ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 35/08.01.2025, Judecătoria Timișoara, secția penală, în baza art. 47 alin. (3) din C. proc. pen., rap. la art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara cu privire la soluționarea plângerii formulate de petentul A., în temeiul art. 340 din C. proc. pen. împotriva ordonanței din data de 02/07/2024, pronunțate în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoar.

În baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen. a declinat competența soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sector 2 București.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Timișoara a reținut că, prin plângerea înregistrată pe rolul său sub nr. x/2024, la data de 30.09.2024, petentul A. a formulat plângere împotriva ordonanței din data de 02/07/2024, pronunțate în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată de procuror, judecătorul de cameră preliminară a apreciat-o întemeiată.

Astfel, notând dispozițiile prevăzute de art. 340 alin. (1), art. 35, art. 41 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reținut că ordinea de prioritate reglementată de art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. nu vizează organele de urmărire penală (însă se va aplica în caz de sesizări simultane ale acestora), dar se aplică la sesizarea instanțelor chiar dacă urmează să fie sesizată o altă instanță decât cea de pe lângă parchetul care a efectuat urmărirea penală.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a reținut că revine instanței de la locul comiterii presupusei infracțiuni competența soluționării plângerii împotriva soluției de clasare, deși urmărirea penală a fost efectuată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a cărui competență a fost atrasă de domiciliul petentului A., respectiv comuna Dumbrăvița.

Judecătorul a constatat că fapta ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost reclamată ca fiind săvârșită pe raza municipiului București, sector aflat în aria de competență teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 București.

Astfel, cercetând conținutul plângerii penale depuse de petent la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara dar și ordonanța de clasare din data de 02/07/2024, judecătorul a reținut că locul săvârșirii presupusei fapte de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., este la Judecătoria Sectorului 2 București, acesta fiind locul unde s-a desfășurat procesul civil, respectiv instanța în fața căreia intimata a arătat că înțelege să-și mențină cererea de emitere a ordinului de protecție, fiind astfel pronunțată sentința prin care i s-a interzis petentului să se apropie de intimată.

Prin sentința penală nr. 301 din 10 aprilie 2025, Judecătoria Sectorului 2 București, secția penală, în baza art. 47 alin. (3) din C. proc. pen., rap. la art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. și la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București cu privire la soluționarea plângerii formulate în temeiul art. 340 din C. proc. pen. împotriva ordonanței din data de 02/07/2024, pronunțate în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, de către petentul A. și, în baza art. 50 alin. (1) din C. proc. pen., a declinat competența soluționării prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției invocate de procurorul de ședință, judecătorul de cameră preliminară a notat dispozițiile prevăzute de art. 340 alin. (1), art. 35, art. 41 alin. (1) lit. a) și alin. (5) din C. proc. pen. și a reținut că revine instanței de la locul comiterii presupusei infracțiuni competența soluționării plângeri împotriva soluției de clasare, deși urmărirea penală a fost efectuată de către procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a cărui competență a fost atrasă de domiciliul petentului A., respectiv comuna Dumbrăvița.

Judecătorul a constatat că fapta ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a fost reclamată ca fiind săvârșită pe raza municipiului București.

S-a reținut că, în concret, fapta reclamată constă în aceea că petentul a fost indus în eroare de intimată prin aceea că, în schimbul unei sume de bani remisă de acesta, anume 50.000 de euro, intimata va renunța la cererea privind emiterea ordinului de protectie, cerere ce a făcut obiectul dosarului civil nr. x/2020 al Judecătoriei Sectorului 2 București. Dat fiind însă că numita B. nu a renunțat la cererea formulată, iar la termenul din data de 26.06.2020 a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 București admiterea cererii și emiterea ordinului de protecție, petentul a susținut că aceasta nu s-a conformat conduitei promise în schimbul sumei remise, comițând astfel infracțiunea de înșelăciune.

Prin urmare, judecătorul a reținut că locul săvârșirii presupusei fapte de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., este la Judecătoria Sectorului 2 București, acesta fiind locul unde s-a desfășurat procesul civil, respectiv instanța în fața căreia intimata a arătat că înțelege să-și mențină cererea de emitere a ordinului de protecție, fiind astfel pronunțată sentința prin care i s-a interzis petentului să se apropie de intimată.

Dat fiind că sediul Judecătoriei Sectorului 2 București este situat la adresa din Sector 3 București, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Sectorului 3.

Prin sentința penală nr. 463 din 29 aprilie 2025, Judecătoria Sectorului 3 București, secția penală, a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și, în baza art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 50 din C. proc. pen. și art. 41 din C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a plângerii formulate în temeiul art. 340 din C. proc. pen. împotriva ordonanței din data de 02/07/2024, pronunțate în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, de către petentul A., domiciliat în județul Timiș, în favoarea instanței competente - Judecătoria Timișoara.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și, în baza art. 51 alin. (2) din C. proc. pen., a dispus sesizarea instanței superioare comune - respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție - pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit în prezenta cauză.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, analizând actele și lucrările dosarului în raport de excepția necompetenței teritoriale, judecătorul de cameră preliminară a admis-o pentru următoarele considerente:

Prin ordonanța procurorului din 02.07.2024, dată în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara (anexat), s-a dispus clasarea cauzei în care s-au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Notând dispozițiile prevăzute de art. 340 alin. (1) și art. 41 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a reținut că determinarea instanței competente din punct de vedere teritorial se stabilește după ce a fost determinată competența din punct de vedere al materiei și calității persoanei. Astfel, raportat la infracțiunea cercetată în dosarul de urmărire penală cu nr. x/P/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara și la împrejurarea că presupusul făptuitor nu are o calitate care să justifice reținerea unei competențe după calitatea persoanei, judecătorul de cameră preliminară a constatat că judecătoria ar fi competentă să judece prezenta cauză pe fond și, în consecință, plângerea întemeiată pe dispozițiile art. 340 din C. proc. pen. este de competența judecătorului de cameră preliminară din cadrul judecătoriei.

În continuare, a reținut că problema care prezintă interes este stabilirea instanței/instanțelor care ar fi competente teritorial să judece cauza. Judecătorul a observat că Judecătoria Timișoara s-a declarat necompetentă teritorial, apreciind că Judecătoria Sectorului 2 București ar fi competentă în considerarea locului consumării infracțiunii, respectiv Judecătoria Sectorului 2 București, iar ulterior și Judecătoria Sectorului 2 București s-a considerat necompetentă teritorial.

Judecătorul de cameră preliminară a considerat că relevant este în cauză alin. (2) al art. 41 din C. proc. pen., potrivit căruia "prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia", fără a fi stabilită o ordine de prioritate între cele două.

Față de dispozițiile legale incidente, dispoziții care reglementează competența teritorială a organelor judiciare, judecătorul a observat că legiuitorul român a stabilit mai multe criterii pe baza cărora se stabilește competența pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României (competență plurală), stabilind, totodată, și o ordine de prioritate, astfel încât competența teritorială să nu poată reveni unei instanțe aflate într-o poziție secundară, decât dacă nu se cunoaște locul aflat în poziție principală (competență principală). În cazul în care sunt mai multe instanțe competente în egală măsură pe baza unuia dintre criteriile menționate la art. 41 din C. proc. pen., judecătorul de cameră preliminară a apreciat că devine incidentă situația în care se află în prezența unei competențe egale (de ex. situația în care o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe - egalitatea între instanțele în circumscripția cărora s-au săvârșit diferite acte materiale sau s-a produs rezultatul infracțiunii, deci în interiorul ipotezelor de la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., când oricare dintre acestea este competentă să o judece).

Dat fiind că mai multe instanțe sunt competente teritorial să judece în acest caz, dacă sunt sesizate două sau mai multe instanțe deopotrivă competente, conflictul va fi soluționat în sensul că va judeca instanța mai întâi sesizată potrivit regulii de la art. 41 alin. (4) din C. proc. pen., respectiv Judecătoria Timișoara.

În acest sens, a constatat că ordinea de prioritate se aplică în cazul în care două sau mai multe instanțe sunt sesizate simultan (ceea ce nu este ipoteza în cauza de față) ori urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea acestei ordini, când va judeca instanța competentă conform art. 41 alin. (1) lit. a) și, numai dacă nu se cunoaște locul săvârșirii infracțiunii, va judeca instanța competentă conform art. 41 alin. (1) lit. b)-d) din C. proc. pen.

Or, în prezenta cauză, judecătorul a constatat că Judecătoria Timișoara a fost prima investită cu soluționarea plângerii petentului, pentru stabilirea competenței teritoriale în acest dosar fiind imperios necesar de stabilit dacă unitatea de parchet a efectuat urmărirea penală cu respectarea ordinii de preferință (caz în care, în opinia judecătorului, ar fi putut fi sesizată una dintre instanțele competente teritorial prev. la art. 41 alin. (1) lit. a) - d) din C. proc. pen., deși există opinii în sensul că ordinea de preferință trebuie obligatoriu respectată și în situația în care urmărirea penală s-a efectuat cu respectarea acestei ordini) sau cu nerespectarea acestei ordini -când trebuia sesizată obligatoriu instanța sau una dintre instanțele în egală măsură competente potrivit criteriului de la art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Față de situația de fapt descrisă în cuprinsul plângerii depuse de petent și actele și lucrările dosarului, judecătorul a constatat că, în ceea ce privește competența teritorială, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a efectuat urmărirea penală cu respectarea ordinii de preferință pe linie orizontală, fiind competent în raport de locul săvârșirii infracțiunii, prin locul săvârșirii infracțiunii înțelegându-se "locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia" (art. 41 alin. (2) din C. proc. pen.).

Judecătorul a observat astfel că Judecătoria Timișoara (competentă în opinia judecătorului chiar în raport de primul criteriu - locul săvârșirii infracțiunii) și-a declinat competența, apreciind că Judecătoria Sectorului 2 București ar fi competentă față de locul săvârșirii presupuselor fapte, făcând abstracție de dispozițiile art. 41 alin. (2) din C. proc. pen., care prevăd ce se înțelege prin "locul săvârșirii infracțiunii", respectiv atât locul comiterii activității infracționale, cât și locul unde s-a produs urmarea și neglijând faptul că pagubele și vătămarea drepturilor și intereselor persoanei vătămate, astfel cum au fost detaliate cu ocazia formulării plângerii penale, s-au produs în municipiul Timișoara.

Astfel, judecătorul a constatat că infracțiunea de înșelăciune, raportat la descrierea faptei din plângerea penală, și-a produs urmarea imediată în locul unde se afla persoana vătămată la momentul comiterii, fiind fără dubiu că acestea locuiește pe raza municipiului Timișoara, Judecătoria Timișoara fiind instanța competentă să judece cauza în fond.

Pentru aceste considerente de fapt și de drept, judecătorul a reținut existența unei competențe egale între Judecătoria Sectorului 3 București (în raport de locul comiterii presupuselor activități infracționale) și Judecătoria Timișoara (în raport de locul producerii urmării acestora), motiv pentru care competența va rămâne în favoarea primei instanțe sesizate, în cazul de față - Judecătoria Timișoara.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Timișoara, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că obiectul cauzei asupra căreia poartă conflictul negativ de competență îl constituie plângerea formulată, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., de petentul A. împotriva soluției de clasare din data de 02/07/2024, emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Potrivit art. 340 alin. (1) din C. proc. pen. "Persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul ele cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță".

Astfel, se reține că problema care a generat conflictul negativ de competență îl constituie determinarea instanței competente teritorial să soluționeze plângerea formulată de petent împotriva soluției de clasare, plângere ce urmează a fi examinată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanței care ar fi fost competentă, potrivit legii, să judece cauza în primă instanță. În acest context, problema de drept vizează identificarea locului determinant pentru stabilirea competenței teritoriale, în raport de criteriile legale privind locul săvârșirii infracțiunii și cele subsidiar aplicabile.

Conform art. 41 alin. (1) din C. proc. pen. "(1) Competența după teritoriu este determinată, în ordine, de:

a) locul săvârșirii infracțiunii;

b) locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul;

c) locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta;

d) locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Prin locul săvârșirii infracțiunii se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în totul sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia."

Sub aspectul situației de fapt, se reține că, la data de 14.10.2024, sub nr. de dosar x/2024, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara plângerea formulată de petentul A. împotriva ordonanței de clasare emise la data de 02.07.2024 în dosarul de urmărire penală nr. 447/P/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în perioada 2018-2020, a fost implicat într-o relație cu numita B., iar în cursul lunii iunie 2020 aceasta a formulat împotriva sa o plângere penală, adresată secției de Poliție nr. 6 București, acuzându-l că, în data de 22.06.2020, în jurul orelor 23:00, cu ocazia unei deplasări la domiciliul acesteia, i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență pe fondul unor discuții contradictorii.

În baza plângerii formulate de numita B., organele de poliție au emis ordinul de protecție provizoriu nr. x/23.06.2020, iar Parchetul de lângă Judecătoria Sectorului 2 București a solicitat instanței să dispună emiterea unui ordin de protecție prin care a fost obligat petentul să păstreze o distanță minimă determinată față de aceasta, față de domiciliul său, precum și interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu sus-numita, solicitare ce a format obiectul judecății în dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Sector 2 București.

După emiterea ordinului de protecție provizoriu nr. x/23.06.2020 și până la momentul judecății în cadrul dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Sector 2 București, numita B. i-ar fi transmis petentului, prin intermediul numitului C., persoană care presta servicii de șofer cu ocazia deplasărilor pe care le efectua la București, o solicitare de a-i remite o compensație financiară în vederea retragerii plângerii penale și a renunțării la orice alte pretenții civile care decurg din aceasta, aspect comunicat de numitul C. atât verbal, cât și prin redirecționarea unor mesaje text pe care acesta le-ar fi primit de la numita B., în cuprinsul cărora era menționată și o declarație prin care să recunoască faptul că a hărțuit-o și a amenințat-o și să se oblige că nu o va mai contacta ori deranja. Având în vedere că avea sentimente față de aceasta, petentul ar fi procedat la transmiterea prin transfer bancar a sumei de 50.000 euro în contul acesteia, însă numita B. nu a renunțat la cererea formulată, iar la termenul din data de 26.06.2020 a solicitat Judecătoriei Sectorului 2 București admiterea cererii și emiterea ordinului de protecție.

Procedând astfel, petentul a apreciat că aceasta nu s-a conformat conduitei pretins promise în schimbul sumei remise, comițând infracțiunea de înșelăciune.

În contextul factual reținut, se constată că fapta denunțată de petent, presupus a fi fost săvârșită de numita B., implică acte de executare desfășurate pe teritoriul a două circumscripții judiciare teritoriale distincte: astfel, o parte a conduitei pretins infracționale s-a derulat în raza teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București, în timp ce urmarea imediată a intervenit în raza teritorială a Judecătoriei Timișoara, unde domiciliază și petentul. În aceste condiții, ne aflăm în ipoteza reglementată de art. 41 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 41 alin. (2) din C. proc. pen., referitoare la competența teritorială alternativă, aplicabilă în situațiile în care infracțiunea a fost comisă, în tot sau în parte, în circumscripțiile mai multor instanțe. Prin urmare, instanțele în a căror rază teritorială s-au produs acte materiale ale presupusei infracțiuni sau rezultatul acesteia se află într-un raport de competență concurentă, oricare dintre ele fiind competentă să soluționeze cauza.

Se constată că în cauză au fost sesizate succesiv atât Judecătoria Sectorului 3 București, cât și Judecătoria Timișoara, ambele competente să soluționeze plângerea formulată, în temeiul art. 340 din C. proc. pen., de petentul A. împotriva soluției de clasare din data de 02/07/2024, emisă în dosarul nr. x/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Potrivit art. 41 alin. (4) teza a II-a din C. proc. pen.," Când niciunul dintre locurile prevăzute la alin. (1) nu este cunoscut sau când sunt sesizate succesiv două sau mai multe instanțe dintre cele prevăzute la alin. (1), competența revine instanței mai întâi sesizate.".

Se constată că instanța mai întâi sesizată, potrivit regulii de la art. 41 alin. (4) teza a II-a din C. proc. pen. este Judecătoria Timișoara.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 mai 2025.