P1712739 din data de 28.07.2023.

În continuare, Curtea a reținut că persoana condamnată a participat personal la judecata cauzei și a fost privată de libertate în cursul procesului penal începând cu data de 01.12.2021.

Totodată, din verificările efectuate a rezultat că persoana condamnată nu a fost urmărită și judecată în România pentru fapta care face obiectul sentinței penale pronunțate de autoritățile britanice.

Față de aspectele anterior reținute, procedând la verificarea condițiilor prevăzute la art. 142 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, potrivit art. 141 alin. (3) din aceeași lege, Curtea a constatat că acestea sunt îndeplinite pentru a se dispune o recunoaștere parțială a hotărârii de condamnare pronunțată de autoritățile străine.

Astfel, s-a reținut că hotărârea a cărei recunoaștere se solicită este definitivă, fiind începută executarea pedepsei în Marea Britanie, iar fapta pentru care a fost condamnat A., respectiv rănirea cu intenție prev. de secțiunea 18 din Legea infracțiunilor împotriva unei persoane 1861, constând în aceea că la data de 29.11.2021 l-a rănit pe B. cu intenția de a-i cauza acestuia o vătămare corporală gravă, are corespondent în legislația română în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., în condițiile în care din modalitatea de descriere a acesteia rezultă că s-ar fi produs o infirmitate, fapta fiind comisă în scopul producerii acestei consecințe. De asemenea, pentru infracțiunea menționată, prin sentința pronunțată de autoritățile din Marea Britanie s-a aplicat persoanei condamnate o pedeapsă de 9 ani închisoare, pedeapsă care nu depășește maximul de 10 ani închisoare cu care este sancționată infracțiunea în România.

Totodată, s-a reținut că, deși persoana condamnată nu și-a dat consimțământul să fie transferată în România, acesta nu este necesar în vederea transferului, în condițiile în care autoritățile din Marea Britanie au dispus expulzarea acesteia, cu interdicția de intrare pe teritoriul Regatului Unit. În acest caz s-a apreciat că sunt aplicabile prevederile art. 3 alin. (1) din Protocolul adițional la Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptat la Strasbourg la 18 decembrie 1997, potrivit cărora statul de executare poate, la cererea statului de condamnare, sub rezerva aplicării prevederilor acestui articol, să își dea acordul pentru transferarea unei persoane condamnate fără consimțământul acesteia din urmă, atunci când condamnarea pronunțată împotriva acesteia sau o hotărâre administrativă luată ca urmare a acestei condamnări conține o măsura de expulzare ori de conducere la frontiera sau orice alta măsura, în virtutea căreia acestei persoane, o dată pusă în libertate, nu îi va mai fi permis sa rămână pe teritoriul statului de condamnare. Or, la dosarul cauzei a fost atașat ordinul de deportare prin care se solicită numitului A. să părăsească teritoriul și să nu mai intre în Regatul Unit.

Curtea de Apel București a mai reținut că nu este incident vreunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prev. de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 și că executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a persoanei condamnate.

Așadar, instanța de fond a constatat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile pentru a se dispune o recunoaștere parțială a hotărârii de condamnare, exclusiv în ceea ce privește pedeapsa de 9 ani închisoare care i-a fost aplicată persoanei transferabile pentru rănirea cu intenție prev. de secțiunea 18 din Legea infracțiunilor împotriva unei persoane 1861, autoritățile din Marea Britanie exprimându-și acordul, la solicitarea autorităților române, în sensul de a opera o recunoaștere parțială.

În ceea ce privește infracțiunea de posesie a unei arme ofensive într-un loc public, constând în aceea că la data de 29.11.2021, persoana condamnată a avut în posesia sa, într-un loc public, pe strada x, High Wycombe, o armă ofensivă, și anume o sabie sau macetă, infracțiune pentru care autoritărțile judiciare străine au aplicat pedeapsa de 18 luni închisoare, instanța de fond a reținut că, pentru această faptă nu este îndeplinită condiția ca aceasta să fi constituit, în cazul în care ar fi fost săvârșită pe teritoriul României, o infracțiune, în condițiile în care potrivit legislației române, pentru reținerea infracțiunii de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 C. pen., obiectul periculos (în cauza de față sabie/macetă) ar fi trebuit purtat fără drept la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție sau agrement sau în mijloace de transport în comun. Or, având în vedere că, în cauză, acuzația reținută de autoritățile străine în sarcina persoanei transferabile a vizat faptul că aceasta a deținut obiectul periculos, cu care a atacat persoana vătămată, pe stradă, nefiind vorba de niciuna dintre ipotezele prev. de art. 372 C. pen., Curtea a constatat că nu se poate reține o infracțiune, potrivit legislației române, astfel încât pedeapsa de 18 luni închisoare pentru posesia unei arme ofensive într-un loc public, nu a fost recunoscută.

Drept urmare, Curtea a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus recunoașterea, în parte, a sentinței penale 43SS0579221 din data de 29.07.2022 a Curții Coroanei din Aylesbury, Marea Britanie, definitivă, exclusiv în ceea ce privește condamnarea de 9 ani închisoare aplicată cetățeanului român A. pentru comiterea infracțiunii de rănire cu intenție, prev. de secțiunea 18 din Legea infracțiunilor împotriva unei persoane 1861 (corespondent în legislația română - infracțiunea de vătămare corporală în formă agravată, prev. de art. 194 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen.), precum și transferul acestuia în vederea continuării executării pedepsei de 9 ani închisoare aplicată de instanța statului emitent, din care a dedus perioada arestului preventiv și perioada executată, de la 01.12.2021 la zi.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel persoana condamnată A., susținând, pe de-o parte, că nu a fost citat pentru ședința în care a fost pronunțată hotărârea atacată, iar pe de altă parte, că hotărârea pronunțată de autoritățile străine este injustă, întrucât au fost ignorate probele administrate în favoarea sa.

Examinând apelul promovat de persoana condamnată A., prin prisma criticilor formulate, dar și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru motivele arătate în continuare.

Prioritar, trebuie subliniat că între România și statul de condamnare sunt aplicabile dispozițiile Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, precum și prevederile art. 140 - 142 cuprinse în Titlul V, Capitolul II din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată.

Astfel, potrivit art. 141 alin. (3) din Legea nr. 302/2004, obiectul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine îl constituie verificarea condițiilor prevăzute la art. 142, iar în cazul în care acestea sunt îndeplinite, atribuirea de efecte juridice hotărârii judecătorești străine, pe teritoriul României și transferarea într-un penitenciar sau unitate medicală, din România a persoanei condamnate.

În cadrul procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, instanța de fond judecă, conform art. 141 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, în camera de consiliu, fără citarea persoanei condamnate. Așadar, contrar celor susținute de apelant, necitarea persoanei condamnate A. de către instanța de fond a fost impusă prin dispozițiile anterior menționate.

Analizând, în continuare, actele dosarului, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condițiile de recunoaștere și punere în executare a hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare din Marea Britanie, impuse de Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate și de dispozițiile art. 142 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, cererea formulată de autoritățile britanice a fost însoțită de documentele prevăzute de art. 6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv: adresa privind cererea de transfer a persoanei condamnate, copie certificată a sentinței de condamnare, extras al dispozițiilor legale aplicabile în cauză, informații referitoare la pedeapsă, opinia persoanei condamnate, precum și ordinul de expulzare.

De asemenea, se observă că sentința penală nr. x din data de 29.07.2022 pronunțată de Curtea Coroanei din Aylesbury, Marea Britanie, este definitivă și executorie, motiv pentru care Înalta Curte apreciază că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. b) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996 și de art. 141 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, instanța de control judiciar constată că apelantul A. a fost condamnat de autoritățile judiciare din Regatul Unit al Marii Britanii la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de rănire cu intenție, prev. de secțiunea 18 din Legea infracțiunilor contra persoanei 1861, constând în aceea că, la data de 29.11.2021, l-a rănit pe B. cu intenția de a-i cauza acestuia o vătămare corporală gravă, precum și la pedeapsa de 18 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de posesie a unei arme ofensive într-un loc public, faptă constând în aceea că la data de 29.11.2021 a avut în posesia sa într-un loc public, pe strada x, High Wycombe, o armă ofensivă, și anume o sabie sau macetă.

Având în vedere situația de fapt descrisă în hotărârea de condamnare, referitor la îndeplinirea condiției existenței dublei incriminări prevăzute de art. 142 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 302/2004 și art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg la 21.03.1983, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanță, că doar fapta pentru care a fost condamnat apelantul A. la pedeapsa de 9 ani închisoare are corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 194 alin. (1) lit. a) și alin. (2) C. pen., întrucât, din modalitatea de descriere a faptei, rezultă că s-ar fi produs o infirmitate, infracțiunea fiind comisă în scopul producerii acestei consecințe. În ceea ce privește infracțiunea de posesie a unei arme ofensive într-un loc public, instanța de control judiciar constată că aceasta nu îndeplinește condiția dublei incriminări, neavând corespondent în infracțiunea de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase prev. de art. 372 C. pen. român, întrucât obiectul periculos (sabie/macetă) ar fi trebuit purtat fără drept la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate și autorizate pentru distracție sau agrement sau în mijloace de transport în comun. Or, în cauză, acuzația reținută de autoritățile străine în sarcina persoanei condamnate a vizat faptul că aceasta a deținut obiectul periculos, cu care a atacat persoana vătămată, pe stradă, nefiind, așadar, incidentă niciuna dintre ipotezele prev. de art. 372 C. pen., motiv pentru care nu se poate reține o infracțiune, potrivit legislației române.

În plus, instanța de fond a solicitat autorităților străine acordul cu privire la recunoașterea parțială a sentinței de condamnare, iar prin adresa din 05 august 2024, Serviciul Maiestății Sale pentru Penitenciare & Probațiune (HM Prison & Probation Service) a comunicat faptul că autoritățile solicitante sunt de acord cu recunoașterea parțială a sentinței. În ceea ce privește pedeapsa de executat, s-a arătat că apelantul A. a fost condamnat la 9 ani închisoare pentru infracțiunea principală de rănire cu intenție, contrară secțiunii 18 a Legii infracțiunilor contra persoanei 1861.

Persoana condamnată A. nu a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România, însă potrivit art. 142 alin. (1) lit. c), consimțământul nu este necesar în cazul unui ordin de expulzare. Or, în cauză, față de condamnat s-a dispus măsura expulzării și a interdicției de intrare și ședere pe teritoriul Regatului Unit, fiind emis ordinul de deportare nr. P1712739 din data de 28.07.2023 . În plus, apelantul persoana condamnată A. este cetățean român și are domiciliul pe teritoriul României, motiv pentru care executarea în România a pedepsei închisorii este de natură să faciliteze reintegrarea socială a acestuia, fiind astfel îndeplinită și condiția prevăzută de art. 3 lit. a) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, precum și de art. 142 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 302/2004.

În ceea ce privește perioada de executat, autoritățile din Marea Britanie au transmis faptul că perioada totală de executat este de 3287 zile, din care perioada petrecută în detenție înainte de sentință: 01.12.2021 - 29.07.2022 - 240 zile, perioada executată în custodie: 30.07.2022 - 29.05.2024 - 670 de zile, iar totalul perioadei executate în custodie - 910 zile. S-a mai arătat că în baza legii statului emitent pedeapsa va fi complet executată la data de 30.11.2030, iar după executarea a 2/3 (două treimi) din pedeapsă persoana condamnată va putea fi eliberată anticipat sau condiționat la data de 01.12.2027. În acest context, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și de art. 137 alin. (1) lit. g) pct. ii) din Legea nr. 302/2004, privind durata condamnării de cel puțin 6 luni la data primirii cererii de transferare.

Pe de altă parte, se constată că, în cauză, nu este incident niciunul din cazurile prevăzute de art. 142 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. Astfel, persoanei condamnate A. i-a fost respectat dreptul la un proces echitabil, aceasta fiind asistată de un apărător în fața instanțelor din Marea Britanie, pedeapsa aplicată nu a fost pronunțată pentru infracțiuni politice sau militare, hotărârea pronunțată în străinătate respectă ordinea publică a statului român și produce efecte juridice în România și, de asemenea, conform mențiunilor cuprinse în cazierul judiciar nu au rezultat informații privind cercetarea persoanei condamnate pentru săvârșirea acelorași infracțiuni în România sau pe teritoriul altui stat.

Susținerile apelantului referitoare la netemeinicia hotărârii pronunțate de autoritățile străine, care au ignorat probele administrate în favoarea sa, excedează analizei ce poate fi realizată în prezenta cauză, obiectul procedurii de recunoaștere și executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în state terțe Uniunii Europene, constituindu-l, așa cum, de altfel, s-a menționat și anterior, verificarea condițiilor prevăzute de Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21.03.1983 și de art. 142 din Legea nr. 302/2004, republicată.

În concluzie, instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a dispus recunoașterea, în parte, a hotărârii penale definitive privind pe persoana condamnată A. și transferul acesteia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate, neexistând motive de netemeinicie sau nelegalitate care să impună reformarea sentinței apelate.

Pentru motivele mai sus expuse, în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 169/F din 18 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelantul condamnat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul condamnat, în sumă de 1163 RON, va rămâne în sarcina statului se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul A. împotriva sentinței penale nr. 169/F din 18 septembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2024.

Obligă apelantul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul inculpat, în sumă de 1163 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 octombrie 2024.