ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

29.04.2025

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2025
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 29 aprilie 2025

Asupra conflictului negativ de competență, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 22.04.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024, Judecătoria Sectorului 2 București a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu, iar în baza art. 340 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 50 C. proc. pen. și art. 41 C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a plângerii depuse de petentul A., dispusă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în favoarea instanței competente - Judecătoria Timișoara.

În consecință, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, astfel că, în baza art. 51 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus sesizarea instanței superioare comune, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit în prezenta cauză.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 10.10.2024 sub nr. x/2024, petentul A. a formulat, în temeiul art. 340 C. proc. pen., plângere împotriva soluției de clasare din data de 08.07.2024 dispusă în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, solicitând admiterea plângerii împotriva soluției de clasare, desființarea soluției de clasare și trimiterea cauzei la procuror în vederea continuării urmăririi penale și punerii în mișcare a acțiunii penale împotriva numitei B..

La termenul de judecată din data de 03.12.2024, judecătorul de cameră preliminară a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, ținând cont de dispozițiile art. 340 alin. (1) teza finală C. proc. pen., prin raportare la locul săvârșirii presupusei fapte.

Prin încheierea penală nr. 15 din 08.01.2025, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Timișoara a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Timișoara, invocată din oficiu, iar în temeiul art. 50 C. proc. pen. raportat la art. 340 alin. (1) C. proc. pen. și la art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a plângerii împotriva soluției de clasare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București la data de 03.03.2025, fixându-se termen de judecată la data de 02.04.2025.

În esență, Judecătoria Sectorului 2 București a reținut că în raport de obiectul cauzei, de art. 41 alin. (3) C. proc. pen. și de locul săvârșirii infracțiunii (presupusa infracțiune de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., raportat la descrierea faptelor din plângerea penală, și-a produs urmarea imediată în locul unde se afla persoana vătămată la momentul comiterii), Judecătoria Timișoara fiind instanța competentă să judece cauza în fond, ca instanță mai întâi sesizată. De asemenea, s-a reținut că Judecătoria Timișoara a mai soluționat anterior în cadrul aceluiași dosar penal o plângere împotriva soluției de clasare formulată de petent, aceasta fiind admisă prin încheierea nr. 2863/11.10.2023, în dosarul nr. x/2023.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală la data de 23.04.2025, fiind repartizată aleatoriu Completului nr. 2, cu prim termen de judecată la data de 29.04.2025.

Fiind învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, în temeiul art. 51 alin. (6) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Judecătoria Timișoara pentru următoarele considerente:

Conflictul de competență reprezintă situația juridică provocată de hotărârile a două instanțe care își declină reciproc judecarea aceleiași cauze.

Determinarea competenței teritoriale a instanțelor de judecată se realizează în funcție de criteriile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. proc. pen., potrivit căruia, pentru infracțiunile săvârșite pe teritoriul României, competența după teritoriu este determinată, în ordine, de: locul săvârșirii infracțiuni, astfel cum este acesta definit în alin. (2) al aceluiași text de lege; locul în care a fost prins suspectul sau inculpatul; locuința suspectului sau inculpatului persoană fizică ori, după caz, sediul inculpatului persoană juridică, la momentul la care a săvârșit fapta și locuința sau, după caz, sediul persoanei vătămate.

Totodată, dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. pen. definesc locul săvârșirii infracțiunii ca fiind locul unde s-a desfășurat activitatea infracțională, în tot sau în parte, ori locul unde s-a produs urmarea acesteia, iar prevederile alin. (3) al aceluiași articol statuează că, în cazul în care, potrivit alin. (2), o infracțiune a fost săvârșită în circumscripția mai multor instanțe, oricare dintre acestea este competentă să judece.

Prin urmare, prin norma de procedură se instituie competența egală a tuturor instanțelor judecătorești în circumscripția cărora s-a desfășurat activitatea infracțională, fără a avea relevanță juridică, sub acest aspect, dacă în raza instanței sesizate s-a desfășurat întreaga activitate obiectivă circumscrisă verbum regens al infracțiunii deduse judecății sau, dimpotrivă, s-a produs numai rezultatul acesteia.

În consecință, legiuitorul a optat pentru a nu institui un subcriteriu de preferință pentru stabilirea competenței teritoriale, recunoscând, în schimb, competența egală a instanțelor, competentă fiind atât instanța în circumscripția căreia a fost săvârșită activitatea infracțională, cât și instanța în circumscripția căreia s-a produs urmarea imediată a infracțiunii.

Or, ca efect al opțiunii legislative relevate de dispozițiile art. 41 alin. (1) sau art. 41 alin. (3) C. proc. pen., sesizarea uneia dintre instanțele deopotrivă competente teritorial potrivit alin. (2) al textului de lege are ca efect încetarea vocației celorlalte la judecarea cauzei, competența recunoscută organului judiciar prim sesizat devenind efectivă prin faptul învestirii sale, în condițiile legii.

În cauză, se constată că petentul A. a formulat, în temeiul art. 340 C. proc. pen., plângere împotriva soluției de clasare din data de 08.07.2024 dispuse în dosarul nr. x/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Potrivit art. 340 alin. (1) C. proc. pen., "persoana a cărei plângere împotriva soluției de clasare, dispusă prin ordonanță sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță".

Înalta Curte constată că urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara în considerarea criteriului locului săvârșirii infracțiunii, conform art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Astfel, se observă că petentul A. a formulat plângere penală împotriva numitei B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în care a arătat că făptuitoarea i-a comunicat că nu are unde să locuiască în București, că părinții acesteia locuiesc în Pitești și că nu poate să stea pe stradă, afirmații care l-au determinat, în calitate de iubit al acesteia, ca la data de 18.03.2020, să achite contravaloarea închirierii imobilului cu două camere din ansamblul C. situat în Șos. Fabrica de Glucoza din Municipiul București, pentru un an de zile.

Din actele dosarului rezultă că infracțiunea de înșelăciune s-ar fi comis prin mijloace de comunicare la distanță, de unde rezultă că presupusa inducere în eroare a petentului A. s-a produs prin schimbul de mesaje text, când acesta se afla pe raza de competență a Judecătoriei Timișoara.

Închirierea apartamentului situat în București a survenit ca urmare a acestei presupuse induceri în eroare, urmarea imediată constând în paguba produsă prin achitarea chiriei de către persoana vătămată, producându-se în patrimoniul acesteia.

Din perspectiva "locului de desfășurare a activității infracționale", prin aplicarea criteriului referitor la locul săvârșirii infracțiuni, prevăzut de art. 41 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., atât Judecătoria Timișoara (în a cărui rază teritorială s-a produs urmarea imediată, respectiv la domiciliul persoanei vătămate A.), cât și Judecătoria Sectorului 2 București (în a cărui rază teritorială s-a desfășurat o parte a activității infracționale) dețin competența de soluționare a cauzei.

Dat fiind că a existat o sesizare succesivă a ambelor instanțe, în cauză devin incidente dispozițiile art. 41 alin. (4) C. proc. pen., potrivit cărora, în caz de sesizare succesivă a mai multor instanțe deopotrivă competente, competența de judecare a cauzei aparține celei mai întâi învestite.

Având în vedere că Judecătoria Timișoara a fost prima instanță sesizată cu plângerea împotriva soluției de clasare, competența de soluționare a cauzei va reveni acestei instanțe, devenind nerelevant faptul că pe rolul acestei instanțe a mai fost soluționată o plângere formulată de petent în cadrul aceluiași dosar de urmărire penală, în raport cu art. 41 alin. (3) și (4) C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei privind pe petentul A. în favoarea Judecătoriei Timișoara, instanță căreia i se va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.