ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.05.2025

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
06.05.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 06 mai 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 33 din data de 04 decembrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Tribunalului Covasna, printre altele, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) teza a II - a din C. proc. pen.

Prin decizia nr. 1/R din 31 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a fost respins ca nefondat recursul formulat de către inculpatul A. împotriva soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 72 alin. (1) teza a II-a din C. proc. pen., dispusă prin încheierea nr. 33 din data de 04.12.2024 pronunțată de Tribunalul Covasna, în dosarul penal nr. x/2024

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Această hotărâre a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov la 03 martie 2025 și intimatei B. la 04 martie 2025. Hotărârea se consideră comunicată petentului A. la data de 21 martie 2025 (înștiințarea a fost afișată la data de 13 martie 2025, cu mențiunea că, în cazul în care, fără motive temeinice, partea nu se prezintă pentru comunicarea actelor în termenul de 7 zile, actele de procedură se vor considera comunicate la împlinirea acestui termen).

Împotriva deciziei nr. 1/R din 31 ianuarie 2025 a Curții de Apel Brașov, la 23 februarie 2025 (prin e-mail), a declarat recurs în casație petentul A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că hotărârea atacată a fost pronunțată de către o instanța necompetentă din punct de vedere material și personal, cauza fiind judecată de o instanță inferioară în grad celei legal competente.

Astfel, a susținut că intimata din dosarul nr. x/2024, doamna B. este judecător în cadrul Tribunalului Brașov, iar în aceste condiții, soluționarea cauzei, în primă instanță, de către Tribunalul Covasna, respectiv în calea de atac, de către Curtea de Apel Brașov, s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., potrivit cărora curtea de apel judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite de judecătorii de la tribunale. Așadar, curtea de apel ar fi trebuit să soluționeze cauza în primă instanță, iar Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi trebuit să analizeze calea de atac.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov și intimatei B. la data de 06 martie 2025.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. în care se puteau depune concluzii scrise a expirat la data de 17 martie 2025, fără ca la dosar să fie depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 25 martie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație prevăzută de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. era îndeplinită.

La data de 29 aprilie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. [nefiind respectate condițiile de la art. 434 și art. 436 alin. (1) C. proc. pen..].

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Stabilind categoriile de hotărâri supuse recursului în casație, art. 434 C. proc. pen. prevede, în alin. (1), că pot fi atacate cu această cale extraordinară de atac deciziile pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, cu excepția celor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor, pentru ca, în alin. (2), să enumere expres hotărârile care nu sunt susceptibile a fi reformate pe această cale.

Pe de altă parte, reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită recursul în casație, precum și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care exercită recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că decizia penală decizia nr. 1/R din 31 ianuarie 2025 împotriva căreia s-a declarat calea extraordinară de atac, nu se regăsește între cele avute în vedere de art. 434 alin. (1) C. proc. pen., fiind pronunțată de Curtea de Apel Brașov într-o cauză având ca obiect recursul formulat împotriva dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cuprinsă în încheierea nr. 33 din data de 04 decembrie 2024, pronunțată în dosar nr. x/2024 al Tribunalului Covasna, așadar nu ca instanță de apel.

Pe de altă parte, recurentul, care în fața Curții de Apel Brașov a avut calitatea de recurent inculpat, nu se numără printre titularii căii extraordinare de atac, aceștia fiind expres și limitativ prevăzuți de lege, situație în care sunt încălcate și dispozițiile art. 436 alin. (1) C. proc. pen.

În aceste condiții, întrucât cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește mai multe condiții esențiale din cele prevăzute de art. 440 C. proc. pen., fiind promovată de către o persoană fără calitate împotriva unei hotărâri ce nu se regăsește printre cele la care face referire art. 434 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge calea de atac exercitată de acesta ca inadmisibilă în principiu.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 440 C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1/R din 31 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2024.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 06 mai 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-02-02
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 59/2022
Ședința publică din data de 02 februarie 2022 Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 12/R din data de 15 decembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel B
ÎCCJ 2025-10-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală
de inculpat, parte civilă sau parte responsabilă civilmente, iar dispozițiile legale în materie stabilesc în mod clar și limitativ calitatea persoanelor care pot exercita calea de atac a recursului în casație. Se observă că cererea de recur
ÎCCJ 2025-04-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală
exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încăl
ÎCCJ 2021-05-18
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 65/2022
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 605/Ap din 10 noiembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2021, s-au res
ÎCCJ 2025-09-23
0,96
ÎCCJ, Secția penală
În concluzie, față de cele reținute, Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs în casație formulată de inculpatul A. nu îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute de art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., nefiind îndeplinită cerinț
Sursă