ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.04.2025

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 226/2025

HOTĂRÂRE
02.04.2025
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 226/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 02 aprilie 2025

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8 din data de 27 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2024, s-a respins contestația împotriva executării sentinței penale nr. 55/2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2022, formulată de persoana solicitată A..

Onorariul în cuantum de 360 RON cuvenit apărătorului din oficiu al persoanei solicitate, av. B., s-a acordat conform actului adițional nr. x la Protocolul nr. 2/4880/2024 încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România și a rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligată persoana solicitată la plata către stat a sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune această soluție, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut, în esență, la data de 11.12.2024 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe contestația la executare formulată de persoana solicitată A., prin care aceasta solicitat amânarea predării în baza mandatului european de arestare pus în executare de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2022. Persoana solicitată a arătat că, în afara cauzelor care au dus a amânarea predării, menționate în dispozitivul hotărârii de punere în executare a mandatului european de arestare, mai este cercetat și într-un alt dosar penal, aflat pe rolul Poliției orașului Nucet, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș.

Analizând contestația la executare formulată de persoana solicitată, Curtea a reținut că din adresa nr. x/2024 din 30.01.2025 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș rezultă, că persoana solicitată face obiectul cercetării într-un dosar aflat pe rolul acestui organ de urmărire penală, cauză ce nu a fost menționată în sentința penală nr. 55/2022 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, în dosarul nr. x/2022, ca temei al amânării predării.

Dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 reglementau ca obligatorie amânarea predării persoanei solicitate cercetată penal de autoritățile judiciare române până la până la soluționarea definitivă a cauzei. În caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, predarea se amâna până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen, ca efect al aplicării în mod corespunzător a dispozițiilor art. 58 alin. (1) - (5) și (7) ale aceluiași act normativ.

Prin modificările aduse legii privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prin Legea nr. 306/2022, caracterul obligatoriu al amânării predării a fost înlăturat, instanța care se pronunță asupra executării unui mandat european de arestare având, din momentul intrării în vigoare a respectivului act normativ, posibilitatea de a dispune amânarea predării. Având în vedere acest eveniment legislativ și observând că predarea persoanei solicitate este deja amânată până la rezolvarea unui număr de nu mai puțin de 5 dosare, aflate în diferite etape ale procesului penal în fața organelor judiciare române, Curtea a considerat că nu se mai impune și includerea dosarului aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș în rândul cauzelor de trebuie soluționate definitiv pentru a se putea proceda la predarea în baza mandatului european de arestare, așa încât existența acestui dosar penal nu reprezintă o cauză de împiedicare a punerii în executare a sentinței penale nr. 55/2022, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) ultima teză din C. proc. pen.

Împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 27 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, în termenul legal, a formulat contestație contestatorul A., solicitând amânarea predării până la soluționarea dosarului aflat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți, secția penală la data de 21.02.2025, fiind fixat primul termen de judecată la data de 02.04.2025, cu citarea contestatorului și asigurarea apărării obligatorii.

Concluziile formulate de apărătorul desemnat din oficiu al contestatorului, de reprezentantul Ministerului Public și de contestator, au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, drept pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestația formulată de contestatorul A., în raport de motivele invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că persoana solicitată A., a făcut obiectul procedurii de executare a unui mandat european de arestare emis la data de 06.07.2022 de Parchetul Korneuburg - Austria, în dosarul nr. x St 44/22i, în vederea cercetării pentru comiterea infracțiunilor de furt grav prin efracție comis în mod profesionist, prevăzută de art. 127, art. 128 (1) cifra 5, art. 129 (1) cifra 1 și 2, art. 130 alin. (1) cazul 1 și alin. (2) cazul 2 din C. pen. austriac; privarea de posesia unor documente, prevăzută de art. 229 alin. (1) din C. pen. austriac; sustragerea unor mijloace de plată în numerar, prevăzută de art. 241e alin. (3) din C. pen.

Fiind sesizată în procedura prevăzută de Legea nr. 302/2004 vizând mandatul european de arestare emis pe numele persoanei solicitate A., în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2022, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința penală nr. 55 din data de 03 august 2022, prin care, a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la 06.07.2022 de autoritățile judiciare din Austria - Procuratura Korneuburg, în dosarul nr. x St 44/22i, pe numele persoanei solicitate A., a luat act de consimțământul persoanei solicitate de a fi predată autorităților judiciare din Austria și a dispus amânarea predării până după executarea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare de 5 ani, aplicată prin sentința penală nr. 1584 pronunțată de Judecătoria Giurgiu în dosarul nr. x/2019, respectiv după soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2022 al Judecătoriei Câmpeni, a dosarelor de urmărire penală nr. 63/P/2021 și nr. 45/P/2022 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea și al dosarului de urmărire penală nr. 3/P/2022 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brad.

De asemenea, s-a dispus arestarea provizorie a persoanei solicitate A., pe o durată de 30 de zile, în vederea predării către autoritățile judiciare ale statului solicitant, sens în care s-a dispus emiterea mandatului de arestare, care urmează să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea.

Se reține că, prin contestația la executare formulată de contestatorul A., ce face obiectul cauzei, s-a solicitat să se dispună în continuare amânarea predării către autoritățile judiciare din Austria, până la soluționarea dosarului penal în care este cercetat contestatorul de Poliția orașului Nucet, dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș.

Se notează că, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care fac trimitere la dispozițiile art. 58 alin. (2)-(5) și (7) ale aceluiași act normativ, în situația în care persoana solicitată este cercetată penal de către autoritățile judiciare române, predarea acesteia se amână până la soluționarea definitivă a cauzei, iar în caz de condamnare cu executarea în regim de detenție a pedepsei, până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea pedepsei la termen.

Pe de altă parte, stabilind cu caracter de principiu dreptul aplicabil în cazul cererilor adresate autorităților române în domeniile reglementate de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, art. 7 din actul normativ statuează că acestea se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă prin respectiva lege nu se prevede altfel.

Or, în condițiile în care Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală nu conține dispoziții privind soluționarea eventualelor incidente ivite cu prilejul punerii în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în materiile reglementate de acest act normativ, este evident că devin aplicabile reglementările cu caracter general cuprinse în art. 598 din C. proc. pen., în acest sens fiind și jurisprudența instanței supreme (dec. pen. nr. 1499 din 6 decembrie 2016, nr. 892 din 26 septembrie 2017, nr. 1032 din 7 noiembrie 2017, nr. 1116 din 24 noiembrie 2017, nr. 273 din 29 martie 2018, nr. 216 din 18 aprilie 2019).

Reglementând situațiile în care se poate face contestație împotriva executării unei hotărâri penale, legiuitorul a stabilit, în art. 598 alin. (1) din C. proc. pen., că aceasta poate fi formulată în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, lit. a); când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare, lit. b); când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, lit. c) și când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, lit. d).

Așadar, contestația la executare este mijlocul jurisdicțional de rezolvare a unor incidente ivite în cursul executării, pe această cale putându-se invoca numai aspecte ce țin de executarea hotărârilor, nu și legalitatea și/sau temeinicia acestora.

Înalta Curte reține că, prin adresa nr. x/2024 emisă la data de 20.01.2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș a comunicat că pe rolul parchetului sunt înregistrate 11 dosare penale privindu-l pe numitul A., din care 10 dosare penale au fost soluționate, iar unul se află în curs de instrumentare la organele de cercetare penală din cadrul Poliției orașului Nucet.

Potrivit fișei ANP privind situația juridică a contestatorului A., acesta se află în executarea pedepsei de 3 ani 6 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 509 din 16.06.2023 pronunțată de Judecătoria Oradea, sens în care se constată că motivele care au justificat inițial amânarea predării către autoritățile judiciare din Austria nu au încetat.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că nu este posibilă reanalizarea unui nou motiv de amânare a predării de către autoritatea română de executare a mandatului european de arestare, ulterior rămânerii definitive a hotărârii de predare, respectiva situație putând fi evaluată doar în procedura inițială de punere în executare a mandatului european de arestare.

A aprecia în caz contrar ar însemna o încălcare a dispozițiilor prevăzute de art. 58 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, care are la baza executării, de către instanța română a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă, respectarea principiului recunoașterii și încrederii reciproce între statele membre ale Uniunii Europene.

De altfel, dacă, după rămânerea definitivă a hotărârii de predare, s-ar putea dispune o nouă amânare a predării, s-ar ajunge la situația în care persoana solicitată, prin comiterea de alte noi infracțiuni, ar putea cere oricând, ulterior acestui moment, amânarea predării, împrejurare în care s-ar putea aprecia că instanța executare se poate substitui celei sesizate cu executarea mandatului, aspect nereglementat de Legea nr. 302/2004, actul normativ stabilind, în mod imperativ, că amânarea predării se analizează doar în procedura de punere în executare a mandatului european de arestare.

Prin urmare, nu poate fi primită susținerea apărării în sensul că, în cauză, se impune amânarea predării, întrucât contestatorul A. este cercetat de Poliția orașului Nucet, într-un dosar înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, în condițiile în care această situație reprezintă un motiv nou de amânare a predării, intervenit ulterior rămânerii definitive a hotărârii de predare (sentința penală nr. 55/03.08.2022 a Curții de Apel Alba Iulia).

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că argumentele contestatorului persoană solicitată nu sunt de natură a constitui o împiedicare la executare din perspectiva dispozițiilor prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) teza a II-a din C. proc. pen. raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, motiv pentru care va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 27 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, va rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva sentinței penale nr. 8 din data de 27 ianuarie 2025, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în cuantum de 360 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02 aprilie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-03-10
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 213/2021
Înalta Curte reține că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecință directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menținerea sa în c
ÎCCJ 2025-09-24
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 629/2025
100 RON, vor rămâne în sarcina statului. PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E În majoritate Respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva sentinței penale nr. 33/PI din da
ÎCCJ 2022-02-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 74/2022
. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004. Raportat la dispozițiile art. 99 alin. (1) și (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, Curtea nu a constatat incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european
ÎCCJ 2020-03-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 198/2020
inițial cererea de executare a mandatului european de arestare, dar că s-a dispus amânarea predării până la soluționarea definitivă a cauzei precis determinată, respectiv a Dosarului penal nr. x/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria H
ÎCCJ 2023-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 72/2023
împrejurare extrinsecă vieții acesteia. Totodată, dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 au fost modificate prin Legea nr. 306/2022, în prezent, amânarea predării persoanei solicitate, devenind facultativă, fiind lăsat la ap
Sursă