ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 23 aprilie 2025

Asupra cauzei de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1373 din data de 23.05.2024, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Sectorului 4 București a hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a condamnat inculpatul A. (cetățean român, major, căsătorit, având stagiul militar nesatisfăcut, studii superioare, profesia de inginer, ocupația de administrator în cadrul S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L., fără antecedente penale) la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen. (fapta din 24.04.2021)

Conform art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen. a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (4) C. pen. (fapta din 24.04.2021)

Conform art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) și (3) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În temeiul art. 38 alin. (1) rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a contopit pedepsele stabilite și a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 1 an închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul având să execute o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani care se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (1) și (5) C. pen. a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

Conform art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată reținerea din data de 23.02.2022.

În baza. art. 397 alin. (1) C. proc. pen. rap. art. 25 alin. (1) C. proc. pen. a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile D. și E..

A obligat inculpatul la plata către părțile civile D. și E. a sumei de 20.107 RON reprezentând daune materiale.

A obligat inculpatul la plata către partea civilă E. a sumei de 5000 euro (în RON la cursul BNR din data plății) cu titlu de daune morale.

A obligat inculpatul la plata către partea civilă D. a sumei de 3000 euro (în RON la cursul BNR din data plății) cu titlu de daune morale.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 7.400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 2.700 RON aferente urmăririi penale, 700 RON aferentă fazei de cameră preliminare și 4.000 RON aferente fazei de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023 a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1373/23.05.2024 a Judecătoriei Sectorului 4 București, secția penală.

A fost desființată, în parte, hotărârea apelată și, rejudecând:

S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 228 - 229 alin. (1) lit. d) și alin. (2) lit. b) C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

S-a redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere, prev. de art. 253 alin. (4) C. pen., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare.

În baza art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului o pedeapsă principală rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii apelate, în măsura în care nu contravin prevederilor prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelului au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023 a fost comunicată inculpatului A. la data de 08 ianuarie 2025, respectiv la 09 ianuarie 2025 prin afișare.

Împotriva hotărârii instanței de apel la data de 20 ianuarie 2025, prin avocat a formulat cerere de recurs în casație, inculpatul A. prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

A susținut că fapta pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare în ceea nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de norma de încriminare, și anume infracțiunea de distrugere prevăzută și pedepsită de art. 253 alin. (4) C. pen.

Astfel a solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) admiterea prezentei căi de atac, casarea hotărârii atacate, achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere în formă agravată.

De asemenea, în măsura în care se va dispune achitarea a solicitat în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de furt calificat, pentru care i s-a aplicat pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prev. de art. 91 C. pen.

În ceea ce privește elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 253 alin. (4) C. pen., pentru care a fost condamnat A., a solicitat să se aibă în vedere următoarele aspecte:

În cazul infracțiunii de distrugere în formă agravată nu este îndeplinită condiția ca mijlocul utilizat să fi fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

În cauză s-a efectuat un experimentul judiciar de către organele de urmărire penală în cadrul unei proceduri de reconstituire, apreciindu-se că s-a relevat faptul că singura modalitate în care pot fi produse urme de ardere similare cu cele identificate la nivelul covorului persoanelor vătămate (flăcări având o înălțime de aproximativ 10 cm, extinse doar pe zona îmbibată cu alcool, timp de ardere aproximativ 5 minute, fibrele covorului arse până la stratul de bază, iar marginea covorului carbonizată) poate consta doar în îmbibarea acestuia cu alcool sanitar și aprinderea zonei îmbibate cu o sursă deschisă de foc, neputând fi urmarea scăpării accidentale a unei țigări aprinse sau a scrumului provenit de la o țigară.

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din procesul-verbal din data de 14.01.2022 de transcriere a convorbirii purtate între D., E. și A., în momentul în care a vrut să părăsească locuința F., A. a observat în oglindă flacăra, fapt pentru care s-a întors si a stins focul.

Având în vedere faptul că la momentul acelor discuții, A. nu cunoștea că acestea sunt înregistrate, s-a apreciat că ceea ce acesta a declarat corespunde adevărului.

În aceste condiții, este absolut clar că flacăra respectivă, care a fost stinsă de inculpatul A. înainte de a părăsi locuința F. nu a fost de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

Având în vedere, atât cele expuse mai sus, cât și suprafața de doar 20 cm

2

a covorului afectat de incendiu, este fără de tăgadă că flacăra acestuia nu putea să pună în pericol alte persoane sau bunuri.

Mai mult decât atât, s-a menționat că nu sunt îndeplinite nici condițiile de tipicitate subiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 253 alin. (4) C. pen., în sensul în care în prezenta cauză infracțiunea s-a săvârșit din culpă, și nu cu intenție.

S-a mai arătat că din transcrierea acestor convorbiri, rezultă că inculpatul A. din culpă a lovit sticla de spirt, care a căzut pe covor și ulterior a luat foc de la o țigară aprinsă, iar înainte de a părăsi locuința F., inculpatul A. s-a asigurat că focul se stinsese.

Curtea de Apel București, în conformitate cu art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a dispus comunicarea cererii de recurs în casație formulată de către inculpatul A. cu mențiunea că se pot formula concluzii scrise, în termen de 10 zile, respectiv: Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București la data de 21 februarie 2025 și părții civile E. și D. la data de 23 februarie 2025.

Cu privire la cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A. nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul având ca obiect cererea de recurs în casație formulată de către inculpatul A., a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 11 martie 2025, stabilindu-se termen pentru examinarea admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 C. proc. pen., la data de 09 aprilie 2025, fără citarea părților și fără participarea procurorului și întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra cererii de recurs în casație.

Prin încheierea din 09 aprilie 2025 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2023, a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători, s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 23 aprilie 2025 cu citarea părților și încunoștințarea apărătorului recurentului inculpat.

Înalta Curte a apreciat că, cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului căii de atac.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 09 aprilie 2025, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este conceput ca o cale extraordinară de atac în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, pe motive de nelegalitate, însă doar în condițiile expres și limitativ prevăzute de legiuitor, respectiv a cazurilor de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, a cărei soluționare este dată numai în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, este analizată conformitatea hotărârilor definitive atacate cu regulile de drept, însă numai prin raportare la cazurile de casare prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. Acestea pot constitui temei al casării hotărârii doar dacă nu au fost invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori dacă, deși au fost invocate, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În calea extraordinară a recursului în casație nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii. Recursul în casație reprezintă un mijloc de a repara ilegalitățile și nu are, în consecință, drept obiect rezolvarea unei cauze penale, ci sancționarea deciziilor necorespunzătoare, în scopul respectării legislației și a uniformității jurisprudenței.

În conformitate cu prevederile art. 447 din C. proc. pen., la judecarea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, pe baza actelor și a materialului din dosarul cauzei, precum și a înscrisurilor anexate cererii de recurs în casație și care au fost invocate în motivarea acesteia.

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată.

În cauză, s-a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, concordanța acesteia cu probele administrate, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de distrugere prin incendiere, prev. de art. 253 alin. (4) din C. pen., se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată.

Conform art. 253 alin. (4) din C. pen.: "Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun, săvârșită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani."

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de distrugere prin incendiere este reprezentat de acțiunea de distrugere și degradare a bunurilor prin incendiere. Textul prevede cinci modalități de realizare a elementului material: distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare, împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui bun și înlăturarea măsurilor (de conservare ori de salvare) luate. Condiția esențială, atașată elementului material a variantei agravate a infracțiunii de distrugere constă în aptitudinea distrugerii prin incendiere de a pune în pericol alte persoane sau bunuri. Infracțiunea este una de pericol eventual, fără a fi necesar, pentru întrunirea acestei condiții esențiale, ca starea de pericol pentru alte persoane sau bunuri să se fi produs efectiv. Urmarea imediată constă în distrugerea, degradarea, aducerea în stare de neîntrebuințare prin incendiere a bunurilor și posibila extindere și asupra altor bunuri. Legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re), existând coincidență între modalitățile elementului material și urmarea imediată.

Prin motivele formulate, recurentul inculpat A. a susținut, în esență, că lipsește condiția obiectivă cerută de teza ultimă a textului incriminator, aceea ca fapta să fie "de natură să pună în pericol alte bunuri sau alte persoane".

Verificând hotărârea din această perspectivă, se reține că elementul material a constat în degradarea prin incendiere a covorului din dormitorul apartamentului persoanelor vătămate, prin folosirea unei sticle cu lichid inflamabil. Astfel, degradarea bunului reprezintă o stricare a acestuia, o alterare sau o pierdere a calităților sale esențiale, în așa măsură în care bunul nu mai poate fi utilizat sau valorificat ca în trecut fără a fi reparat, astfel că acel covor prezintă două urme de ardere ce îl fac impropriu folosirii conform destinații, fiind totodată și un element de decor în cameră.

Deopotrivă, condiția atașată elementului material este ca fapta să fie de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri. Situație rezultată din faptul că inculpatul a folosit la săvârșirea faptei un lichid inflamabil, iar incendierea s-a produs în dormitorul unde se aflau multe bunuri inflamabile, existând riscul real ca incendiul să se răspândească și la alte apartamente cu rezultate tragice.

Situația premisă este reprezentată de existența unei stări de integritate materială și funcțională a covorului, aspect ce este îndeplinit în prezenta cauză. Urmarea imediată constă în distrugerea și degradarea covorului sus-menționat. Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei.

Din situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată, rezultă că inculpatul a creat o stare de pericol nemijlocit pentru bunurile persoanei vătămate - distrugerea covorului din locuința părților civile s-a produs prin incendiere, prin îmbibarea acestuia cu alcool sanitar și aprinderea zonei îmbibate cu o sursă de foc.

Astfel, având în vedere că în încăpere se aflau bunuri inflamabile, contrar susținerii apărării, acțiunea de incendiere a fost de natură să pună în pericol alte bunuri sau persoane, inclusiv mijlocul folosit fiind apt în acest sens, sunt aspecte ce se circumscriu elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de distrugere prin incendiere prevăzute de art. 253 alin. (4) C. pen.

Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că, prin criticile aduse hotărârii definitive, recurentul-inculpat nu a evidențiat elemente de nelegalitate care să conducă la concluzia că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală fiind neîntemeiată cererea de achitare.

Pentru aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Potrivit art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1646/A din data de 18 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 aprilie 2025.